Povestea dintre El si Ea

Capitolul I Viata iti rezerva multe surprize

Era o liniste apasatoare care nu-mi dadea pace. Tremuram atat de rau incat nu-mi puteam controla corpul. Am deschis ochii cuprinsa de o teama cumplita care-mi apasa corpul din ce in ce mai tare,dar nu am reusit sa vad decat intunericul incaperii care ma facea usor,usor sa-mi pierd mintile.
Ma simteam slabita din cauza celor trei lovituri de cutit care imi brazdau trupul mic si firav. Cu toate acestea nu m-am dat batuta si am continuat sa merg destul de incet ca un catel. Cercetam podeau cu o meticulozitate necaracteristica si de fiecare data cand auzeam un sunet mai bizar inima mi se facea cat un purice.
Am reusit intr-un final sa ies din camera,dar era deja prea tarziu.Din cauza ranilor si a sangelui pierdut am cazut doborata intr-o balta de sange,dar inainte de a-mi pierde cunostinta complet am auzit un strigat chinuit si constient de pieire.
Dupa acest episod dramatic am adormit profund intr-un somn fortat din care nu stiam daca ma voi trezi.

Dupa trei luni de agonie,m-am trezit si pot spune ca asta datorita numai lui Dumnezeu. Eram stabila,oarba si "distrusa" psihic.
Faptul ca va trebui sa particip la cateva sedinte cu un psiholog nu ma deranja,ceea ce ma facea sa-mi pierd mintile era orbirea.
Acum ca fac parte din lumea nevazatorilor ma simt cumplit.Acesti oamenii sunt blestemati sa zaca in intuneric fara sa se poata bucura de simplele lucruri de care oamenii fara acest handicap le considera banale,cum ar fi apusul sau rasaritul soarelui.In alta ordine de ideii ii si stimez deoarece au puterea sa-si continue viata asa.
Dupa trei zile de la "revenirea" mea in lumea celor vii,doi oameni,care s-au prezentat a fi inspectorii care cerceteaza cazul in care eram implicata,mi-au facut o vizita.
-Buna ziua,domnisoara Apostol.
Eram prea plictisita si obosita ca sa le raspund asa ca am preferat sa clipesc de cateva ori usor in semn de salut.
-Presupun ca stiti de ce am venit,asa ca va rog sa ne povestiti ce s-a intamplat in acea zi.
Am inchis de cateva ori ochii si mi-am amintit scena asasinarii scumpei mele mame,cum am reusit sa scap nu fara efort din stransoarea unuia dintre atacatori si cum m-am refugiat intr-o magazie.
-Imi pare rau dar ati venit degeaba deoarece nu-mi aduc aminte absolut nimic,probabil din cauza sperieturi si loviturilor.
S-a auzit un oftat adanc,apoi unul dintre politai a spus cu o voce destul de dura:
-Domnisoara Apostol,va rog faceti un efort. Sunt sigur ca va mai amintiti ceva. Sunteti singurul martor care inca traieste si care a vazut sau auzit in cazul dumneavoastra acest masacru. Ne trebuie macar o pista pentru a depista pe cineva, altfel nu avem cum sa aflam cine v-a ucis familia.
-Sincer,chiar imi este indiferent.
Dupa aceasta mica "confruntare",au venit din ce in ce mai des la spital pentru a obtine informatii,dar am decis ca nu voi povestii nimanui prin ceea ce am trecut.
Am stat 2 luni in spital dupa care am fost transferata la un ospiciu. Am incercat prin mai multe intrevederi cu directorul acelui spital,sa-i spun ca nu sunt nebuna ci ca am trecut printr-o perioda destul de dificila si de aceea sunt tulburata,dar nu m-a ajutat cu nimic.
L-a inceput tratamentul pe care il aveau ingrijitori fata de mine lasa de dorit. Am fost "aruncata" intr-o camera fara mobilier iar mirosul de mucegai imi infunda nasul incat la un moment dat am crezut ca o sa ma sufoc. Cel mai mult ma speria domnisoara Maria. Ma vizita in mod regulat si imi spunea povesti dramatice despre orbi,povesti despre asasinate,care imi aminteau de noaptea aceea cumplita. In urma acestor povesti eram din ce in ce mai dezechilibrata psihic incat tremuram sau plangeam daca auzeam pe cineva vorbind mai tare.
Intr-o zi am constatat cu stupoare ca ma schimbasem foarte mult. Inainte zambeam cu orice prilej,eram visatoare,indragostita si priveam cu un optimism aparte fiecare moment al zilei,iar acum eram palida,fara prea mare tragere de inima,plangeam mai mereu si nu discutam cu nimeni.
Stateam intr-un colt al camerei si imi chinuiam gandurile cu aceias intrebare zilnica "De ce eu?","De ce,din toata familia mea,am supravituit si de ce asa?","De ce a trebuit sa raman oarba?"
