Dumnezeu e băiat de cartier

O nouă zi obositoare de muncă se termina. Iulian, Laura, Răzvan și alți câțiva tineri coborau scările firmei, discutând aprins despre un client pe care îl avusese Răzvan la telefon cu o oră în urmă.
- Da, mă, era incredibil de ciufut, nu cred să mai fi auzit pe cineva în halul ăsta până acum, vorbea Răzvan, aprinzându-și o țigară.
- Mă, au și ei partea lor de dreptate, dar noi de unde să le știm viețile și când e sau nu OK să-i sunăm sau să le trimitem factura? vorbi, pe un ton defensiv, un băiat cu un păr lung și blond, strâns în coadă.
- Ajungi să-i cunoști la un moment dat, pe ăia cu care vorbești mai des, zise Iulian, natural. Dar mai sunt și momente d-astea, adăugă el, mai degrabă pentru a-l consola pe Răzvan, care se vedea că fusese deranjat de situație.
Continuând să vorbească, ajunseră la porțile curții firmei, dincolo de care, sprijiniți de o mașină, stăteau patru băieți, toți fumând și urmărind cu atenție fiecare persoană ce ieșea.
- Nu-mi place cum arată băieții ăștia, zise Laura, prinzându-l de mână pe Iulian și luându-l de braț pe Răzvan, pentru a-l trage mai înspre ea.
- O, nu, șopti Răzvan, înfricoșat, neputându-și lua ochii de pe grupul de băieți.
Iulian nu auzise această remarcă, și nici altcineva din grupul lor. Laura îi întoarse, însă, doi ochi speriați. Nu mai apucă să-l întrebe despre ce e era vorba, că unul din băieții sprijiniți de mașină fluieră scurt și vorbi, clar și amenințător:
- Jewel! Hai încoa’.
Laura nu mai apucă să se panicheze și mai rău, că Iulian se desprinse de mâna ei și spuse, privindu-l pe Răzvan cu subînțeles:
- Mergeți în față, vă prind eu din urmă.
Laura vru pentru a treia oară să spună ceva, dar fu rândul lui Răzvan să o apuce de braț și să-i mârâie:
- L-ai auzit, hai să mergem.
- Răzvan, oamenii ăia mă sperie, nu putem să... începu, pe o voce înfricoșată, să scâncească Laura.
- Știe să-și poarte de grijă, Laura. Mergi, șuieră Răzvan printre dinți și o trase de braț pe fată care mai privi o dată înapoi la cei patru băieți și la prietenul ei.
- Salut, zise Iulian, încruntat și cu o atitudine sigură pe el.
- Salut, tinere, îi zise cel care fluierase, afișând un zâmbet răutăcios.
Nu părea să fie cu mai mult de cinci ani mai în vârstă ca Iulian și purta o geacă de piele, închisă până în gât, și o pereche de blugi albaștri. Părea foarte sigur pe el, iar în ochii lui se putea citi mocnind răutate.
- Pot să vă ajut cu ceva? vorbi, din nou, tăios, Iulian.
Individul cu geacă de piele schimbă câteva priviri rapide cu ceilalți băieți, după care îi spuse, autoritar, lui Iulian:
- Hai să facem o plimbare. Cred că ai putea să ne ajuți.

Ohohoa, bănuiesc că începe ceva acţiune aici, nu? Chiar nu ştiu cine ar putea fi băieţaşii ăştia. Probabil or fi nişte furnizori/clienţi vechi de-ai lui Iulian de pe vremea când el vindea iarbă prin cartier. După titlu', sigur va fi un capitol tare, cu acţiune, alea alea. M-ai lăsat serios în suspans, Schizo ). Aştept următorul ,,fragment" cât mai repede. Baftă şi spor la scris!



Bully.

Super capitol schizo m'a surprins , ma asteptam la ceva care sa inroduca actiunea , nu eram sigur ce, ei acum am aflat ...super tare , astept cu nerabdare urmatorul capitol , sunt sigur ca o sa ne surprinzi .

