Adrenaline in 5th gear

O ploaie torenţială aduse cea de-a doua zi de şcoală. De puţinul timp de când suntem aici nu ni s-au întâmplat prea multe lucruri importante. Am dat de o familie modestă şi foarte cumsecade, colegi simpatici şi profesori ce se dăruiesc într-u’ totul muncii lor. Am vorbit şi cu ai noştri, însă Dan s-a lăsat oarecum greu convins să o sune pe maică-sa.
Domnul Willson ne aştepta în maşină. În ciuda faptului că ploua afară, a scos totuşi maşina din garaj pentru a ne răcori mai bine. Evident că eu nu aveam nimic împotrivă cu asta, însă amicul meu fără câteva înjurături lăsate în urmă, nu putea intra în maşină.
- Bă, al dracu’ naţie de om! Nu putea să ne aştepte ca să urcăm din garaj. spuse Dan meu în timp ce închidea portiera cu furie.
- Taci, mă, poate între timp a mai învăţat română ca să ne înţeleagă şi pe noi din când în când.
- Eei, pe dracu’. De câte ori l-am înjurat să iasă mai repede de la baie... n-a mârâit nimic. şi o nouă zi din mica noastră aventură începură iar cu un zâmbet pe buze provocat de bunul meu prieten.
La şcoală totul pare să fie normal. În timp ce ne îndreptam spre bancă, Chris, băiatul blond cu care făcusem cunoştinţă, mă reţinuse pentru o discuţie amicală, lăsându-l pe Dan singur.
- Hei, ’neaţa! mă salută Chris.
- Neaţa... Chris! îi răspund cu întârziere. A fost cât pe ce să-i uit numele.
- Auzi, uite, mai sunt câteva minute până începe ora şi am zis să-ţi zic de pe acum ca să ai timp să te gândeşti. Astăzi e ziua mea şi organizez o mică ieşire cu colegii, poate chiar o mini-petrecere la mine acasă, şi mă gândeam, dacă vrei, să vii şi tu împreună cu colegul tău. îmi spuse Chris cu un oarecare entuziasm în el.
- Mda... să mă consult cu colegul meu şi apoi vedem... . îi răspund nedumerit în timp ce-mi scărpinam ceafa.
- Poate te întrebi de ce totul aşa deodată, dar uite, noi am mai avut colegi cu schimbul ăsta de experienţă şi ne-a făcut mare plăcere să-i cunoaştem, iar după cum ai vorbit ieri la ora de sănătate, pari a fi un băiat de ,,gaşcă”. îmi spuse Chris convingător.
- Mnu, nu e neapărat asta, dar noi nu suntem aşa de capul nostru, îi răspund ceva mai vesel, o familie ne au în grijă şi nu cred că deja au chef să ne lase aşa de capul nostru...
- Hei, astea se pot rezolva, nu-i problemă. Mai ales cu puţin ajutor din partea părinţilor. şi Chris îmi făcuse cu ochiul, dându-mi dovadă că e chiar un băiat de gaşcă.
- Ok, îi zâmbesc prieteneşte, păi vorbesc cu amicul meu şi vedem ce putem face. A! şiii... la mulţi ani! îmi mulţumeşte din priviri şi fiecare am luat-o spre banca lui.
- Da ai început să socializezi cu lumea, nebune? îmi spune Dan în timp ce mă fac comod în bancă. Măcar dacă vorbeai şi tu cu o fată acolo, una alta... cine-i pămpălăul ăla cu faţă de raton? continuă el întinzându-se prin toată banca.
- Pe mine mă întrebi? îi răspund cu un zâmbet sarcastic fără a-l mai contrazice, că oricum n-are rost.
- Mdea... mare-i grădina Domnului. şi după acestea, îşi scoase din nou nişte foi cu gândul de a desena, probabil.
Între timp, eu am început să analizez clasa în ansamblu. Din câte am observat, mai toţi băieţii poartă o cămaşă sau un tricou alb şi nişte jeansi eleganţi, fără să iasă în evidenţă cu modele sau mai ştiu eu ce. Fetele la fel, îmbrăcate elegant cu o bluză sau o cămaşă albă băgate într-o fustă până la genunchi. O clasă elegantă de altfel, însă nasol este că de-abia acum am observat asta, iar eu cu Dan părem a fi cei mai coloraţi din clasa asta. Despre Dan mulţi ar spune că vine cu acelaşi tricou în fiecare zi, dar a dat ţăranul de tricou cu Mustang şi şi-a luat zece articole cu acelaşi model.
- Mişto desene! întrerupt de această apreciere adusă, cred eu, lui Dan, încerc să-mi dau seama pe loc cine e, deoarece vocea îmi părea cunoscută. Mă întorc, iar spre surprinderea mea, zâmbesc uşor şi privesc şmechereşte spre Dan. E Jimmy, şi cred că l-a făcut pe amicul meu să se simtă în culmea fericirii. De talentul lui remarcabil nu ştiu prea mulţi, deoarece desenează în prostie prin caiete şi doar eu şi un coleg-doi cărora le mai împrumută caietul află de ele. Iar atunci când cineva îl laudă pentru munca sa... e frate cu el pe viaţă.
Dan a rămas oarecum şocat. Priveşte de câteva secunde la Jimmy ca la maşini străine.
- Dan, frate! îi întinse el mâna deodată, fapt ce mă amuză teribil dar încerc să mă abţin din râs.
- Jimmy, încântat. Văd că eşti pasionat de maşini, nu glumă. continuă Jimmy, spre surprinderea noastră. Dan încă-i ţine mâna, însă întoarce îşi privirea-i zâmbăreaţă spre mine cu o expresie de genu’ ,,’i-al meu!”.

