SyleBV vs Royal__Blood

- De când îţi plac ţie copiii?
- Din totdeauna. Doar ştii asta. Ştii cǎ ador sǎ opresc pe drum, mǎmicile care îşi plimbǎ de mânuţǎ copilaşii, ca sǎ mǎ joc cu ei, îmi rǎspunse privindu-mǎ cu entuziasm.
- Da, ştiu...i-am replicat apatic, dându-mi ochii peste cap. Dar nu ştiam cǎ îi adori atât de tare, cât sǎ-ţi doreşti sǎ faci o meserie din asta. Serios, ce te-a apucat? Ţie îţi plǎcea psihologia, ca şi mie! Sora ta studiazǎ tot Psihologia. Nu era visul nostru sǎ fim toate trei psiholoage? Dana la consiliere, tu la educaţie şi eu probabil...la criminalisticǎ.

În momentul acela, Carmen îşi pierdu strǎlucirea din ochi, fixându-şi apoi atenţia pe cocktailul din faţa sa, de care abia dacǎ se atinsese. Nu obişnuiam sǎ-i urmǎresc acţiunile, însǎ judecând dupǎ paharul aproape plin şi urmele de ruj dupǎ marginea acestuia, luase exact doua guri din el, în exact treizeci de minute. Şi astea treizeci de minute, trecuserǎ destul de greu, având în vedere cǎ, abordasem cu stângǎcie pânǎ atunci, subiecte care mai de care mai banale, evitând fiecare din motivele sale, discuţia în cauzǎ: eu tǎrǎgǎnam, din teama de a primi confirmarea cǎ cea mai buna prietena a mea, nu avea sǎ studieze la aceeaşi secţiune ca şi mine, ea probabil, din teama de a-mi marturisi. În plus, afarǎ era o caldura insuportabilǎ.Unde mai pui cǎ terasa era la cincizeci de centimetri de asfaltul dogoritor, pe care conduceaua şmechereşte soferii bucureşteni, ce-şi manifestau prin fluierǎturi, simpatia faţǎ de picioarele noastre. Eu terminasem în timpul acesta, o cupa uriaşǎ de frrape cu îngheţatǎ şi tot nu simţeam cǎ mǎ rǎcoresc. Cu siguranţǎ, ceva o tubura, de nu reacţiona în niciun fel, faţǎ de caldura de afarǎ. Mǎ îndoiam însa, la vemea aceea cǎ ceea ce o tulbura era ”desparţirea” noastra. Gândeam cǎ dacǎ ar fi fost tulburatǎ, n-ar mai fi dat acolo sau mi-ar fi împǎrtǎşit mai devreme acest gând. Cum Dumnezeu, sǎ te trezesti într-o zi ca vrei la Pedagogie, când de patru ani încoace aştepţi cu nerǎbdare sǎ intri la Psihologie şi îţi mai şi procuri materiale de tot felul pentru asta? Cǎrţi, cursuri de la sora sa, adunase cu sacul în aceşti ani, pentru ce? Ca sǎ mǎ enerveze pe mine?
- Da mǎi, ştiu cǎ asta plǎnuisem, şi la drept vorbind chiar eram hotǎrâtǎ cǎ vreau acolo. Însǎ nu ştiu, simt cǎ pedagogia e de mine, cǎ asta trebuie sǎ fac. De o sǎptâmânǎ de zile, mǎ gândesc la opţiunea asta şi m-am hotǎrât acum sǎ iau o decizie.
- Nu ţi se pare totuşi cǎ ce simţi, simţi de prea puţin timp, pentru a lua o aşa decizie? Şi eu simt de doua sǎptǎmâni încoace, cǎ aş putea avea calitǎţi de medium, dar nu m-am gândit sǎ fac din asta o meserie. Ghici de ce, pentru cǎ n-o sǎ-mi las un vis la care ţin de 7 ani, pentru o idee de moment. Şi deşi îmi plac documentarele despre lumea de dincolo, nu mǎ vǎd aptǎ sǎ stau la taclale cu discipolii lui nenea Luci. Şi în plus, credeam cǎ ţii la prietenia noastra. Prietenie care s-a nǎscut din pasiunea noastra pentru psihologie. Dacǎ nu mǎ înşel, cred cǎ prima noastra discuţie, de când eram boboace, a fost legatǎ de facultate şi ne-am mai şi promis mai apoi, sǎ urmǎm acelaşi departament.
- Vorbeşti de parcǎ de facultate ar depinde viitorul prieteniei noastre! Poate prin intermediul acestei dorinţe comune ne-am cunoscut, dar ne leagǎ lucruri mai importante decât o opţiune academicǎ şi o pasiune comuna. În plus, e posibil chiar sǎ învǎţǎm în acelaşi corp. Nu e ca şi cum m-aş muta peste hotare! Şi chiar mǎ aşteptam sǎ mǎ susţii. E decizia mea şi dacǎ voi fi sau nu dezamǎgitǎ de alegerea pe care o fac, mǎ priveşte pe mine, nu pe tine!
- Ca şi cum mie nu mi-ar pǎsa de tine sau ce? Îţi spun asta pentru cǎ îmi pasǎ de tine! Şi nu, nu am zis cǎ prietenia noastra depinde de aceastǎ alegere, am zis cǎ nu pare cǎ ţii la ea, de vreme ce te comporţi cu atâta lejeritate. M-ai lǎsat sǎ fiu ultima, care aflǎ de opţiunea pe care aveai de gând sǎ o faci şi îmi impui acum sǎ accept asta cu calm?
Carmen se încruntǎ, începând ca şi mine, sǎ ridice tonul şi se supǎrǎ atât de tare cǎ se ridicǎ de la masǎ şi pǎrǎsi teresa unde ne aflam. Nu a mai durat mult şi am plecat şi eu, având grijǎ sǎ ma îndrept spre casǎ, pe un alt drum decât a luat-o ea, astfel încât sǎ nu ne întâlnim şi sǎ ne ciondǎnim într-un spaţiu public. Schimbul de replici de la terasǎ, a fost mai mult decât ruşinos pentru ambele tabere şi ştiam cǎ şi ea gândea la fel.

