Ielele

Scuzaţi de întârziere...şcoala
Notă: de preferat să daţi click pe primul link legat de ploaie, pt a jă ajuta cu aranjarea atmosferei şi să ascultaţi a doua melodie, cât încă aveţi tabul cu ploaia pornit.
Enjoy

Trecuse aproape o săptămână iar familia Oanei, în sfârşit primi cadavrul fetei de la medicul legist. Fiind oameni credincioşi din fire, aceştia deciseră să ţină o seară de priveghi, pentru împăcarea sufletului fetei, urmând ca a doua zi să o îngroape. Pentru cei şase rămaşi, atmosfera părea din ce în ce mai greu de suportat, având uneori impresia că pereţii camerei încep să se strângă tot mai mult, sau că aerul era din ce în ce mai greu de respirat, aruncându-i din când în când câte o privire sicriului din centrul camerei. Corpul Oanei, era îmbrăcat cu o rochie ca de banchet, sicriul ei fiind împodobit cu flori în relief, dar şi înconjurat de o multitudine de flori ce răspândeau un parfum dulce în toată încăperea. Cu toatea astea, chipul îi era acoperit cu o eşarfă neagră de mătase, de care nimeni nu avea voie să se atingă. „Vrem ca toţi să o ţină minte veselă, zâmbitoare şi frumoasă, nu aşa cum este acum”, tot spuneau părinţii şi rudele ei. Deşi atmosfera era potrivită unui priveghi, iar cea mai tristă faţă era una serioasă, pe faţa mamei Oanei, se putea citi faptul că încă mai plângea de fiecare dată când părăsea camera.
Într-un colţ al dormitorului unde se afla sicriul, Mihai, Ionuţ şi Alex, discutau despre cele spuse de bătrân:
- Băi, eu zic să nu fim proşti. Trebuie să vorbim cu ele, să le spunem, să facem ceva. Nu trebuie să le târâm pe ele după noi, zise Mihai, uitându-se din când în când la sicriul Oanei.
- Eu zic să nu. Sunt cu Alexandra de foarte mult timp şi nu vreau să mă despart dintr-o superstiţie. Până nu văd cu ochii mei, nu cred, mai ales ştiind că şi voi aveaţi câteva jointuri pe acasă... Mie unu mi-se pare o prostie. Din câte îmi amintesc, a scăpat un criminal în serie de poliţie, pe undeva prin zonă. De unde ştim că nu a fost el şi că ce ai văzut tu că s-a întâmplat cu Mircea era o halucinaţie, replică Alex frustrat, dar în şoaptă.
- Eşti prost! Acu’ încerci să îţi ascunzi teama. Ştiu că nu e cea mai logică explicaţie, dar e singura plauzibilă pe care o am. Şi ai văzut şi tu ce s-a întâmplat cu fetele alea de la lac. Ceva nu era în regulă cu ele, dar eram prea...fascinaţi ca să ne dăm seama. Îţi zic sigur, chiar cred că ar trebui să îi spui Alexandrei toată povestea. Şi în plus, dacă aş fi fost drogat, atunci cum explici dispariţia lui Mircea? A trecut aproape o săptămână de când a dispărut şi nu-i nici o urmă de el, adăugă Mihai, strângând puternic din dinţi pentru a nu ţipa, unflândui-se o venă pe frunte.
- Cine dracu ştie? Poate o fi fost deprimat. Sincer,..îmi e teamă să nu îl găsească poliţia spânzurat de vre-un copac, continuă Alex cu un oftat adânc.