Așa, Bully, nu m-ai dezamăgit. În sfârșit i s-a descâlcit limba lui Jimmy. Mă așteptam să se dea frate cu Dan. Curiozitate mare e ce o să se întâmple la petrecerea lui Chris (nuș de ce ori de câte ori îi citesc numele mă gândesc la Chris Brown ) ).
Acum, iar ai dat chiflă cu vreo două greșeluțe, dar în rest totul e superb.
”într-u’” e ”întru”, e cuvânt acceptat în forma asta.
”nouă zi din mica noastră aventură începură”. O nouă zi începu. Că e una.
Altfel, toate bune și frumoase. Nuș cum de numai la începutul post-ului o dai în bară apoi e totul frumos. Oricum, spor la scris

Doh frate , e super fic'ul , nu te lasa de treaba si compune ca vreau sa citesc continuarea, chiar daca am intarziat in al citi .... Este unul din fic'urile mele preferate , folosesti ub limbaj natural fara sa abuzezi de prea multe cuvinte mai " neortodoxe" sa zicem...Firul narativ curge foarte frumos . Ai usoare greseli de tastare dar nu am sa comentez la gramatica. Ideea fic'ului nu este rea , personajele se comporta natural...In mai putine cuvinte : fic'ul este super...

"şi o nouă zi din mica noastră aventură începură iar cu un zâmbet pe buze provocat de bunul meu prieten." - Nu începe o nouă propoziţie cu "şi" şi scre cu literă mare, fă quality check-ul, aşa cum îi spune Schizo, unui fic înainte să îl postezi.

"- Mda... să mă consult cu colegul meu şi apoi vedem... . îi răspund nedumerit în timp ce-mi scărpinam ceafa" - La fel şi aici, când vrei să dai o indicaţie asupra unui personaj...pune o virgulă nu punct.

Spre deosebire de ceilalţi scriitori ai forumului, fic-urile tale se bucură de o oralitate a stilului foarte bine scoasă în evidenţă şi nu ştiu dacă asta e bine sau rău. Este ok pentru că ajută cititorul să înţeleagă anumite aspecte, dar nu merită să strici atât aspectul unui text. Ia sfatul meu şi renunţă la unele din elementele astea gen "’i-al meu" ; " Eei, pe dracu’ " pagina va arăta mai bine aşa.
Capitolul mi-a plăcut, sper că vor merge la petrecere cei doi, presimt că acolo vor avea parte de nişte peripeţii şi, de asemenea, cred că Jimmy îi va introduce pe cei doi în lumea curselor.

Ciao!

Mergem odată?

- Ce petrecere, frate? Nu merg la nici o petrecere!
- Hai, mă, Dane! De când am venit de la şcoală stai în pat şi butonezi prostia aia de telefon. Asta ai de gând să faci toată ziua? îi spun în timp ce mă plimb prin cameră neştiind cum să-l conving.
-Mnu prea. Am de gând să mă duc la baie mai încolo, răspunse în timp ce se scobea în nas.
Parcă nu mai are rost. Mă dau bătut şi mă întind în pat cu mâinile sub cap. Orgoliul nu mă lasă însă şi caut motive cu care să-l conving să meargă la ziua lui Chris.
- Mă, de-abia ne-am integrat în acest grup şi deja ne-au chemat la o petrecere.
- Da, păi deja îmi dau seama ce petrecere va fi.
- Mă, doar ştii ce petreceri au ei! un moment de linişte începu să domine camera. Dan întoarce uşor privirea intrigată spre mine.
-Frate, Bogdane, prietene... t-tu chiar te-ai uitat prea mult la American Pie, îmi spuse ironic. Se ridică uşor de pe pat şi iese plictisit din cameră.
Chiar că e de prisos acum. Nu-l pot convinge... mă dau bătut în definitiv. Mă ridic şi eu de pe pat în căutarea unui lucru util. Aş putea să-l ajut pe domnul Willson cu tunsul ierbii din curte, dar nea, mi-e prea lene.
Mă îndrept spre dulap să-mi caut nişte lucruri. Nici nu apuc să deschid uşa dulapului căci nişte paşi grăbiţi îmi dau impresia că vor să intre în camera mea. Întorc privirea spre uşă şi într-o fracţiune de secundă îl văd pe nimeni altul decât pe amicul meu, dar ceva mai grăbit decât atunci când ieşise.
- Ce te uiţi aşa la mine? Doar nu vrei să vorbesc eu cu domnul Willson să ne lase la ,,petrecerea urâţilor”. îmi spuse Dănuţ ironic în timp ce-şi arunca mândru telefonul pe pat.
Am rămas blocat după spusele lui, dar încet-încet las un zâmbet să-mi lumineze faţa. Floare la ureche să vorbesc cu domnul Willson despre asta, dar îs oarecum şocat după această decizie luată de el. Ce l-a convins aşa deodată să meargă la ziua lui Chris? În fine, n-am de gând să-l iau la întrebări. Scot repede telefonul din buzunar şi-l pun la ureche.
- Pe cine mai suni, mă, acuma? Nu te duci să vorbeşti cu domnul Willson? mă întreabă Dan nerăbdător.
- Pe Chris. Mi-a spus că va vorbi el cu domnul Willson, nu trebuie să ne zbatem prea mult noi. Cică aşa se procedează la ei, îi răspund ridicând din umeri.
- Chris... urâtul ăla, spuse Dan, cel la care trebuie să mergem, nu? continuă el.
- Dea, acum taci naibii din gură.