Evident cǎ dupǎ aceea, am aşteptat fiecare, un mesaj de la cealaltǎ, în care sǎ ne cerem scuze pentru reacţia avutǎ şi sǎ acceptǎm punctul de vedere al celeilalte. Dar ce sǎ vezi, mesajul nu venea. Obişnuiam sǎ ne mai certǎm, dar nu durase niciodata mai mult de douǎ ore, ca sǎ ne sunǎm şi sǎ ne împǎcǎm. Acum însǎ trecuserǎ patru zile. Mi-am dat seama atunci, cǎ prietenia noastra e pusa la încercare şi cǎ am greşit, aşa cǎ am hotǎrât sǎ-i dau un mesaj, în care i-am spus cǎ îmi pare rǎu pentru reacţia mea şi de faptul cǎ nu am susţinut-o. I-am mai zis cǎ într-adevar ţineam la acea promisiune a noastra, dar cǎ ea cunoscuse şi o altǎ Mirela, decât cea pasionata de psihologie. O Mirela cu care avea şi alte lucruri în comun, decât pasiunea pentru acest obiect de studiu şi o Mirela pe care eu nu o cunoscusem niciodata aşa de bine, pe cât ajunsese sǎ o cunoascǎ ea.

Dupǎ ce am apǎsat butonul Send, am observat cǎ în cǎsuţa Inbox se aflǎ un nou mesaj necitit. Am deschis, am citit şi am izbucnit în lacrimi. Carmen îmi scrisese cǎ îi pare rǎu pentru cǎ m-a anunţat ultima şi cǎ şi-a ignorat promisiunea vreme de doua sǎptǎmâni. Mi-a spus de asemenea cǎ într-adevar îi plac copiii, dar cǎ eu dovedisem cǎ o cunosc mai bine decât se cunoştea ea însǎşi. Petrecuse aceste 4 zile având grijǎ de verişoara sa de cinci ani, împreuna cu Dana, pentru cǎ pǎrinţii lor plecaserǎ într-o mini vacanţǎ la munte. Îmi zisese cǎ şi-a dat seama în acest interval, de faptul cǎ dragostea sa pentru copii, nu e chiar dragoste, ci doar o simpatie pe care le-o purtǎm majoritatea şi m-a rugat sǎ ieşim seara într-un club şi sǎ sǎrbǎtorim, cu câteva shot-uri de tequilla, cǎ a scǎpat teafǎrǎ şi nevǎtǎmatǎ din ghearele bestiei.

Dupǎ ce am citit, mi-am sters lacrimile de crocodil şi am început sǎ râd zgomotos, gândindu-mǎ cǎ probabil aceeaşi reacţie o va avea şi ea dupa ce va citi mesajul meu şi cǎ o va încerca acelaşi gând care îmi trecea şi mie prin minte: “Ne-am purtat copilǎreşte, însǎ presupun cǎ tocmai asta fac prietenii. Se port copilǎreşte pentru cǎ se iubesc cu inima de copil. Poate pânǎ la urmǎ mǎ duc eu la Pedagogie...sau mai bine nu! O sǎ o sun sǎ-i cer parerea. Pânǎ una alta, ea mǎ cunoaşte mai bine decât mǎ cunosc eu”.

E o chestie delicată... de ce, habar nu am... mulţi se consideră prieteni, dar nu aşa mulţi sunt...
Prietenia este un lucru care ţine de fiecare persoană... O persoană care se caracterizează prietenoasă este aceea care este disponibil tuturor, în sensu să-i ajute, să dea sfaturi, de aceea este şi proverbul...
PRIETENII LA NEVOIE SE CUNOSC
Prietenia pentru mine e o legătură între două persoane... această legătură e bazată pe afecţiune, ajutor reciproc, sentimente de amiciţie, sinceritate... mai jos ai o definiţie a prieteniei.. din punctul meu de vedere: Prietenie= Sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de ataşament reciproc care leagă două persoane; legătura care se stabileşte între persoane, pe baza acestor sentimente; amiciţie.
Să ai prieteni e un privilegiu... să-i păstrezi, este însă o artă; de aceea prieteniile adevărate sunt rare... iar tu, prieten ce ţi-ai găsit prietenul, ai grijă de el şi respectăl... te va respecta şi-ţi va fi apa de izvor când sufletul îţi va fi secat... îţi va deschide portiţe când toate drumurile vor părea blocate pentru tine...