- Lăsaţi băi, nu cred că Mircea e genu’ de om să se dea bătut aşa uşor. Totuşi, eu susţin ideea lui Mihai, chiar trebuie să îi zici Alexandrei ce s-a întâmplat. Ori asta, ori să te desparţi de ea fără să îi spui prea multe detalii. Dacă ţine la tine pe cât spui tu, poate o să îşi asume riscul şi o să stea cu tine, indiferent de ce e vorba, adăugă Ionuţ puţin cam trist.
- Da tu ce ai făcut de ai pretenţii la mine? Ce, vrei să te cred că i-ai zis ce s-a întâmplat? Zise Alex uitându-se urât la Ionuţ.
- Nu, nu i-am zis ce s-a întâmplat. Nu am vrut să o îngrijorez, dar nici să o pun în pericol, aşa că i-am zis că nu mai ţin la ea. Mi-a zis de câteva ori că mă urăşte, iar apoi să ne împăcăm, dar am tot refuzat-o....chiar îmi e teamă să o văd rănită, spuse Ionuţ după un oftat adânc şi puternic, cu privirea fixată spre sicriu, în timp ce îşi rezema barbia cu pumnii, lăsând o lacrimă să îi scape pe obraz.
- Îmi pare rău să aud asta, dar cred că ai făcut ce trebuia, îi zise Mihai încercând să îl îmbărbăteze şi să ignore lacrima lui Ionuţ.
- Băi, voi sunteţi varză aici. Nu ştiu ce aţi luat, da v-a dereglat rău minţile. Vă zic, e criminalu’, da’ fie cum vreţi voi. Eu încă nu mă despart, adâugă Alex, ridicându-se din locul său şi îndreptându-se spre Alexandra, care abia intrase în cameră, şi punând o mână pe umărul ei, în semn de consolare.
Restul serii, fu şi mai greu de suportat decât până atunci, Mihai încercând să îl îmbărbăteze pe Ionuţ, dar să şi prindă un moment să discute cu Andreea. Ionuţ încercând să o evite pe Georgiana, iar Alex încercând să o îmbărbăteze pe Alexandra. După câteva ore, gaşca decise să se îndrepte acasă ca să se odihnească pentru înmormântarea de a doua zi.
Rupt de oboseală, dar şi din cauza atmosferei de la priveghi, Mihai se trânti în pat, adormind cu ochii aţintiţi pe tavan. Totuşi, de cum se crăpă de dimineaţă, acesta se trezi din nou plin de transpiraţie, panicat şi cu inima bătându-i puternic. Avusese din nou un vis, doar că acum, parcă ar fi văzut cum a murit Oana, l-ar fi văzut pe Mircea rătăcit şi urmărit de o creatură ciudată, dar şi pe ceilalţi cinci într-un sicriu...
Spre amiază, cei trei se întâlniră acasă la Oana, pentru a-şi lua un ultim „rămas bun” de la prietena lor. Tot drumul până la biserică, fu presărat de plânsete şi bocete, iar vremea ploioasă părea să încurajeze atmosfera. În biserică, cei şase ţinură câte un discurs ce avea ca scop atât îmbărbătarea familiei, dar şi de a arăta felul în care au văzut-o ei pe Oana şi cum ar fi fost dacă şi Mircea le-ar fi fost alături.
Câteva sunte puternice de clopot şi bătăi rapide în toacă, anunţară că se apropie vremea unui ultim rămas bun. Cu o cască în ureche şi cu un trandafir în mână, Mihai se aplecă deasupra gropii şi a sicriului udat de ploaie, sărută floarea şi îi dădu drumul în groapă, şoptindu-i un: „Ai girjă de tine, poate ne vom revedea!”, iar apoi întorcându-se la ceilalţi.