Da, frate! În primul rând, vin cu o admonestare, ai început să scrii capitolele prea scurt, la fel ca mine. Vezi că nu-s exemplu demn de urmat pe toate planurile Acum, revenind la fic, ăsta a fost un capitol-liant, liniștea dinainte furtunii. Presimt că petrecerea va fi epică. Totuși sunt curios ce l-a determinat pe Dan să vină, ceva îmi spune că are legătură cu Jimmy. La reproșuri, nu am niciunul. Vreo două spații uitate după linii de dialog, altceva chiar nu am văzut. Scris curat, cum îmi place mie. Cu tot cu dozajul optim de descriere și dialog natural. Brava!

Margarita

Domnul Willson s-a dovedit încă o dată că e un om de treabă. În urma discuţiei la telefon cu Chris şi părinţii lui, ne-a dus cu maşina la casa colegului nostru, unde urma să se ţină petrecerea.
Se pare că mai toţi veniseră, iar eu cu Dan am rămas blocaţi la intrare deoarece nici unul din noi nu îndrăzneşte să intre. Ne aflăm la o poartă ce dă înspre o curte mare şi plină de oaspeţi, opaseţi ce par a fi de vârsta noastră. Undeva în dreapta acestei curţi, o vilă pare a fi casa lui Chris, o vilă îngrijită şi frumos decorată pe dinafară.
- Frate, adică t-tu vrei să spui că aici stă... stă urâtul ăla? spuse Dan în timp ce întoarse privirea spre mine ţinând degetul înspre curte. Blondul ăla cu faţă de...
- Chris, Dane, Chris. Obişnuieşte-te şi tu, îl întrerup eu. Cred şi eu că e oarecum şocat, la ce loc e ăsta...
După acest mini-dialog, fac un pas în faţă şi deschid subtil poarta, care era deja întredeschisă. Nici bine nu am intrat căci colegul nostru, Chris, deja ne întâmpinase.
- Salut-salut! Credeam că nu mai veniţi. Ce stăteaţi aşa la poartă? Vă era ruşine să intraţi? spuse Chris zâmbăreţ.
- Mno, admiram doar locul, îi răspund eu uitându-ma la Dan, care se uita în stânga şi dreapta.
- Mă, ratat, noi nici măcar nu i-am luat un cadou lu’ ăsta! îi şoptesc amicului meu în timp ce Chris ne conducea pentru a ne prezenta locul.
- Ce cadou frate, lu’ ăsta îi mai trebuie cadou? Auzi la el...
- Băieţi, acolo aveţi bufetul, serviţi-vă cu ce vreţi, spuse Chris în timp ce arată cu degetul spre bufetul ce se afla undeva în colţul curţii, eu trebuie să plec acum, vă las. A, în spate aveţi piscina, dacă vreţi.
- Piscină?! se miră Dan.
- Şi mai voiai să rămâi acasă, îi răspund eu cu un zâmbet în colţul gurii.
Atmosfera pare să fie pe placul nostru. E liniştită, nimeni nu deranjează pe nimeni, nişte colegi mai intră în discuţii amicale cu noi, însă doar un singur lucru îmi stârneşte curiozitatea: amicul meu pare să fie puţin neliniştit încă de când am intrat. Amândoi ne-am luat câte o băutură şi ne-am retras în spate privind la câţiva puşti cum se bălăcesc în piscină. Habar n-am ce avem în pahare, dar pare să fie bună.
- Auzi, Dane? îl întrerup deodată din momentul lui de concentrare.
- Mm? răspunse el în timp ce mai luă o înghiţitură.
- Ce naiba ai? De la început te văd cam neliniştit, tot te uiţi în stânga şi dreapta...
- N-am nimic frate, îmi răspunse absent în timp ce privea mai atent în dreapta. Ia uite-l, frate, unde era! tresări deodată în timp ce se îndreaptă spre locul unde adineauri îşi concetrase privirea. Da, e cine bănuiam eu că e: Jimmy.
- Bă, de când te caut! Am crezut că nu mai vii, îi spuse Jimmy lui Dan în timp ce dă mâna cu el scurt.
