Ielele

Deci. deşi Bio deja mi-a zis unde am greşit, o să cer şi o a doua opinie (chiar daca are dreptate nu îi pot spune asta). Sper să vă daţi seama despre ce este vorba.

Era o seară răcoroasă de iunie. Soarele apunea încet în spatele munţilor, colorând cerul în culori intense de galben şi portocaliu. Vântul devenea din ce în ce mai răcoros pe măsură ce greierii se pregăteau de concertul lor nocturn. Pădurea parcă adormise, lăsând săse audă urletele lupilor singuratici ce îşi impuneau domnia asupra întunericului şi zgomotele bufniţelor ce păreau că îi aclamă.
În livadă, Mihai stătea rezemat de un măr şi asculta liniştit la foşnetul creeat de văntul ce îşi trecea “degetele” prin frunze şi urmărind visător apusul. Cuprins din ce în ce mai mult de această stare de linişte şi pace sufletească, acesta închise ochii, deschizându-I puţin mai târziu, când cerul deja începuse să se întunece.
- Măi, măi! Se pare că frumoasa adormită a deschis în cele din urmă ochii. BIne că ai făcut-o de bună voie, altfel ,îmi era teamă că trebuia săte trezesc eu.
- Ionuţ? Cum dracu m-ai găsit şi de data asta?
- Lasă asta. Ridică-ţi fundu ăla leneş că trebuie să plecăm. Ştii…excursia cu cortu’..
- Căcat! Ţi-am zis de “n” ori: NU VREAU SĂ VIN!!! Plus că acum am deja scuzele perfecte: deja este seară, prea târziu să plec cu cortu, mai ales că nu am nici bagajul făcut.
- Şterge-ţi rânjetu ala victorios de pe faţă. Crezi că nu ştiu asta deja? D-aia trebuie să te bucuri că mă ai ca prieten. Ceilalţi au instalat deja corturile în apropierea lacului, iar despre bagaj…Prinde! Mi-am permis să ţi-l pregătesc eu.
Cu chiu, cu vai, acesta se ridică de jos, îşi puse ghiozdanul în spate şi poni către locul de camping alături de Ionuţ care îi povestea foarte entuziasmat de Ana. Drumul era destul de lung, iar noaptea îsi intrase deja pe deplin în drepturi. Drumul ar fi fost periculos în general, mai ales că cei doi călătoreau prin pădure, dar acum cerul era puternic luminat de luna plină. Deşi nu prea l-a atras această “ieşeală” cu băieţii, Mihai recunoscu faptul că adora plimbarea şi felul în care putea să vadă la lumina lunii tot ce îl înconjura. După câteva minute bune de mers, cei doi ajunseră în sfârşit în locul unde ceilalţi campaseră.
- În sfârşit au venit şi fraţii Bucluc.
- Ţi-am spus de atâtea ori Mircea: Nu suntem rude. Ăla da ghinion pe noi dacă am fi. Deşi…nu pot garanta pe unde a fost tata la viaţa lui.
Deşi Mihai avea dreptate, asemănarea lui cu Ionuţ era destul de izbitoare, pornind de la aceeaşi înălţime, la aproape aceeaşi figură, păr castaniu, pe care şi-l aranjau mereu la fel, cât şi modul de a se îmbrăca.
Se făcuse deja destul de târziu, dar cei doi, împreună cu Alex şi Mircea numai de somn nu aveau chef. Plictisiţi şi văzând că deşi era noapre încă se simţea ceva căldură în aer, cei parut hotărâră să se ducă în luminiş pentru a se scălda în lacul de acolo.
- Băi…nu ştiu ce să spun.. Am auzit că lacul ăla ar fi bântuit de dracu.
- Hai băi Mihaie, ce naiba crezi toate poveştile de speriat copii? Cu toţii ştim că acolo a fost îngropată o comoară. Poate cineva săpa după ea şi s-a deghizat ca să nu fie deranjat de cineva. Asta ar explica de ce nu a fost găsită.
- Ştiu băi Alex, dar totuşi, chiar nu măsimt în largul meu să merg acolo.
- Cot-cot-cot-codaaaaac!
- Ioane, termină, altfel aici te lăsăm.
Astfel, discuţia a continuat până ce au ajuns aproape de luminiş. Locul părea aproape magic. Era fix în mijlocul pădurii, iar în central lui se afla un lac foarte mare şi adânc, cu o apă atât de limped că puteai vedea şi cel mai mic peştişor cum înoată. Luna plină era puternic reflectată în lac, inunda întregul luminiş cu o lumină caldă şi plăcută. Totuşi, acestea erau ultimele lucruri la care erau atenţi băieţii. Ascunşi după un tufiş, ei sa uitau cu gura căscată la patru fete care păreau să danseze pe marginea lacului. Erau superbe, cu părul galben ca aurul, sau negru ca nopţile lungi de iară, care se lăsa pe gât coborănd pe spatele lor descoperit sau pe piept, acoperind sânii. Hainele lor păreau făcute din apă, fiind foarte subţiri, transparente, reflectând lumina lunii. Pielea lor albă ca laptele şi chipurile angelice păreau să lumineze întreaga zonă. Felul în care se mişcau, părea un dans continu, iar vocea lor părea desprinsă din lumea noastră, făcându-I pe ce patru să vrea să se apropie. Totuşi, până ca aceştia să facă vre-o mişcare, fetele se opriră din ceea ce făceau, se luară de mână şi începurăsă danseze ca într-o horă, disparând după scurt timp.

Salut, Harley. Pot să zic că îmi place teribil modul în care ai crescut de la ce scriai înainte aici? Descrierea e taman pe gustul meu, dialogul - atât cât trebuie, tensiunea - suficientă pentru primul capitol. Daaar (cum să nu am eu ceva de comentat? ) ) ai și câteva typo-uri (știu, ai citit de ”n” ori asta, dar până nu le mai văd, nu mă pot opri. Recunoaște, cum e să citești o poveste foarte frumoasă și să vezi ”săte” în loc de ”să te”, apostroafe lipsă - da, mă refer la ”dracu” - și ”i”-uri mari când ar trebui să fie mici). Dacă sunt greșeli de word (am mai citit și se poate să fie adevărat), am mai dat o dată remediul pentru asta. Sunt două potențiale soluții, ambele funcționează.
Ah, un ultim aspect: sunt ”iele”, ”ele”, dacă ne referim la același lucru.
Încă ceva, și cu asta, chiar gata ) Voaim să mă apuc la un moment dat să scriu despre așa ceva, dar ai fost primul. Damn

Dam...nu se putea mă să păstrezi atevăratu titlu pentru tine? )
Ştiu că era iele, dar voiam să văd câţi se prind din prina despre ce era vorba )
Da...povestea este despre iele, deci o să fie una de groază, sau cel puţin aşa încerc. Totuşi, tu ştii cum să dezactrivez auto corectul în word '07?
Oricum, mersi de critica
Lui Bio i s-a părut puţin cam trasă de păr critica

Edit: vezi? acu, din cauza ta Bio s-a prins despre ce e vorba )

Hai să arunc şi eu un comentariu pe aici cu toate că ţi-am explicat ce mă supără pe mine.
În primul rând şi poate cel mai deranjant..nu mai începe frazele cu "deci", nu ai avut nici-un argument înainte pentru a concluziona
În al doilea rand, descrierea e supărătoare, ţi-am spus eu. Ai clisee şi ai tendinţa de a descrie ca în cărţi..fii tu însuţi, descrie multe lucruri in mod direct, fără infloriri..o să arate mult mai bine.
Ai făcut tu ceva cu titlul acolo "I see what you did there" şi îmi place jocul de cuvinte..ideea pare interesantă pentru că se bazează pe folclorul nostru.
Spor la scris!