P.S. :Mersi de melodie Bio

Frumos, ai făcut atmosferă. O idee foarte frumoasă, nuș de la cine te-ai inspirat :-" Capitolul e bun, mi-a plăcut, nu am văzut nimic de rău care să-mi sară în ochi (știi că astea-mi sar ). Also, deja știu cine e următoarea țintă, fac pariu că o comit Alexa sau Alexandra. Ah, încă ceva. Poate-l mai vedem și noi pe Mircea, ar merge câteva rânduri din următorul capitol dedicate trăirilor emoționale ale lui

Foarte tare capitolul, ai reuşit să ne aduci povestea la viaţă şi asta nu ţi-a reuşit decât cu ajutorul descrierii bine pusă la punct.
Atmosfera s-a conturat foarte fain cu ajutorul melodiilor şi au ajutat cititorul să intre mai uşor în transă, la fel şi cu acţiunea din capitol..foarte bine făcută şi ridică întrebări. Prima, ca şi la Schizo..mă întreb care va fi următarea ţintă ..şi a doua, oare se vor despărţi toţi de prietene şi asta le va fi de folos?

Aştept următorul capitol!

Tare faza cu linkurile. La mine nu e nevoie de primul, deja ploua ca naiba si tunetele originale se aud mai tare.
Revenind la fic, nu stiu cum am reusit sa stau departe de el atata vreme, dar sincer, imi pare foarte rau ca nu am fost prezenta de la inceput. Imi place titlul, si...e fantasy, deci il ador din start, in special faptul ca ai abordat personaje mitologice 100% romanesti (respect pentru asta). Am auzit o groaza de povesti despre iele, fete ale padurii, sau alte creaturi mitologice romanesti ale caror nume probabil ca nu`l stie prea multa lume, din cauza ca sunt personaje tipice unor anumite regiuni. Dar totusi, ce vroiam eu sa`ti spun e ca imi place foarte mult faptul ca mi`ai dat sansa sa reinviu momentele cand stateam in pauze sau in ore cu colegele si ascultam povesti de genul. Si chiar daca nu ar fi asta, sunt oricum o mare amatoare o genului, deci o sa trec destul de des pe aici de acum incolo.

Bine, si ca sa rezum toata aberatia inutila de mai sus: Ador ideea ficului tau si tocmai te`ai facut cu o cititoare permanenta.
Cat despre modul de a scrie, m`au cam deranjat greselile de tastare. S`au corectat oricum, pe parcurs, am mai gasit cateva doar pe la sfarsitul unui capitol. Acum... ce faci e treaba ta, dar parerea mea e ca poti oricand sa dai un edit si sa corectezi greselile de tastare. Asa cum spunea si MaryLovesEverybody, ele nu definesc stilul scriitorului, doar incurca cititorul. Stiu ca asta presupune rabdare si timp, dar oricum, incepand de capitolul urmator (acum nu prea am ce), eu o sa ti le spun (asta poate fi considerat un tic al meu) in speranta ca o sa te ajute oarecum.
Modul de a scrie e destul de captivant si fara inflorituri inutile. Like that. Desi pe alocuri puteai sa mai descrii putin. Doar e fantasy, n`avem de unde sa stim cum arata ielele prin ochii tai sau ce simt personajele tale. Ar trebui sa ne arati asta prin descriere.
Yeah, comment lung si inutil...Oricum, sper sa postezi din nou cat mai repede, deja nu mai am rabdare sa astept

Foarte frumos ceea ce ai scris! Ultimele două capitole au avut un impact asupra noastră, a cititorilor. Sincer, nu mai era nevoie de acea melodie, atmosfera descrisă de tine a fost mult mai potrivita. Te felicit! Greșeli nu am văzut și deci nuo să mă mai refer la ele în comentariile următoare, știi deja că sunt de prisos. Ce aș mai putea spune? Păi, punctul culminant nu știu cât e de aproape de noi sau cât de aproape suntem noi de el, dar debea îl aștept. "Confruntarea cu ielele", hai că sună interesant!