Incercam sa-mi raspund la propriile intrebari pana intr-o zi cand am decis ca trebuie sa incetez sa ma "omor" singura.
Stateam culcata pe betonul rece si dur cand am auzit usa deschizandu-se. Am auzit cativa pasi apasati care se indreptau spre mine.
Am inceput sa merg cu miscari lente catre coltul camerei,cuprinsa de ganduri teribile cum ar fi uciderea mea,cand trezita parca din somn cu gatul uscat am spus in soapta:
-Cine esti?
Inima a inceput sa-mi bata tare in piept si groaza momentului se extindea.
O mana calda,ferma si totodata fina m-a apucat de brat si m-a ridicat.
-Ti-a mai spus cineva ca esti frumoasa?
La aceasta remarca,fara sa vreau,un zambet mi-a luminat fata.Vocea lui era plina de bunatate:
-Stai linistita. Nu ai de ce sa te temi si ca sa-ti raspun la intrebarea de mai devreme numele meu este Marius.
M-am tras usor deoparte si i-am raspuns cu o tarie care nu ma caracteriza:
-Nu am nevoie de tine sau de altcineva!
Fara sa dea un raspuns,a spus ca pentru sine:
-Mi s-a spus ca esti dificila dar..
-Nu este adevarat,sunt doar oarba si asta este singurul obstacol de care ma lovesc.
-Dar sunt o multime de persoane care au aceasta afectiune si nu cersec mila,ci pur si simplu trec peste si se bucura de viata.
Oare ce vruia de la mine? Sa ma scoata din sarite?Daca asta era planul lui atunci reusise.
Toata linistea sufleteasca din mine disparuse. Sangele curgea cu o viteza ametitoare. Mi-am pus in ordine gandurile si am inceput contra atacul.
-Mila?Imi pare rau dar m-ai inteles total gresit.Crezi ca eu nu vreau sa trec la alta pagina a vietii mele? Incerc sa fac asta de cand am venit aici.
-Si ce te-a descurajat?
-Faptul ca sunt oarba a contat foarte mult. Din cauza asta nu voi putea face aproape nimic,deci de ce as mai lupta daca stiu de acum ca nu voi primi mai nimic?
S-a apropait usor de mine. Eram la cativa centimetri distanta incat ii puteam auzi bataile regulate ale inimii si rasuflarea calda care-mi gadila fata.
-Te-ai gandit vreodata ca poate vei intalni pe cineva..
Nu l-am lasat sa continue ideea deoarece stiam unde bate.
-Nu,cei pe care i-am iubit au pierit.
-Deci nu vei trece peste asta?
-Nu.
-Nu ti-ai pus niciodata intrebarea ca..?
Am intervenit fara sa-si termine intrebarea:
-Care dintre ele? Sunt aici de o luna si sincer am multe intrebari,dar nu am gasit niciun raspun logic.
-Poate Dumnezeu te-a lasat cu un scop,in viata.
Un fior mi-a strapuns trupul. Din punct de vedere psihic nu mai puteam continua conversatia,si cred ca el a inteles asta.
M-a mangaiat usor pe mana si mi-a soptit:
-O sa revin mai tarziu.
Oare cine era si ce vruia? Oare era politist?Dar totusi nu-mi explic cum m-am avantat atat de repede in aceasta discutie si totusi imi prinsese bine.
Toata seara am asteptat sa vina dar nu s-a intamplat asta. Extenuata am adormit pentru prima data de cand sunt aici intr-o buna dispozitie.

Salut, Cookie. Mi-a plăcut ce am citit, o idee nouă, ca o gură de aer proaspăt. Prea multe greșeli nu am văzut, decât probleme la numărul de ”i”-uri (repetată, e ceva la care trebuie neapărat să lucrezi) și câteva typo-uri (între care spațiile lipsă de după semnele de punctuație). De text nu o să mă leg până nu mai scrii ceva și văd cum evoluează lucrurile, dar tema e permisivă și intrigantă, așa că îți doresc mult succes. Also, îți recomand să treci pe la topic-urile de prezentare să ne spui câte ceva despre tine

Ciao, Cookie! Ne-ai pus în faţă o idee destul de interesantă, una care poate oferi multe oportunităţi de continuare şi care, dacă este abordată corect, poate face subiectul unui fic destul de bun.
Despre poveste până acum nu am decât un lucru de obiectat: acţiunea decurge o idee cam prea repede. Adică din primul capitol ai descris un interval de vreo patru luni, sper că o vei lua mai uşor de acum. Aw şi ai descris personajul principal ca fiind indiferent cu privire la tot, apoi ai veni cu un paragraf în care spui că tot ce făcea era săplângă şi să fie tristă... chestiile astea se cam bat cap în cap.
De typo-uri a spus Schizo destule... ce îţi mai zic e că se scrie "voia" nu "vruia" şi nici "vroia".. atât.