Ciao!

Scuze, Harley, nu am vrut să-ți strict combinația cu Andrei Criticul din mine nu s-a abținut plus că nu ai zis să nu zic ) Există o variantă de a opri auto correct-ul nu de tot, ci pentru anumite situații în particular. Când vezi că se face o corectură, dacă dai cu mouse-ul pe prima literă a corecturii, apare un mic drop down menu din care selectezi ”never correct...” sau ceva de genul ăsta. Astfel, păstrezi auto correct-ul pentru adevărate typo-uri, dar îl oprești pentru ”săte”, de exemplu

Băieţi, am revenit cu un nou capitol
Scuze dacă nu se trece aşa brusc la acţiune, dar aia o să vină pe la capitolu 4-5
Oricum, nu o să aibe mai mult de 10 capitole
Enoy


Parcă treziţi din somn, cei patru reveniră la realitate, încercând să îşi dea seama ce s-a întâmplat. Afundaţi în gândurile lor, aceştia s-au întors la corturi, unde au decis să stea puţin să se odihnească.
- Ehe, Mihaie, la ce te gândeşti acum?
- Măi, la nimic. Doar la fetele din pădure şi mai presus de toate, la un grătar. Mor de foame! Ioane auzi, tu îţi aminteşti să le fi văzut pe fete plecând?
- Băieţi, fiţi antenă. Bunăciunile alea, erau chiar pe bune. Trebuie să le căutăm şi mâine seară.
- Alexe, acu’ zi sincer...te-ai lovit la cap? Cum adică „pe bune”?
- Adică nu eram „high”. Abia acum ce am scos astea mici din ghiozdan, iar punga este neatinsă. Deci, nu ne imaginam nimic. Băieţi pregătiţi-vă, because tomorrow we...shall...score! Acu, vrea cineva să tragă următoru’ fum din ăsta mic?
Restul serii a decurs normal, dacă luăm în considerare ce au făcut: unicorni, pitici, pui dansănd pe grătar...chestii obişnuite. A doua zi,cu toţii erau deja mai lucizi, aşa că imediat după micul dejun hotărâră să se ducă din nou la lac, în speranţa că le vor vedea din nou pe fetele din seara trecută. Asta în cel mai bun caz, dacă nu, vor trage o baie pe cinste care să îi dezmorţească complet.
Aerul rece şi umed, combinat cu ceaţa stăteau aşternute peste luminiş. Iarba acoperită şi ea de rouă, devenise un covor umed şi răcoros. Primele raze ale soarelui deja risipeau ceaţa, începând totodată să încălzească şi lacul, unde cei patru încercau să se înece reciproc. Terminănd cu bălaceala, aceştia au decis să se usuce sub copacul din apropierea lacului, încercând să caute şi ceva care le-ar fi spus cine sunt acele fete. După câteva minute de încercări, aceştia se dădură bătuţi, negăsind decât două lucruri mai ciudate, mai exact, faptul că copacul de care una din fete se rezemase începuse acum să se usuce, iar iarba din locul în care ele dansaseră, părea acum incinerată. Fără să ia aceste lucruri în seamă, aceştia s-au întors la corturi, unde şi-au văzut liniştiţi de restul zilei, până mai spre seară.
- Ar trebui să ne întoarcem, poate că au revenit fetele alea. Nu fiţi proşti, poate primim şi o „bucăţică”. Hai, ştiu că vreţi...
- Ioane, lasă privirea aia că nu convingi pe nimeni. Şi nu mai ridica aşa din sprâncene că mă sperii...Plus că ştii şi tu, trebuie să vină Andreea în orice moment. Vrei să se supere că nu am aşteptat-o aici? Stii că ai mai multe şanse să opreşti trenu cu mâinie goale decât să o calmezi...
- Hai Mircea, ştim că şi tu vrei să te alături. Vine Alex, vine şi Mihai, vin şi eu. Dacă nu găsim pe nimeni, măcar facem o baie până vin fetele. Uite, îi las şi un bileţel Andreei ca să ştie unde să ne găsească.
Cât ai clipi din ochi, cei patru deja erau ascunşi după o tufă urmărind fiecare mişcare din preajma lacului.
Văzând că nu sunt şanse ca acestea să mai apară, cei patru hotărâră să intre în cele din urmă în lac. Totuşi, imediat ce ieşiră fură întâmpinaţi de cele patru fete care îi sărutară uşor pe buze, apoi începură să danseze în cerc în jurul lor, cântându-le în acelaşi timp. Băieţii deja pierdură contactul cu lumea, fiind minunaţi de chipurile lor angelice şi de trupurile lor, acoperite cu acel material subţire şi transparent, nemaiputând să se gândească la altceva decât cum să ajungă în braţele lor. Când una din fete se aplecă să îi şoptească ceva la ureche lui Mihai, din tufiş se ivi Ana, care era supărată foc.
- Deci aici eraţi idioţilor! De ce dracu aţi fugit? Şi uită-te în ce hal sunteţi, parcă aţi fumat iarbă toată ziua, sau mă rog, judecând după iarba arsă din jurul vostru cred că pe asta aţi fumat-o. Doamne....voi sunteţi culmea idioţeniei. Hai, sculaţi-vă şi veniţi la cort. Prietenele voastre sunt deja acolo.
Ca şi treziţi din vis, băieţii se uită panicaţi împrejur
- Ăăămm...Andreea? Cănd ai venit încoace, nu se întâmplă să fi văzut ceva, sau...pe cineva? Patru persoane, ca să fiu mai exact...
- Băi Mihaie, să ştii că am văzut patru persoane...patru animale mai exact, care habar nu au ce-i cu ele, patru idioţi care...las-o baltă! Hai la cort că aşteaptă fetele!
Drumul până la cort nu a fost unul liniştit, fiind plin de ţipete, înjurături şi chiar câteva perechi de palme pentru Ionuţ. Când au ajuns acolo, aceştia au fost întâmpinaţi de Oana, Alexandra şi Georgiana, care tocmai îşi pregăteau corturile.
Văzându-le pe acestea, Ionuţ, Alex şi Mircea s-au dus să le ia în braţe. După o scurtă sesiune de pupături şi îmbrăţişări, Ionuţ îl luă de-oparte pe Mihai şi îi spuse:
- Am vorbit şi cu ceilalţi, ai mai rămas doar tu. Sper că nu ai de gând să le spui fetelor ce căutam cu adevărat pe lac, da? De asemenea, te rog eu mult de tot, vrei să dormi cu Andreea în cort în seara asta, ca să pot dormi eu cu Georgiana?
- Eşti nebun? Ştii că Andreea e cu fundu’ în sus acum, nu? Să dorm cu ea ar fi sinucidere curată. Dar...fie, îţi las cortu’. Vezi că îmi rămâi dator vândut. Şi stai liniştit, nu o să le spun nimic fetelor.
- Mersi mult omule! Georgi...