Iulian se urcă în mașină, pe bancheta din spate, flancat din părți de doi dintre băieți. Individul cu geacă de piele care vorbise se așeză pe scaunul din dreapta, iar cel de-al patrulea băiat luă locul șoferului. Drumul fu scurt și în tăcere. Niciunul dintre băieți nu spusese nimic, iar Iulian consideră că mai sigur pentru el este să nu întrebe ce urma să se întâmple mai departe cu el sau despre ce este vorba, gândind că, dacă se arată cooperant, va fi tratat mai bine. Mașina parcă la aproximativ doi kilometri distanță de locul său de muncă, în fața unei porți mari de sârmă ce părea să înconjoare o uzină mai micuță. Nu se arătă surprins, doar erau în zona industrială a orașului, înfloritoare în timpul comunismului, un real paradis pentru oamenii străzii și găinarii mărunți după ce majoritatea uzinelor și fabricilor de aici fuseseră închise. După cum arăta locul, se poate ca și aceasta să fi fost de mult abandonată. Iulian ieși din mașină ascultător când aceasta se opri și fu condus de băieți, care-l înconjurau din toate părțile, precauți să nu-i dea oportunitatea de a fugi, către o baracă dărăpănată din spatele gardului de sârmă unde se întrezărea o lumină la geam.
- Să te porți frumos cu șefu’, nu vrem să avem probleme, nu-i așa? îi mârâi băiatul cu geacă de piele în ureche lui Iulian.
Acesta nu mai avu timp să răspundă, căci chiar atunci grupul ajunse în fața ușii, pe care unul din băieți o deschise și-l invită pe Iulian înăuntru. Îmbrâncit de băiatul cu geacă de piele, acesta trecu pragul ușii pentru a se regăsi într-o cameră micuță, slab iluminată de o lampă dintr-un colț și îmbâcsită cu miros de fum de țigară, iarbă și mâncare fast-food. Pentru o clipă, Iulian se strâmbă, întrebându-se cum putea cineva să stea acolo câteva ore fără să i se facă rău de la mirosul acela.
- Jewel. Cât mi-am dorit să te întâlnesc, se auzi o voce răgușită ce venea dinspre masa așezată în centrul camerei.
Iulian îl privi pe individul care vorbise. Era un bărbat pe la vreo 35 de ani, cu barba nerasă de zile bun, privirea lipsită de sclipirea aceea pe care gândurile bune ți-o dau și o cicatrice imensă pe obrazul stâng. Fuma o țigară și sorbea dintr-un pahar în care părea să fie whisky, judecând după sticla pe jumătate goală de pe masă.
- Ia un loc, te rog, mârâi acesta.
Băiatul cu geacă de piele îl îmbrânci pe Iulian spre celălalt scaun din încăpere, aflat chiar în fața individului cu cicatrice. Tânărul se așeză și își fixă ochii în privirea celui din fața lui, sigur pe el.
- Mulțumesc, Bobo, te chem eu dacă e nevoie. Puteți să ieșiți, vorbi cu aceeași voce răgușită bărbatul cu cicatrice, privindu-i plictisiți pe cei patru băieți care stăteau tăcuți în pragul ușii.
Cei patru ieșiră și închiseră ușa, iar bărbatul își reîndreptă atenția leneș către Iulian, care-l privea atent.
- Probabil te întrebi cine sunt și de ce ești aici, zise individul cu cicatrice, fără să-și schimbe tonalitatea.
- Mi-ar fi util să știu, da, replică Iulian, apăsat.
- Numele meu este irelevant, dar se poate să fi auzit despre mine după pseudonimul ”Călăul”. Și tu ești aici pentru că reprezinți un potențial pericol pentru mine și afacerile mea, răspunse bărbatul, răgușit.
Ochii lui Iulian se dilatară la auzul pseudonimului individului. Auzise de el, și nu în orice context. Silviu își cumpăra heroina de la unul din dealer-ii Călăului. O flacără de mult stinsă începu să mocnească în Iulian. Bărbatul sesiză schimbarea de atitudine și rânji mailițios.

Inca un capitol foarte interesant , dar cam scurt dupa parerea mea . Ca deobicei sti sa ne ti in suspans , ceea ce este spre binele tau , eu unul sunt mereu nerabdator sa vad urmatorul capitol . Multa bafta in continuare .

După numele capitolului nu mă aşteptam să reprezinte chiar pseudonimul unei persoane. Ei bine, bănuielile mele n-au fost chiar aşa de departe (I'm proud of me, sir ). Ştiam eu că băieţaşii ăia au ceva ,,şăfi" cu afaceri ,,verzi" şi înfloritoare.
Devine din ce în ce mai interesant, iar suspansul creşte. Cu ce l-ar încurca Iulian pe nenea ,,faţă de de mai dă-mi o şansă" nu ştiu, deci aştept continuarea cât mai răpijior.
Cât despre greşeli... cum am mai zis, găsesc una foarte rar. De data asta am avut norocul să găsesc una... din păcate şi aia minoră: o literă lipsă =)).
Baftă şi spor la scris!