- Frate, de când am venit te caut, credeam că ai plecat, îi replică Dan fericit până-n pânzele albe. Acum mi s-au limpezit toate apele. Jimmy era motivul pentru care Dan a venit la petrecere, Jimmy era motivul pentru care era neliniştit până acum.
- Salut! îmi întise şi mie mâna Jimmy cu un zâmbet ştrengar pe faţă. Îi întind şi eu mâna şi-i răspund din priviri. Băieţi, hai să ne luăm câte o bere că mi s-a făcut cam sete de la atâta căutat şi umblat pe-aici, continuă Jimmy cu această propunere.
- Mă, noi ne-am luat ceva-ceva aici, dar habar n-am ce e, îi răspunse Dan ridicând paharul în timp ce se uita încruntat la el.
- A, ăsta e Margarita! răspunse Jimmy râzând. Aveţi gusturi, nu glumă, continuă el.
- Aşa o fi, spuse Dan ridicând din umeri în timp ce se uita nedumerit la mine.
Toţi trei pornirăm către bufet. Pe drum, Jimmy salutară câţiva colegi, iar în rest, discuta cu Dan. Eu m-am lăsat puţin mai în spate deoarece am rămas puţin surprins şi nu aş vrea să atrag atenţia cu asta. Nu mă aşteptam să-l văd pe Jimmy aici, deoarece nu părea o persoană prea sociabilă la început. Acum parcă e cu totul altă persoană, mai vesel, mai plin de viaţă şi nu ştiu dacă ar trebui să mă pună pe gânduri această schimbare bruscă a lui. După ce ne-am luat fiecare câte o bere, ne-am retras tot pe lângă piscină.
- Mă, mie-mi place atmosfera de aici. Măcar am şi eu cu cine vorbi acum, că înainte, mai toţi dansau şi umblau dintr-un loc în altul, spuse Jimmy după ce savură o gură de bere.
- Da, e mişto, îi replică Dan aprobând pe jumătate.
- Da’ ce? Nu-ţi place? îl întreabă Jimmy nedumerit.
- Ba da, frate, dar nu ştiu cum să-ţi zic, şi Dan se întoarse spre Jimmy schiţând nişte semne cu ambele mâini, aveţi voi filmele alea în care petrecerile sunt ceva de genul, dar în stradă stau parcate frumuseţi de maşini, continuă el arătând cu mâna spre stradă, aşteptând ca la finalul petrecerii să le fie şi lor rândul. Înţelegi ce vreau să spun? şi Jimmy zâmbi şmechereşte în semn că da. Un moment de linişte se aşternură între noi trei. Absent la discuţia lor de adineauri, nu scot nici acum un cuvânt. Aştept doar o reacţie din partea unora dintre ei.
- Voi chiar sunteţi pasionaţi de maşini? întreabă Jimmy îndreptând degetul înspre mine şi Dan.
- Da, cam aşa ceva. Doar că ştii cum e, de obicei primeşte ăla care nu trebuie, spuse Dan arătând ironic cu degetul spre mine.
- Adică? îl întreabă Jimmy.
- Şocatul ăsta de Bogdan nu e chiar aşa înebunit după ele, dar taică-su are una acasă şi i-o mai dă din când în cand. De fapt, i-ar da-o de fiecare dată când nu are nevoie de ea, dar el o ia doar atunci când se plictiseşte grozav de tare.
- A, înţeleg. Deci ştiţi să şi conduceţi, nu?
- Normal, nu le-aş mai iubi dacă nu aş şti cum se face, îi răspunse Dan râzând. Jimmy râse şi el un pic forţat, apoi iar am rămas blocaţi toţi. Nu făceam decât să-i admirăm din nou pe cei din piscină fără a scoate unul o vorbă.
- Ştiţi ce, tresări deodată Jimmy, dacă tot ne plictisim, haideţi undeva, într-un loc frumos. Sigur o să vă placă, spuse Jimmy cu un zâmbet şmecheraş pe faţă, doar că trebuie să rămână secret. Dan zâmbi fericit, însă acum cred că e momentul să mă bag şi eu în discuţie deoarece spusele lui Jimmy mă cam neliniştiră.