Mm :-?. Eu chiar nu ştiu despre ce e vorba. Adică... n-am auzit niciodată de ,,Iele" sau mai ştiu eu ce lulele cu bombonele şi nu cred c-aş vrea să ştiu...încă. Nu ştiu despre ce e vorba, deci nu-mi pot forma o părere încă, însă pot critica în voie aceste prime două capitole *satanic laugh*.
Redactarea nu e una rea dar nici una foarte bună. Capitolul doi arată mai bine faţa de primul. Vorbesc de greşeli minore, de tastare. Lipsesc nişte spaţii/apostrofuri/virgule pe ici pe colo iar în rest nişte litere mâncate. Descrierea e la locul ei, cu toate că în primul capitol prea era dată cu ,,spray, de să-i moară duşmanii ei". I mean... nu prefer descrierea de să-mi umple capul cu metafore şi alte chestii ce ţin de stilistică(fiecare cu gusturile lui). O descriere scurtă şi la obiect şi un dialog atât cât trebuie dă bine la ochiul fiecărui cititor, zic eu. Ceva de genul ai făcut în capitolul doi. Mă bucură faptul că progresezi rapid, de la un capitol la altul şi sper ca aceste progrese să se vadă în continuare. Aştept cât mai repede următoarele capitole ca să-mi dau seama despre ce ,,Iele" acadele e vorba. Baftă şi spor la scris!






Bully.

Fain capitolul ăsta, îmi place cum ai descris atmosfera şi dialogurile dintre băieţi si, mai târziu, dintre tot grupul.
Ai avut o mică scăpare acolo, ai zis că Ana iese din tufiş, dar ai continuat dialogul cu Andreea. Trebuie să fii atent la asta (aceeasi greşeală o vedem la Rey-Aron )
Descrierea s-a îmbunătăţit faţă de capitolul anterior, se vede că ne respecţi sfaturile şi îţi mulţumim pentru asta, dar încă mai ai de lucru. Descrie lucrurile ca atunci când să te pui în perspectiva cititorului să îţi imaginezi totul aşa cum ai vrut să fie.
Acţiunea devine misterioasă, apar mai multe personaje, lucru bun şi Ielele menţin storyline-ul pe linia de plutire.
Spor la scris!

Ciao!

M-am întors cu a 3-a parte din poveste.
Îi mulţumesc lu Bio că mi-a dat voie să public capitolul.
Atenţie, urătorul capitol conţine scene cu sugestii interzise minorilor. Dacă citiţi asta, să fiţi siguri că sunteţi singuri în cameră şi că nu vă urmăreşte nimeni



Ziua a trecut destul de repede, iar Mihai încă mai căuta o cale să îi dea vestea Andreei. Spre seara însă aceasta îl trase deoparte şi îi spuse:
- Ştii...m-a pus Georgi la curent, aşa că uite cum facem: te las să dormi în cort cu mine, atâta timp cât nu mă atingi şi îţi ţii mereu ochii închişi.
Restul serii şi-a urmat cursul, cu toţii trecând la somn la scurt timp după miezul nopţii, până când, în jurul orei patru Mihai se trezi îmbrâţişat de Andreea. Căldura corpului ei, precum şi pieptul care se apropia din ce în ce mai mult, urmat de părul ei castaniu care îi acoperea gâtul şi de corpul ei umbrit, îl făcură pe Mihai să uite de somn şi să plece iar pentru o baie rece.
Atmosfera din preajma lacului părea foarte răcoroasă, iar iarba umedă şi vântul ce începuse să adie, nu păreau să încălzească deloc atmosfera. Fără să stea pe gânduri, Mihai sări brusc în apa rece şi stătu câteva secunde la fund, ieşind mai târziu la suprafaţa, unde o văzu pe Andreea. Aceasta stătea pe mal, îmbrăcată doar în lenjerie şi o cămaşă de noapte extrem de transparentă. Nescoţând nici un cuvânt, ea intră încet în lac, apoi îşi puse mâinile în jurul gâtului lui şi îl sărută pasional, strângându-l din ce în ce mai tare. Acesta o luă în braţe şi se uită adânc în ochii ei albaştrii, iar apoi o muşcă senzual de buză, aşezând-o mai târziu pe iarbă şi gândindu-se:
„Firar...cum pot să fac asta? Este Andreea, prietena mea din copilărie, nu pot să o fac! Dar...uită-te la felul in care se scurg picăturile de apă pe sănii ei reci, la respiraţia ei întreruptă şi apăsată, la ochii aceea albaştrii care se uită blând şi rugător la mine. De ce trebuia să mă muşti din nou de buză? Ah...şi ce bine se simte corpul ei umed şi rece, dar şi fierbinte în braţele mele. Iar inima...pare că stă să îi iasă din piept. Oh şi felul în care a început să mă zgârie, modul in care îmi respiră în ceafă sau mă muşcă de gât...FIRAR, mai vreau...”
Pe nesimţite, îşi făcură apariţia primele raze ale dimineţii. Fără să zică nimic, Andreea figi de lângă el fix în pădure, unde dispăru brusc. Imediat după, acesta plecă şi el spre ceilalţi. Ajungând la corturi, acesta o văzu pe Andreea ieşind, îmbrăcată doar cu o cămaşă largă şi o pereche de pantaloni scurţi.
- Când ai ajuns aşa devreme?
- Te-ai lovit la cap? Ai uitat că sunt venită de ieri?
- Nu, mă refer de la lac... .Când te-ai întors aşa repede?
- Nu ştiu ce ai visat şi sincer, nici nu vreau să aflu. Mai bine hai să facem focul până nu se trezesc ceilalţi.
Mihai rămase uimit. A visat ceea ce făcuse în acea seară, sau Andreea a decis să se poarte ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat? Timpul trecu prea repede pentru acesta, iar la amiază se apucă să strângă corturile alături de ceilalţi băieţi, pentru a se întoarce acasă.
- Hei, mersi că ai făcut schimb de locuri Georgiana aseară. M-am simţit foarte bine alături de ea.
- Stai liniştit! Voi băieţi, ce aţi făcut restul serii?
- Schimb!
- Ce mă? Expică-mi că îmi trec prin minte alte chestii.
- Păi eu am dormit cu Oana, iar Alex cu Alexandra. Se pare că totţi am dormit pe cupluri. Mă rog...mai puţin tu şi Andreea care nu formaţi unul. Încă... . Totuşi, v-aţi distrat?
- Mircea, te rog să îţi ştergi expresia aia tâmpă, iar voi nu îl mai încurajaţi. Eu şi Andreea...nu...nu am făcut nimic. Doar am dormit. Nici nu ne-am uitat unul la altu.
- Dar de ce spui asta uitându-te în pământ? Ia zi, la ce gândeşti, ce ne ascunzi?
- Lasă-l Alexe, nu minte. Sunteţi VARZĂ . Amândoi sunteţi varză.
- Ioane, taci şi hai să schimbăm subiectul că vine Oana.
- Cum vă descurcaţi băieţi? Pot să îl iau puţin pe Mircea?
- Bineînţeles! Spuse Mircea, dându-i cu cotul lui Alex. Băi, voi ce vis aţi avut aseară? Eu am visat-o pe blonda din luminiş. Cea care stătea rezemată de copac. Mă sărutase şi mi-a zis că îi e dor de mine. Ciudat, nu?
- Băi, nu ştiu ce să zic despre faptul că ar fi ciudat. Şi eu am visat-o pe tipa brunetă din lac zicându-mi că îi e dor de mine, da’ nu doar ne-am sărutat, dacă mă înţelegeţi voi. Dar tu Mihaie?
- Ewww! Scârbos! Numai de imaginea asta nu aveam nevoie în minte acu. Dar nu, eu nu am visat nimic. Am dormit adân...căcat! Vine Andreea. Hai să terminăm întâi treaba.
- Băieţi, sunteţi gata, sau aveţi de gând să ne mai ţineţi mult aici?
Imediat, aceştia îşi încheiară rucsacele şi plecară. Drumul până acasa a fost liniştit în mare parte, fiecare gândindu-se la cele petrecute. Cel mai abătut părea Mircea, tot drumul fiind distras, parcă pe altă lume şi numai cu capul în pămănt. În rest, au fost discuţii şi planut despre viitoarele escapade sau programul de mâine. Ajuns acasă, Mihai se trânti în pat, adormind instantaneu

Foarte amuzant acest capitol )! Se vede că ai simţul umorului, care-l infiltrezi subtil şi când trebuie. La redactare nu am ovservat nicio greşeală, chiar dacă aş fi găsit, am uitat-o deoarece m-a captat firul narativ.
O problemă, destul de mare ar fi la dialog. Menţionează cine spune şi exprimă şi tu nişte ,,feţe" ale personajelor atunci când aceştia vorbesc. Nu de alta, dar încurcă cititorul, încercând să-şi deie seama cine ce vorbeşte. În rest, totul e ok. Aştept următorul capitol cât mai repede până nu mă consolez cu wikipedia de aceste ,,Iele" turturele. Baftă!

