Povestea iubirii ce a dus la iubire!

Sambata, nu mai tin exact minte ce zi era sau din ce luna, dar era extreme de plictisitoare si ploioasa.Deasemenea acumulasem timp de 30 de minute un stress ce imi zapacea efectiv capul.Cauza era verisorul meu de 12 ani care nu tacea din gura, nu asta era chiar problema ci faptul ca de 30 de minute repeat aceleasi cuvinte.
-Spune-mi te rog, te rog, te rog!!
Nu imi dadea pace, avea prima lui iubita si vroia sfaturi, pe care normal ca i le-am oferit, insa nu erau deajuns.Vroia sa stie de ce o iubesc pe actuala asa de mult?Care a fost prima mea dragoste adevarata?Cum m-am comportat?Ce am facut?Cum s-a terminat?Erau niste intrebari absurde.Ce putea intelege un biet copil din raspunsurile acelor intrebari.Maturitatea lui era clar putin mai neevoluata decat a celorlalti, cel putin asta credeam eu pentru ca nu putea intelege ca nu vreau sa raspund.Oricum, nu ar pricepe o iota, ar lua cuvintele in adevaratul lor sens fara sa poata percepe intelesul lor, ca si al faptelor.Desi cortexul lui cerebral detine mai multi neuroni ca al meu data fiind varsta lui mai frageda.
-Haide mai vere!De ce nu imi raspunzi?Pot intelege, vreau si eu sa stiu!
-Termina!Nu ai cum sa intelegi esti prea mic…
Oare chiar era prea mic?Sau doar nu vroiam sa raspund pentru ca nu vroiam sa rascolesc din nou trecutul ce odinioara era sa imi opreasca –la propriu- inima.Daca ma gandesc mai bine la varsta lui am aflat si inteles destul de multe despre viata.Niste lucruri de care inca tin cont, lucruri care m-au durut si am suferit mult pentru a le afla deoarece nu aveam pe nimeni langa mine sa ma indrume.Deci….
-Bine Florinas! O sa iti spun istoria vietii.Acum fi atent ca nu imi place sa repet.
-Super, te ascult sunt numai ochi si urechi.Spune odata!
-Poi totul a inceput acum aproximativ 3 ani…
“Era sfarsit de saptamana, in ciuda soarelui care isi incorda muschii, si asuprise cerul, si hainelor mele destul de groase, simteam cum prin vene imi curg cubulete de gheata.De ce trebuia sa merg, iar la bunici la Maneciu?Fusesem si acum o saptamana, nu imi displacea deoarece eram un fel de rege care doar spunea ce ii trebuie si in urmatoarea clipa primea, dar frigul mai ca ma facea sa renunt la coroana.In statie eram eu si inca o fat ape care o mai vazusem la scoala, o chema Manea Ana.Statea un sat mai sus si totusi invata la noi ceea ce ma surprindea era clasa a 6’a.Avea ghiozdanul si uniforma in ciuda faptului ca orele se terminasera de ceva vreme, dar nu am dat prea mare importanta.Fiind cu un an mai mare decat ea nu o bagam in seama niciodata din orgoliu, oricum avea iubit.In sfarsit oprise o masina un transporter albastru in care ne-am urcat.
-Copii stati in masina 5 minute, ca merg pana la farmacie apoi va duc unde aveti nevoie.
Ce idiot, cum ar veni era in timpul serviciului trebuia sa isi faca datoria apoi problemele personale, dar…
-Si…unde mergi?
O intrebare venita din senin de colega mea de naveta imi intrerupse sirul gandurilor.Chiar daca nu aveam nici o intentie de a vorbi cu ea, trebuia sa ii raspund, pentru a nu parea fara maniere.
-La bunici, o aiureala stiu, dar ce sa faci.Daca nu merg se supara si sincer nici nu imi displace.Tu?
-Acasa, bine tot la bunici.La bunica mai exact.
-Poi orele s-au terminat de ceva vreme, trebuia sa fi acasa de mult…
-Poi am avut repetitii la dansuri.Apoi am asteptat pe cineva, dar nu a mai venit si acum dabea astept sa ajung acasa deoarece mor de frig.
-Aham, bine…
-Gata copii unde mergeti?
Soferul venise intr-un moment tare neporivit, tocmai ce incepusem o conversatie cu o fata.Dupa cate am observat chiar foarte frumoasa.Par saten, drept si lung aproximativ pana la solduri.Ochi cu un mix de color abstract si neobisnuit, un contur verde, ce ingloba mi de figure geometrice cu diferite nuante de caprui.Nasul putin mai mare decat normalul si totusi deosebit de atragator, formele corpului desi avea o varsta frageda erau destul de dezvoltate, iar…”
-Poi vere parca ai zis ca nu te interesa de ea.Ca era mai mica decat tine sau ceva de genul.Acum spui ca e frumoasa? Cum vine asta?
-Taci din gura odata, ai vrut sa iti povestesc?Uite iti povestesc, daca taci o sa intelegi!Pfaaai, unde eram?Ah, da…
“Era frumoasa cu adevarat.O priveam insistent cu coada ochiului fara sa observe.nu vroiam sa creada ca sunt interesat de ea sau ceva de genul acesta.Fara sa imi dau seama ajunsesem la destinatie.

Acesta este primul meu fic.Este mai mult un fel de jurnal pe care nu l'am scris zi cu zi ci l'am scris acum...Nu este cine stie ce dar sper sa va placa!