Ciao!

Capitolul II
~Un nou inceput este mereu bine venit~


S-a auzit un zgomot si usa s-a deschis. Doi barbati cu constructie puternica m-au tarat dupa ei pe hol. Am coborat in graba pe scari fara ca unul dintre ei sa ma ajutor, ba chiar am si cazut din cauza ca nu faceam fata mersului lor.
Dupa 5 minute de mers am ajuns in gradina spitalului. Unul dintre acei barbati m-a ajutat sa ma asez pe un scaun la umbra unui copac.
Dupa cateva minute de asteptare am auzit in spatele meu o voce cunoscuta:
-Buna dimineata frumoaso.
Am incercat sa-mi pastrez trasaturile fetei dure pentru a nu da de banuit nimic,dar in interiorul meu inima imi batea foarte tare, l-a auzul acelei remarci.
M-a luat usor de mana,m-a imbratisat si s-a asezat pe scaun:
-Cum te mai simti?
- Ma doare putin piciorul,am cazut in timp ce veneam aici.
Am indreptat mana catre picior vrand sa ascund lovitura care inca sangera,dar fara succes deoarece el a vazut si imediat a spus:
-Off,imi cer scuze. Stai linistita,ma intorc imediat.
In timp ce asteptam sa se intoarca am putut sa ma bucur de cateva clipe de liniste,de prospetimea aerului si concertul exceptional pe care-l faceau pasarile.
Dupa vreo 10 minute a venit si el.
-Imi dai voie sa-ti curat rana?
Atentia lui deosebita fata de mine ma surprindea insa nu am spus nimic ci doar am incuvintat din cap. Cand i-am simtit mainile calde care cu o delicatete aparte imi tampona vata cu spirt pe rana,am tresarit usor,obrajii mei luand culoarea unei piersici coapte.
Dupa ce mi-a pansat rana,m-a invitat sa bem o cana de ceai si sa discutam putin:
-Imi poti raspunde la intrebarea de ieri?
-Nu. Astazi este randul meu sa pun intrebari.
-Foarte bine,te ascult.
-Cine esti?
-Pai,dupa cum sti numele meu este Marius,am 19 ani,sunt la facultatea de drept si "bantui" acest spital de vreo 2 luni deoarece tatal meu este directorul si m-a insarcinat cu cateva treburi aici.
-A! Deci esti fiul sefului. Cum de ai ajuns la mine?
-Pur si simplu eram in trecere prin saloane cand fara sa vreau am auzit o discutie intre doua asistente. Era vorba despre o fata care a fost victima unui asasinat si a scapat printr-un miracol,dar a ramas oarba si traumatizata. Au descris-o ca fiind foarte frumoasa dar incapatanata. Fiind curios am vrut sa o cunosc pe aceasta fata.
-Si ce parere ai acum despre ea,dupa ce ai cunoscut-o?
-Este cu mult mai frumoasa decat au descris-o asistentele,are un trup mic dar gratios,mainile si picioarele firave dar fine ca matasea,fata simetrica putin palida,buzele pline si moi cu o culoare de un rosu sters iar ochii,ochii sunt un mister de culoarea chihlimbarului. Si ceea ce ma fermecat a fost zambetul ei cald care te imbratiseaza,plin de o inocenta dragalasa, molipsitoare.
Vocea lui puternica dar calda si mangaitoare ma hipnotiza. Eram prea confuza ca sa-i explic ce rezultat a avut ce a spus despre mine,dar am putut sa-i soptesc cu o usoara temere un "multumesc".
-Pentru ce?
In vocea lui se distingea o oarecare surprindere care ma stanjenea.Trebuia sa spun ceva care sa ne indeparteze de acest subiect care ne-ar fi putut crea neplaceri.
-Pentru ca ma faci sa ma simt bine.
Mi-a luat usor mana si mi-a sarutat-o foarte galant apoi m-a mangaiat usor.
-Pentru asta sunt aici. Apropo am uitat sa te intreb cum te cheama.
-Haha,sunt oarba nu proasta.
-Ce?Sper ca nu am spus ceva gresit.
-Nu am luat eu cea mai mare nota la logica,dar totusi sunt destul de buna. Ai spus ca esti fiul directorului,prin urmare ai acces la toate dosarele pacientilor,deci ar fi imposibil sa nu te fi manat curiozitatea sa te uiti in al meu. Oricum imi place ca esti galant si ma lasi pe mine sa-ti povestesc detaliile vietii mele pe care tu,fireste le sti deja.
-Nu am dat importanta la ce scria acolo,eu am vrut sa te descopar nu sa ma informez dinainte. Apropo nu mi-ai raspuns la intrebare si sa sti ca ma supar.
-Iulia.
A stat putin,a reflectat,probabil nu-si gasea cuvintele:
-Hmm..frumos,asa o chema si pe mama mea. Pot sa-ti spun asa?
Oare parintii lui s-au despartit sau mama lui a murit?Nu era momentul sa pun aceasta intrebare deoarece nu aveam dreptul.
-Desigur.
Am reflectat putin la ceea ce s-a intampla intre noi si ce am discutat in decursul acestor doua zile. Mi se parea straniu ca l-am intalnit pe Marius tocmai acum cand am nevoie de cineva care sa-mi aline ranile. Oricum am constatat ca el este medicamentul sau drogul care-mi aduce zambetul pe buze si ma face sa traiesc la intensitate sentimentele.
El a fost cel care a spulberat linistea aceea apasatoare si stanjenitoare:
-Cum s-a intamplat?
-Ce?
-"Povestea vietii tale". Foarte multa lume discuta despre asta,este un caz foarte popular,am auzit ca....
-Nu vreau sa vorbesc despre asta,bine?
-Cum vrei,credeam ca daca povestesti te vei simti mult mai bine.
-Imi faci o favoare?
-Depinde,dar spune.
-Te rog sa inchidem acest subiect pentru ca dupa cum vezi traiesc,sunt oarba dar incerc sa trec si peste asta cu ajutorul tau,deci ce rost ar mai avea daca te-as povesti? Nici unu,in plus mi-as pricinui dureri pe care nu vreau sa le mai traiesc.
-Bine,cum doresti.
Discutia devenise tensionata si nu voiam sa apara un conflict de aceea i-am spus ca vreau sa plec in camera pe motiv ca sunt obosita. O minciuna foarte mare,deoarece chiar daca as fi stat ore intregi,alaturi de el vorbind nimicuri m-as fi simtit mult mai bine decat sa stau inchisa in camera.
M-a ajutat sa ma ridica si mi-a spus:
-Desigur,sper ca nu ai nimic impotriva daca te-as conduce. Dupa incidentul de azi as vrea sa fiu mai precaut.
Am zambit larg iar el ma luat usor de mana si am parcurs gradina spitalului cu usurinta. Cand am intrat in spital eram transpirata.
Ingrijorat si pe jumatate speriat m-a intrebat:
-Ce ai patit?
-N-am nimic,probabil sunt putin obosita.
-Pai de ce nu ai spus asa? Am sa te iau de maini si...
Si m-a luat in brate. Ma simteam asa de bine si in siguranta la pieptul lui. Fara sa vreau am adormit gandindu-ma la ce se v-a intampla in viitor.