Deci geniala faza dintre Mihai si asa zisa Andreea aka nimfa (am folosit termenul de nimfa pentru ca nu stiam sigur cum se zice la singular). A fost un capitol amuzant dar, mai ales placut parti masculine.

Bun, ajung şi eu să comentez în sfârşit şi trag concluzia că ţi-ai dezvoltat stilul literar cu mult. Nu mai faci aceleaşi greşeli pe care le aveai în "Insula secreta" sau mult mai recentul "Darkness within".
Descrierea s-a îmbunătăţit considerabil, ai început să dai detalii care nu sunt plictisitoare şi să descrii decorul într-un mod plăcut. Dialogul este bun, cam lipsit de mesaj (replicile prea scurte, puteai dezvolta ceva mai mult de acolo).
Ai mai avut o greşeală de exprimare acolo " În rest, au fost discuţii şi planut despre viitoarele escapade sau programul de mâine" , cred că voiai să te referi la "au plănuit" .
Cam atât de la mine.

Ciao!

Boss, iată-mă și aici. Așază-te, fă-ți cruce și citește. Am avut de recuperat două capitole cât am absentat. Și am următoarele reproșuri. Trei greșeli fatale de storyline (din punctul meu de vedere). Sau nu atât greșeli, cât chestii pe care dacă le-ai fi făcut, ai fi boost-uit enorm calitatea fic-ului. Și ți-ar fi luat vreo 10 propoziții în plus. La faza cu copacul uscat și iarba arsă trebuia să schimbi faza cu nu li se părea suspect. Sau să formulezi în așa fel încât să nu lași impresia că li se pare normal ca patru fete să pârjolească o zonă ierboasă. La faza cu ielele, când se întâlnesc a doua oară, trebuia să descrii. Era șansa ta. Și nu mă refer că ăla o atingea, aia îl pipăia. Mă refer la trăiri, sentimente, să ”zugrăvești” efectiv scena. Ca și cum ai descrie un filmuleț de 20 de secunde. Cum se uitau băieții, cum chicoteau tipele, cum stătea timpul în loc, cum le bătea lor inima, etc.. Uite că îți scriu eu aici descrierea în ritmul ăsta ) Ultima ”greșeală” este la faza cu ăla când pleacă de lângă Andreea. Am înțeles că sunt prieteni și nu trebuia să facă vreo prostie și de-aia a plecat la lac. Dar trebuia să explici asta. Când citești prima oară pasajul ăla, pare că e un lache virgin căruia îi e frică de faptul că l-a luat gagica în brațe. Deci, iar, reformulare. În rest typo-uri minore, evidențiate de cei de mai sus.
Acum, laudele? Te-am urmărit de la Demon eye cum ai crescut incredibil, până la stadiul în care ai trecut de la fără la cu diacritice. Descrierea o știi superb (păcat că mai ai scăpări în momente cheie). Chiar îți iese foarte bine, știi cum să ne faci să vedem ce ne povestești. Povestea e super interesantă și te felicit de 100 de ori pentru tema abordată. Nu în ultimul rând, ai 100 de plusuri pentru dialog. Ăsta este un fic realist. Așa vorbesc oamenii. Astea sunt propozițiile corecte, cu ”bă”, cu ”ești idiot”, etc.. Ai făcut o treabă excelentă la dialog, aici să nu schimbi nimic. Dacă tot ai ban, coace bine continuarea și nu întârzia cu ea. Dar nici nu o grăbi, că mi s-a acrit să-ți las critici kilometrice Hai, baftă.