Zilele treceau fără să îmi dau seama. Trecuseră deja 2 săptămâni de la acea întâlnire neaşteptată cu Ana. Dintr-un motiv pe care nu puteam să mi-l explic nu puteam să îmi scot chipul ei din minte. Nu înţelegeam ce Dumnezeu mă tot bântuie! Avea iubit, chiar un coleg al meu de clasă. Ce mă interesa pe mine. Avea ceva special, o aură care mă atrăgea şi care mă împingea să vorbesc din nou cu ea.Cu toate că era cu mine în şcoala nu schimbam o vorbă, nu aveam de ce. Fiind ruşinos de fel nu puteam nici să merg şi să îi spun: <<Bună ce zici nu te-ar interesa o scurtă bârfa? >>. Din fericire bunul Dumnezeu, şi o adunătură de oameni destul de dezvoltaţi mental inventaseră internetul.Şi cum bunul Dumnezeu uneori are pe cineva în priviri şi are grijă de el, îmi dăruise şi o soră, care după câteva ore de rugăminţi mi-a făcut rost de Id-ul fetei care nu vroia sub nici o formă nici de vorbă bună nici sub ameninţări repetate să îmi iasă odată din cap şi să mă lase să îmi văd de viaţa mea lipsită de importantă.
Săptămâni am vorbit cu ea zi de zi. Devenisem cei mai buni prieteni ne spuneam nevoile, durerile, sentimente absolut orice unul altuia.La şcoală vorbeam cu ea, pe mess chiar şi la telefon.Se pare că vorbeam cu ea mai mult decât iubitul ei, care am aflat ulterior că nu prea ţine. Fapt ce reieşea din spusele ei şi de care m-am şi convins. O ignora total, nu o privea şi dabea dacă vorbeau. Totuşi îl iubea inexplicabil, enorm. Nu ştiam exact ce înseamnă acest sentiment. Urma să aflu...
O priveam şi mii de clopoţei îmi sunau prea aproape de urechi. Era un sunet plăcut, care prindea conturul unei melodii calme din anii ’70. Valuri de biluţe îmi loveau abdomenul, parcă nu mai aveau loc şi vroiau să iasă, dar nu puteau urma calea obişnuită.Mă înspăimântă gândul că milioane de biluţe ar putea să îmi iasă pe gură. Oricum ele vroiau să îmi străpungă oasele, carnea şi pielea ca să iasă. Cuvintele se împleticeau pe limbă, se ruşinau şi fugeau înapoi prin cortexul cerebral în sistemul limbic de unde pur şi simplu nu mai vroiau să iasă.
Trecuseră 6 luni de când tot vorbeam cu ea. Nu aveam secrete unul faţă de altul, cel puţin aşa credeam aman2. Nu vroiam să o mint, dar nu era vina mea ca o iubeam şi nu puteam să îmi dau seama deoarece nu ştiam ce înseamnă acest lucru. Îmi explicase că modul meu de a mă îmbrăca nu este tocmai potrivit, că nu prea mă aranjez şi că nu am prieteni. Ehh, aberaţii de ale fetelor. Cel puţin aşa credeam. Până într-o zi când observând că evităm contactul direct cu ea, implicit vorbitul mă trase într-un colţ...
- Hey, Alex! Ce este cu tine? De ceva timp te comporţi chiar ciudat. Nu mai mă priveşti, nu mai vorbeşti cu mine, mă eviţi complet. Ce s-a întâmplat?
- Păi vezi tu... nici eu nu ştiu exact ce se petrece cu mine, este destul de greu de explicat. Nu ştiu pur şi simplu. Cred că...”
- Spune, hai spune mai repede mă! Ce i-ai zis?...
- Eşti un idiot şi jumătate. Cum dracu să spun mai repede dacă tu mă tot întrerupi?
- Scuze, dar sunt curios. Ce vrei acuma? Sunt cum erai tu atunci. Dar totuşi, ce era aşa mare scofală cu ea? Ana Manea asta e tipa aia care trece acuma a 9’a parcă nu?... Nu mi se pare cine ştie ce.
- Ei da vericule. Crede-mă nici acum nu ştiu ce era aşa mare chestie cu ea. Hai taci ca nu am toată ziua de pierdut doar ca să îţi povestesc ţie nişte amărâte de întâmplări.
“-Cred că sunt îndrăgostit de tine, sincer simt asta de ceva timp, nu ştiam exact ce este. Însă acesta este termenul corect... sunt complet îndrăgostit de tine, ştiu că ai iubit de aceea nu am vrut să îţi spun şi te-am evitat, nu vreau să mă implic în relaţia ta. Ştiu că ţi la Alin şi că nu pot schimba asta...
Nu a spus nimic.Mă privea în ochi şi mă măsură din cap până în picioare, a făcut asta preţ de 5 minute.Se auzi clopoţelul, a privit în pământ şi pur şi simplu a plecat
Timp de o săptămână nu încercat să mai vorbesc cu ea. Nici ea cu mine.Mă simţeam vinovat, nu ştiam pentru ce, dar aşa mă simţeam. Gândurile nu îmi dădeau pace. Dar m-am decis că nu pot lăsa acel “ceva” care mă făcea să mă simt aşa de bine să scape, chiar dacă era greu vroiam să lupt pentru... pentru acel “ceva”, pentru iubire! Am fost să mă tund, apoi să îmi cumpăr câteva haine, să îmi schimb complet garderoba. Am început din nou să vorbesc cu ea, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, apoi treptat am readus în discuţie subiectul. Trecuse deja un an şi două luni. Eram la început de a8’a, iar ea de a 7’a. Vacanţă a fost plină de surprize. Timp de 3 luni de zile am vorbit cu ea fără să mai ţin cont că aveam prieteni noi, mama sau soră.Se despărţise de prietenul ei. Deşi eu insistasem să îi mai dea o şansă. Nu îmi explic de ce, dar dacă îl iubea bănuiam că e fericită. Însă totul se terminase între ei. Era ocazia mea. Eram în prima lună a primului semestru de clasa a 8’a.”
- Băi vere, acum nu înţeleg. Dacă o iubeai de ce ai insistat să rămână cu celălalt? Şi de ce nu i-ai cerut imediat prietenia.
- Ai răbdare vere. Tocmai la acea parte ajungeam. Era dificil şi pentru mine ce vrei? Eram începător!
“Era o zi extreme de toridă, stăteam în tricou şi pantaloni 3 sferturi deşi în ciuda faptului că intrasem în toamna şi trebuia să fie ploios şi mai răcoare, soarele refuza cu desăvârşire să nu ne arate măiestria şi puterea lui. Eram în staţie cu Ana şi vorbeam despre ziua de şcoală care se pare că a trecut destul de repede.
- Dah a fost o zi rapidă în ciuda faptului că am avut două ore de mate la care am zis că adorm. Dar nu aveam nici o şansă. Directoarea tipa la noi zici că vroia musai să ne ţină treji sau să îşi exerseze corzile vocale. Una din două habar n-am. Tu domnişoară ce ai migălit azi? Nu prea te-am văzut pe hol!
- Ehh, am avut 3 teste a trebuit să stau şi să tot învăţ. Nici nu am început bine şcoală şi deja au început aşa în forţă.Şi în plus am mai ascultat şi eu ce se bârfea prin clasa cică Vlad s-a combinat cu Nico. Mai că nu îmi vine sac cred.
- Să fie în bafta lor, acum că veni vorba... şti am vorbit mult cu tine şi şti ce simt. Şti cum gândesc, şi eu ştiu cum gândeşti. Poate nu este momentul potrivit, dar vreau să te întreb dacă... Şti tu, ai vrea să fim împreună!
- Alex... nu... nu ştiu... Da!”
- Wow, a fost chiar uşor până la urmă mă! Ehh, mă aşteptam la ceva mult mai dramatic sau mai complicat, la mine a fost mai dificil. Cred că ai fost în culmea fericirii!
- Da, dar acela a fost începutul sfârşitului pentru mine!