Bully,

- Aparent, numele meu îți sună cunoscut. Nu-mi spune că un bun prieten de-al tău a murit în urma unei supradoze de heroină furnizată de vreunul din oamenii mei, hârâi, mulțumit, Călăul.
Iulian strânse din dinți și se întunecă la figură, în loc să răspundă. Reacția aceasta îi oferi o satisfacție ieșită din comun Călăului.
- Ce vreau de la tine este să nu mai vinzi nimic, niciodată. Să te retragi de tot din activitate. Din acest moment, nu mai ești dealer, reluă bărbatul ideea anterioară, pe același ton răgușit și serios, ștergându-și rânjetul de pe față.
Iulian îl privea încruntat, aproape fără să clipească. Călăul continuă:
- Ceea ce-ți spun acum nu e un sfat. Nu e o întrebare. Nu e o rugăminte. Este un ordin și, poate nu ți-ai dat seama, dar nu accept să nu mi se urmeze ordinele.
Călăul stinse țigara în scrumieră și luă o gură de whisky, aplecându-se cu mâinile încrucișate peste masă și apropiindu-se de Iulian. Îi mârâi pe cel mai disprețuitor ton posibil:
- Nu am inimă. Știu că am omorât nenumărați fraieri dependenți de drogurile mele. Știu că am nenorocit familii și am frânt inimile cunoscuților lor. Nu-mi pasă. Unicul meu scop e ca afacerea mea să meargă bine. Și calc pe cadavre pentru asta. Dacă-mi stai în drum, te dai la o parte. Dacă nu vrei să faci asta, te rad de pe suprafața pământului și o să o fac să arate ca și cum n-ai fi existat vreodată.
Spunând acestea, Călăul se ridică de la masă și-și mai aprinse, tacticos, o țigară. Se îndreptă spre ușă, spunându-i din mers, lui Iulian:
- Bobo și oamenii lui vor intra acum și tu le vei furniza absolut tot ce știi despre toți cei cărora le vinzi iarbă. Și, apoi, vei spune toate datele despre toți crescătorii de la care cumperi ceea ce vinzi. Nu vrei să mă minți și să omiți nume. Nu vrei să aflu singur aceste informații. Dacă te-am prins că ai mințit, fii sigur că vei plăti.
- Nu mai vând de câteva săptămâni, vorbi apăsat Iulian, fără să își ridice privirile din masă.
Călăul se opri în fața ușii, privindu-l cu un rânjet malițios.
- Îi protejezi, așadar, hârâi el, pe ceea ce se voia a fi un ton dulce.
Cu o viteză extraordinară, veni lângă Iulian și lovi masa cu pumnul, răcnindu-i în față, atât cât îi permitea răgușeala:
- Pentru tine eu sunt Dumnezeu de-acum încolo! Eu decid dacă trăiești sau mori! Tu și toată familia și toți prietenii tăi! Îmi vei da nume și adrese și numere de telefon sau vei plăti cum nici nu-ți închipui că te poate face cineva să plătești!
În sfârșit, lui Iulian i se făcuse frică. Îndrăzni, totuși, să-l mai înfrunte pe bărbatul din fața sa încă o dată:
- Ai să fii dezamăgit să afli că spun adevărul.
Fața Călăului se schimonosi în ceea ce se voia a fi un zâmbet călduros. Îi hârâi, pe un ton încet:
- Nu o să te superi dacă o să-l rog pe Bobo să verifice asta, nu?
Spunând acestea, ieși vijelios din baracă, lăsând ușa deschisă. În câteva secunde, pe ea intrară băieții care-l aduseseră cu mașina pe Iulian până aici. Îl smuciră de haină și-l băgară în mașină, în aceeași formulă ca și atunci când îl aduseseră aici. De data aceasta, figurile lor erau brăzdate de un nor negru de supărare. Iulian bănuia ce îl așteaptă, dar era decis să tacă și să nu divulge niciun nume. Se gândi că, dat fiind faptul că nu auzise niciun nume concret din gura Călăului, acesta știa doar informații vagi despre Iulian și situația lui și aceștia erau protejați. Prin urmare, decise să se expună singur în tentativa de a-i scăpa pe Tomi, Lu, Maia, Răzvan și Laura de o soartă mult mai tragică. În aceeași tăcere mormântală, mașina ajunse pe un câmp întins de la marginea orașului, unde băieții îl scoaseră pe Iulian afară din mașină. Unul din ei îl imobiliză cu mâinile la spate, iar ceilalți se îndreptară spre portbagajul mașinii.

