Fara titlu

A fost odată ca niciodată o fetiţă... cu ochi mari şi verzi, cu părul şaten ondulat şi cu buze micuţe şi frumos conturate. Fetiţa noastră l-a întâlnit pe El, omul care avea să o transforme din fetiţa în femeie, şi El părea atunci Cavalerul pe cal alb din poveştile cu prinţi şi prinţese ale bunicii. Domnul nostru, era la rândul lui un tânăr visător care nu ştia cum vor decurge lucrurile şi ce influenta va avea asupra fetiţei drăgălaşe şi pure de care se îndrăgostise... îi spuse că îi plăcea faţa ei de îngeraş, că îi plăceau ochii ei, pistruii... îi spusese că o iubeşte şi că ea este totul pentru el, că vrea să o ia de nevastă şi că ea este singurul lui sprijin, singura lui alinare...
În timp însă inocenta fetei a fost întinata... sufletul ei la fel, iar din fetiţa veselă de altă dată s-a născut adolescenta... cu ochii ca vara-arzatori, cu buzele mici şi roz că primăvara, cu părul roşu că toamna, singurii care erau la fel au rămas pistruii.
Tânărul nostru rămase uimit de schimbarea prin care trecea fetiţa şi vroia să o ajute... vroia să o facă să vadă cum stau lucrurile... vroia să îi fie îndrumător, pe atunci el încă mai iubea şi inima încă îi mai tresăltă atunci când îi auzea vocea şi abia aştepta să îşi vadă micuţa prinţesă... gaza... puiul... Însă iubirea lui se stinse odată cu schimbarea fetei... poate că băiatul nostru a obosit şi nu a mai avut răbdare să vadă cum a crescut puiul lui... cum a devenit femeie.
Iar fata... despre ea se pot spune multe... în timp şi ea se simţea din ce în ce mai distantă de băiat... îl iubea dar, nu ştia ce se întâmplă cu ea... nu putea să îşi controleze reacţiile şi mai ales nu putea trăi cu îndoială ce fusese sădită cândva de el... îndoiala şi teamă că într-o zi îi va spune că nu o mai iubeşte, zii care într-un final a şi venit.
Iubitul ei a venit şi i-a spus că nu o mai iubeşte... ca în viaţa lui există o altă gaza... un alt pui... altcineva... atunci faţa noastră a plâns, nopţi în şir... credea că e vina ei, nu ştia cum să facă să îl aducă înapoi... cum să îl oprească lângă ea pentru totdeauna. El nu a vrut să asculte nici măcar un cuvânt spus de Ea i-a zis că nu mai poate să stea, că nu o mai iubeşte şi că de acum e pe cont propriu.
Fata-femeie a mai plâns ceva timp până când a hotărât că e cazul să se oprească şi să continue cu viaţa ei... până când într-o zi cel care o iubise veni înapoi şi îi zise că nu mai există acel altcineva... că nu a mers şi că e distrus... fata noastră a plâns mult pentru el... a plâns pentru că ea încă îl mai iubea pe el, a plâns pentru că a renunţat la ea pentru o alta. Undeva într-un colţ al inimi sale rănite şi pline de cicatrici, s-a născut o speranţă şi atunci fata a crezut că poate băiatul se va întoarce la ea... că poate va putea fii ce a fost... că poate va redeveni prinţesa lui şi că nu va trebui să rămână singură şi a nimănui, o călătoare prin lumea asta frivola şi mercantila. Iată însă că nici de data asta soarta nu a fost de partea fetei noastre şi el i-a zis că nu o iubeşte şi că apărut altcineva decât data trecută... altcineva care îi face inima să bată mai tare... altcineva mai pur, mai bun şi mai frumos decât ea... când a auzit asta feţei i s-au rupt aripile mici şi ponosite care începuseră să fâlfâie uşor... însă băiatul părea că nu observă că ea încă ar mai vrea să fie cu el... să fie a lui... şi se limita la lucrurile lumeşti... faţa noastră a plâns mult... a suferit enorm văzând că din dragostea de altă dată nu mai rămăsese decât partea trupească şi se hotărî că mai bine renunţa până nu e prea târziu... că mai bine iese din joc înainte să fie iarăşi rănită şi să sufere... faţa noastră nu mai vrea să sufere, vrea să iubească şi să fie iubită... să fie a cuiva care să o preţuiască aşa cum trebuie... care să ştie să citească lumea ascunsă în spatele ochilor ei... să ştie să îi aline durerea şi să îi vindece inima distrusă.
Cu inima în palma fata pleacă de lângă băiatul care, cândva nu prea departe în timp, fusese singura ei raţiune de a trăi, cel pe care îl iubise mai presus de orice, cel care era cel mai important pentru ea... ştie că de azi înainte lucrurile vor fi altfel... ştie că îşi va găsi şi ea pe cineva care să o iubească şi pe care să îl iubească şi căruia să îi dăruiască inima, care acum zace în mana-i micuţă ca de copil... Băiatul îşi va vedea de viaţa lui şi va rămâne cu faţa pe care şi-a ales-o acum... ea spera ca el va fi fericit, nu ar vrea să îl vadă trist, ar suferi pentru el încă o dată