- Cum aşa verica?
- Ehh, la început era bine. În momentul când a acceptat cred că eram cel mai fericit om de pe pământ! Însă nimic nu e perfect...
"Timpul trecea fără să bag de seamă, aveam deja două luni de când eram împreună. Era ciudat, dar la şcoală timpul trecea cu repeziciune, aşteptam pauză cu nerăbdarea cu care aşteptam la vârsta de 7 ani ziua de 25 decembrie. Doar ca să o văd. După terminarea cursurilor aşteptam cu ea în staţie să îi vina maşina să plece acasă. Era totul perfect, dar lipsea ceva. Nu simţeam nimic din partea ei deşi îmi spunea în repetate rânduri cât de mult mă iubeşte. Credeam deşi simţeam o oarecare restricţie, discutasem cu ea despre asta.Şi au mai trecut 4 luni apoi ne-am despărţit..."
- Gata deci asta a fost cu Ana. Să vedem ce mai vrei să şti?
- Hai mă vereee! Ai tăiat practic cuprinsul poveştii. Ce s-a mai întâmplat cu voi doi.
- Este plictisitor în continuare şi ridicol. Nu vreau să te plictisesc.
- Hai măi, ce Dumnezeu! Te rog!
- Pfiii... bine!
"Mă simt singur, dar sunt împreună cu ea. Ceva lipseşte! Dar ce? Stăteam cu ea nu o ţineam de mână, ne comportăm exact ca doi prieteni extrem de buni şi apropiaţi. Aceasta era dorinţa ei sub pretextul că nu dorea să fie văzută pentru că ar fi aflat mama ei, care oricum ştia, deoarece am avut ocazia să vorbesc de câteva ori cu dânsa. Săruturile erau de fapt pupicuri, că la grădiniţă <<buze pe buze>> şi nimic mai mult.
Trebuia să se schimbe ceva. Trebuie să o iau treptat. Vroiam un sărut de la ea.Mă mai sărutasem înainte nu era problema, dar erau prostii acele feţe erau doar o joacă de copii la propriu. Vroiam un sărut de la o fată specială.Cu mult efort am reuşit să o conving să ieşim la o cofetărie, iar pe drumul de întoarcere am primit acel sărut mult visat.
Ce moment, 3 luni de aşteptare, pentru un sărut o absurditate, dar pentru mine cel puţin atunci mi se părea că merită aşteptarea. În timpul vostru a durat doar 10 secunde. În realitatea în care eu am fost efectiv teleportat a durat 30 de minute. Un cor de făpturi îmbrăcate în straie albe cu aripi, şi cozi roşii ca para focului cântau la acelaşi instrument, dar fiecare avea o tonalitate diferită.6 creaturi, care semănau cu nişte lei, dar aveau 8 picioare 6 ochi şi 4 urechi ne înconjuraseră. Ulterior mi-am dat seama că ei de fapt ne păzeau de o armată de porumbei albi care încercau să ne atace şi totuşi niciunul nu trecea de creaturile noastre păzitoare. Buzele ni se contopiseră, potrivirea genetică dintre noi era perfectă, destinul făcuse să se întâmple. Era magic.De unde aveam să ştiu că ceea ce eu credeam că este oficial deschiderea poveştii noastre era de fapt sfârşitul sentimentelor mele."
- Dar voi nu v-aţi certat decât la sfârşit??
- Nu, prima noastră ceartă a urmat curând. A fost cam aşa...
"Trecuse o săptămână de la acel sărut.Mă gândeam că am avansat în relaţie însă nimic nu se schimbase. Tot vroia să ţină totul ascuns, dar ascuns de ce anume? Toată lumea ştia că suntem împreună. Concluzia era că îi este ruşine cu mine. Lucru despre care am discutat, dar ea nu şi nu ca să nu afle bunica ei. Să îi spună lui maică-sa după lu tasu'."
- Dar vorbisei cu mama ei, nu înţeleg ce treabă are bunică-sa.
- Poi este complicat, să îţi explic că să înţelegi restul poveştii. Părinţii ei stăteau în Buzău, acolo aveau apartament, acolo munceau totuşi ea stătea la bunica ei în Măneciu. Maică-ta şi tasu' treceau pe la ea când puteau. De obicei în vacanţa de vară ea mergea la Buzău, în vacanţele mici veneau ei la Măneciu. Era tot o agitaţie şi un stres pentru ea. În nenumărate rânduri îmi plângea la telefon că îi este dor de ei, că bunica ei nu o lăsa să fac nimic. Dorul de părinţi l-a crezut iniţial şi partea cu bunica, dar am aflat mai târziu că nu era chiar aşa, era drastică dar dacă vroia putea să facă ceva. Pur şi simplu nu vroia uneori, adică mereu.
"Încă o săptămână şi urma vacanţă de Crăciun. Încă cu o lună înainte începusem să strâng bani pentru acest eveniment. În fine am cam demarat lucrurile, să dăm puţin timpul înapoi, la ceea ce a fost prima noastră ceartă.
Ca în fiecare seară vorbeam cu ea la telefon, cam 2-3 ore în fiecare seară minim. Adusesem din nou în discuţie veşnică problema cu întâlnirile, care practic erau inexistente şi cu distanţarea ei faţă de mine în timpul şcolii. Punea mereu în fata acel veşnic motiv pe care eu îl demonstrasem de fiecare dată ca fiind o minciună, nu faptul că vroia să ţină totul ascuns era problema.De ce? Poi i-am explicat şi ei de 100 ori...
- Îngeraş nu te înţeleg.De ce mereu pui în fata acest motiv total absurd?
- Nu este absurd deloc, nu înţelegi deloc. Bunica şi mama mea au concepte aiurite să nu audă niciodată nimic rău despre faţa ei.
- Adică? Adică eu sunt ceva rău pentru tine? Sau faptul că suntem împreună este o ruşine pentru tine. Toată lumea ştie că suntem împreună până şi mama ta cu care am vorbit şi şti prea bine. Asta ar fi un lucru, al doilea lucru este... când erai cu Alin tu mi-ai spus cu gura ta că ai da orice să îţi acorde atenţie să stai cu el oriunde, să vină să te vadă... Pfii observ că este vina mea. Sau sunt un prost?... Aşa se pare...
"Am smuls telefonul de la ureche. Nu mai puteam să o ascult eram efectiv la capătul puterilor. L-am aruncat în perete dezmembrându-se efectiv. L-am lăsat acolo m-am ghemuit ca un cotoi şi am început să plâng. Lacrimile îmi curgeau pe obrajii fierbinţi de furie. Ce avea el şi nu aveam eu? Sângele îmi clocotea, inima îl pompa atât de rapid încât sistemul meu sanguin devenise o adevărată centrifugă. Ceea ce se numeşte depresie începuse să pună stăpânire pe sufletul meu. Din acea zi nu am mai fost că înainte niciodată. O iubire care se îmbrăţişă cu ură şi tristeţe mă mistuia. O iubeam şi o uram în acelaşi timp. Nu puteam renunţa la ea, dar şi cu ea era un chin? Am lăsat această problemă pe mai târziu. Următoarea zi dis de dimineaţă am plecat ulterior am fost dat dispărut de toţi."
- Unde ai fost mă nebun de om? Cred că turbau ăştia că nu te găseau. Ştiu că dacă vrei să te faci ascuns nu te găseşte nimeni.
- Ehh unde am fost... îţi zic eu imediat!

Va urma...

Urmatorul mesaj este doar o parere personala in calitate de consumator de arta si nu de critic:

Bun, am ajuns si eu aici intr-un final. Boss, poate ti se pare cam dura critica Georgianei, dar are dreptate in mare parte. Stai destul de prost cu gramatica. Lipsesc foarte multe virgule, iar acest lucru conteaza foarte mult atunci cand il citeste cineva. Pe langa asta, nici exprimarea nu e la locul ei, deoarece ai niste cuvinte care nu sunt la locul lor: aman2 e amandoi, deabea e de-abia. Te rog sa renunti la prescurtari de genul acesta si sa folosesti forma corecta a cuvintelor. Pe langa toate astea, ar trebui sa umbli si la realism un pic. Ma refer la exprimarea poetica din unele pasaje care... mnu stiu, dar in proza nu stau asa bine, mai ales ca ideea e ca un adolescent ii povesteste unui pusti de 12 ani. Stiu ca poate vrei sa-i dai un aspect mai stilistic, dar intra total in antiteza cu ideea fic-ului si cred ca in poezie stau mai bine. Mbun, acuma na, cand ii explici unui pustan de 12 ani, nu cred ca folosesti termeni precum ,,cortex" sau mai stiu eu ce. Poate folosesti, dar el nu cred ca are de unde sa stie, ori intreaba pe loc, in caz de e interesat de poveste, iar in cazul tau... pustiul pare sa fie foarte insistent asupra povestii.
Iti recomand, asa cum mi-au recomandat-o si alti critici, sa te transpui in pielea personajelor, sa simti atmosfera de-acolo si sa observi unde anume gresesti, ce anume ar trebui schimbat. Mbine, acest lucru e destul de greu la inceput, dar mai vorbim pe parcurs despre aceste chestii. Indicabil ar fi ca, deocamdata, sa rezolvi cu exprimarea si toate problemele ce tin de aspectul ,,fizic" al capitolelor. Urmeaza sfaturile criticilor si reciteste de cateva ori, cel putin, inainte de a posta. Un critic iti va citi cu mai mare placere fic-ul si ti-l va critica mai in amanunt odata ce vede ca-i urmezi sfaturile, altfel o sa primesti din partea lui critici axate doar pe greseli sau deloc chiar. De altfel, odata ce un critic vede ca-i urmezi treptat sfaturile, el poate sa-ti dea sfaturi ce tin de alte aspecte, care te vor ajuta mult, dar daca nu incepi prin a rezolva nici cele mai mici probleme... o sa ramai la un nivel constant si nu e bine deloc.
Asa, legat de esenta fic-ului... mm, e destul de interesant si sunt curios ce se va intampla in continuare. Imi place ca la ultima parte ai lasat niste semne de intrebare, lucru important pentru a atrage cititorul mai mult. Despre imbunatatiri de acest gen o sa mai vorbim, dar deocamdata rezolva, te rog, cu problemele mentionate mai sus. Bafta si spor la scris!



Bully.