„De ce ai plecat? Nu mă părăsi! Întorace-te la mine! O să îţi pară rău!”
Brusc, un sunet strident îl făcu să pice la pământ cu mâinile lipite de urechi, în timp ce corpul său devenea din ce în ce mai fierbinte. Durerea devenea din ce în ce mai mare, iar el simţea cum corpul lui se topeşte şi cum capul stă să îi explodeze de durere. Un ticăit puternic îl aduse la normal. Acesta se ridică din pat, abia reuşind să îşi controleze respiraţia. Inima stătea să îi sară din piept, în timp ce sudorii reci îi acopereau tot corpul. Deşi totul fusese doar un vis, acesta încă mai auzea acel sunet ascuţit, doar că ceva mai înfundat, iar corpul lui se simţea de parcă urma să izbucnească în flăcări.
Ridicându-se cu greu din pat, acesta verifică ceasul care l-a trezit din somn. Era deja ora unsprezece, ceea ce înseamnă că a dormit mai bine de o noapte. Adunându-şi toate forţele, acesta reuşi să se ridice complet din pat, îndreptându-se spre bucătărie pentru a-şi face o cafea, fiindu-i teamă să adoarmă din nou. Plictisit şi cu ochii pe jumătate închişi, acesta aruncă pe el un tricou verde şi o pereche de bermude de un albastru spălăcit. Deschizănd uşa, lumina inundă rapid camera care până atunci fu umbrită de draperiile trase, astfel orbindu-l pe Mihai pentru o scurtă perioadă de timp. Mergând cu greu pe hol, acesta deschise în cele din urmă uşa de la intrare, fiind întâmpinat de o briză caldă. Işi luă în picioare o pereche de şlapi şi porni prin curte cu un mers moleşit şi legănat. Acesta îşi dădu cu mâna prin părul ciufulit, trase un cascat puternic şi deschise poarta când realiză în cele din urmă unde era şi ce avea să facă. Fără să renunţe la rutina mersului său, acesta se întoarse în casă unde îşi aranjă părul şi îşi luă ceva mai lejer pe el. Îşi luă telefonul de pe masă şi ieşi din nou afară, unde dădu nas în nas cu Mircea.
- Dudă, eşti paranormal! Tocmai ce voiam să te strig. Ai un minut? Am adus...vin. spuse Mircea încercând să schiţeze un zâmbet
- Da, am. Defapt nici nu ştiu unde voiam să merg, da’ acum măcar am cu cine sta. Du-te la terasă. Vin şi eu imediat, adăugă Mihai, zâmbind în colţul gurii.
Terasa nu era una obişnuită, de genul celei din faţa casei, unde stai să urmăreşti ploaia, sau vecinele ce trec pe stradă, ci era un foişor făcut de Mihai în grădina din spate. Acesta nu era prea mare, dar şase persoane puteau încăpea lejer pe băncuţa din interior, unde puteau discuta liniştiţi la o ceaşcă sau la un pahar pe măsuţa rotundă de mahon din centru. În timp ce Mircea încerca să îşi găsească un loc la măsuţă, când Mihai apăru cu o sticlă de ceva...galben.
- Pentru ce e sticla aia? Întrebă Mircea, puţin speriat de ce ar putea fi în interior.
- Asta, dragul meu Mircea, este ce îţi trebuie pentru situaţia ta, bănuiesc. Ceva îmi spune că vinu’ ăla m-ar ajuta mai mult pe mie decât pe tine, spuse Mihai punând pe măsuţă două păhărele de ţuică. Dai primul fulger şi apoi îmi spui ce te-a supărat.
- Păi..., spuse Mircea în timp ce se strâmbă după prima duşcă de ţuică, aseară m-am despărţit de Oana, continuă acesta oftând puternic. Patru ani de zile şi s-a terminat dintr-o prostie. Îţi vine să crezi? Adăugă acesta aruncând pe gât un alt „shot”.
- Stai că mă pierzi...din ce cauză? Continuă Mihai, vizibil bulversat de vestea primită.
- Hmpf...simplu! „Eşti un porc şi un misogin...luăm o pauză!” Motivu...ceva banal. Acum două seri, când am dormit împreună cică aş fi luat-o în braţe şi aş fi spus numele unei fete. Acum, adevărul este că am visat-o pe una din tipele de la lac, dar am refuzat orice avans de-al ei. LA DRACU!!! Adăugă acesta împreună cu încă un păhăruţ de ţiucă.
„Deci şi el a visat una din fete. Oi fi eu paranoic sau e ceva ciudat la mijloc? Hai băi, revino-ţi! Acu chiar că o iei razna.” Îşi spuse în gând Mihai
- Băi ştiu că pauza e un fel de despărţire, dar gândeşte-te că, poate vă împăcaţi. Cine ştie? Încearcă să gândeşti optimist. Adăugă Mihai, încercând să îl îmbărbăteze pe Mircea.
- Ştii, în mod normal aşa aş fi făcut, dar au apărut alte două tâmpenii: Aseară am visat-o iar pe tipa de la lac, doar că de data asta nu mai trebuia să îi răspund la avansuri pentru că deja făceam dragoste...Mă simt de parcă aşfi înşelat-o pe Oana. Şi cum asta nu era de ajuns, tot aseară am văzut-o şi cu George. Cred că asta ar explica de ce a făcut aşa urât...
Concentrat pe problema lui Mircea şi de cum să ascuntă sticla de ţuică până nu face urât, Mihai nu acordă prea multă atenţie visului lui Mircea. Timp de câteva ore, cei doi purtară o discuţie amicală, de îmbârbâtare. Totuşi, discuţia fu întreruptă de telefonul lui Mihai, care începu să sune de zor.
- Băi, Mircea e cu tine? Se auzi o voce tremurândă de la celălalt capăt.
- Da...eram la un pahar. De ce? Replică Mihai, puţin confuz.
- Poţi să îl faci să stea la tine o oră, cât tu dai o fugă până la mine ca să vorbim? Continuă acea voce, din ce în ce mai speriată şi pe un ton descendent.
- Cred că da...
- Bine, atunci vorbim în 10 minute! Se auzi scurt, după care închise.
- Cine era? Întrebă Mircea în timp ce se uita după sticlă.
- Era Ionuţ. Avea ceva treabă cu mine, zise Mihai, încerând să îşi ascundă neliniştea. Stii...acum câteva zile am cumpărat Haolo 3. Vrei să mergi la mine să îl încerci? O să mă alătur şi eu când termin cu Ionuţ.
- Haolo 3? De ce nu mi-ai zis mai curând? Normal că vreau...replică Mircea foarte entuziasmat.
Imediat după ce-l lăsă pe Mircea la consolă, Mihai se îndreptă spre casa lui Ionuţ care îl aştepta tremurând pe scările casei sale.
- Oana e....Oana a...a murit! Spuse acesta cu un efort enorm, încercând să îşi ţină lacrimile.

Dragi colegi vă mulţumesc pentru opinii şi critici.
Totuşi, capitolul acesta îl aveam deja pregătit, dar aş vrea să văd cât de mult corespunde lucrurilor de care am fost criticat, cât de mult acoperă din ele.
Enjoy

Nu, aici nu am mai observat să fi sărit ceva esențial. Două-trei typo-uri acolo, un diacritic lipsă, o literă scrisă aiurea, dar nimic serios. Poate doar să iei în considerare că e greu să dai shot după shot de țuică la vârsta noastră, decât dacă ești crescut acolo și știi cum e Altfel, povestea se piperează în sfârșit. În sfârșit! Să vină acțiunea!

Unele lucruri de aici se leagă de capitolul precedent
Enjoy

De ce oare am făcut asta? Nu voiam să o fac. Ce dracu a fost în capul meu? Ar trebui să îl sun şi să îi explic... Poate încă ne putem împăca. Sper...” gândise Oana în timp ce se despărţi de grup şi intră în casă, trântindu-şi, supărată, rucsacul pe pat.
- Oana, dragă, hai la masă! Se auzi vocea mamei acesteia.
Oana se conformă şi se duse la masă, dar datorită stării ei spirituale, nu reuşi să ia decât vre-o două înghiţituri.
Întorcându-se la ea în cameră, aceasta se trânti pe pat, fixându-şi privirea pe elicea ventilatorului. Fiind obosită şi mai rău de mişcarea monotonă a elicelor, aceasta închise ochii pentru un moment, când o şoaptă ca şi o briză răcoroasă îi spuse: „ Curând!”, lucru ce-i făcu tot corpul să îngheţe de spaimă pentru o secundă. Revenindu-şi puţin din spaimă, aceasta se duse în bucătărie, unde îşi făcu o cafea. Puţin mai târziu, mama acesteia intră şi ea în cameră
- Vezi că eu şi tatăl tău trebuie să plecăm la petrecerea de la nuntă. Vezi cât mai stai sau ce petrecere ai de gând să dai, spuse mama acesteia zâmbind, ca şi aluzie la cafeaua ce o ţinea Oana în mână.Vezi cât mai stai şi ai grijă să încui uşa, da? Continuă aceasta pupând-o pe Oana pe obraz.
Fără să îşi dea seama de ce, Oana o luă pe mama ei în braţe, o strânse puternic şi îi spuse un „te iubesc” extrem de sincer.
Imediat ce îşi termină cafeaua, aceasta se întoarse la ea în cameră.
„Trebuie să îi trimit un mesaj lui Mircea. Trebuie să îl văd neapărat şi să ne împăcăm... îşi spuse Oana în gând în timp ce căuta de zor telefonul. „Oh...uite-l! Să vedem: deblocare, meniu, mesaje, mesaj nou: Trebuie să vorbesc neapărat cu tine. Ne putem întâlni în zece minute la pod?” Totuşi, până să selecteze cui să îl trimită, în cameră se auzi din nou o şoaptă precum cea de mai devreme: „Eşti gata?”, urmată de o briză foarte rece. Speriată, aceasta selectă accidental George în loc de Mircea şi plecă repede din casă, fără să mai verifice cui a fost trimis mesajul.
Zece minute mai târziu, aceasta se afla în apropierea podului, unde George o aşteptă nerăbdător. Pe când se apropie de acesta, Oana se împiedică din senin, aterizând în braţele lui. Imediat ce îşi reveni, aceasta îl îndepărtă întrebându-l foarte confuză.
- Ce cauţi tu aici?
- Tu mi-ai trimis mesaj că trebuie să vorbim. Mă gândeam dacă e despre propunerea mea de a fi împreună, repică acesta cu un zâmbet şarmant.
- Mesajul era pentru Mircea. Şi bineînţeles că nu o să fiu cu tine, continuă aceasta vizibil nervoasă.
- Treaba ta! Dacă te răzgândeşti, ştii cum să dai de mine, îi replică acesta, fiind întors cu spatele şi ridicând mâna puţin mai sus de umăr în semn de rămas bun.
Vizibil supărată, aceasta uită de incidentele de acasă, unde se întoarse numaidecât. Fără să scoată nici un cuvânt, aceasta aprinse televizorul şi se trânti în pat, adormind aproape instantaneu. Câteva ore mai târziu aceasta se trezi mângâiată pe obraz. Deschizând ochii, observă o femeie brunetă, goală, cu un chip inocent, care o mângâia uşor pe obraz. Până ca Oana să poată schiţa vre-un gest, aceasta scoase o şoaptă precum cele de mai devreme.
- A sosit timpul.
Imediat, faţa acesteia se schimbă din una cu un chip superb, într-un craniu acoperit de carne putrezită şi viermi. De cum deschise gura, un miros de putrefacţie se împrăştie pirn cameră, făcând-o pe Oana să îşi revină din şoc şi să cadă din pat, luând-o apoi la fugă spre bucătărie. Ajunsă acolo, aceasta încercă să apuce un cuţit, dar femeia îşi schimbă forma punându-se în jurul ei şi strângând-o din ce în ce mai tare, până cănd oasele Oanei au început să-i trosnească. Mai mult moartă decât vie, aceasta fu lăsată pe gresia rece din bucătărie, urlând cât putea de tare datorită durerii. Cu un efort supraomenesc, aceasta se apucă de colţul mesei de bucătărie şi se ridică, apucând un cuţit de pe masă, pe care îl înfipse în pieptul femeii misterioase. Imediat, aceasta scoase un urlet îngrozitor şi dispăru, lăsând cuţitul că cadă alături de Oana ,care zăcea pe gresie lipsită de energie.
Un sunet metalic o făcu să deschidă brusc ochii. Visase, dar fiecare os din corp o durea de parcă ar fi fost rupt, iar inima părea să fie la un pas de a ceda. Instinctiv, aceasta întoarse capul spre stânga, iar apoi spre dreapta, urmat de un suspinat adânc. Era în siguranţă, doar visase. Bucuroasă că este în regulă, aceasta îşi trânti din nou capul pe pernă, când se auzi iar acea şoaptă, urmată de fiorul cel rece: „Adio!”. Imediat, la creştetul capului ei, apâru femeia din vis, cu un cuţit în mână, înfigându-l fix în piept, făcând-o pe Oana să moară cu o expresie de panică în ochi.