Intriganta parte , toti cred ca ne'am dat seama ce urmeaza sa se intample , ceva nu prea placut dar cum te stim pe tine se poate i ntampla orice:-> , la fel de interesant ca si pana acum pastrezi aceeasi nota de mister asupra ceea ce v'a urma ... actiunea se desfasoara foarte frumos .Ce sa mai zic , felicitari si astept cu nerabdare sa vad ce se mai intampla:D !!

Da' periculos mai e Călăul ăsta. Ceea ce mă bucură este faptul că ai reuşit să descrii fiecare mişcare a lui, fiecare detaliu ce-l face să arate tipic şefilor răi, care conduc o afacere şi sunt nevoiţi să înlăture concurenţa prin diferite mijloace, care-şi impun autoritatea în faţa celorlalţi.
Suspansul creşte, deci nu ne ţine prea mult la Guţă cu sufletu'(altă replică nu găsesc momentan, aşa că am zis s-o inversez pe asta). Baftă şi spor la scris!



Bully.

- Dacă nu spui tot ce știi, aici rămâi, îi zise pe un ton amenințător băiatul cu geacă de piele lui Iulian.
Acesta se mulțumi să-l săgeteze amenințător cu privirea, dar tăcu. Băiatul cu geacă de piele scoase o bâtă de baseball din portbagaj și-l lovi cu toată puterea pe Iulian în coaste cu ea. Acesta icni înfundat, dar simți cum i se taie răsuflarea și cum nu se mai poate ține pe picioare, lăsându-se moale, susținut de mâinile care-l țineau imobilizat. Ceilalți doi băieți scoaseră și ei câte o bâtă de baseball și începură să-l lovească pe Iulian cu putere. Evitau zona toracelui și a capului, dar loveau fără milă în picioare și stomac, știind că anumite puncte puteau provoca o durere remarcabilă. La un moment dat, băiatul care-l ținea pe Iulian îi dădu drumul acestuia și-l lăsă să se prăvălescă pe jos.
- Zici? șuieră băiatul cu geacă de piele, sprijinindu-se în bâta de baseball de spatele lui.
Iulian nu spuse nimic, deși respira greu și sacadat. Îl durea tot corpul de la piept în jos și nu se mai putea ține pe picioare. Chiar dacă era liber acum, nu mai avea niciun strop de putere să riposteze sau să fugă.
- Încăpățânat mai ești, zise băiatul cu geacă de piele și-l lovi cu putere cu piciorul în obraz.
Capul lui Iulian se întoarse în cealaltă parte, din inerția loviturii, și băiatul scuipă pe dată sânge și ceea ce credea că era unul din dinții lui. Lovitura fusese foarte puternică și părea că dacă băieții se abținuseră să-l lovească în puncte vitale până acum pentru a-i da o șansă să le dea informațiile cerute de Călău, de acum nu mai avea cum să scape. Presimțirea lui se adeveri. Fu întors pe spate cu o lovitură de picior în stomac şi, în secunda imediat următoare, o ploaie de bâte de baseball şi picioare se abătu peste faţa, mâinile şi pieptul lui, tăbăcindu-l de parcă era doar o bucată de piele de porc. După câteva minute de astfel de tratament, băieţii se opriră şi-şi băgară bâtele de baseball înapoi, în portbagajul maşinii. Băiatul cu geacă de piele se lăsă la nivelul lui Iulian, care abia mai respira din spatele unei măşti de sânge şi-i şopti:
- Dacă într-o săptămână nu ne spui ce vrem să aflăm, mai avem o surpriză pentru tine. Știm unde să te găsim de acum.
Zicând acestea, se ridică, îl bătu amical cu palma pe umăr și se sui în mașină, alături de ceilalți băieți. Rămas singur, incapabil să se miște de durere, în mijlocul câmpului și bătut măr, Iulian închise ochii.