"La 17:30 eram din nou acasă. Mama începuse să facă precum ceasul rău. Înnebunise unde fusesem eu până la acea oră? Aveam o plăsuţa albă în mâna de dimensiuni mici. Scot din ea o cutiuţă îmbrăcată cu o catifea de culoarea răsăritului. O adevărată fantezie de culori. Am deschis-o şi în interiorul ea dormea un lănţişor de argint finuţ cu un pandantiv abstract. Era simbol turcesc care conform vechilor legende aducea iubire, noroc şi împlinire celui care îl purta. Frumuseţea bijuteriei era uimitoare. O luasem dintr-un magazin din centrul Ploieştiul. Mama în acel moment mi-ar fi dat o bătaie zdravănă, dar era uimită de faptul că un puştan de 14 ani a parcurs aproape 100 de kilometrii şi s-a aventurat într-o lume complet nouă doar pentru un cadou, pentru acea fată care şi ea ştia că nu mă merită.Mă văzuse cu o seară înainte plângând, ştiam că mă văzuse dintr-un motiv neînţeles de mine nu mi-a spus nimic s-a prefăcut că nu văzuse nimic. Îmi recuperase se pare telefonul îl asamblase mi l-a pus în mână şi mi-a spus să merg să mănânc."
- Bine vere deci şi atunci aveai ceva ţigle lipsa. Asta este clar, trebuie să ai ceva lipsa la cap să faci aşa ceva. Dar nu înţeleg ce te-a îndemnat să faci acest lucru dacă cu o seară înainte s-a întâmplat, ce s-a întâmplat!
- Vere, în acea noapte nu am putut dormi, am analizat şi în acel moment m-am gândit că.. nici eu nu ştiu exact, doar că simţeam nevoia să fac asta. Probabil vroiam să îi demonstrez că sunt mai bun ca el, că o iubesc sincer şi mult mai mult...
"Ajunul crăciunului. O combinaţie stranie de parfumuri acaparaseră camera ulterior şi curtea. Cozonacii mamei erau în cuptor. Îi priveam cu interes deoarece aveau ceva deosebit. Străluceau în cuptor, crusta maronie avea un luciu deosebit. Zahărul era precum cristalul, strălucea! Crescuse atât de mult încât dabea că au putut fi scoşi din cuptor. Sarmalele fierbeau, ciorba la fel. Frunzele aciculare ale bradului ce stătea în sufragerie se contempla perfect cu instalaţia şi podoabele cu care fusese îmbrăcat. O adevărată frenezie de culori. Muzică ambientală se auzea în surdină. O sunasem pe Ana să îi urez un Crăciun fericit. Cadoul iniţial vroiam să îl dau următoarea zi, dar cum pe mine se pare că Cupidon nu doar mă pişcase ci îmi dăduse head shot cu un Shot Gun m-am îmbrăcat şi am plecat.
Era ora 23:03 îl sunasem pe Alin. Ulterior devenisem cam cei mai buni prieteni nu avea absolut nici o problemă că eu eram împreună cu Ana, acum avea altă iubită care se pare că şi ea trăia ce a trăit Ana. Deşi puţin derutat accepta într-un final să vină cu mine. M-a însoţit însă doar 3 sferturi din drum pentru că s-a oprit la iubita lui. Parcă totul era împotriva mea. Natura era dea dreptul revoltată. vântul zbieră la mine, mă lovea din toate direcţiile. Gerul mă încolţise într-o cuşcă care aproape îmi paraliza mâinile şi picioarele. Fulgii de zăpadă mă încătuşară până la genunchi. Totuşi continuăm să merg.În sfârşit ajunsesem la destinaţie. Am apăsat tasta 2 cu greu apoi am apelat.
- Hey iubita Crăciun Fericit din nou. Moşul a venit cu cadouri. A fost cam dilaw anul ăsta. M-a răpit m-a lăsat la tine la poartă. Ieşi până afară.
- Nu pot scuze! Trebuie să închid.Pa...
Ce stupizenie, nu a mai răspuns la telefon. Am sărit gardul şi am lăsat plăsuţa cu cadoul pe treptele ei. Pentru a o informa i-am trimis un SMS: <<Pe ale tale trepte am lăsat sufletul meu, lacrimi de durere, inima-mi sfâşiată sii darul cu ocazia acestei zile speciale. >>. Complet dezamăgit am plecat agale spre casă, după aproximativ 5 minute tonul care îl setasem special pentru ea la SMS zdruncina noaptea.<<Bine, am văzut. Am luat plăsuţa şi am aruncat-o într-un colţ pe hol să nu o vadă mama. Vorbim mâine.Pa. Pup>>. Inima îmi îngheţase şi gerul nu avea nimic de a face cu acest lucru. Nici un mulţumesc, bine asta nu mă surprindea deoarece i-am mai dat nenumărate cadouri şi niciodată nu am primit un mulţumesc un te iubesc sau măcar un sărut, deci nu mă surprindea. Totuşi faptul că aruncase acel cadou de parcă nu ar fi avut importanţă mi-a destrămat efectiv orice aveam în cap şi suflet. Lacrimile care erau îngheţate în priviri se topiră şi curgeau şiroaie..."
- Hey vere ce ai?
Fără să îmi dau seama începusem să plâng, deşi nu mă afecta povestea. Nu simţeam nici o durere nimic. Totuşi nu puteam să îmi controlez lacrimile.
- Copile lăsăm pe mâine restul poveştii. Să vi pe la 12 la mine... Am ceva treabă...

Urmatorul mesaj este doar o parere personala in calitate de consumator de arta si nu de critic:

Ei, aici se vede o oarecare imbunatatire. Diacriticile par la locul lor. Poate au mai fost pe alocuri niste diacritice lipsa, dar nu-mi amintesc sa le fi vazut. Mai ai, totusi, niste greseli, dar ma bucur ca devin cat de cat mai putine. Tot nu te-ai dezobisnuit de acel ,,deabea". Pe langa asta, virgule lipsesc... lipsesc si aici, dar nu la fel de mult ca in capitolele precedente. Pentru asta iti recomand sa citesti cu o oarecare intonatie inainte de a posta si sa vezi unde anume ar trebui pusa virgula. Citeste fragmente din fic-urile lui Schizo sau din cele ale lui Andrei, de preferabil ar fi fragmente ce contin dialog, pentru a vedea unde anume se pune virgula. In structuri de genul ,,Bine vere" sau ,,Mai vere" se pune virgula inainte de acel ,,vere". Am uitat exact ce e gramatical acel ,,vere", dar e o strigare si-l izolezi intre virgule, in caz de persoana vrea sa continue fraza/propozitia. De exemplu: ,,Bine, vere!" sau cum e in cazul aici ,,Bine, vere, deci...". Mai ai pe alocuri spatii lipsa inaintea unor propozetii, dar abia daca am gasit doua sau trei.
Asa, cat despre continutul in sine... mm, e din ce in ce mai interesant si-mi place ca l-ai afectat oarecum pana si pe personajul principal. E logic, oricui i se trezesc sentimente atunci cand aduc la iveala intamplari din trecut nu tocmai placute. Nu prea mi-a placut atunci cand a sunat-o si i-a inchis telefonul. Inteleg, seaca faza, dar mai sec e ceea ce ai descris tu dupa. Aici merita mai multa descriere acel moment deoarece e unul din momentele cheie in care cititorul ramane surprins ceva mai mult si-l face sa creada ca va urma ceva, un punct culminant. Ceea ce ne-ai dat tu, insa, e cam dezamagitor. Acolo puteai sa spui ceva de genu ,,Am ramas socat. Blocat pentru cateva momente, acum chiar ca... " mnu stiu, ceva de genul. Spun asta deoarece ai lasat si aici putin realismul la o parte. Nu cred ca un baiat ce s-ar duce atat de entuziasmat pe un ger cumplit la prietena sa sa-i daruieasca un cadou de Craciun, iar cand s-o cheme afara, ea sa-i inchida telefonul, iar el sa spuna ,,mm, ce stupizenie, dar lasa... ii las cadoul la usa si plec." Cam atat deocamdata. Bafta si spor la scris!


Bully.