Aşa... scuze de întârziere, Harley, dar după cum ai observat, am avut o pauză destul de lungă care nu mi-a permis să postez, însă mi-a sărit acolo în ochi faptul ca ,,mi-ai dedicat" acel capitol aşa că la fic-ul tău m-am oprit prima dată. Ce să zic, foarte interesantă povestea. Am zis că o să mai citesc şi mâine, da' de unde?! M-ai ţinut în suspans capitol după capitol. Acţiunea a început, avem şi un caz tragic...awsome de tot. Chiar nu ştiam de această legendă a Ielelor şi mă bucur că ne-ai prezentat-o prin intermediul unui bătrân. Tipic filmelor misterioase, alea alea. Un bătrân simpatic de altfel, chiar mi-a plăcut. Poate-l mai întâlnim pe parcursul poveştii şi la fel ca şi Andrei, am şi eu dubii în legătura cu... numele lui.
În fine, la partea cu greşeli n-am ce comenta, doar uneori mai un diacritic lipsă... greşeli din astea minore. A! Cu câteva capitole în urmă tot l-ai repetat pe ,,acesta" de câteva ori, un lucru deranjant de altfel, dar în rest, toate bune şi frumoase! Spor la scris şi hai mai repede cu capitolul următor!

În primul rânt, ţin să îmi ces scuze că a durat atât până am postat acest acpitol
În al doilea rând îmi cer scuze, dar nu o să mă pot realătura comunităţii decât în toamnă
Iar în al treile rând, sper ca atunci când mă întorc, toate problemele de pe forum să dispară, altfel vă iau pe toţi de urechi. Mai puţin pe Rasen, el a fost cuminte momentan )