- Da, vin acum, răsună glasul lui Tomi în holul apartamentului său, alergând desculț și în niște boxeri roșii să deschidă ușa a cărei sonerie sunase.
Cheia se răsuci de câteva ori în broască și, după ce ușa se deschise, Luciana scăpă un icnet speriat, în timp ce Tomi rămase împietrit. În pragul ei stătea un Iulian plin de sânge, care abia se ținea pe picioare, sprijinit de perete și privea obosit în jur.
- Ce dracu’ ai pățit, Jewel, cine ți-a făcut una ca asta? șopti Tomi, disperat.
Luciana fugi disperată într-o cameră alăturată pentru a aduce o trusă de prim ajutor și un lighean cu apă.
- Călăul... murmură Iulian, stins.

Tare de tot. S-a întâmplat ceea ce ne aşteptam cu toţii: să-l bată până-i sune apa-n cap. Mbine, nu mă aşteptam să ajungă pe picioarele lui la Tomi, dar în fine... . Din nou, ai descris acţiunea frumos şi limpede astfel încât s-o vedem şi noi ,,din ochii noştri". Baftă şi spor la scris!



Bully.

Cum am zis in capitolul anterior era clar ca asta se v'a intampla :d , dar acum este termenul acesta de o saptamana ,si sunt foarte curios ce se v'a intampla , ce v'a zice Iulian , cumm se v'a ascunde de sora lui..po bafta la scris frate ...

In sfarsit am ajuns la zi si aici
Este superb ficul asta. Nu stiu ce as putea sa spun, ma fascinat. Povestea, pe langa faptul ca este interesanta si captivanta, este si frumos expusa. Imi place si cum este structurata si ca titlurile capitolelor se potrivesc foarte bine. De asemenea, imi place cum se intittuleaza ficul. Tendinta de a evidentia personalitatea duala a lui Iulian si felul in care trasezi conturul intre dealerul de droguri si baiatul care isi intretine familia si se sacrifica pentru ea, este remarcabila. Felicitarile mele. ( btw, imi place porecla lui Iulian ).
Chiar nu stiu ce-as ma putea spune. Imi place tare.
Mj-a starnit si mie curiozitatea cum a ajuns Iulian pana la apartamentul lui Tomi, insa cred ca ne vei lamuri in urmatoarea postare.
Great work! Esti un scriitor foarte bun!

Damn, nu am ştiut că ai postat ultimul capitol şi l-am citit acum. Chiar mă lăsasei în suspans în penultimul, ştiam ce avea să se întâmple, dar voiam să ştiu dacă Iulian va zice ceva sau nu. Personajul lui Iulian este deosebit, având în vedere viaţa lui grea, acesta dă dovadă de curaj şi putere, îndură orice pentru a-şi proteja familia şi asta îl face un erou.
Povestea evoluează într-un mod remarcabil, e complexă, chiar dacă nu urmăreşte decât un singur fir narativ, şi aduce situaţii pline de acţiune sau pline de încărcătură emoţională.
Aştept următorul capitol.

Ciao!

