Dumnezeu e băiat de cartier

- Tomi?... îi zise Iulian, privindu-l amuzat pe acesta.
- Mm? răspunse el, cu privirea ațintită spre ploaie.
- Hai, noroc, întinse Iulian berea spre el. Pentru tine și Luciana.
- Da, noroc, ciocni Tomi din reflex, continuând să privească în gol.
Duse sticla de bere la gură, sorbi din ea și, brusc, făcu ochii mari, se înecă și începu să tușească sonor.
- Um a ică ine i Uciana? vorbi el, în timp ce tușea zgomotos.
Iulian râdea cu poftă, privindu-l cu drag pe prietenul lui cum nega ceva ce era evident și pentru un oarecare ce-i vedea pe stradă, d-apoi pentru el, care-i știa de atâția ani de zile.
- Jewel! Ce vrei să spui cu asta? vorbi din nou Tomi, făcând pe prostul, după ce-și mai potolise tusea.
Dar Iulian nu-i mai răspunse, era prea ocupat să râdă sincer, cu toată inima, cum rar avea ocazia, dată fiind viața lui încărcată. Tomi văzu că Iulian nu-i răspunde și, la cum îl cunoștea, nici nu avea să-i răspundă la această întrebare, așa că îl lăsă să-și facă numărul la râs, după care schimbă subiectul către interviul lui Iulian, la care acesta încă aștepta un răspuns.
Și, coincidență sau nu, peste vreo două ore, când Iulian plecă să o ia pe Maia de la școală, pe drum, acestuia-i sună telefonul mobil. De la celălalt capăt al firului auzi vocea Ruxandrei care-l informa că a trecut interviul și că este așteptat la training începând de luni, de la ora 10. Vestea îl bucură nespus pe Iulian, care-și dădu frâu liber imaginației în fața porții școlii, văzându-se muncind legal și asigurând un trai bun Maiei, fără să mai fie nevoie să vândă iarbă prin cartier.

Zilele trecură repede și, luni, la 10 fără un sfert, Iulian urca din nou scările de la intrarea în firma la care tocmai fusese angajat. Dat fiind noul lui program, aranjase cu Luciana și Tomi să o ia pe Maia de la școală în fiecare zi, care când putea, și să o țină la Tomi acasă până avea să se întoarcă Iulian de la muncă. În mama lor nu avea încredere, iar Maiei îi spusese că aceasta are niște probleme de sănătate, iar acum are nevoie de multă odihnă și liniște. Sora lui crezu povestea lui Iulian, iar acesta răsuflase ușurat la gândul că inocența ei avea să rămână neclintită încă ceva vreme. De altfel, Maia îi cunoștea pe ambii prieteni ai lui Iulian de foarte multă vreme și, dacă cu Tomi îi plăcea să se joace, să-i facă tot felul de farse și să râdă la glumele lui, pe Luciana o vedea ca pe o soră mai mare, spunându-i tot ce o rodea mai tare și nu avea curaj să-i spună fratelui ei.
Gândul că Maia era în siguranță, cel puțin până avea să-și regleze cumva programul la muncă, îl făcea pe Iulian să privească mai optimist spre viitor. Și spre ușa în fața căreia se afla. Pentru că, odată ce trecea de ea, avea să ia primul contact cu munca legală din viața lui.
- Bună ziua, îl salută aceeași secretară pe care o văzuse și ultima oară când fusese aici. Iulian, nu? continuă ea, pe o voce zglobie.
- Da, Iulian. Bună, zise acesta, ușor emoționat.
- Hai după mine, te rog, zise secretara, ridicându-se de la calculator și pășind dincolo de ușa despre care Iulian era acum sigur că duce în corpul firmei.

Din ce in ce mai interesant. Totul tinde spre bine, ceea ce ma face sa cred ca vor aparea din nou probleme, chestii, trestii. Am ajuns la concluzia ca Tomi este personajul meu preferat. La inceput credeam ca e un fel de Silviu: iarba, femei si restu, dar m-am inselat. Daca a ajuns sa aiba grija de sora lui Iulian atunci chiar ca e de incredere.
Cat despre redactare, ma bucurasem si eu pentru doua momente ca voi fi un fel de ,,grammar nazi" in comentariul asta la faza cu ,,Um a ică ine i Uciana?" care m-a amuzat din plin. Nu mi-am dat seama din prima asa ca m-am bucurat degeaba...dammit! O singura chestie mi s-a parut deranjanta: ,,Am zis că eu cred că o să mă ia, că mi se pare că m-am descurcat". Repetarea acelui ,,că" cam deranjeaza.
In rest, toate bune si frumoase. Bafta si spor la scris!






Bully.