Atââât!!! Petrecerea a început! Ah, Harley, dacă mai insistai pe descrierea ei și măreai post-ul cu 10 rânduri cu bătălia era blană capitolul! Era previzibil că asta se întâmplase cu ea, dar ai lălăit-o până în ultimul moment, ceea ce aduce multe puncte în plus. Apropo, mama spune ”vezi cât stai” de două ori la rând Vezi cum scrii Bravo, boss!

Fain de tot, de la început până la sfârşit. Chiar a fost un capitol plin de actiune, mult mai uşor de citit decât restul, asta pentru că te-ai axat pe un singur personaj şi un singur fir narativ.
Descriere s-a îmbunătăţit şi asta mă bucură cel mai mult, adică uite : "îi replică acesta, fiind întors cu spatele şi ridicând mâna puţin mai sus de umăr în semn de rămas bun."..o astfel de frază, care te face să îţi imaginezi scena, e o descriere geniala - less is more.
Acţiunea a fost genială, să înţeleg că acum începe vânătoarea şi vom asista la crime aşa cum ne-a obişnuit şi Schizo în "George".
Continuă cu scrisul, începe să dea dependenţă.

Ciao!

- Lasă gluma! Zi că glumeşti! A replicat Mihai înspăimântat, sperând că totuşi este o glumă.
- Aş vrea eu...Părinţii ei au găsit-o în dimineaţa asta. Cică...cică nici nu o mai recunoşteai. Faţa părea să-i fi fost smulsă, rămânând doar craniul îmbibat de sânge. Îţi zic eu...asta nu e ceva ce ai vrea să vezi şi a doua oară, replică Ionuţ cu foarte mare greutate. Acu’...cum să îi spunem asta lu’ Mircea?
- Ce ai zis, Ioane? Spune-mi că glumeşti. TE ROG, zi-mi că minţi! Strgă Mircea din faţa porţii, cu lacrimi în ochi.
- Mircea? Cum de ai ajuns aici? Întrebă speriat Mihai. Parcă erai la mine.
- M-am gândit să vă ajut şi eu, Dar asta nu mai contreză...Zi-mi ce s-a întâmplat, spuse Mircea plângând în timp ce îl ţinea strâns pe Ionuţ de guler.
După ce îl mai calmară, acesta le povesti celor doi toată situaţia şi toate cele ştiute până atunci, convingându-l totodată să petreacă noaptea la Mihai. Seara veni foarte greu, iar Mihai şi Ionuţ încercau din răsputeri să îl facă să nu mai plângă şi să se liniştească. Totuşi încercările lor devenau din ce în ce mai puţin eficiente, mai ales când se aşternea o linişte apăsătoare, unde amândurora le era teamă să spună ceva pentru a nu-l supăra mai rău. Astfel, secundele păreau minute, iar minutele, ore, până când, în cele din urmă, obosit de la tot ce se întâmplase şi auzise, Mircea se trânti în pat, adormin instant. Totuşi, nu mult după miezul nopţii, acesta se trezi brusc din somn auzind pe cineva cum îl strigă. Cu un zâmbet larg, acesta coborâ din pat, dând accidental cu piciorul în consolă şi îndreptându-se spre uşă. Trezit de zgomotul făcut, Mihai se dădu jos din pat, urmărindu-l îndeaproape, pentru a se asigura că nu este somnambul.
Mircea ieşi din cameră, trecu prin hol şi ajungnse în curte, mergând clătinat, ca şi când l-ar fi durut un picior. Fără să sesizeze că este urmărit, acesta se plimbă anapoda pe străzi, până când îşi schimbă rapid pasul şi plecă pe un drum. Stând în urma lui tot acest timp, Mihai îl urmări până pe o uliţă, într-o fundătură, unde începu şi el să audă vocea Oanei.
„Vino Mircea! Aici sunt! Vino lângă mine! Încă puţin şi vom fi iar împreună” se auzi vocea, venind de la o luminiţă ce emana un alb puternic.
Speriat de ceea ce auzise şi văzuse, Mihai se hotărâ că este mai bine să îşi trezească prietenul, dar până să apuce să deschidă gura, în faţa lui Mircea apăru o fată brunetă ce semăna izbitor de mult cu Oana şi care purta o haină transparentă precum fetele din luminiş.
Parcă realizând ce acea să se întâmple, Mihai o luă la fugă, încercând să îl oprească. Totuşi, nici nu apucă să facă un metru că în faţa lui apăru o creatură cu corpul de un alb aproape transparent. Aceasta privi adânc în ochii lui, îngrozindu-l pe Mircea. În loc de ochi, aceasta avea...nimic, doar un întuneric total, care părea că te absoarbe în el, chipul îi era acoperit cu carne putrezită, sânge şi viermi, ce se mişcau necontenit pe tot craniul vizibil sau printre dinţii ei, iar maxilarele păreau să se extindă, pe măsură ce aceasta se apropie muşcându-l puternic de umăr. Apoi, mâinile sale osoase şi putrezite se strânseră în jurul lui Mihai, din ce în ce mai puternic, în timp ce îi scotea un ţipăt extrem de ascuţit în ureche, ce îl făcu pe acesta să îngheţe. După câteva secunde, aceasta dispăru, lăsându-l pe Mihai căzut pe jos şi tremurând spasmatic, încercând să îşi revină. Imediat ce şocul îi trecu, acesta depuse un efort puternic de a se ridica şi de an porni în căutarea lui Mircea, dar fără vre-o şansă de a-l mai găsi. Într-un sfârşit, acesta se întoarce acasă, unde îşi anunţă prietenii, precum şi poliţia.
Câteva ore mai târziu, Mihai era interogaţ în faţa porţii lui Ionuţ de către pliţie şi familia lui Mircea despre cele întâmplate. Povestind cele petrecute poliţiştilor, exceptând mica lor ”escapadă cu iarbă”, aceştia începură să râdă de el şi să îl amendeze pentru consum de droguri, din moment ce nimeni nu voia să îl creadă.
Imediat ce poliţia plecă de la Ionuţ de acasă, un bătrân se apropie de Mihai, întrebându-l pe un ton ce părea că l-ar fi înspăimântat răspunsul, mai mult decât întrebarea:
- Voi, tinerilor, aţi fost în luminiş în noaprea cu lună plină? Spuse acesta, încercând pe cât posibil să îşi ascundă teama