Afară era o vreme minunată, iar Mihai se afla din nou la luminişul din mijlocul pădurii, scăldându-se în apa limpede şi rece. Soarele lumina puternic pe cer, iar toată natura părea că ar fi amuţit. Plictisit de scăldat, ieşi din apă şi se rezemă de trunchiul salciei ce stătea aplecată deasupra lacului. În timp ce privea liniştit la o libelulă cum încerca să facă unele manevre aeriene fără să atingă suprafaţa apei, o voce se auzi în stânga sa, pe un ton foarte srios.
- Eşti un nenorocit! Tu ai idee prin ce am trecut, cum m-am simţit? Nu, nu ai! M-ai lăsat singur, să agonizez, fix când aveam nevoie de cea mai multă încurajare. Ai măcar cea mai mică idee cum mă simţeam? Aş fi vrut să mor, dar era prea simplu, apoi am vrut să dispar, dar era imposibil. Şi, totuşi, când în sfârşit mă împăcasem cât de cât cu ideea, ai lăsat o femeie nonorocită, o...o curvă să vină şi să mă ia...
Speriat, Mihai întoarse capul din direcţia în care se auzi vocea şi observă cu stupoare că cel ce vorbea era Mircea. Ca fulgerat, se ridică în picioare, sprijinindu-se de trunchiul salciei pentru a nu cădea. Revenindu-şi apoi cât de cât în simţuri, împinse cu mâinile în copac şi îşi dădu un start spre Mircea, dar acesta continuă:
- STAI ACOLO! Nu ar trebui să ai nici măcar bunul simţ de a mă privi! Ai idee măcar prin câte am trecut zilele astea, câte a trebuit să îndur pentru că tu ai renunţat să mă cauţi? Ţi-a convenit, tu stăteai cu Ionuţ şi Alex la câte o bere, în siguranţă, dar eu...eu am îndurat chinuri mai mari decât poţi să îţi imaginezi. Cât timp voi o duceaţi bine acasă, eu a trebuit să trăiesc în teama că o voi pierde iar pe Oana, iar mai târziu că nu voi mai apuca ziua de mâine, spuse Mircea înroşindu-se de furie.
- S...stai puţin, ce te face să crezi că nu te-am căutat? Şi unde ai fost până acu’? Toată lumea te-a căutat, replică Mihai cu vocea tremurândă.
- M-ai căutat? Fi serios! Ai căutat pe naiba...Aici am fost toată perioada aia. Aproape o săptămână am stat aici, O SÂPTÂMĂNĂ! Îţi dai seama cât de greu trece timpul? Toată perioada asta, am fost într-o groapă, înconjurat de oase şi cadavre, unde o femeie ce semăna când cu Oana, când cu personajele din filmele de groază, venea şi mă hrănea cu viermi. Îţi dai seama?
- Îmi pare rău, nu am şt.. încercă să spună Mihai, când fu întrerupt brusc de Mircea.
- Mai taci! Nici măcar în fund nu ţi-ai permite să te doară. Dacă te durea, ai fi făcut ceva. Dar tu? Tu nu ai dreptul nici măcar să îmi mai vorbesti. Chiar meritaţi ce vi-se întâmplă. v-aţi făcut-o cu mâna voastră, iar acum o să vedeţi cum e, replică Mircea atât de furios că ochii păreau să se înroşească, în timp ce buza lui împrăştia de zor salivă.
Fără să mai zică nimic, acesta se întoarse cu spatele la Mihai şi plecă spre pădure. Nevrând să îl piardă iar, Mihai plecă după el, pierzându-l în cele din urmă. Încercând să îl regăsească, ajunse din nou la luminiş, doar că de data aceasta, în locul atmosferei calde, totul căpătase o tentă sumbră. Soarele era acum acoperit de nori foarte denşi şi negrii, păsările zburau din copaci de parcă ar fi fost speriate de ceva, iar lacul începuse să trimită un miros puternic de mlaştină, în timp ce aerul începuse să se simtă de parcă îl apăsa din ce în ce mai puternic.
Din spate, o mână începu să îi coboare pe piept mângâindu-l senzual, fiind apoi sărutat uşor pe gât, în timp ce cealaltă mână se strângea în jurul pieptului lui,urmat apoi de un sărut aproape de lobul urechii, urmat de o şoaptă puternică:
- Nu te băga unde nu trebuie, nu vreau să fiu nevoită să îţi fac ceva, adăugă femeia misterioasă strângându-l din ce în ce mai puternic de piept.