Interesant , dar ..
Where was God when we was in the hood nigga?!
Tomi , nu te mai holba la mine!

Ai facut o treaba foarte buna , tine-o tot asa!

Chiar imi pare rau de saracul Silviu, dar asta este realitatea trista. Ma bucur ca povestea incepe sa evolueze inspre bine dar cunoscandu-te pe tine sunt sigur ca nu o sa ramana asa pentru mult timp. Imi place forte mult cum te exprimi, placut ochilului si foarte usor de inteles. Astept sa vad ce se petrece mai departe.

Acum, Iulian stătea pe un scaun în fața unei mese dreptunghiulare, mari. După ce intrase în corpul firmei, făcuse stânga pe prima ușă care dăduse în această cameră, ce părea un fel de sală de conferințe. Mai erau acolo încă trei persoane. O fată de vreo 25 de ani, îmbrăcată office, cu o cămașă albă, cambrată, cu destui nasturi descheiați la gât cât să ofere o privire generoasă asupra bustului și o fustă scurtă și neagră. Purta ochelari și-și studia concentrată telefonul mobil. După expresia feței, Iulian consideră că e cam arogantă și îngâmfată. Poate că avea să afle...
Lângă ea stătea un băiat pe la vreo 20 de ani, cu o privire obosită și un tricou alb, simplu. Era slab, cu cearcăne sub ochi și neras pe față, ca și cum a avut câteva ultime săptămâni lungi și obositoare. Privea în gol pe geamul din spatele lui Iulian.
În sfârșit, Iulian își mută privirile către a treia persoană pe care o găsise aici când intrase în cameră. Era o fată blondă, micuță de înălțime, cu ochi cărpui... Parcă o mai văzuse o dată. Zâmbi pentru sine, amintindu-și că era cea care ieșise de la interviu atunci când Iulian aștepta să intre, cu câteva zile în urmă.
Își mută privirile spre ușă, așteptând să intre trainer-ul. Liniștea apăsătoare dintre el și ceilalți trei începuse să-l deranjeze. Își mută fugitiv privirile pe chipul blondei. O știa de undeva. Dinainte de întâlnirea de la interviu. Dar de unde?...
Atunci se deschise ușa și în cameră pătrunse un băiat cam de vârsta lui Iulian, cu ochelari de soare pe ochi, un zâmbet larg și o cămașă roz cambrată descheiată la gât.
- Salut, pentru training, nu? zise el, pe un ton vesel și energic, lăsându-se pe unul din scaunele de lângă ușă.
Se auzi un mormăit care forma un ”Da” plictisit și lugubru, moment în care băiatul își dădu jos ochelarii de soare și și-i agăță de cămașă, la gât. Privindu-l, Iulian gândi că și figura lui îi pare cunoscută, dar, la fel cum se întâmplase în cazul fetei blonde, nu știa de unde îl cunoaște.
- Mi-era că o să întârzii, murmură el, mai mult pentru sine și începu să-și plimbe privirile prin cameră.
Privirea lui se întâlni cu cea a lui Iulian, care îl scana la fel cum făcuse și cu ceilalți indivizi din cameră până atunci. Și, atunci, băiatul nou îi zâmbi cu subînțeles, fixând cu privirea cearcănele de sub ochii lui. Iulian zâmbi și-și aminti. Știa de unde îi știe și pe el, dar și pe blondă, care părea, însă, să nu-și fi dat seama până acum de faptul că toți trei se cunosc dinainte.

Se întâmpla acum poate 6 luni, căci era frig rău, un ger de crăpau pietrele. La ideea lui Tomi, el și Iulian merseseră la o petrecere organizată de o cunoștință de-a lor. Nu era nimic special, doar un chef oarecare, organizat într-un apartament de cineva ai cărui părinți lipseau în weekend-ul acesta. Ajunși acolo, făcuseră cunoștință cu cei pe care nu-i știau și-și luaseră câte-o bere, pe care să o savureze pe canapea, care era locul lor preferat la petreceri.
După vreo două beri, cei doi ieșiră pe balcon să fumeze un joint pe care-l pregătise Iulian de acasă. Nici bine nu-l aprinseseră că ușa balconului se deschide și un băiat înalt li se alătură cu propriul lui joint în mână. Toți trei zâmbiră cu subînțeles la vederea acestei imagini.
Peste aproximativ o oră, după alte două joint-uri și câteva beri, cei trei stăteau pe canapea, urmărind lumea din jurul lor. În fața lor dansa o fată micuță de statură, cu părul blond, singură, cu ochii închiși, simțind muzica. Tomi le atrăsese atenția celor doi asupra ei, toți trei urmărind-o fascinați până târziu în noapte, când petercerea luă sfârșit.