Așa, frate, așa da! Un capitol cu o lungime decentă. Poate dacă insistai uuun pic mai mult pe descrierile petrecerii, două-trei fraze, era sublim. Iar mi-au plăcu grozav dialogurile, se vede că tu vizualizezi capitolul și de-aia îți ies așa bine. Greșeli n-ai, îmi vine să-mi iau mâna de pe tine ) Revenind la poveste... se prevestește ceva nu tocmai bine, cred că ilegal. Jimmy ăsta e piază rea și cred că Dan pune botul la el, ceea ce nu e tocmai recomandabil. Să vedem ce surpriză le rezervi

Facem o tură?

Privirea lui Dan mă îngrijorează. Se uită când la mine, când la Jimmy zâmbind şi cu nişte ochi mari de parcă ar fi văzut-o pe Megan Fox în costum de baie făcându-i cu ochiu’. Îl trag subtil spre mine şi adopt o privire autoritară:
- Dane, sper că...
- Hai, frate, nu mă lua, te rog, cu teorii din astea! mă întrerupse nemulţumit.
- Mă, nici nu-l cunoşti bine măcar. Nu ştii de ce neam e. Ţi-a apreciat şi el două desene, iar acum încearcă să fie pretenar cu tine. N-ai de unde să ştii ce gânduri are, îi spun păstrând aceeaşi atitudine autoritară.
- Ahauzi la el! Mă, nu vezi, e ca şi noi, e pasionat de maşini. Din câte văd eu, pare să le adore mai mult ca noi. Cine ştie, poate are să ne arate vre-o bucăţică ceva. Şi în plus, ce ai de făcut aici? Ai să stai şi ai să te uiţi ca prostu’ la toată lumea cum râd unii la alţii de parcă nu s-au văzut de-o viaţă? La un moment dat te plictiseşti, nu prea ai ce mai face.
- Dane, nu e vorba de asta, doar că...
- Ştii ce, mă întrerupse din nou, faci ce vrei, dar eu mă duc. Am să fiu la timp înapoi aici, nimeni n-o să ştie unde-am fost şi ce-am făcut şi pun pariu că o să primesc o doză de distracţie, continuă el cu un ton hotărât.
E clar că nu am cum să-l conving, aşa că altă soluţie nu cred că am. Nu pot să-l las să se ducă de unul singur, nu mi-aş ierta-o dacă s-ar întâmpla ceva. Printr-o uşoară mişcare din cap şi o strângere de buze îl fac să înţeleagă că merg şi eu.
- Ok, sperăm doar să nu stăm prea mult, îi replică amicul meu lui Jimmy.
- N-ai nici o grijă, ne vom întoarce repede înapoi, îi răspunse acesta cu un aer de seriozitate.
Toţi trei am ieşit din curte fără să atragem prea multă atenţie. Jimmy comandă un taxi. Locul unde trebuia să mergem ar fi, cică, la câteva străzi spre periferie aşa că ne-am urcat în acel taxi şi am pornit la drum. Cu mâna dreaptă rezemată de portieră şi cu capul sprijint în ea, privesc îngândurat de-a lungul străzilor din ce în ce mai pustii şi mai întunecoase. Îngrijorarea îmi creşte odată cu locurile prin care trecem: casele devin din ce în ce mai răsfirate, iar prezenţa unor clădiri dărăpănate ma fac să cred că ne îndreptăm spre o zonă industrială sau ceva de genu’.
- Ok, lăsaţi-ne aici, îi spuse Jimmy taximetristului în timp ce-i întinde câţiva verzişori.
Fusesem lăsaţi lângă nişte blocuri mici şi sărăcăcioase. După ce am coborât din taxi, am început să-l urmăm pe Jimmy de-a lungul unor străduţe pustii fără a scoate nici unul o vorbă. La un moment dat, acesta se dă uşor lângă mine:
- Uite, mi-am dat seama că nu prea ai fost de acord cu ideea, îmi spuse el calm strângând din buze. Privirea mi se schimbă deodată şi rămân blocat, neştiind ce să răspund. E ok, te înţeleg, nu-i nici o problemă, continuă el cu un uşor zâmbet pe faţă, e normal să nu ai încredere în străini aşa deodată. Dacă vrei, poţi să-mi testezi încrederea oricând, nu mă supăr deloc, dar vreau să-ţi spun, şi sper să mă crezi, că nu am nici un fel de gând rău sau orice ţi-ai imagina tu că aş avea de gând cu voi. Sunteţi singurii oameni cu care mai pot discuta şi eu prin clasă. De fapt, doar despre maşini şi chestii de genul cred că am putea schimba două vorbe deoarece asta e cam singura mea pasiune şi ai să vezi mai încolo. Cu colegii... ei în afară de jocuri şi chestii neinteresante nu ştiu, aşa că nu mă bag prea tare în seamă cu ei, dar după cum vezi, sunt o persoană prietenoasă. Altfel... de ce aş mai fi chemat la o asemenea petrecere ca asta, nu?
Dan se uită cu un zâmbet încrezător la mine şi-mi dă de înţeles că a avut dreptate... într-o oarecare măsură. Încerc să schiţez şi eu acelaşi zâmbet deoarece, într-adevăr, vorbele lui Jimmy mi-au atras atenţia şi m-au mai liniştit. Am căpătat un aer de încredere faţă de el, însă nu m-a scăpat de toate îndoielile. După acest moment, am mai mers câţiva zeci de metri şi am întrat pe o stradă la fel de pustie, însă destul de lată, iar ca lungime... nu-i găsesc încă celălalt capăt datorită luminozităţii scăzute. Spun celălalt capăt deoarece ne aflăm la unul dintre ele. Unde ne aflăm noi, e o fundătură, deoarece mai încolo pare a fi o fabrică, care sigur e părăsită la cum arată împrejurimile. Am avut dreptate, locul ăsta e o fostă zonă industrială. De-a lungul acestei străzi se întind fabrici şi uzine ce au fost părăsite, probabil datorită falimentului.
- Ei bine, am ajuns! exclamă Jimmy, întinzându-şi braţele zâmbăreţ.
- Uau! Pustiu loc, dar pare mişto, răspunse Dan entuziasmat şi puţin nedumerit.
- Hai, mă, doar nu vrei să-mi spui că nu ţi-ai dat seama deja ce e locul ăsta, continuă Jimmy plăcut surprins.
- Bănuiesc eu ceva, dar aştept să-mi dai tu undă verde, îi răspunse Dan în timp ce admira entuziasmat împrejurimile.
- Hm, surâse uşor Jimmy, cum, în filmele alea despre care vorbeai n-ai văzut şi locul unde se ţineau cursele?
Dan îşi aţinti privirea spre el uimit. La fel şi eu de altfel, deoarece părea destul de clar ce e cu locul ăsta.
- Adică vrei să spui căăă... aici au loc cursele alea... ilegale? îl întreabă Dan oarecum şocat.
- Mm, tu să-mi zici! Trage o privire către asfalt, îi răspunse Jimmy cu acelaşi zâmbet şmecheraş.
În momentul acela amândoi ne uitam atenţi către asfalt. Plăcut surprins, privesc cu plăcere urmele de cauciuc ars. Pe alocuri par a fi şi urme mai proaspete, semn că nu de mult a fost un party ceva mai special pe aici.
- Super tare, frate! exclamă Dan plăcut impresionat.
Jimmy se îndepartează uşor agale. Întoarce privirea spre noi cu un zâmbet ştrengar pe faţă:
- Păăăi... facem o tură? spuse el îndreptându-şi privirea spre marginea străzii unde par a fi... nu ştiu exact ce sunt, dar par a fi nişte garaje nu de mult făcute. În acel moment, eu şi Dan ne uitam unul la altul. Eu schiţez un zâmbet cu un uşor entuziasm, însă el... el parcă s-a născut a doua oară la ce privire are.