Imediat ce acesta îşi întoarse capul, o văzu pe una din femeile de la lac zămbindu-i în colţul gurii într-un mod sadic, lăsând să se vadă şi doi dinţi negrii. Panicat, Mihai încercă să scape, dar aceasta începu să îl strângă din ce în ce mai tare zdrobindu-i uşor şi dureros pieptul. Convinsă că el şi-a primit avertismentul, femeia îl lăsă în pace dispărând într-un nor subţire de fum. Imediat, un zgomot asurzitor îi sună în urechi lui Mihai, făcându-l să îşi revină în simţuri. Speriat dădu cu mâna prin pat, până descoperi sursa sunetului. Îşi luă telefonul în mână şi îl aruncă mecanic de perete făcându-l să-i cadă bateria. Îşi trecu cu mâna prin părul ciufulit şi se ridică din pat cu mare efort. De cum se aplecă să îşi reasambleze telefonul, îi reapăru în minte toată discuţia cu Mircea, făcându-l să se trântească gânditor pe pat. O bătaie în uşa de la intrare îl făcu să se ridice din pat ca trăznit şi să se grăbească să o deschidă. În faţa lui era acum Alex, care îl invită la un mini-gătar acasă la el:
- Dudă, ştii că ai mei au plecat la oraş, aşa că mă gândam că ar merge numa’ bine un grătar acu’. Am vorbit şi cu Ionuţ. Ce zici, te bagi? Dacă da, aduceţi şi voi ceva de băut de acasă, în caz că ştiţi că aveţi de gând să beţi mai mult, îi spuse Alex cu un zâmbet larg pe faţă.
- Bine, bine. O să vin cu Ionuţ pe la şapte la tine. Merge? Îl întrebă Mihai puţin cam confuz de cât de brusc a fost întâmpinat.
Imediat ce Alex plecă, Mihai se întoarse în casă, unde îşi aminti că încă era îmbrăcat în tricou şi boxeri. Îşi pregăti un mic dejun apropiat de cel englezesc, aruncă vre-o două haine pe el şi plecă direct în pădure la luminiş, în speranţa că poate va găsi ceva acolo, care să îl ajute să dea de Mircea, dar după câteva ore de căutări, cât de cât amănunţite, acesta este sunat de Ionuţ, care îi aminti că trebuie să plece cu el la Alex.
Dezamăgit şi îngândurat, acesta se întoarse acasă încercând să uite visul avut cu ceva vreme în urmă. Ce ai păţit mă? Arăţi de parcă a încercat să te sufoce careva. Hai, aranjează-te şi să mergem. Alex m-a disperat cu telefoanele în ultimul timp, îi spuse Ionuţ lui Mihai, în timp ce ieşea de pe poartă încercând să-şi împiedice cu piciorul căţelul ce voia să iasă afară din curte. Băi, nu ştiu ce să fac...L-am visat aseară. L-am visat pe Mircea, spuse Mihai cu pauze între cuvinte şi ca şi când ar fi vorbit doar pentru el. Părea foarte supărat şi zicea că merităm ce ni-se întâmplă. Chiar crezi că aşa o fi? Şi chiar crezi că acum Georgiana e în siguranţă? Continuă acesta pe un ton foarte îngrijorat, fiind aproape să izbucnească în plâns.
- Chiar nu ştiu ce să zic... Cică visele sunt reproduceri ale gândurilor noastre, deci s-ar putea ca ce ai văzut să fie ceea ce crezi tu acu’ despre tine. Cât despre Georgiana, sunt mai mult ca sigur de asta, mai ales că de când ne-am despărţit am tot evitat-o. Sper să pot face şi asta la Alex acasă, zise Ionuţ cu o urmă de regret în voce.
Cei doi plecară apoi acasă la Alex, culegând şi câteva sticle de la magazinul de peste drum. Imediat de cum ajunseră la Alex, fură întâmpinaţi cu braţele deschise de Alexandra, care îi îndruma spre locul unde se făcea grătarul. După câteva ore bune, în care au tot prăjit, au băut şi au povestit, Alexandra îl chemă discret pe Mihai până la ea:
- Auzi? Îmi poţi face o favoare, te rog? Spuse aceasta punând un zâmbet de copil mic.
- Dacă pot, da...Ce trebuie să fac? Replică Mihai puţin speriat de ce ar putea să-i ceară.
- E deja drecut de nouă seara şi Georgiana încă nu a venit. Ştiu situaţia dintre ea şi Ionuţ, dar asta nu înseamnă că nu mai trebuie să vorbim şi cu ea. Ce zici? Poţi să dai o fugă până la ea acasă şi să o chemi încoa? Aş merge au, dar am ceva de făcut pe aici.Dacă poţi să îl iei şi pe Ionuţ cu atât mai bine. El ar putea săo convingă mai uşor să vină. Oricum, ţi-aş rămâne datoare, adăugă aceasta pe un ton foarte convingător.
- Eu o să merg, dar dacă se supără Ionuţ, tu rezolvi cu el şi de luat, nu o să vină, de asta sunt sigur. Hai că vin repede, spuse Mihai în timp ce se îndreptă spre poartă.