Urmatorul mesaj este doar o parere personala in calitate de consumator de arta si nu de critic:

Ei, aici se vede o oarecare imbunatatire. Diacriticile par la locul lor. Poate au mai fost pe alocuri niste diacritice lipsa, dar nu-mi amintesc sa le fi vazut. Mai ai, totusi, niste greseli, dar ma bucur ca devin cat de cat mai putine. Tot nu te-ai dezobisnuit de acel ,,deabea". Pe langa asta, virgule lipsesc... lipsesc si aici, dar nu la fel de mult ca in capitolele precedente. Pentru asta iti recomand sa citesti cu o oarecare intonatie inainte de a posta si sa vezi unde anume ar trebui pusa virgula. Citeste fragmente din fic-urile lui Schizo sau din cele ale lui Andrei, de preferabil ar fi fragmente ce contin dialog, pentru a vedea unde anume se pune virgula. In structuri de genul ,,Bine vere" sau ,,Mai vere" se pune virgula inainte de acel ,,vere". Am uitat exact ce e gramatical acel ,,vere", dar e o strigare si-l izolezi intre virgule, in caz de persoana vrea sa continue fraza/propozitia. De exemplu: ,,Bine, vere!" sau cum e in cazul aici ,,Bine, vere, deci...". Mai ai pe alocuri spatii lipsa inaintea unor propozetii, dar abia daca am gasit doua sau trei.
Asa, cat despre continutul in sine... mm, e din ce in ce mai interesant si-mi place ca l-ai afectat oarecum pana si pe personajul principal. E logic, oricui i se trezesc sentimente atunci cand aduc la iveala intamplari din trecut nu tocmai placute. Nu prea mi-a placut atunci cand a sunat-o si i-a inchis telefonul. Inteleg, seaca faza, dar mai sec e ceea ce ai descris tu dupa. Aici merita mai multa descriere acel moment deoarece e unul din momentele cheie in care cititorul ramane surprins ceva mai mult si-l face sa creada ca va urma ceva, un punct culminant. Ceea ce ne-ai dat tu, insa, e cam dezamagitor. Acolo puteai sa spui ceva de genu ,,Am ramas socat. Blocat pentru cateva momente, acum chiar ca... " mnu stiu, ceva de genul. Spun asta deoarece ai lasat si aici putin realismul la o parte. Nu cred ca un baiat ce s-ar duce atat de entuziasmat pe un ger cumplit la prietena sa sa-i daruieasca un cadou de Craciun, iar cand s-o cheme afara, ea sa-i inchida telefonul, iar el sa spuna ,,mm, ce stupizenie, dar lasa... ii las cadoul la usa si plec." Cam atat deocamdata. Bafta si spor la scris!


Bully.