Capitolul ăsta a fost interesant pentru că, din când în când, ne mai aduci pe linia narativă de la început..e ca şi cum am urmări o poveste plină de flashback-uri ce ne spun o poveste ce se vrea involuntară.
Ador modul în care descrii lucrurile, atâtea detalii ce te fac să îţi imaginezi povestea, nu am vazut in nici-un alt fic (am spus-o cu riscul de a fi subiectiv) . Acţiunea merge înainte şi mă face tot mai curios de cum vor decurge lucrurile în familia lui Iulian. Tot frumos e că ştii să polarizezi personajul principal..în viaţa de zi cu zi este Iulian, iar în afaceri avem de a face cu Jewel..asta îmi place mult .

Spor la scris şi ..Ciao!

După peste o oră și jumătate de training, proaspeții recruți își primiră prima pauză de 15-20 de minute. Nici nu apucă trainer-ul să termine propoziția bine, că Iulian imediat întrebă unde se poate fuma. În foarte scurt timp, acesta era afară, rezemat de o bancă, cu ochii închiși și capul lăsat pe spate, rezemat de spătarul băncii, savurându-și țigara. La vreo 10-15 metri depărtare, alți angajați ai firmei stăteau într-un fel de cerc, fumând și ei, și râzând zgomotos.
- Pot să mă alătur?
Iulian deschise ochii pentru a-l vedea pe băiatul cu cămașă roz cu o țigară în mână, privindu-l zâmbitor.
- Te rog, răspunse Iulian prietenos, făcând un semn discret cu capul înspre bancă.
Băiatul se așeză, trase cu poftă din țigară și îi întinse mâna dreaptă:
- Răzvan. Nu mai știu exact dacă am făcut cunoștință în noaptea aia.
Iulian îi zâmbi și-i strânse mâna. Deschise gura să se prezinte și el, dar Răzvan fu mai rapid.
- Iulian, știu. Ești un personaj destul de dificil de uitat, zise el, zâmbind.
Câteva secunde de liniște se așternură între cei doi, în timp ce o priveau pe fata blondă și micuță, coborând scările și aprinzându-și o țigară. Iulian gândi că scena asta se mai petrecuse o dată, dar acum lipsea de lângă ei Tomi.
- A fost, într-adevăr, atracția serii. Dar probabil că efectul era și sporit de... gustările noastre, zise Răzvan, chicotind.
- În mod cert au jucat un rol, răspunse Iulian, zâmbind în colțul gurii.
Și liniștea se așternu din nou.
- Mai știi cum o cheamă? întrebă Iulian, curios.
- Parcă Laura, răspunse după câteva clipe Răzvan, fără să-și dezlipească ochii de la fata care acum se plimba cu pași lenți în cerc, în fața clădirii, privind la picioarele ei și fumând tacticos.
- Laura! strigă Iulian, cu o siguranță debordantă.
Și, în mod miraculos, Răzvan ținuse bine minte. Fata ridică privirile, privind în jurul ei, să vadă cine o strigase. Iulian îi făcu un semn din mână, care sugera să vină să se așeze lângă ei, iar ea primi invitația cu zâmbetul pe buze.
- Bună, zise ea, pe o voce călduroasă și veselă.
- Salut, salut, stai jos. Ne gândeam să facem cunoștință, dacă tot o să fim colegi de muncă, zise Răzvan, zâmbitor.
- Nu e o idee rea, zise ea, cel puțin la fel de zâmbitoare ca el. Dar cred că o să stau în picioare, așa pot să vă văd pe amândoi. De unde știți cum mă cheamă? zise ea, pe un ton curios.
Iulian și Răzvan se priviră zâmbind.
- Nu ne mai ții minte? rânji Iulian, amuzat.
- Ne-am mai văzut?... se miră fata, de-a dreptul încurcată de situație.
Și cei doi îi povestiră de petrecerea la care întâmplător se văzuseră toți trei prima oară. Depănară amintiri de la respectiva petrecere și conversația decurse natural din acel punct. În scurt timp, după a doua țigară, cei trei se întoarseră în sala de training.

Da, si mie mi se pare interesanta chestia cu flashback-urile. La cate un detaliu, cat de mic ar fi el, ii dai un flashback, o ,,istorioara" a lui. Ceea ce inseamna ca nu ne lasi niciodata cu semne de intrebare(,,Da de unde o cunoaste? Cand s-au vazut?"). Andrei, satanelu ala, a spus bine despre Iulian si Jewel. Eu n-am observat asta asa ca am recitit si are dreptate, evident ca-mi place si mie chestia asta. In rest... Schizo, la tine nu se poate fi grammar nazi, asa ca astept capitolul urmator. Bafta!






Bully.