- Unde pleacă Mihai, întrebă Ionuţ nedumerit.
- Ăăăă...a zis că are ceva treabă, dar vine mai târziu, spuse Alexandra, încercând să îi acopere plecarea. Ce ziceţi, pun şi puţină muzică?
- Chiar te rog dragă! Stai că vin cu tine, adăugă Alexandru cu un rânjet cam ciudat.
Între timp, Mihai se îndrepta spre casa Georgeanei când, din senin, un gând îi trecu rapid prin minte făcându-l să tremure de spaimă şi să o ia la fugă. Tot drumul, acesta alergă şi se rugă continuu să se înşele, dar temerile îi crescură tot mai mult pe măsură ce văzu că nimeni nu răspunde acasă la Georgeana. Acesta o strigă de câteva ori cât putu de tare, dar nimeni nu îi răspunse. Speriat, intră rapid în curte şi se înfipse în uşa de la intrare, dar cănd dădu să o deschidă, acesta observă că era încuiată. Gândindu-se că probabil aceasta era plecată de acasă, se întoarse spre poartă, puţin mai liniştit, mustrându-se pentru faptul că a devenit prea paranoic. Pe măsură ce se apropie de poartă, acesta zâri cu coada ochiului o umbră în casa cea mică a Georgeanei, casa unde stăteau bunicii ei până să moară. În mod normal, ea nu ar fi intrat acolo deoarece a fost foarte ataşată de aceştia, iar căsuţa aceea îi amintea mereu de ei, de aceea, de fiecare dată când ajungea acolo, devena copleşită de emoţii, ajungând mai apoi să fie deprimată zile întregi. Chiar dacă ştia astea, Mihai tot se apropie de căsuţă şi se uită insistent pe geam încercând să vadă ceva, dar tot ce reuşi să distingă fu mobila veche şi prăfuită din cameră. Vrând să se depărteze şi să plece, acesta văzu din nou acea umbră mergând prin casă şi urcând scările spre pod.
Fără să realizeze de ce, încercă să deschidă şi această uşă, doar că acum, când văzu că este încuiată se panică şi îmipnse în ea până reuşi să o spargă. După câteva încercâri, acesta reuşi în cele din urmă să deschidă uşa. Trecu rapid prin fiecare cameră, dar nimic nu părea în neregulă. Ajungând din nou în hol, îşi aminti de umbra ce urcă în pod şi decise să verifice şi acolo. Pe măsură ce urcă scara, spaima acestuia creştea din ce în ce mai mult, ajungând la apogeu în momentul când dădu la o parte clapa podului. Panicat, acesta urcă fulgerător în pod şi se îndreptă spre o siluetă ce părea agâţată în mijloc. Acesta o luă in braţe şi o ridică, reuşind după câteva încercări să o dea jos. Fâră să stea pe gânduri, îşi luă telefonul în mână:
- Alo? Salvarea? Am nevoie repede e ajutor.....
După ce termină cu apelul, acesta verifică dacă Georgeana se simţea bine, iar apoi, instinctiv îşi întoarse capul în spate, unde văzu pe perete o umbră ce stătea pe genunchi ca şi când ar fi mulţumit. Totuşi, când îşi apropie capul cu câţiva milimetrii, aceasta dispăru subtil, ca şi când nu ar fi fost acolo.
- Proasto! De ce ai făcut asta? De ce, spuse Mihai, încercând să lupte cu lacrimile ce deja începeau să îi inunde ochii.

Enjoy

Frate, ce trip mi-ai dat cu capitolul ăsta. A fost ATÂT de șmecher, din mai toate punctele de vedere. Ai un paragraf în care un dialog se desfășoară fără linie de dialog, dar, altfel... nicio greșeală. Mă rog, scăpări super-minore, gen virgule, dar absolut nimic serios. Oricum, ce ai făcut aici, cu descrierea, la nivel de emoții, de scene vizualizate, jos pălăria, fantastic. De 100 de ori ”Bravo”

Subscriu la ce zice Schizo, frumos felul în care ne-ai prezentat toate detaliil. De fapt, cred că asta te caracterizează pe tine, ai talentul, neslefuit din păcate, de a construi paragrafe pe care le vizualizăm uşor.
Cât despre poveste, m-a ţinut ca pe ace. Evoluează genial povestea, personajele sunt asaltate psihologic (visul cu Mircea), iar tragedia din final dă un gust amar capitolului. Mă întreb acum cine va fi următoarea victimă, dar sunt curios de cum va actiona Ionuţ.

P.S. Milimetri cu un "i" :-L