Asta a fost una din variantele la care mă gândisem. Și, da, e ilegal. Bun, frumos, nu mi-ai trădat așteptările Sigur o să se suie la volan dracii, ideea e ce fac mai departe. Eu cred că scapă acum, dar lucrurile o să degenereze. De fapt, sunt aproape sigur de asta La redactare, nu mai am ce să zic. Chiar nu am. Când am, o să-ți atrag atenția, dar, până una-alta, e o poveste formidabilă, iar modul tău de a scrie s-a transformat simțitor cu trecerea timpului. Bravo!

Mergem uşor, cu paşi grei, către un garaj. Ne apropiem din ce în ce mai tare şi observ că-s oarecum improvizate aceste garaje, dar arată destul de bine şi destul de spaţioase. Jimmy ne face cu mâna semn să-l ajutăm să deschidă garajul. Toţi trei am apucat simultan de uşă şi am ridicat-o în sus. O rază de lumină ce vine de la un felinar îi dă un aer de semiobscuritate interiorului astfel încât se pot vedea strălucind câteva capote de maşină. Jimmy se îndreaptă către perete şi aprinde neoanele luminând tot garajul. Zâmbind, ne invită pe mine şi pe Dan mai înăuntru. Entuziasmaţi, păşim uşor în timp ce admirăm frumuseţile ce se află aici.
- Hai, frate, nu mă-nnebuni! Sunteţi şi old-school de-acuma? întrerupse Dan tăcerea. Întradevăr, dintre aceste trei maşini, doar una e un model mai noi, în rest... ,,old school”, aşa cum spunea şi Dan. Uite-oleacă ce frumuseţe... mamăă! continuă el în timp ce se îndrepta spre una dintre maşini alături de Jimmy. În timp ce mă îndrept agale spre ei, privirea mi-e atrasă deodată de o maşină ce n-am observat-o până acum. Rămân blocat şi admir frumuseţea de un gri metalizat strălucitor. Retrasă în colţul garajului, cu oglinzile ce sclipesc orbitor în lumina neoanelor, acea maşină m-a vrăjit complet. E un Mustang din ’67, cu două locuri, o banchetă mică în spate şi un bot alungit ce-i dă aerul acela de maşină puternică, care-şi face locul prin orice, numai să te ducă acolo unde te duce şi gândul. Acele două dungi de un gri ceva mai deschis ce o tranşează de-alungul îi dă tot farmecul de bolid de curse. Din prima privire îţi dă impresia că e făcută pentru aşa ceva.
- Tu ce stai acolo, mă? mă întrerupe deodată Dan din transa în care tocmai intrasem. Atunci îşi îndreaptă şi el privirea spre maşina ce-mi atrase atenţia. Hai, frate, nu mai visa la aşa ceva că nu e făcută pentru tine, continuă el ironic încercând să mă descurajeze.
- Taci, mă, acolo!îi răspund eu. Auzi, Jimmy? Maşina aia... ce e cu ea?
- Care? A, aia... e... are nişte probleme deocamdată, îmi răspunse Jimmy încercând să evite un răspuns cât mai exact. După ce s-au săturat amândoi de admirat motorul şi tot tacâmul de sub capota unei maşini mai vechi, dar arătoasă prin formele-i dinamice, cei doi se îndreptau spre mine. Toţi trei am început să le admirăm din nou.
- Deeeci... pe care le luaţi? ne întrebă Jimmy împreunându-şi mâinile.
- Adicăă... cum adică ,,să le luăm”?! întreabă Dan uimit până şi de propria întrebare.
- Simplu! Fiecare vă luaţi câte o maşină şi faceţi o tură până la o străduţă. Dar doar până acolo, deoarece străduţa e circulată şi n-aş vrea să vă vadă cineva şi nici voi nu cred că aţi vrea, spuse Jimmy în timp ce ieşea din garaj. Îl urmăm uşor privind de-a lungul străzii. Mm, de aici nu se vede, continuă el după ce ne-am oprit, dar o să vedeţi un semafor dinainte să ajungeţi la străduţă.
- Şii... cam cât avem până acolo? îl întreabă Dan ceva mai serios, dar cu emoţii ce deja au pus stăpânire pe el în totalitate.
- Mm, aproape un kilometru. Deci? Care-i primul? după această întrebare, eu şi cu Dan am început să ne uităm unul la altul de parcă nici noi nu ştiam ce să spunem.
- Uite...
- Dacă vre... ne întrerupsem încercând să ne lăsăm unul pe altul, iar o tăcere se aşternu între noi.
- Daţi cu banu’ sau ce faceţi, că nu avem toată noaptea?
- No, cred că am să încerc eu primul, îi răspund lui Jimmy încercând să fac un pas spre maşini.