Ce aiureală.Se oprise ploaia şi începusem eu. Nu simţeam nimic nici un sentiment şi totuşi lacrimile nu încetau să curgă."Hai că-s stupid am 16 ani nu 14 cum aveam atunci.Şi ce legătură mai are acea parte din trecut pe care am înecat-o în ură şi uitare cu sentimentele mele actuale. Creierul îmi joacă feste... Aseară am stat până la 4 la calculator. Este destul de devreme, dar un somn o să îmi prindă bine..."
- Doamne de ce tragi de mine? Şi cine eşti? Tu vezi cât e ceasul?
Sincer nici eu nu ştiam cât este ceasul, dar îmi părea exagerat de dimineaţă ca să fiu trezit şi într-un mod destul de brutal... Deschid ochii şi îmi văd verişorul care îmi tot spunea să mă trezesc că e 12 şi i-am promis să îi continui povestea.
- Hai mă că eşti disperat. Ce dracu!
- Cum că e 12, i-am spus lu mătuşa sa îţi facă o cafea. Uite aici, hai sus că mi-ai promis.
- Firar să fie, bine! Nici nu ştiu unde am rămas ieri.Şi în legătură cu acea fază, se pare ca somnul şi câteva gunoaie în ochi m-au cam supărat.30 de minute m-am chinuit să scot nişte fire de praf care nu îmi dădeau pace...
- Da da. Eram la partea când ţi-a trimis SMS'ul şi tu plecai supărat acasă.
- Wa, măcar ai dormit azi-noapte sau ai stat treaz gândindu-te ce ar putea să urmeze?... Pfai, să vedem.
"Eram absolut debusolat din punct de vedere psihic. După 4 luni, un timp extrem de lung după cum mă gândeam eu atunci primesc un asemenea răspuns, pe care nici măcar dacă eram duşmanul ei nu îl merităm. Creierul îmi intrase în convulsii. Ura îmi sporea, o uram din ce în ce mai mult, dar sentimentele mele pentru ea rămâneau la fel de puternice.Au urmat serii de certuri şi nebunii totale din partea mea. Până într-o seară. Vara trecută, când după numeroase discuţii, certuri, despărţiri şi împăcări am decis că era timpul să pun punct definitiv. Nu puteam îmi părea imposibil eram obişnuit să o am pe ea lângă mine, dar asta mă distrugea efectiv. Încă o şansă! Am mers din nou la ea, totul se rezumă la un răspuns. O oră decenta 7 şi jumătate seara, trebuia doar să iasă afară. Pare copilăresc, ciudat şi abstract să închei o relaţie pe un asemenea lucru, dar nu şi pentru mine. Urăsc minciună şi promisiunile ne respectate. Promisese că v-a fi altfel, jurase că mă iubeşte. Prostii, absurdităţi, ironii..."
- Ce a făcut? A ieşit?
- Ba a făcut ce i-a plăcut mereu să facă. A refuzat pe motiv că nu o lăsa bunica ei. Eram chiar turbat şi plin de nervi, şi am decis să transform frustrarea asta în ură şi răzbunare. Şti cuvintele rănesc cel mai mult, dacă şti ce să spui şi să combini cu anumite lucruri iese o catastrofă adevărată.
- Cum aşa? Hai că acum chiar m-ai făcut curios...
- Poi mă, eram convins că minte şi că pentru altcineva ar ieşi, deci am sunat o prietenă comună.Pe verişoara mea care stătea cam la 5 minute de tâmpita aia.Şi am pus-o pe ea să o sune să îi zică că vrea să vorbească cu ea despre nu ştiu eu ce problemă şi să iasă la poartă ca a adus seminţe...
"- Zi fata ieşi? Hai stăm şi noi jumătate de oră vorbim şi mâncăm seminţe.
- Da fai, imediat să îmi iau o geacă pe mine şi vin.
- Ha vezi mă vezi? Ţi-am zis că iese dacă o sun eu. Da tu nu că batman batman.
Tăceam, ce puteam să spun. Eram umilit, dar decis să sfârşesc asta şi să o sfâşii pe ea. Îmi pusesem gândurile în ordine în câteva secunde ştiam ce am de făcut. Nu vroia decât să îşi bată joc de mine, nu vroia să mă iubească. Bine, poi trebuia să îi arăt în ce m-a transformat doar era capodopera ei. Stăteam într-un colţ care nu era tocmai la vedere şi aşteptam să iasă.În 2 minute deschise poarta...
- Bună m... -vocea îi tremura- hey, iubitu ce... ce faci?
- Ei uite mă joc şi eu pe aici ascunselea.Mă gândeam să mă distrez şi eu puţin dacă cam 6 luni de zile aşa am stat doar posomorât. Oleacă de veselie nu strica în viaţa unui om nu?
- Adică?
- Eh, eşti uimită? Mă mir! Parcă nu puteai să ieşi. Eşti cu adevărat o proastă. Îţi place să te distrezi nu? Chiar trebuia să distrugi tot din mine? Ce plăcere meschină ţi-ai găsit. Târâtură de copilă, sau mai bine cred că ţi se potriveşte curvă.
- Hey, cum poţi să zici aşa ceva???
- Taci odată.Ai vorbit destul, nu mai sunt copil şi cu siguranţă nici prost nu mai sunt. Nu poţi ieşi nu? Nu te lăsa? Nu vrei să afle lumea? Când ne-am despărţit acum 1 lună şi i-ai sărit lu ăla în braţe, stăteai şi te sărutai cu el în mijlocul holului atunci nu mai aveai probleme de genul nu? Meriţi tot ce ai. Chiar mai mult, meriţi să trăieşti singură. Să fi urâtă de toţi şi dispreţuita. Ce ţi-a făcut Alin... ha a fost băiat deştept;) probabil erai la fel de curvă şi atunci. Nu înţeleg ce am văzut la tine, dar am văzut ceva şi m-am înşelat. Eşti o târâtură că orice altă fată..."
- Hai mă că ai fost bădăran la faza asta. Ştiu că ţi-a făcut multe nasoală, dar totuşi chiar crezi că merită toate acele cuvinte?
- Sunt sigur că le merită şi nu le regret. Oricum o contribuţie are, ea m-a schimbat şi eu zic că în bine, nu 100% dar... Astea sunt detalii.
- În fine eu tot cred că ai fost un cioban. Dar... ce s-a întâmplat cu tine după. Totuşi încă o iubeai în acel moment şi nu poţi să negi asta.
- Da... aşa e.. ehh asta era problema... Am aflat cum reacţionez eu când sunt în depresie, după următoarele întâmplări, am putut să detaşez clar o supărare de depresie...
"Noaptea aceea a fost un chin. Trecut în iad eram speriat, eram prea obişnuit cu ea. Nu puteam să vorbesc cu nimeni. Zile în şir am stat în casă, zile în care dabea scoteam o vorbă. Aveam telefonul închis, şi hotărâsem să nu intru nici pe messenger sau orice are legătură cu socializarea. Stăteam în pat, compuneam. Scriam o poezie de 3 sau 4 ori deoarece datorită valurilor de lacrimi ce curgeau de pe obraji pe foi devenea aproape indescifrabil. Am hotărât că trebuie să iau ceva aer. Mergeam pe trotuar complet absent la ce se întâmplă în jurul meu. Probabil o maşină dacă m-ar fi lovit nu aş fi băgat de seamă şi totuşi ideea mi se părea tentantă. Ce rost avea? Oricum eram singur. Vizualizat cu încetinitorul totul a fost ca într-un film eram în mijlocul şoselei şi maşină se apropia încet, după o frana dusă până la extrem şi câteva atenţionări sonore, trecu pe lângă mine la o distanţă nu prea mare, o distanţă suficientă cât să mă pună în fund şi să mă trezesc din propria mea prostie. Ce făceam? Ehh, nici nu conta. Am ajuns acasă însă nu ştiu cum era pur şi simplu dimineaţa, de băut nu băusem decât o bere apoi m-am ridicat şi... Nu mai ştiu nimic, am fost desprins de realitate? Nu ştiu inexplicabil, dar nu conta. Era acea zi din an în care mergeam la plantat de puieţi pe undeva pe dealurile din apropriere. Un eveniment pe care an de an îl aşteptam cu plăcere. Nu şi anul acesta. Ea va fi acolo. Am mers totuşi puţin mai silit de Seby. Care ştia situaţia, însă nu ştia ce se petrecuse ieri spre norocul meu, un laş de fel oricum ce putea să zică sau facă? Nu o zărisem, probabil şi din pricina faptului că eram prins într-o discuţie de mai bine de 2 ore despre un MMORPG pe care eu şi Seb îl jucăm împreună. Metin-ul, un joc fascinant aş putea zice un drog care provoacă o dependentă mai mare decât ţigările sau alcoolul. Spre fericirea mea nu o zărisem încă pe ea. Totul era bine, trebuia să plecăm parcă îmi revenise bună dispoziţie.Şi totuşi Dumnezeu se juca cu mine.Cu o zi înainte mă salvase acum mă decimase efectiv.În faţa mea era ea nu îi văzusem chipul dar după garderoba care io ştiam pe de rost şi părul lung despletit care îi curgea lin pe spate era ea. Nu acesta fu' şocul pentru că în cele din urmă trebuia să o zăresc. Faptul că se sărută cu un fost prieten căruia nu vreau să îi menţionez numele mă devastase. Mi se oprise inima, sângele, gândurile tot mă oprisem şi eu. Nu puteam să îmi mişc picioarele, şirul indian trecu pe lângă mine. Eram singur -cel puţin aşa credeam-. Într-un final am pornit şi eu din loc, mergeam parcă în ciuda vieţii. Probabil vântul mă împingea mai tare decât partea locomotora a creierului meu, creier care aproape că explodă deoarece nu putea să mai înţeleagă situaţia. Ajunsesem la pod, cel mai mare pod de tren cimentuit din Prahova. M-am oprit să arunc o privire la privelişte care era unică. Mereu obişnuiam să mă uit în gol să văd gârlă, lebedele, stufărişul şi alte componente ale faunei şi florei care de obicei mă încântau. Tot ce vedeam acum era o prăpastie, semnificativ mai mică decât cea în care tocmai căzusem acum câteva minute.De această dată nu era doar lipsa mea de orientare şi absenţa mea din spaţiul real. M-am urcat pe pod ştiind clar ceea ce trebuia să fac. Am privit în jos şi mi-a lăsat piciorul drept să alunece în faţă, însă o mâna înfiptă în spatele meu care mi-a străpuns pielea în ciuda gecii mele de piele mă trase înapoi, mă simţeam că într-o derulare proastă de film. Nu am apucat să văd bine cine era acel cineva pe care aveam în intenţie să îl pocnesc ca şi fost lovit de un pumn direct în maxilar. Un pumn puternic, dar tehnică cu care a fost aplicat era de fetiţă.
- Futu-ţi gâtul măti de bou. Ce dracu să te ia faci mă imbecilule? Eşti tâmpit? Prostul dracu, vrei să mori? Poi zi frate că te omor eu, dobitocule...
- Ce căcat...
Era Seb, mă înjura printre lacrimi şi mă ţinea strâns de gât.
- Dă-mi mă în pula mea drumul. Ce te-a apucat? Nu poate omul să facă ceva de tine.Şi cum mama dracu de eşti pe aici? De ce nu ai trecut în faţă ca restul?
- Eşti un prost mă, un prost. Crezi că nu am văzut şi eu fază? Crezi că nu ştiu cât de nebun, de fapt un cât de dobitoc poţi tu să fi? M-am oprit înaintea ta, tâmpitule gândeşte-te şi tu dracu înainte să faci ceva. Nu aşa îmi zici mereu tu mie? Să mă gândesc înainte de a acţiona? Eşti un imbecil...
Dah, fratele meu Seb.Ne ştiam de 9 ani de zile aproape.Mă citeşte imediat de cele mai multe ori nu îmi spune, dar mă citeşte. Nu ştiam dacă să mă bucur sau să nu pentru acest lucru. M-a păzit mai rău că un câine ciobănesc la stana până am intrat pe poarta acasă. Tristeţea însă tot nu mă părăsea, dar m-am decis că trebuie să las totul în urmă. Din păcate pe cât de inspirat a fost Seb în acele minute atât de prost a fost câteva ore mai târziu. A găsit-o pe "Ea" şi şi i-a povestit totul. Pfii ce prost probabil impresia ei a fost ca o iubesc şi că pentru ea vroiam să fac acele lucruri, ceea ce nu era neapărat o minciună, dar nici un adevăr. Oricum nu mi-aş fi dorit să ştie. Zeci de mesaje pe telefon şi messenger, şi aproximativ 50 de apeluri respinse de la ea toate. Ce puteam să fac? Poi, simplu un SMS cu care să o calmez: <<Wa ştiu că ţi-a spus Seb, sunt bine şi dacă nu aş fi eşti ultima persoană pe care aş vrea să o văd la funerariile mele sau la capul de spital.Şi deasemenea eu sunt ultima persoană care o să îţi fie ţie tot în acele două locuri. Dispari din viaţa mea, oricum nu ai fost acolo. Eşti, ai fost şi vei rămâne o curvă care doar a profitat. Să nu mai spun de bunele tale maniere care lăsa de dorit, probabil la înmormântarea mea aş primi singurul mulţumesc de la tine "Mulţumesc Doamne". Urăşte-mă dacă să mă iubeşti nu ai vrut>>."
- Din nou eşti un cioban mă. Ce Dumnezeu nu puteai să vorbeşti şi tu cu cineva legat de depresia asta? Şi eşti un cioban de două ori pentru acel sms nu puteai să îi spui pur şi simplu să te lase împace?
- Nu, scopul meu a fost să o distrug din acel moment.În acea seară m-am gândit bine la ce vreau să fac şi m-am decis.
- Ei acum ce aştepţi spune... a gata cafeaua? Merg să îţi aduc o Cola din frigider?
- Da coaie, vezi să fie rece. De fapt caută prin congelator că trebuie să am o doză acolo.
- Bine boss.
Pfii ce idiot, cred că nu a înţeles nimic din ce i-am povestit. Ce poate înţelege? Oricum nu sunt un exemplu foarte bun.Mă rog să termin de povestit, cu ocazia asta îmi mai analizez şi eu faptele, toţi mi-au zis că ar trebui să regret ce am făcut însă eu nu găsesc deloc motivul. Poate o revizuire a filmului ar fi de ajutor.
- Uite mă doza ta, şi mi-a dat maicata pachetul asta de Kent.
- Ahh la ţanc. Dap acea seară mi-a deschis ochii, pentru moment