OK, povestea, din păcate, a evoluat spre ceva banal. Îmi plac descrierile tale, ai un stil frumos de a mă face să vizualizez scenele. Partea proastă e că ai mai multe typo-uri decât în capitolul precedent. Am senzația că te-ai grăbit mai mult la acesta și de aceea am găsit atâtea cratime puse aiurea sau cuvinte articulate prost. Să știi că dă foarte rău dpdv vizual să ai așa multe typo-uri, lasă senzația ori că nu știi să scrii, ori că te grăbești să o faci și acorzi prea puțină importanță textului. Anyway, nu vreau să ți le iau pe rând și să le evidențiez, cred că le poți descoperi, dar, dacă greșelile se repetă, voi face o critică kilometrică prin care să purichez tot post-ul și să evdențiez unde și cum ai greșit. Eu sper să nu fie cazul, totuși, am încredere că poți descoperi aceste greșeli, îți merge mintea, se vede după modul cum descrii. Spor.

Pfii...Schizo a acoperit partea cu typo-urile si nu mi'a mai lasat mie ce sa scriu despre acest lucru:(.Povestea a inceput bine, si merge pe aceeasi unda, mie personal nu mi se pare ca tinde spre banalitate din contra din ce am citit pana acum sunt sigur ca o sa ne surprinzi in urmatoarele capitole.Ce pot sa mai zic , poate doar un sfat: graba strica treaba