Pe obişnuitele lor scaune de pe balcon, Tomi şi Iulian discutau ce se petrecuse în seara respectivă. Luciana se întorsese în pat cu Maia, la cerinţa expresă a lui Iulian ca ea să facă acest lucru. Asta nu înainte să-l dezinfecteze, bandajeze și să-l dojenească pentru ceea ce a făcut. Vorbea fără să știe ce se întâmplase, iar Tomi voise să-i spună să nu se bage dacă nu știe despre ce este vorba, dar Iulian se încruntase la el și-i mârâise printre dinți să tacă.
Iulian îl puse la curent pe Tomi cu absolut toată povestea, dându-i toate informațiile pe care le avea, fără să omită vreun amănunt. Tomi ascultă atent și îngândurat, apoi vorbi, grav:
- Ești un dobitoc, Jewel. Avea dreptate Luciana, chiar și fără să știe despre ce era vorba.
Iulian se încruntă, privindu-l uimit pe Tomi, care-i făcu semn din deget să tacă și să-l lase să continue.
- Te-ai pus în pericol pe tine, o pui în pericol pe Maia... Pentru ce? Doar ca să nu dai numele meu sau al lui Răzvan? Nu mai zic de alții, că alții nu mai sunt, nu mai vinzi nimănui altcuiva, în afara noastră. Cât despre furnizori, pe bune, ce altă relație în afară de cea strict profesională mai ai cu ei? Asta dac-or mai fi mai mult de unul, acum, luând în considerare, cât de puțin vinzi. Merită să-ți despice cutia craniană cu bâtele de baseball animalele alea și să te duci la muncă panicat că nu o mai găsești pe Maia când te întorci ca să protejezi niște oarecare? zise, decis, Tomi.
- Nu sunteți niște oarecare, mârâi Iulian, supărat.
- Nu zic de noi, zic de furnizori sau de clienții vechi, dacă ți-i cere și pe ăia, replică Tomi, pe același ton ferm.
- L-au omorât pe Silver, șuieră Iulian, și mai supărat.
- Nu, Jewel, nimeni nu l-a omorât pe Silver. Silver a ales singur davaua, ei nu l-au obligat. Că a fost el slab de înger și a pus botul la palavrele lor, asta e o altă poveste. Dar noi am vrut să-l ajutăm, el singur s-a dus la oamenii Călăului, cum a ieșit de la dezintoxicare să-și ia iarăși heroină, răspunse Tomi, apăsat. Silver s-a omorât singur, nu e nimeni responsabil de moartea lui, cu atât mai puțin tu.
Iulian căzu pe gânduri. Zise pe un ton încet, ca și cum încerca să se scuze:
- Știi, nu e corect. Nu mă simt comfortabil la gândul că există riscul să vă pun în pericol pe tine, pe Lu, pe Răzvan, pe Laura... Am zis că mă las și că nu e bine ceea ce fac, că vând iarbă, și am vrut să fie bine. Și pentru mine, și pentru Maia. Și acum se întâmplă mizeria asta. De ce?...
Tomi îl privi pentru prima oară blând și milos.
- Știu, Jewel. Dar asta e situația. Ai trecut prin momente și mai rele. O să treci și peste ăsta. Zi-le ce vor și zi-le să te lase dracului în pace. Vezi că-s periculoși. Adu-ți aminte cum a fost atunci când i-am prins pe doi tipi de-ai ăstuia la Silver acasă, zise Tomi, natural.
Atunci, Iulian simți ca și cum ar fi fost izbit în cap de o revelație. Se scuză și spuse că trebuie să plece urgent. Tomi îi spuse că a înnebunit și că nu are unde să meargă acum, în toiul nopții, dar Iulian știa ce făcea. Goni cât putu de repede, pe jos, până la Răzvan acasă, căruia-i bătu în ușă și-i ceru permisiunea să intre.

Următorul mesaj este doar o părere personală, în calitate de consumator de artă şi nu de critic.


Ţavă capitol, dar cu suspansul ridiac pe final... din nou. Cam scurt, dar e ok. Puteai totuşi să-l mai lungeşti niţel cu descrieri pe ici pe acolo la replicile lui Iulian. Adică na, puteai să-l pui cu o pungă de gheaţă în mână ţinând-o din când în când pe cap, dacă mă înţelegi ce vreau să spun. Mbine, acuma depinde şi de imaginaţia fiecăruia, dar eu când citesc un fic, îl privesc ca pe un serial. Între episoade, încerc să fac orice legătură aproape, cum e şi cazul aici. Iulian a fost bătut măr, iar în capitolul ăsta mi-l imaginam, în timp ce vorbea, plin de răni, deparece e şi logic. Odată ce e rănit serios, merita mai multă descriere, atâtata tot. E doar o părere, totuşi . Îţi urez baftă şi spor la scris!




Bully.

Următorul mesaj este doar o părere personală, în calitate de consumator de artă şi nu de critic.

Suspansul de la final este cireasa dupa tort. Insa ca si Bullet, cred ca ai trecut prea brusc la a mobiliza personajul intr-o astfel de situatie. Nici nu stim cum a ajuns pana la apartamentul prietenului sau, de vreme ce a fost batut mar. In plus, nu stiu daca cineva batut mar, mai poate fugi. Probabil niste descrieri prin care sa ne detaliezi starea personajului, erau chiar utile.
Spor si multa imaginatie!