PORUNCILE PRIETENIEI
*. Să respecţi prietenii că pe o piatră rară!
*. Să iubeşti pe fiecare din prietenii tăi fără gelozie!
*. Să împărtăşeşti cu generozitate şi altora din prietenia ta!
*. Să întreţii prietenia prin discuţii dese şi folositoare!
*. Să-ţi încredinţezi cu simplitate şi încredere prietenilor, durerile şi bucuriile!
*. Să te manifeşti prietenilor tăi cu sinceritate, aşa cum eşti tu însuţi!
*. Să ai grijă să-ţi susţii prietenii cu fidelitate în necazurile lor!
*. Să ierţi cu uşurinţă prietenilor tăi toate defectele!
*. Să te străduieşti să-i faci mai buni pe prietenii tăi!
**. Să construieşti cu prietenii tăi o lume mai bună!



Ce este un prieten? Cum îl poţi avea? Cum îl poţi păstra? De ce avem nevoie de prieteni?
„Prietenul adevărat la nevoie se cunoaşte”. Un prieten adevărat este cel care, în caz de nevoie, te ajută, este cel care rămâne lângă tine când toţi te părăsesc. Cei mai buni prieteni trebuie să fie părinţii, fraţii, rudele apropiate. Dar,... de cele mai multe ori, nu este aşa! De ce? Unii tineri nu-şi doresc compania celor mai în vârsta decât ei, nu-şi caută prieteni printre cei văzuţi bine în societate. Mai târziu vor culege ce au semănat!
„Spune-mi cu cine te însoţeşti, ca să-ţi spun cine eşti!” Dur, dar adevărat! Este bine ca adolescenţii să ceară ajutorul părinţilor pentru alegerea prietenilor. Unii spun: „M-am săturat de cicăleala de acasă, permanent cineva să-mi reproşeze că nu mă îmbrac cuviincios, că nu sunt punctual, că dau din ce în ce mai rar pe la şcoală etc. Ce tot vor ceilalţi de la mine? Atâta „contabilitate”, atâta control! De parcă nu pot să mă descurc şi singur... Prietenii mei sunt cei care ascultă aceeaşi muzică ca şi mine, au aceeaşi ţinută şi se distrează că lumea! Asta-i tot!”
„Cine-şi face mulţi prieteni, îi face spre nenorocirea lui!” Prietenii sunt cu grămada atunci când ai bani, maşină, onoare, faimă şi înfăţişare de invidiat. Dar este suficient un accident care te mutilează şi eşti... singur! Abia atunci vezi cine ţi-a fost prieten cu adevărat.
Un prieten adevărat îţi poate face observaţii asupra comportamentului (dar nu în public).
Câteodată să fii la locul potrivit cu oamenii potriviţi valorează mai mult decât toată fericirea din lume. Fericirea e ceva extrem de relativ iar atunci când se termină de obicei încep belelele. Prietenia e mai mult decât râsete şi voie bună, e o garanţie că nu vei fi singur când ai probleme, că o să fie cineva la celălalt capăt al telefonului atunci când vrei să vorbeşti, chiar dacă e trecut de miezul nopţii. Fericirea vine şi trece dar despre prietenie se spune că poate dura toată viaţa. Fericirea niciodată nu o să ştii cum să o obţii dar prietenia... prietenia e rodul sentimentelor şi a tot ce ai învestit în celălalt, se hrăneşte cu căldura şi lumina a două suflete şi creşte şi înfloreşte de câte ori ai nevoie de un strop de speranţă, de câte ori ai nevoie de cineva... dacă ştii cum şi unde să priveşti, vei descoperi tot ce mă chinui eu să descriu aici. Prietenia nu moare, ci după fiecare ceartă se întăreşte, devenind mai puternică şi mai specială. O prietenie se bazează pe defecte, defecte care vă apropie pentru că ştiţi să le acceptaţi, ştiţi să le transformaţi în altceva, se bazează pe acele chestii care în loc să vă facă să vă urâţi sau să vă îndepărtaţi, vă fac să vă iubiţi mai mult decât înainte. De multe ori, e un motiv în plus să continui.
Oamenii frumoşi din viaţa mea sunt puţini, şi aici n-o să pun în calcul ciudata trăsătură a caracterului meu de a vedea aproape orice om nou ca frumos şi lipsit de defecte, de asta rectific: oamenii frumoşi de suflet din viaţa mea sunt puţini, cât o mâna şi jumate.
Oamenii ăia frumoşi de suflet din viaţa mea nu o să plece niciodată, pentru că întâi de toate nu o să-i las eu, numiţi-o cum vreţi: năvală de naivitate sau speranţă sau neştire ori neexperienţă.