Iată-mă și pe mine aici cu un comentariu amărât. Ia să încep cu începutul!
Ideea este foarte interesantă și te ține cu ochii lipiți de monitor până la ultima fărâmă de capitol. Felul tău de a scrie este așa mirific și minunat! Povestea devine din ce în ce mai palpitantă și mai captivantă. Dialogul relevă personalitatea personajelor, ceea ce apreciez foarte mult. Mie nu îmi place să fac referință la greșelile de tastare, căci nu ele definesc stilul scriitorului.
Ai o exprimare clară, deloc încurcată și acesta este un alt lucru pe care îl apreciez.
Personal, am multe creații citite ale diferitelor persoane și pot spune că impresionezi cu fiecare capitol. Ne faci dependenți de acest ”roman”, care spui tu că va avea doar 10 capitole? Aici țin să te cert! Păi ne faci dependenți de el și nu ne dai mai mult? E ca și cum unui fumător i-ar lipsi țigările ( am voie sa zic asta? ).
Să dai tot ce e mai bun din tine și uimește-ne în continuare!

No că o dai din horror în mistery. Trebuia să îmi dau eu seama că o să intervină şi un moş, nu? :]] Dar o să revin şi la asta.
Capitolul ăsta mi-a plăcut pentru că nu ai zăbovit mult asupra flashback-ului cu moartea Oanei şi ai revenit repede pe firul narativ principal. Da, a fost fain când Mircea a apărut aşa deodată, surprinzător, dar eu tot crede că ai avut nişte situaţii ce au avut tente de clişee (stiu că am mai vorbit de asta, dar trebuie să o zic).
Una ar fi asta: "Zi-mi ce s-a întâmplat, spuse Mircea plângând în timp ce îl ţinea strâns pe Ionuţ de guler" - asta cu gulerul am văzut-o de atâtea ori încât mi-am imaginat imediat scena, lucru care s-a dovedit a fi bun pentru că asta îmi place la o descriere.
O altă situaţie asemănătoare este cea cu bătrânul, aşa cum am spus mai sus. Adică da, ştiu că un personaj mai bătrân are mai multă experienţă de viaţă şi e probabil să fi întâlnit o astfel de situaţie..tocmai de aceea nu o să mai insist asupra acestui aspect.
În rest sunt de acord cu Mary..bagă mai multe capitole că ne supărăm

Ciao!

S-a zis mai sus tot ce voiam eu să zic, Harley, și nu mai am ce Mai ales asta cu moșneagul. Măcar fă-l simpatic, să prindem drag de el. Un fel de Morgan Freeman. Lăsând gluma la o parte, frumos, foarte frumos, daaar, cred că ai grăbit un pic lucrurile. Dacă e horror, după primul șoc lași pauză. Cam asta e regula. Oricum, mi-a plăcut, îmi place, mai bagă, nu te grăbi, că știi că nu-mi place să văd typo-uri doar pentru că ai vrut să postezi repede-repede. Noi tot citim. Deci chillan.

notă: cacafonia, precum şi modul de exprimare, au fost din încercarea de a mă apropia cât mai mult de stilul de a vorbi al bătrânului.
Enjoy
Edit: era să uit...Acest "capitol" este special pentru Bullet care voia să afle cine sunt ielele şi varianta mea asupra poveştii lor



- D...Da, răspunse Mihai şovăitor. De ce?
- Oh, Doamne...Char îmi era teamă de asta. Trebuie să vă spun ceva neapărat. Aveţi ceva de băut? Întrebă moşneagul păstrăndu-şi expresia gânditoare.
Deşi cei doi nu prea ar fi vrut să vorbească cu nimeni, fură totuşi curioşi cum de bătrândul ştia că au fost în luminiş, aşa că Ionuţ intră în casă, ieşind mai târziu cu o sticlă plină cu pălincă, din care începu să îi toarne moşneagului.
- Doar voi trei aţi fost acolo sau a mai fost cineva? Dacă a mai fost vre-o persoană, ar trebui să îl chemaţi şi pe el, spuse moşneagul mângâindu-şi barba stufoasă şi neîngrijită.
- Am fost patru. Noi doi, Mircea, cel care a dispărut şi Alexandru, un prieten de-al nostru, care acum este plecat până în capitală, deci nu poate veni.
- Păcat..., zise moşneagul dând pe gât un al doilea păhăruţ de pălincă. Voi ştiţi povestea ielelor? Defapt, de ce vă întreb...dacă aţi fi ştiut ceva, nu eraţi în situaţia asta acum. Ei bine... La noi în România, acele femei sunt cunoscute ca şi Iele, un fel de driade, sau sirene ale pădurii, ca să înţelegeţi mai simplu. Sunt femei cu puteri supranaturale şi foarte seducătoare, genul de fiinţe paşnice, atâta timp cât nu le deranjezi din dansul lor. Totuşi, ceea ce nu prea multă lume ştie este că acestea îşi au originea încă de pe vremea primilor Daci. Pe când aceştia abia şi-au stabilit teritoriul aici, zeul lor, Zalmoxis, obişnuia să se plimbe printre supuşii săi şi să îi ghideze, să le arate cum să se descurce cu vânătoarea, cu gospodăria şi cu pământurile, dar şi cu inamicii. Nu era de mirare că poporul dac a putut mereu să ţină piept chiar şi celor mai duri dintre duşmani. Totuşi, tot petrecând timpul între muritori, acesta s-a îndrăgostit de una din ei, o ţărancă. După un timp, aceasta îi făcu cinci fete nemaivăzut de frumoase. Chipurile lor se spunea că rivalizau cu frumuseţea şi lumina lunii, corpurile lor păreau că sunt desprinse din cer, iar vocile lor sunau precum cele ale îngerilor lui Zalmoxis. Timpul a trecut, iar cele cinci fete au crescut şi le-a venit vremea să se mărite. Totuşi, având sânge divin în ele, dacii nu îndrăzneau să le pângăreze. Astfel, timpul trecu tot mai mult, iar fetele rămâneau singure şi neatinse, până într-o zi când ele se îndrăgostiră de alţi cinci băieţi din popor. Lucrurile poate ar fi mers bine, dacă aceştia nu aveau deja muierile lor. În timp, gelozia, invidia, ura şi dorinţa au pus stăpânire pe ele. Fără să se mai controleze, acestea omorâră femeile acelor bărbaţi, iar pe ei îi luară în pădure pentru a-i vrăji să fie doar ai lor. Auzind acesstea, Zalmoxis, tatăl lor se înfurie şi le apăru în faţă, blestemându-le să fie veşnic chinuite de sentimentele ce le-au nutrit. îar dacă ar fi găsit un bărbat care să le facă copii, aceia să fie doar fete şi precum mamele lor, până fiecare din ele va găsi pe cineva care la vor accepta fără farmecele lor. Cel puţin, asta este povestea generală, adăugă bătrânul dând pe gât şi ultimul păhăruţ de pălincă. Ce-i asta, s-a terminat? Mai aveţi puţin băieţi? Eu abia am început să povestesc, adăguă acesta ridicând paharul în dreptul ochilor şi arătând un zâmbet lipsit de câţiva dinţi.
Dându-şi ochii peste cap, Ionuţ îi făcu semn lui Mihai că îi rămâne dator şi intră iar în casă, ieşind de această dată cu un bidon de 2 l de pălincă.
- Oh..perfect. Asta ajunge să termin povestea şi să încep şi alta, spuse moşneagul râzând puternic, vizibil turmentat de la păhăruţele de până acum. Acesta mai dădu pe gât vre-o trei păhărele, oftă şi continuă: S-a întâmplat acum patruzeci şi trei de ani. Pe vremea aia eram tânăr, în floarea vârstei, la doar douăzeci şi cinci de ani. Totul îmi mergea perfect: aveam pământul meu, casa mea şi femeia mea, pe care urma să o iau de soaţă. Totuşi, lucrurile nu au mai continuat aşa de bine precum am sperat. Într-o seară, pe când mă întorceam acasă dintr-un sat vecin cu Vasile Popescu, prietenul meu, am decis să ne oprim în luminiş, fiind prea periculos să ne continuăm drumul pe timp de noapte. Ne-am aşezat sub o salcie şi ne-am trezit câteva ore mai târziu. Atunci, luna strălucea puternic pe cer, reflectându-se în lac. Acolo, scăldându-se, am văzut două din cele mai frumoase fete pe care le zărisem până atunci. Realizând că ne-am trezit, acestea ieşiră din apă şi veniră direct la noi. Erau superbe, cu ochii negrii ca haina mea şi un chip ce părea că reflectă lumina lunii. Una din ele avea părul ca de aur, iar cealaltă, negru ca cărbunele. Corpurile lor subţiri dar bine sculptate erau acoperite cu o cămaşă de noapte foarte transparentă,din care încă mai curgea apa. Ele veniră şi se aşezară în poala noastră, cea brunetă fiind la mine, iar cea blondă la el. Fără să scoată nici un cuvânt, acestea ne luară în braţe, iar apoi ne sărutară pătimaş. Încă nu realizasem se se întâmplă, dar nu ştiu de ce, nu de deranja asta. Apoi, un fior rece îmi cuprinse tot corpul când fata ce o ţineam în braţe îmi şopti la ureche: „ În curând!”. Imediat după aceasta, cele două fugiră spre pădure, unde dispărură misterios, în timp ce soarele începea să răsară. Văzând că se crapă de ziuă, am mers acasă, unde fiecare şi-a văzut de ale lui, până înspre seară, când am visat-o, doar că in vis, era în spatele muierii mele. Ca trăznit, am sărit din pat şi am plecat la Măriuţa mea acasă, doar ca să văd cum o creatură parcă îeşită din mormânt stă deasupra ei, smulgându-i faţa, zise acesta, luând o scurtă pauză ca să ofteze, în timp ce o lacrimă se vedea curgând din colţul ochilor, uşor spre obraji şi dând încă două păhăruţe pe gât. Simţindu-mi prezenţa, acesta se întoarse şi îşi fixă bilele alea albe ce ar fi trebuit să fie ochi, asupra mea. Apoi, fiorul acela rece mă cuprinse din nou când creatura zise: „Nu încă!”. Zilele începeau deja să îmi pară tot mai grele, iar fiecare secundă fără Mariuţa mă făcea să înebunesc, ajungănd să o visez în fiecare seară cum mă lua în braţe şi îmi spunea să vin cu ea. Totuşi, într-o seară, pe când mă trezisem să „ies afară”, am văzut-o pe Măriuţa stând la capul patului şi făcându-mi semn să o urmez. Fără să îmi dau seama ce fac, am început să mă ţin după ea prin sat, deşi nu îmi amitesc prea clar totuşi ce făcusem decât că atunci când m-am trezit, fusesem lovit în cap cu o piatră de Vasile care zăcea pe uliţă cu un picior rupt. Din câte îmi povestise, ar fi visat că mă aflu în pericol şi când m-a găsit, eram lângă Mariuţa. Dacă nu m-ar fi trezit atunci, poate că acum aş fi fost mort. Două zile mai târziu, în miezul nopţii, auzisem gălăgie de la Vasile din curte. Fără să mai stau pe gânduri, m-am dus la el, unde am văzut-o pe femeia lui lovindu-l cu coasa. Restul, nici mie nu îmi vine să cred, dar după ce îşi dădu ultima suflare, din corpul femeii ieşi fata brunetă de la lac. Săraca Margareta, nu a mai rezistat, iar la două zile după priveghiul lui Vasile s-a sinucis, adăugă acesta oftănd din nou, alături de câteva păhăruţe de ţuică şi o serie mai lungă de lacrimi ce părea că încearcă din răsputeri să le oprească. Vedeţi voi, ielele au primit numele conform obiceirulor lor. Din câte am aflat mai târziu, cea care a omorât-o pe Măriuţa era Gelozia, iar cea care l-a omorât pe Vasile era Ura. Prea multe...nu ştiu nici eu, doar că Gelozia, mereu caută să te despartă de persoana care îţi e dragă, ca apoi să te facă să vrei să te întorci la ea. Atunci, o omoară, îi ia chipul şi înceacă să te facă să vii la ea. Ura, pe de altă parte, este cea care îţi posedează persoana iubită şi ar face orice ca tu să o urăşti şi să o părăseşti, chiar dacă asta ar însemna să te omoare. Din păcate, doar atât ştiu, dar sper să vă fie cât de cât de folos, spuse bătrânelul încercând să se ridice de la masă, dar dezechilibrându-se şi căzând jos.
Ridicat ce cei doi, se îndreptară spre poartă, de unde părea să îşi fi găsit brusc echilibrul.
- Mulţumim mult bătrâne...cum vă chema? Spuse Mihai întorcându-se cu spatele la acesta, pentru a-i da haina scăpată pe jos.
- Spune-mi Vasile. Vasile Popescu. Şi să nu uitaţi, orice ar fi, dacă vă strigă, să nu le răspundeţi, zise aceasta, dispărând apoi din cadru.

Binevenit capitolul ăsta, Harley. Chiar dacă majoritatea știu legenda ielelor, un refresh e foarte util. De menționat (lucru de care sunt foarte mândru) că ielele nu există decât la noi, nu sunt creaturi supranaturale internaționale, ca vârcolacii ori vampirii. Frumos scris, greșeli nu prea am văzut, te străduiești, se vede, dar ai sărit peste diacritice de data asta. Intriguing ultima scenă. Nu murise Vasile Popescu?... Ia să vedem ce ne mai pregătești

No, capitolul ăsta a fost prea awesome. Ţin să îţi apreciez exerciţiul de imaginaţie pe care l-ai făcut astfel încât să ne oferi o legendă adaptată a ielelor.
Într-o oarecare măsură, fic-ul tău îmi aduce aminte de programul Daciei Literare "Literatură de specific naţional inspirată din istorie, natură şi folclor". Serios, eşti singurul de pe aici care s-a gândit să ne arate o poveste inspirată din ceva pur românesc..singurul (deocamdată).
Cu privire la capitolul ăsta...şi mie mi s-a părut dubioasă faza cu Vasile :]]. Aştept să văd şi restul.