- Bro, mă întrerupse deodată Dan, eşti fratele meu de-o viaţă, continuă el schimbându-şi faţa ce-o avea acum câteva momente când era gata să mă lese pe mie primul, te rog din suflet, doar ştii că atunci când eram mici şi ţi-am da...
- Hai, frate, dă-i tu drumul, dar să nu te mai aud cu din astea, îl întrerup şi eu gata să bufnesc într-un râs isteric, dar mă mulţumesc cu un zâmbet copilăresc şi-i fac semn amicului meu s-o ia el înaiănte.
- Bogdane, te-aş pupa şi m-aş face gay pentru tine în momentul ăsta, dar am o puicuţă de îmblânzit, spuse Dan din ce în ce mai entuziasmat privind spre maşină. Se îndreaptă grăbit spre una dintre ele, un Chevrolet Camaro SS apărut dinainte de a mă naşte.
- Mă, eu v-aş lăsa pe amândoi odată, dar dacă spui că el nici nu prea a condus... spuse Jimmy ceva mai serios.
- Nu, nu-i problemă, e bine aşa. Hă, nici eu nu cred că o să mă descurc prea bine cu astfel de maşini, îi răspund în timp ce ne dădeam amândoi la o parte pentru a-i face loc lui Dan să iasă. Jimmy îmi zâmbi şi amândoi priveam spre nebunul de Dan care a început să o calce din prima. Cu toate astea, am încredere că nu va face o prostie deoarece îl cunosc destul de bine. Oricât ar fi el de neglijent, cu aşa ceva nu se joacă. Şi cum? Maşnilie astea nu le fură nimeni la cât de expuse sunt? Adică na’, garajul nici măcar nu era încuiat, maşina în care s-a urcat Dan avea deja cheile în contact, continui eu încruntându-mă puţin deoarece mi s-a părut prea uşor, toate le-am avut pe tavă.
- Cine să le fure? îmi răspunse Jimmy zâmbind. Aici e zona noastră, aici ne facem party-urile. Nimeni dintre noi nu ar îndrăzni să încerce să fure maşinile de aici. Hm, şi dacă ar face asta, ar trebui să fugă departe de tot, continuă Jimmy zâmbind şi dând impresia că e sigur pe el, dar cu toate acestea, mă ingrijorară cuvintele lui.
- Mda, uite-l că vine, întrerup eu tăcerea ce începu a domina din nou, ar trebui să mă pregătesc şi eu.
- Da, cam aşa e. Văd că ţi-a lăsat Dodge-ul, continuă Jimmy râzând, ai grijă cu ea. Îi răspund vesel din priviri şi mă urc în maşină. Deja parcă mă simt într-o altă lume. Nici nu-mi vine să cred că mă aflu aici, într-o asemenea maşină. Admir întâi interiorul ei şi ating uşor cheile aflate deja în contact. Mă mai uit prin interior şi pornesc cu grijă maşina. Cu picioarele pe pedale, mâna dreaptă pe schimbător şi cealaltă pe volan, îl aştept pe Dan să bage maşina în garaj. Nu acord prea multă atenţie ţipetelor de euforie, sper eu, scoase de amicul meu după ce a ieşit din maşină. Îi aştept concentrat să treacă pe partea opusă a străzii ca apoi să-mi fac rându’. ,,Ok, iubire, suntem doar noi doi acum! Hai să le arătă...” şi nici bine n-am apăsat pe acceleraţie căci am ieşit brusc din garaj. Virez repede spre stânga şi mă aşez drept pe bandă cu uşurinţă. Încep să gonesc fără să-mi dau seama că viteza creşte considerabil. ,,Whooo hoooooo!” Deja ţip în maşină... adrenalina îmi cuprinde tot corpul şi mă simt purtat de ea. Fiori mă trec şi simt cum fiecare sentiment trece prin mine: teamă, entuziasm, euforie, toate. Dar nu durează mult, căci observ deja semaforul la o distanţă destul de mare. O bag în viteza a treia şi pun mâna uşor pe frâna de mână. Vreau să încerc ce n-am încercat cu maşina tatei: un drift prin întoarcere. Apuc concentrat frâna de mână şi aştept momentul. Semaforul se apropie din ce în ce mai tare de mine, dar nu ezit şi trag frâna în timp ce învârt volanul în partea stângă. După ce-am făcut cele o sută opt-zeci de grade, pun frâna la loc şi cu acceleraţia la podea mă întorc înapoi spre garaje. Mă uit totuşi în spate şi observ şi observ fumul ce l-am lăsat în urmă. Parcă nici nu-mi vine să cred că mi-a reuşit din prima. ,,Aşa, iubire, deja suntem pe felie!” şi cu acestea fiind spuse, o lăs mai uşor şi mă întorc către Jimmy şi Dan. Răsuflând greu de parcă am alergat o tură de stadion, aplec uşor capul să-i văd pe cei do... mă uit mai atent şi deodată o frică îmi stinse tot entuziasmul. O persoanăs străină se află între Jimmy şi Dan, iar feţele celor doi îmi dau de ştire că nu-i a bună.