Un căscat lung și niște zgomote în dreptul clanței de partea cealaltă a ușii îl anunțară pe Iulian că Răzvan descuia ușa. Tot somnul băiatului sări, însă, când îl văzu pe Iulian, așa, desfigurat, cum era.
- Vai de pula mea, Jewel, ce ți-au făcut? zise acesta, pe un ton șocat.
Iulian îl privi ca și cum ar fi vrut să-i spună din ochi ”Nu se vede? De ce mai întrebi?”, dar se mulțumi să ceară permisiunea să intre. Răzvan îl primi și-l invită în bucătărie, să-i spună ce s-a întâmplat. Reluând povestea pe care i-o mai spusese odată lui Tomi, Iulian detalie cu lux de amănunte toate lucrurile prin care trecuse în noaptea aceasta. Se crăpa de ziuă deja când îi povestea lui Răzvan cum abia reușise să ajungă pe picioarele lui la Tomi, unde Luciana avea să-l îngrijească și să-i coasă rănile.
- Coaie, câte ai trăit în ultimele 9 ore, presupun că ești în rupt în gură de somn. Dacă vrei să dormi, anunță-mă, poți să dormi aici, zise Răzvan, îngrijorat.
- Stai flex, nu e cazul, replică Iulian, deși oboseala din voce îl trăda. Faci o cafea? Că știu că tu azi plecai devreme, așa ziceai.
- Da, da, hai că-ți fac și ție una, răspunse Răzvan și se ridică de pe scaun, mergând spre aragaz.
Iulian își aprinse o țigară și trase câteva fumuri din ea, sprijinindu-și cealaltă mână de cap, gânditor. Îl frământa o întrebare, motivul pentru care plecase val-vârtej de la Tomi, de fapt, în primul rând. Reușise să facă niște conexiuni prin amintirile lui în momentul în care Tomi adusese vorba de scena în care, cu ceva timp în urmă, ei doi dădeau de niște oameni de-ai Călăului în apartamentul lui Silviu.
- Răzvane, tu ce legătură ai cu omul ăsta? întrebă, pe un ton insinuant, Iulian.
Răzvan pufăi zgomotos, parcă rușinat de faptul că, într-adevăr, avea o legătură cu el.
- Te-am văzut panicat când au venit ieri seară la noi la muncă. Aveai fața unui om care îi cunoaște pe băieții ăștia. Plus de asta, acum ceva timp, când am mers cu Tomi într-o zi la Silver, să vedem în ce stare e... începu Iulian să explice motivele pentru care îl întrebase pe Răzvan ce îl întrebase, ca și cum pufăitul acestuia ar fi însemnat că cere explicații.
Se oprise brusc pentru că două cești de cafea fură așezate pe masa din bucătărie, iar Răzvan își reluă locul pe scaun, aprinzându-și o țigară. Îl privea drept în ochi pe Iulian, pentru a-l asigura, la nivel nonverbal, că nu are nimic de ascuns cu privire la ce avea să-i spună.
- Îl știu de foarte multă vreme, pentru că și eu cumpăram într-o vreme de la el. Eram pe X și cox, ocazional, când chiar aveam bani. Bine, și verde, dar treaba asta e de la sine înțeleasă. Bobo era chiar dealer-ul meu, dar știam pentru ce fel de om lucrează și cine e Călăul. Cu toate astea, consideram că, atâta vreme cât îmi văd de treaba mea și eu cumpăr, consum, plătesc, toate sunt în regulă. Odată, Bobo a venit spart grav de tot să-mi livreze cox. Dădusem de bani. Mi-a dat, din greșeală, marfa altui client, care era de 10 ori mai multă decât a mea. Nu și-a dat seama decât a doua zi, când m-a sunat să mă verifice, dar evident că am negat tot, punând totul pe seama faptului că era atât de rupt cu o seară înainte încât își amintește prea puține. Bineînțeles că după incidentul ăsta am rupt legăturile cu el sau Călăul. Nu am pățit nimic până acum, dar sunt sigur că așteaptă să mi-o plătească. De-aia eram așa de panicat atunci... zise Răzvan, cu o fluență și o onestitate remarcabilă.
- Păi, bine, și atunci? Când am ajuns eu și Tomi la apartamentul lui Silver? Ce căutai afară? întrebă Iulian, privindu-l cu interes.
Privirea lui Răzvan căută brusc suprafața de lemn a mesei, iar vocea lui începu să tremure.
- Eu... Atunci...

Aceasa este doar o parere personala in calitate de consumator de arta si nu de critic:
Pfii..mor de curiozitate.Frate pune repede urmatoarea parte, aceasta a fost destul de simpla si scurta.Greseli gramaticale sau de ortografie nu am gasit.Finalul l-ai facut cat se poate de tensionat.Este genial, ne ti pe toti intr-o espectativa incredibila,cu sufletul la gura cum se zice.Poi frumos, totul decurge incredibil, acum ti-am zis mor de curiozitate sa aflu ce se intampla, ce legatura are Razvan cu Calaul.