“Gelozie, ura, dispreţ, furie, agonie, depresie, şi o dorinţă arzătoare de răzbunare, asta este tot ce puteam simţi în acel moment. Unde sunt celelalte aşa-zise sentimente care te fac să te simţi cică în Eden? Habar n-am, dar nici nu vreau să ştiu Edenul este un Iad mai strălucitor.În mod bizar mă simţeam mai bine fără ele, mă simţeam liber, puternic şi mai încrezător. Războiul de sentimente din interiorul meu mă macină totuşi, creierul mi-o luase razna ne mai putând să perceapă toate sentimentele care năvăleau deodată şi îmi transmise asta printr-o durere destul de puternică. Văzând că tot nu se ameliorează am decis să iau fiecare sentiment în parte să-l analizez, să îl înţeleg, iar la final să trag nişte concluzii. Gelozia sentiment care adesea are rolul în a destrăma relaţii, care oricum s-ar fi destrămat până la urma dintr-o cauză sau alta, asta este natura oamenilor să vrea mereu ce nu pot avea, iar pentru a reuşi trebuie să renunţe la ceva.În cazul meu gelozia era un simbol al badjocurei.De ce cu el putea să se afişeze în societate, dar cu mine se ferea? Ura, necunoscută mie la adevărata ei putere, în acel moment eu o creăm, izvora din sufletul meu sub diferite forme, fapte şi cuvinte, care dă bea aşteptau să distrugă şi să rănească persoane. Mai ales pe ea, toată ura mea era concentrată spre ea. Îşi bătuse joc de mine, merit ace este mai rău. Trebuia să fac ceea ce nu am făcut înainte, să nu am încredere în ea şiş a o fac să sufere cum m-a făcut ea pe mine. Dispreţ un cuvânt ambiguu, şi un sentiment puternic şi de neclintit. O dispreţuiam pentru ce îmi făcuse, dar în acelaşi timp dispreţuiam toate fetele, pentru că toate sunt la fel. Vor acelaşi lucru. Să se joace cu tine până te strica. Să stoarcă tot din tine tot ce ai. Nu se mulţumesc doar cu cadouri scumpe, ieşiri şi alte atenţii, îţi vor şi sufletul.Se pare că pentru ele este o delicatesă rară care le fac cumva să îşi mărească puterile. Ceva care este absolut incredibil, jucăria supremă pe care o câştigă. Furia, ceva deviat din ură. Deasemenea furios şi pe mine că m-am lăsat prostit, de fapt că am acceptat să fiu o cârpă pentru ea când ştiam în subconştient care este situaţia. Furios că nu am avut curajul să pun capăt de la prima bănuială a sfârşitului pe care l-a şi avut horrorul meu cu ea. Agonia şi depresia, două lucruri aproximativ similare.În ciuda tuturor lucrurilor de mai sus, eram supărat că am pierdut-o, totuşi sentimentul de iubire încă era, se zbătea între viaţă şi moarte, regretăm că nu a fost altfel, acest lucru mă termină psihic. Atâta durere pentru o singură persoană de sex opus. Pfii ce aiureală. Dorinţa de răzbunare era evidentă. Îşi bătuse joc de mine atâta timp.În primul rând orgoliul meu cerea răzbunare, un lucru prostesc, dar necesar pentru a mă simţi împăcat. Durerea de cap în sfârşit dispăru. Creierul procesa toate aceste date fără probleme şi într-un final am ajuns la nişte răspunsuri.În primul rând orice înseamnă milă, iubire şi orice sentiment pe care l-am simţit pentru ea trebuia să dispară, nu doar pentru acea persoană ci pentru oricine mi-ar mai fi ieşit în cale. Despre relaţii, în principal cât mai multe, să trec pe “catastif” cât mai multe fete, dar nu orice tip. Doar cele care au ceva special, pentru care mulţi ar da orice să fie cu ele. Fete care într-un mod sau altul deţin ceva ce nu pot fi niciodată copiat.Că este frumuseţe, inteligenta, forma ochilor sau culoarea lor, că au talent artistic, sau un corp parcă sculptat de însăşi Dumnezeu.De ce acest gen de fete? Pentru că atunci acel lucru special al lor, v-a deveni al meu. Totuşi neimplicându-mă afectiv însemna că o să mă plictisesc foarte repede. Trebuia să îmi impun nişte reguli, care să le aplic mereu.Şi pe care să le comunic şi lor, apoi când o să mă plictisesc ori or să încalce ele aceste reguli pentru că asta este din nou natura oamenilor să încalce regulile, ori o să le fac eu să le încalce. M-am gândit 2 ore şi am reuşit să îmi creez 3 reguli prin reamintirea unor citate, întâmplări sau sfaturi:
1) Să nu fug după fete niciodată pentru că sunt ca trenurile, vin altele din oră în oră.
2) Să nu am încredere în nimeni.
3) Nu există o a doua şansă.”
- Wow, doar nu vorbeşti serios? Cum să gândeşti aşa? Mi se pare absurd, nebunesc, nu ştiu exact cum să spun.
- Poi mă, eram disperat dea dreptul, eram deprimat, nervos nici nu îţi poţi închipui.
- Şi ai pus în aplicare acele reguli?
- Da, normal. A fost chiar amuzant o perioadă. Acum taci din gură, până nu decid că ţi-am spus destule şi te trimit la culcare.