Bully.

Bullet a scris:Mergem uşor, cu paşi grei

Aici... nu stiu cât de corect e, dar nu pare a suna bine. Să mergi uşor... cu paşi grei. Mă rog, nu sunt un expert aşa că o să las asta in voia sortii.
Mă, mie unul îmi place ce scrii tu aici. Nu ai greşeli gramaticale in majoritatea capitolelor pe care le scrii, sau dacă ai, probabil în număr minuscul.
Idea care ai abordat-o este şi ea destul de interesantă. Şi chiar reflectă comportamentul personajelor tale care au un stil de "Secolul 21"
Ce nu mi-a plăcut mie este dialogul excesiv. Probabil ar trebui să reduci putin liniuţele de dialog într-un numar mai mic.
Dar, per total, apreciez munca ta în acest fic. Baftă şi în următoarele capitole.

Foarte tare, Bully, a meritat așteptarea. Povestea îmi place cum continuă, cu pași mici, dar siguri. Felicitări pentru descrieri, mi-au plăcut mult Felicitări pentru dialog, pentru idei, pentru redactare. Vezi că la sfârșit ”observi” de două ori, cred că erai deja obosit de la scris și te-ai grăbit. Also, în situații de genul ”să faci un 180”, folosește slang-ul sau cifrele cu încredere, pentru că sunt termeni specifici mediului, dar numai în această situație. Fiind o relatare la persoana I, se permite. Anyway, spor în continuare și aștept cu încredere un nou capitol, la fel de atent și bun

Aceasta este o parere personala in calitate de consumator de arta si nu de critic:
Well...frumos, nu am mai trecut pe aici si pot sa spun ca imi pare rau, acum stiu ce am pierdut.Greseli gramaticale am observat, sunt cateva totusi au scazut pe parcursul textului.Deasemenea se observa o evolutie clara intre primele capitole, si ultimul capitol.Complexitatea ultimului capitol in comparatie cu celelalte este imensa.In ultimul capitol chiar am simtit ca sunt cu Dan si Bogdan acolo.Mai trebuie sa lucrezi la descrieri deoarece unele iti ies bine si unele extraordinar de bine.Cele extraordinar de bine vreau sa le vad de acum in colo.Povestea nu se pierde, curge frumos.Poi felicitarile mele fratie.Astept cu nerabdare urmatorul capitol...