În sfârşit dau şi eu pe aici. Primu lucru pe care îl pot spune este : BLASFEMIEEEE )
În rest, am doar cuvinte de laudă. Îmi place foarte mult cum ai descris întâmplările, decorul, istoria personajului, dar şi viaţa lui.
Un singur lucru îmi pare rău că l-am făcut (legat de ficul tău): l-am întrebat pe bio de teoria chibritului )
Oricum, abia aştept să văd următorul capitol

Fain, scurt, dar fain. Am să presupun că după ce ne-ai mai prezentat cu decurge situaţia pe linia prezentului o să ne bagi un alt flashback Îmi place chestia asta, respecta o simetrie, ca un fel de centralizare.
Drăguţe personajele, Răzvan mi se pare oarecum de treabă, un om care i s-ar potrivi de prieten lui Iulian, dar nu şi lui Jewel. Pe Laura ai descris-o bine din prima, nu ştiu dar mi-o imaginez doar zâmbind şi bine dispusă.

Off: Grimm, să îţi mai explic odată teoria?

Ciao!

Aproape trei săptămâni se scurseseră de la prima zi de muncă a lui Iulian. La finalul training-ului, dăduse un test, alături de colegii lui, pe care cu toții îl trecuseră, fiind admiși în perioada de probă, ce urma să dureze o lună. Se înțelegea foarte bine cu Răzvan și Laura, cu care își formase un fel de mic grupuleț. Făcuse cunoștință cu mai toți colegii cu care urma să lucreze, dar prefera să-și petreacă pauzele mai mult cu cei doi decât cu ceilalți.
Iată-l acum în Centrul Vechi, după o nouă zi de muncă, în care se descurcase destul de bine, gândea el, la o terasă, savurând o bere rece, alături de Tomi și Răzvan. Laura refuzase invitația, pe motiv că trebuia să se întâlnească cu sora ei astăzi, iar Luciana era în parc cu Maia și nepoțelul ei, fiul fratelui ei mai mare. Se despărțise de iubitul ei de câteva zile, iar Tomi și Iulian nu o mai văzuseră de multă vreme așa de fericită. Și, cu toate că Tomi refuza să recunoască acest lucru, Iulian observase că și starea de spirit a prietenului lui urcase pe o pantă ascendentă simțitoare.
- Așa, mă, și lucrați cu bunoaca aia, zise Tomi, zâmbind instigant și sorbind din bere cu poftă.
- Ce să-i faci, Tomi. Cine are noroc, are, cine n-are... îi răspunse Răzvan, râzând prietenos.
Tomi chicoti și el, iar Iulian le zâmbi celor doi, înainte să ia o gură de bere.
- Ia zi, Jewel, ai tăiat-o cu dealer-it-ul? zise Răzvan, privindu-l instigant.
- Eu cam așa aș vrea. E panică, știi și tu, și până acum am scăpat, dar era nevoie de bani. Acum, că am salariu... zise Iulian, gânditor.
Răzvan îi zâmbi cald.
- Așa să faci, mă. Nu merită să riști, zise el. Dar nouă tot ne mai faci rost așa, din când în când, nu?
- Ce să fac, sunteți tovarășii mei, doar n-o să vă trimit să luați porcării. Marfă bună, se știe. Lăsați tovarășii să vină la mine, le răspunse, chicotind, Iulian.
O ciudată liniște se așternu peste cei trei. Iulian se trezi gândindu-se la ce turnură luase viața lui recent. Reușea să aibă grija de sora lui, prin intermediul celor mai buni doi prieteni ai săi, găsise un loc de muncă de care era mulțumit, unde îl întâlnise pe Răzvan, cu care simțise de la bun început că e compatibil, și pe Laura, o fată la care se trezea gândindu-se destul de des.
- Bă, i se adresă Iulian lui Tomi pe un ton alarmat. Ți-am zis că mă duc la party-ul ăla cu colegii de muncă weekend-ul ăsta, da?
- Da, mă, stai flexy, ți-am zis, ne ocupăm eu și Luciana până te întorci, fii fără grijă, îi zise Tomi, zâmbitor.
- Bun. Nu de alta, dar credeam că uitasem, răsuflă ușurat Iulian.
- Chiar, mă. Vine și Laura acolo. Poate o să se lase iar cu alea-alea, ca atunci, la cheful de la Limbă, de eram noi trei cu ochii beliți după ea, chicoti Răzvan.
Toți trei băieții râseră, Tomi, mai mult, de necaz, iar Iulian căzu din nou pe gânduri. O nouă petrecere la care, de data aceasta, să o cunoască pe Laura dinainte nu suna rău. Ba chiar foarte tentant. Mulțumit cu acest gând, se alătură lui Răzvan și lui Tomi în discuția lor despre motivele pentru care moartea lui Sid Vicious fusese un lucru bun sau rău.

Până acum, îmi place cum evolueză povestea. Şi cum îşi îndreaptă Iulian viaţa. Totuşi, nu ştiu de ce, mereu am impresia că toate lucrurile astea bune, or să se termine.
Oricum, mult succes şi...abia aştept următorul capitol

Capitolul IV
DOAMNA ȘI BAGABONTUL

Ziua petrecerii mult-așteptate veni. Maia se bucură să audă că fratele ei avea să se ducă la o petrecere cu o fată și îl rugă să-i povestească tot a doua zi. Iulian știa cum să o facă pe sora lui să creadă că toată viața ei e perfect naturală, deși o vedea tot mai rar pe mama ei și dormea tot mai des la Tomi. Maiei începuse să-i placă mult de tot compania prietenului cel mai bun al fratelui ei și a Lucianei, spunându-i des lui Iulian că cei doi par făcuți unul pentru celălalt. Acesta zâmbea, dar în sinea lui era de acord cu ea și se întreba cât timp mai trebuie să treacă ca aceștia să recunoască ceea ce era deja evident chiar și pentru o fetiță de 11 ani.
După ce își terminară tura, Răzvan, Iulian și Laura fură primii care coborâră în fața companiei, pentru a-și aștepta colegii să meargă la petrecere. Își aprinseră fiecare câte o țigară, iar Iulian vorbi primul, pe un ton instigant:
- Hai, mă, și chiar nu poți să mergi?
- Nu pot, Jewel, să mor. Știi foarte bine că și eu abia așteptam. Dar dacă a intervenit mizeria asta, ce să-i fac. Lasă că o troznim la mine luna viitoare, când pleacă ai mei, răspunse Răzvan, pe un ton resemnat.
- Era frumos să fim toți trei acolo, zise Laura, parcă ușor dezamăgită.
- Lasă că o să fiți voi doi, zise Răzvan.
În scurt timp, se adunară și restul colegilor invitați. Cu toții îl salutară pe Răzvan și-și exprimară regretul că acesta nu îi însoțește, după care plecară spre casa unuia dintre ei, unde avea să se țină cheful. Se opriră la un magazin, în drum, pentru ca fiecare să își cumpere ce îi trebuie pentru seara aceasta. Iulian și Laura conchiseră că 6 beri și o sticlă de vin roșu le va ajunge amândurora pentru noaptea ce va să vie. Zis și făcut. Iar în câteva minute, gașa urcă scările unui bloc vechi, pentru a ajunge la ultimul etaj, unde își avea gazda apartamentul.
Petrecerea nu era cine știe ce. Era doar ideea de a se aduna colegii de muncă toți într-un loc, de a bea o bere și de a dansa și a se destinde. Și exact acest lucru se întâmpla acolo. Iulian și Laura, fiind mai noi, stăteau ceva mai retrași, dar socializau cu toată lumea, nu erau închiși în ei. După primele câteva beri și pahare, când alcoolul se ridică la cap aproape tuturor, se stinseră luminile și se puse muzica, pentru a permite oamenilor să danseze. Umbla vorba prin firmă despre câteva cupluri care ar trebui să se formeze, iar prietenii lor făcură tot ce se putea pentru a le ușura acestora primul pas. Unul din scopurile petrecerii din această seară era acesta. Iar unul din cuplurile despre care se vorbea era format din Iulian și Laura. Bineînțeles că cei doi nu știau absolut nimic despre acest lucru, cu atât mai puțin că Răzvan nu venise special să îi lase pe cei doi să se cunoască mai bine, fără intervenția lui. El nu avea nicio legătură cu bârfele celorlalți colegi, ci făcuse asta din proprie inițiativă.
Spunând lucrurilor pe nume, era ceva în ochii lui Iulian și ai Laurei care se aprindea ori de câte ori cei doi își întâlneau privirile. Și acum, cu cele șase beri terminate și muzica potrivită, cei doi lăsară sticla de vin pentru mai încolo, iar Iulian o invită pe Laura la dans. Iar ea acceptă bucuroasă.

Înainte de capitolul V era de observat că lui Iulian îi place de Laura. Şi Răzvan ăsta... îmi place de el, e un tip de treabă, un fel de Tomi aş putea spune. Cât despre Laura, mi-o imaginez din spusele lui Răzvan ca pe o bunăciune ).
În rest, scurte şi frumoase. Plăcute la citit şi fără greşeli. Îs curios acuma de cum va decurge treaba dintre Iulian şi Laura. Cred că va fi un capitol palpitant, mai ales dacă facem referire şi la titlu. Baftă şi spor la scris!






Bully.

Dam, toate bune şi frumoase, până când se găseşte un grup care şa îţi facă o farsă de genu' )
Săracu' Iulian )
Mă întreb cum a dansat de data asta. Oricum, sper să le fie într-un ceas bun celor doi

O oră mai târziu, Iulian și Laura stăteau pe acoperișul blocului, cu sticla de vin și două pahare între ei. După ce dansaseră, Laura dorise să ia o pauză de la agitația din apartament și propusese să iasă să se plimbe un pic și să ia niște aer. Iulian îi spusese că are o idee mai bună și o dusese pe acoperișul blocului, exact cum făcea el seara, de obicei, înainte să adoarmă. Atinși de aburii alcoolului, cei doi stăteau foarte aproape unul de celălalt, privindu-se în ochi și discutând despre trecutul lor.
- Și cam asta e... conchise Laura un monolog lung despre divorțul părinților ei. La tine cum e? Și ai tăi sunt separați? Că nu te aud vorbind decât de mama și sora ta, când vine vorba pe la muncă.
Iulian își mută privirile înpre blocul de vizavi.
- Nu chiar. Tata a murit într-un accident la locul de muncă de ceva vreme, răspunse el, sec.
Laura își mușcă buza de jos, realizând că atinsese un subiect sensibil.
- Îmi pare rău... N-am știut... zise ea, pe un ton defensiv.
Iulian se întoarse din nou către ea și-i zâmbi amar.
- E în regulă, m-am obișnuit deja... zise el, încercând să o liniștească. Doar că... mi se mai face dor câteodată de el. Era un om extraordinar.
O tăcere incomfortabilă se așternu între ei, iar Iulian profită de moment să mai ia o gură de vin. Laura părea că o frământă ceva și, deși realiza că îl făcea pe băiat să se simtă incomfortabil vorbind pe această temă, nu se mai abținu și îl întrebă:
- Și cu mama ta cum stau lucrurile?...
Iulian zâmbi la auzul acestei întrebări. O privi întrebător pe Laura și, în sinea lui, se bucură că mai avea pe cineva cu care să vorbească despre problemele delicate de la el de acasă.
- Nu prea roz. Mama e alcoolică. Încerc să o protejez pe sora mea cât de mult pot de ea, astfel încât să nu-i stric și ei copilăria, cum mi-a fost stricată mie. Stăm rău cu banii, dar mă mai descurc, mai fac bani vânzând iarbă din când în când. Se putea mai rău, dată fiind situația, dar sunt băiat descurcăreț, conchise el, zâmbind amar.
Laura îl privi cu admirație. Se trase mai aproape de el și-i puse gentil mâna pe obraz, privindu-l în ochi.
- Ești un băiat extraordinar, Iulian. Nu meriți nimic din ce ți se întâmplă, zise ea, pe un ton cald.
Iulian nu-i răspunse. O privi în tăcere și, apoi, lăsându-se pradă impulsului pe care îl avea încă de când o invitase pe Laura la dans, își apropie buzele de ale ei. Momentul în care acestea se uniră fu ca un fel de descărcare electrică pentru cei doi. Chimia dintre ei era extraordinară, simțeau că prind aripi. Se desprinseră unul de celălalt după minute bune, iar Laura se lăsă cuprinsă de brațele lui Iulian, așezându-și capul pe pieptul său.

Acest fic, ca și celelalte, de altfel, este al naibii de interesant! Ai acel stil de a scrie care captivează cititorul și nu-l obosește cu detalii nesemnificative. Cred că ți s-a mai spus asta.

Am avut impresia că până acum, acțiunea nu a fost așa intrigantă, presimt că debea acuma începe adevărata viață pentru Iulian. Mă întreb, presimt bine?

Sper să vii negreșit cu continuarea (cacofonie clasică).

P.S: Ignoră greșelile mele anterioare, dar eram pe telefon (cu touch screen) și na, tot nu m-am obișnuit cu el.

Ce bine că n-am avut mult de recuperat la tine, Schizo ). Glumesc. Şi 10 capitole dacă erau, tot le citeam. Aşa... ăştia doi par a fi deja împreună, fapt ce era de aşteptat. Pe Laura încep oarecum să o cunosc din ce în ce mai mult, dar deocamdată rămân la imaginea de bunăciune mică de statură. Mai mult ca sigur o să fie cu Iulian, se şi vede că-i pe gustul lui. Deci, aştept următorul capitol să văd ce se mai întâmplă. Baftă!






Bully.

Super tare fic'ul , nu ne'ai plictisit cu tot felul de detalii neimportante, descrierile sunt deasemenea exceptionale, si de asemenea si eu cred ca iti cam plac blondele:">..

Bătăile timide din ușa lui Tomi răsunară cu greu până în dormitorul acestuia. Cu toate acestea, băiatul le auzi și veni să-i deschidă lui Iulian.
- E 3 noaptea, coaie, pleacă acasă, zise el, deschizându-i ușa și zâmbind somnoros.
- Băi, scuze, sincer, mii de scuze că nu am mai anunțat nimic, dar am fost neașteptat de plăcut de ocupat seara asta, zise Iulian, pe o voce umilă, ca și cum îi era rușine de ce făcuse.
- E în regulă, mă, stai liniștit. Hai să bem o bere și să-mi spui ce s-a-ntâmplat, zise Tomi, continuând să zâmbească ciudat.
Iulian intră, dădu să se descalțe, dar Tomi îl privi cu milă și-l întrebă în șoaptă:
- Pă bune, de câte ori trebuie să-ți mai spun să nu te descalți ca să-ți intre în reflex?
- Mă tot gândesc că o să prind ziua când va fi curat aici, răspunse Iulian, sarcastic și porni cu el spre balcon. Deși dacă m-am obișnuit să-mi deschizi în chiloți tot timpul, ar trebui să mă obișnuiesc și cu asta.
Cei doi se așezară pe scaunele pe care stăteau de obicei când se întâlneau la Tomi acasă și desfăcură o bere.
- Ia zi, îi zise gazda zâmbitoare.
- Nu e mare lucru de zis, m-am combinat cu Laura, răspunse Iulian, natural.
- Era previzibil, zicea Răzvan că probabil asta o să se întâmple. Chiar speram, de fapt, continuă Tomi, zâmbitor și sorbind o gură de bere.
Iulian își fixă amicul cu privirea și nu se putu abține să-l întrebe:
- Totuși care e faza cu zâmbitul tău? Am impresia că ești spart, dar ești prea lucid ca să fii.
- A, am avut o seară plăcută, atâta tot, răspunse sec Tomi, incapabil să-și șteargă, totuși, zâmbetul de pe față.
- A stat Maia numai pe capul Lucianei și pe tine te-a lăsat în pace? întrebă, pe un ton milos, Iulian, ca și cum s-ar aștepta ca Tomi să aibă numai astfel de bucurii mărunte în viață.
- Nu, a stat pe capul amândurora suficient, nu-ți face probleme, chicoti Tomi, privind evaziv spre cer.
- Dar știi că se trezește tot timpul noaptea și... începu Iulian, șovăitor.
- S-a trezit acum vreo două ore, a băgat-o Lu la loc în pat foarte repede, îi reteză Tomi avântul lui Iulian, zâmbind victorios. Deci și-a făcut numărul pe seara asta.
- Ciudat... zise Iulian, privindu-l pe Tomi cum zâmbește ca pe un om bolnav psihic, care nu e conștient de condiția lui.
Din casă se auziră pași, iar Iulian se așteptă în orice clipă să-și vadă sora mai mică, dar auzi doar glasul Lucianei în spatele lui:
- Heeei, Jewel, credeam că nu mai vii.
Se întoarse pentru a o vedea pe Luciana așa cum nu se aștepta să o vadă prea curând, somnoroasă și îmbrăcată doar cu un tricou de-al lui Tomi. Îi răspunse, pe un ton încurcat:
- Da, i-am zis și lui Tomi, îmi cer scuze pe faza asta, dar am avut un motiv întemeiat și el a fost de acord. Mă revanșez eu.
- Nu e nevoie, ne-a prins bine seara asta, nu trebuie să-ți faci probleme cu niciun revanșat, zise ea, zâmbindu-i prietenos și mângâindu-l pe păr.
Iulian simțea că îi scapă ceva din comportamentul Lucianei și al lui Tomi. Când fata ceru o gură de bere și Tomi i-o oferi pe a lui, după care aceasta îl pupă pe buze și i se așeză în poală, misterul lui Iulian se elucidă. Și zâmbi și el la fel de tâmp ca Tomi, gândindu-se cât timp trebuise să treacă pentru ca cei doi prieteni ai lui să aibă curajul necesar pentru a face acel pas pe care amândoi îl doreau cu disperare din partea celuilalt.

Cât de tare-i începutu' acestui capitol =))). Nu că ar fi ceva ieşit din comun de ,,vai, ce awsome!", nu, însă faza cu ,,e 3 noaptea, coaie" mi s-a întâmplat şi mie şi mi se pare tare amuzantă. Tare mai e şi faza cu descălţatul ).
Aşa, ăia doi s-au combinat şiii... şi ceilalţi doi s-au combinat. Ce drac de Tomi, mi-l imaginez cum zâmbeşte el şmechereşte pe balcon lăsându-l pe Iulian în misteeeer.
Foarte tare capitolul ăsta, Schizo, mi-a plăcut. Bagă următoru' până nu mă duc la Tomi şi-l întreb câte a folosit :>.

Super acest capitol ...stiu ca esti cu bacul , dar posteaza cat poti tu de repede , continuarea...este fic'ul meu preferat , actiunea curge foarte frumos si sunt foarteeeee curios sa vad cum se v'a desfasura in continuare"-?

După o plimbare prin parcul Herăstrău, presărată cu vată de zahăr, dat în leagăne, jucat volei și două ore pe lac cu barca, Iulian tocmai ieșea din camera Maiei. Fetița era istovită de somn după o zi atât de plină. Pe drumul spre ușa de la ieșire, o evită cu grijă pe mama lui, care adormise în fotoliu cu gura deschisă și un pahar de vin gol în poală. Decisese că nu prea mai are sens să își bată capul cu ea și să își facă inimă rea degeaba. Cât mai avea să se enerveze în zadar cu cineva care părea că-și alesese deja drumul în viață?
- Am crezut că nu mai vii, mă pregăteam să-ți dau mesaj, îi zise Laura, care-l aștepta deja pe acoperișul blocului.
Iulian nu îi răspunse, ci doar o sărută scurt pe buze.
- Maia te place foarte mult, îi răspunse băiatul, zâmbitor.
- Mă bucur. Și eu o plac foarte mult. E o fată extraordinară, judecând după cum stau lucrurile la voi în casă, răspunse Laura, privindu-l visătoare pe Iulian.
Se lăsă cu capul pe pieptul lui, iar el o îmbrățișă. Scoase din buzunarul gecii un joint mic și frumos rulat și i-l arătă fetei.
- Vrei? E Bubble Gum din ăla de ne place mie și lui Tomi, zise el, pe un ton la fel de natural, ca și cum ar fi vorbit de o sticlă de cola.
- Nu cred că am fumat vreodată de la tine, zise Laura râzând. Ironic, nu? De câteva săptămâni umblăm, mergem pe la Tomi, pe la Răzvan și nu am încercat încă marfa ta, zise ea, ca și cum s-ar certa pe ea însăși. Da, dă-i drumul.
Iulian aprinse joint-ul și trase cu poftă două fumuri. Ținându-le în piept, pasă țigara Laurei, care trase și ea un fum sănătos. Amândoi expirară în același timp și priviră spre lună. Repetară în tăcere mișcările de câteva ori, până când țigara ajunse la filtru. Iulian aruncă chiștocul la câțiva metri și se întinse pe spate, invitând-o pe Laura cu un gest din mână să se așeze cu capul pe pieptul lui. Privind luna în tăcere, Iulian își aminti de nopțile în care stătea singur în același loc, fumând aceeași iarbă, doar că neînsoțit de o prezență atât de încântătoare.
- Vai, cât e de frumos, nu aveam idee, spuse ea. Aș putea să adorm chiar acum și aici, atât de liniștită sunt, zise Laura, pe un ton visător.
- Cam ăsta e efectul mizeriei ăsteia, zise Iulian, zâmbitor.
Jucându-se cu o mână prin părul ei, continuă să privească luna, recunoscător că găsise o fată așa de minunată ca Laura, că Maia creștea fără să întrebe de ce alți colegi de-ai ei au tată și mamă și ea doar un frate, că prietenii lui cei mai buni sunt în sfârșit un cuplu, că are un loc de muncă legal, că nu a mai vândut un gram de iarbă de peste două săptămâni (se convinsese pe sine că ce le vindea lui Tomi sau lui Răzvan nu se considera trafic, ci ajutorarea unui prieten) și că viața lui arăta cum nu se putea mai bine, judecând după circumstanțe. Nici nu lua în considerare vreo altă întorsătură de situație decât înspre mai bine. Uneori făcea planuri mari, de a se muta cu Maia undeva, departe de mama lor, de cartierul în care jumătate din actualii dependenți de etnobotanice îl cunoșteau pentru că le vânduse cândva cele mai frumoase vise extrase din plante naturale din lume.
- Sunt așa de fericit că te am, murmură Iulian, strângându-i cu blândețe Laurei mâna în mâna lui.
Fata nu-i răspunse, însă. Adormise, respirând încet și liniștit. Iulian chicoti pentru sine și mai rămase puțin să se bucure de sentimentul de bine ce pusese stăpânire pe el până să o deranjeze pe Laura din somnul ei.

Frumos acest capitol, cam scurt, dar frumos. Totuşi, e cam tristă relaţia dintre Iulian şi mama lui. Să-ţi vezi mama trezindu-se şi adormind cu alcool... e nasol rău. Puştanu', cel puţin, are pe cineva acum cu care să-şi petreacă serile pe bloc. Şi-ncă pe cine?
Baftă şi spor la scris!