“A fost o noapte lungă. Totuşi imediat după stabilirea acestor principii care urmau să îmi modeleze aproximativ 2 ani din viaţa am reuşit să adorm.Mă simţeam un om nou, capabil de orice. Decis să pun în practică ceea ce gândisem am început să vorbesc cu alte fete, să le cunosc şi ulterior să “să le trec pe catastif” cum îmi plăcea mie să spun. Spre surprinderea mea am avut un succes considerabil, astfel în ultimele luni de a 8-a reuşind să “trec pe catastif” nu mai puţin de 5 fete.Ba chiar la banchet am ajuns împreună cu o fată şi am plecat de acolo de braţ cu alta. Lucruri care nu credeam că se pot întâmpla, chiar aveau loc. Era realitatea mea, unde puteam obţine orice doream. Cum am aplicat şi acea regulă prin care îmi impuneam să am relaţii doar cu fete deosebite deasemenea popularitatea mea crescuse considerabil.În momentele pe care le aveam libere nu ezităm nici o secundă să fac viaţa fostei un mic calvar care ulterior a devin un adevărat chin. Îndrăgostindu-se de Ady, bine sau cel puţin asta încerca. Nu puteam să o las să scape aşa uşor, şi într-o discuţie de 30 de minute cu el şi una de aproximativ o oră cu fosta am reuşit să îi fac să se urască. Ahh ce gust avea răzbunarea. Incredibil sentiment. Lunile treceau, iar eu nici nu băgăm de seamă. Eram complet schimbat. Un om nou, cu principii noi, o înfăţişare nouă şi un caracter complet diferit. Din punct de vedere al caracterului, implicit al sentimentelor pot spune că blocasem complet acel lucru ciudat şi oribil numit iubire. Eram fără milă, nu numai în relaţii, în orice situaţie. Nu regretăm nimic şi făceam orice îmi trecea prin cap, care considerăm că poate fi distractiv. Lucruri precum milă le luăm în derâdere. Începusem să fumez, asta nu era tocmai o îmbunătăţire, dar oricum o făceam nu prea mă interesa ce se întâmplă cu sănătatea mea. Părerile şi sfaturile celorlalţi inclusive sfaturile familiei, nici măcar nu mă oboseam să le ascult. Singurul lucru care mă făcea mai fericit decât o nouă cucerire cu care adesea uimeam ceva lume, era suferinţa celorlalţi, că era sau nu provocată de mine. Îmi făcea o plăcere deosebită să îi văd cum se târăsc în mizerie. Batjocura adusă sexului opus deasemenea îmi conferea o plăcere deosebită. Ura pentru fete, pentru aceste adolescente, pentru curve cum le spuneam eu generalizând complet creştea pe zi ce trece şi mă făcea tot mai misogin. Generalizam şi adesea mi se atrăgea atenţia, dar desigur că veneam cu lucruri care să îmi consolideze ideea. Cazuri nenumărate când aceste fiinţe involuate –cum adesea le numeam- arătau pe fată adevărata lor natură.În club sute de fete care storc bogătaşii de bani. Lăsându-I la final morţi pe mese, iar ele afară într-o maşină nouă cu un vecin sau cine ştie poate doi. Alte sute care îşi vindeau virginitatea sau în cazul celor cu experienţa îşi vindeau fundul pentru câteva sute. Fiţoase care strâmbă din nas la orice argument, orice lucru şi orice vorbă. Pfii, mă uitam la ele cu dispreţ. Le descifrăm psihicul şi caracterul doar prin a asculta o convorbire timp de 5 minute la care lua parte. Fiind informat înainte dacă se remarcă prin ceva anume, o abordăm. Era uşor ştiam cum gândeşte chiar dacă este aproape imposibil, aveam un instinct pe care îl descoperisem de a citi omul. O abordam, stiam că este a mea, eram ca şi combinaţi. Psihic eram complet invulnerabil şi de neatins. Deasemenea şi o schimbare fizică a fost inevitabilă, în ciuda fumatului aveam un program clar de exerciţii fizice care mi-au adus ceva masă musculară implicit fetele aveau o atracţie fizică mai mare. Începutul liceului îmi dezvăluise că sfârşitul clasei a 8-a şi vacanţă de vară fusese doar o încălzire. O dezlănţuire totală a mea s-a produs la liceu. Chiar dacă boboc m-am integrat rapid şi mi-am făcut prieteni noi.În scurt timp eram cunoscut de către toţi ca un nebun nenorocit şi misogin. Liceul mă ambiţionase şi mai mult.În ciuda faptului că nu prea dădeam doi bani pe oricare din iubitele mele, îmi plăcea să ştie că le apar, de aceea nu acceptăm ca cineva să se dea sau să ia de vreuna din ele. Lucru care mi-a cauzat ceva probleme la început, dar lărgindu-mi cercul de prieteni şi reuşind să ies extreme de bine din câteva bătăi nu mi-a mai pus nici o problemă. Eram dea dreptul de neoprit. Simţeam ceea ce credeam eu că este adevărata fericire şi împlinire. Aveam tot ce îmi doream, fete gârlă, reputaţie, putere absolute tot. Eram ca în paradis. Totul decurgea normal, timpul trecea, balul bobocilor a fost ceva fantastic, nu am participat din simplul motiv că vroiam să stau în sala şiş a râd de participanţi. A fost deasemenea saltul la o treaptă total neaşteptată reuşind să mă combin cu una din boboace care se spunea că este intangibilă, nu avusese nici un iubit, era deosebit de frumoasă, cu un corp genial. Apariţia cu ea la bal a făcut furori. Relaţia cu ea a durat doar 4 zile, începeam să mă plictisesc din ce în ce mai repede. Încă o aşa-zisă intangibilă sentimental îmi picase în plasă. Avea trei lucruri speciale. Un nume total abstract, aceasta “intangibilitate emoţională” şi câştigase în repetate rânduri diferite concursuri de miss. Distrugerea ei psihică şi emoţională a fost un lucru fantastic. Reuşind în mai puţin de 2 săptămâni să o fac să fie nebună după mine, să plângă, să sufere, să mă urască pentru că mă iubeşte apoi să mă urască definitiv, ceea ce desigur că a dus la despărţire. Am trecut pe “catastif” cele mai speciale fete din liceu, câte o boboacă de la fiecare clasă spre norocul meu am fost într-o generaţie de boboci cu fete deosebit de frumoase. Deasemenea nu au scăpat de “catastiful magic” nici cele de a 10’a.Mă consideram la un nivel înalt, ce puteam să ating mai sus? Nu îmi venea nimic în minte, eram demenţial, aveam o viziune complexă asupra vieţii, naturii şi psihicului.”
- Wow Alexe, e incredibil ce spui tu aici.Şi toată această schimbare cauzată de faptul că te-ai despărţit de Ana?
- Nu mă vere! Cauză nu era despărţirea de ea, cauză era relaţia mea cu ea. Acesta a fost lucrul care mi-a schimbat viaţa. Nu mă aşteptam niciodată că acea relaţia să ia o turnură aşa ciudată. Efectiv m-a schimbat de la A la Z.Bine aşa credeam.
- Da, totuşi acum nu eşti aşa, adică să fim serioşi. O iubeşti pe Diana, sunt sigur că nu aplici acele 3 reguli şi că nu îţi baţi joc de ea. Cum vine asta?
- Mă, este complicat. Dacă ar fi să îmi împart viaţa de până acum în perioade aş avea cam 3. Relaţia cu Ana, schimbarea mea radicală şi reînvierea sentimentelor de către Diana. Ştiu sunt nişte denumiri stupide, dar le-am inventat pe moment. Este mult mai uşor să pun situaţia la mine în minte, unde vizualizez altfel decât în cuvinte.
- Da, înţeleg. Cel puţin aşa cred. Ziceai ceva ce mi se pare dubios, că după doar câteva propoziţii pe care le rostea o tipă îţi dădeai seama în mare cam de comportamentul ei şi ştiai sigur ce trebuie să faci. Mi se pare nu zic imposibil, dar totuşi...
- Pfii, de acest lucru încă mai ţin cont şi încă mă bazez. Verică eu atunci nu vroiam relaţii serioase, vroiam doar nume în “catastif”. De obicei când te cunoşti cu cineva pentru prima dată ai tendinţa să pari puţin ceea ce nu eşti.La fete este mult mai accentuat că la băieţi. Dacă te faci destul de interesant, falsitatea lor v-a creşte.Pe baza acelor cuvinte, vezi cam cum arată falsitatea şi cum arată realitate, astfel şti cum să vorbeşti cu ea. Îi spui ce vrei să audă, dar nu aşa mură în gură că se prinde de figură. Am făcut şi o rimă! Minţeam mult mai pe scurt. Foloseam anumite contexte ca să îmi accentuez calităţile mele.Şi alte contexte pentru a i le accentua pe ale ei.
Un zâmbet larg îi răsări pe faţă. Un zâmbet ştrengăresc ce îmi amintea puţin de mine. Pfii, sper să nu fiu o influenţă negative. Ehh o să îi povestesc tot să înţeleagă că de fapt nu e chiar aşa minunat...
- Ce zâmbeşti atâta mă?
- Wa, poi erai grozav pot să spun. Adică să reuşeşti aşa. O asemenea schimbare de situaţie nu cred că am văzut nici în filme. Nu ştiu prietenii tăi, maică-ta ce părere aveau de schimbare?
- Poi mă, din punctual meu de vedere. Punct de vedere care mi l-am format atunci şi încă mi-l menţin, nu există prieteni. Nu ascult nici acum de părerile oamenilor d-apoi atunci? Am un frate, un tovarăş adevărat pe care mă bazez oricând, restul PA.Mama era amuzată, şi fericită mă văzuse de multe ori plângând, suspinând, trist şi cu cele mai false zâmbete pe faţă. Chiar mi-a spus că trebuie făcut ceva de exemplu un psiholog. Deci era mulţumită, bine ulterior devenise terifiata. Mi-a spus că încep să exagerez, dar m-am gândit că aşa sunt mamele. Nemulţumite veşnic!
- Da ştiu ce zici. Încă sunt uimit de ce mi-ai zis. Hmmm crezi că aş putea să fiu şi eu cum ai fost tu?
- Mă eşti idiot, nu înţelegi. Pfii... să continui de povestit poate bagi ceva la cap!

Se pare ca am ajuns cam tarziu...

Următorul mesaj este doar o părere personală, în calitate de consumator de artă şi nu de critic.

Imi place modul in care copilu' il intrerupe pe povestitor, ma readuce cu picioarele pe pamant din "istorisire".
Probleme numeroase in legatura cu diacriticile si punctuatia. Cateva in legatura cu folosirea cuvintelor: "wa" si inca altele care ma duc cu gandul la messenger. (ps: sunt pretentios)
Ma captiveaza povestea intru totul, gasesc in cateva pasaje si urme ale vietii mele.
Sper ca nu te-ai lasat de scris D: