O luna

Prolog:

-Nu trecu decat o luna. O luna, atat a trebuit ca firavul sentiment de siguranta sa dispara. Trist ca vorbele sunt negre, trist ca timpul ne afecteaza, trist ca sangele vrea sange. Moarte, Moarte! Zidurile ce falnic inconjoara orasul, eternii ostasi de piatra ce dusmanii ii razbat. Degeaba, degeaba. Moartea, moartea umbla in oras, te asteapta zambitoare, dupa o zi de munca grea , fie nobil sau sarac. Moartea umbla, moartea zboara, poti s-o vezi sau sa orbesti, ea este si nu este. Orasul! Orasul e pustiu!
*Theodor Meri, sfetnic regal
off: Salutare la toti, ceea ce ati citit m-ai sus este ceva ce m-a "lovit" azi. Am o mica idee de cum v-a decurge actiune, dar trebuie sa meditez bine asupra detalilor etc.

"Următorul mesaj este doar o părere personală, în calitate de consumator de artă şi nu de critic."

Salutare!

Eu...nu stiu ce sa zic, sunt de acord cu faptul ca ceva ce`ti vine pe loc, nu poti sa lasi sa scape. Totusi, as fi apreciat enorm daca ai fi atasat si un scurt prim capitol dupa acel prolog. Asta pentru ca, in primul rand, trebuie sa atragi atentia, sa sporesti interesul pentru creatia ce va urma, si asta o faci in primul post. Bine....primele randuri sunt de multe ori decisive, dar daca ai fi prezentat si o mica parte din actiune atunci ar fi captat mai mult atentia. Nu stiu cum sa explic...e ca si cum te`ai duce la o tipografie sa scoti o carte si ai avea doar titlul. E grozav, e foarte interesant, dar nu da nici macar un indiciu despre ce va contine acea carte, deci nu are cum sa fie apreciata. Si asta in primul rand, in al doilea rand...nu prea arata a opera de arta, a proza, ceva atat de scurt, si nu zic ca e total gresit, sau ca nu e fic daca nu are mai mult de 20 de randuri de prolog, dar doar din punct de vedere estetic: eu cred ca ar fi aratat mai ok daca ai fi atasat si un prim capitol, astfel incat sa atraga atentia de la lungimea prologului (Si nu te prea ajut nici eu daca`ti las un comentariu mai lung decat postul tau, imi cer scuze pentru asta).
Cat despre poveste...mie mi se pare destul de promitatoare, si deabia astept sa vad despre ce e vorba. M`a atras si titlul, pentru ca poti privi cuvantul "luna" in atatea moduri, si iti da de gandit. Mi`a placut si prologul, care a fost perfect, nici n`a dezvalui prea mult, nici prea putin. Cu repetitiile acelea am avut ceva, de la o vreme pareau a fi in exces, dar sunt in regula.

Asa...capitolul urmator! Sper sa`ti vina imaginatia si sa reusesti sa`i dai un contur povestii. Deabia astept sa vad ce iese.

Actiunea se petrece in anul 1340 si are ca principal subiect Moartea Neagra, ciuma. Acesta poveste nu va respecta firul istoric. Am ales ca intamplarea sa se petreaca in orasul Zagreb, pe vremea aceea fiind un stat de sine statator, situat in partea central estice a Europei aproapre de Peninsula Italica..



                                           Capitolul 1: Speranta vine de la Roma

     Drumul vechi si prafuit, batut de-atata amar de vreme, se serpuie usor pe langa cele cateva asezari omenesti rasfirate. Nu cu mult timp in urma zona aceasta era mult mai activa si lumea isi vedea de activitatile normale. Dar, brusc oamenii au inceput sa moara fara motiv. Bineinteles ca de cand e pamantul asta oamenii au murit, la razboi, din cauza bauturii, batranetea si alte motive nenumarate. Insa, aceasta moarte a lovit brusc si in numar mare, bagandu-le oamenilor frica-n oase. Locuitorii orasului luxuriant Zagreb au inceput sa creada ca au fost blestemati , incepand sa execute asa zisele vrajitoare  si persoane dubioase, dar neavand rezultate. La un moment dat au inceput sa creada ca orasul este victima unor atacuri demonice, drept urmare au devenit mai evlaviosi. Pentru cateva zile oamenii au crezut ca au rezolvat problema, insa mortile dubioase au reaparut facand primele victime printre preoti si enoriasi. Multi oamenii au inceput sa se imbolnaveasca de febra, zacand la pat cateva zile si murind in chinuri. Nobilimea vazand ce se intampla au strans o suma mare de galbeni si au cerut ajutor la Roma. Dupa doua saptamanii dezastruoase pentru oras si imprejurimi, trimisii Romei au ajuns. Pe portile orasului au patruns calare mai multe siluete umane, fiind imbracati foarte ciudat. Purtau un halat lung cu gluga, de culoare gri, iar pe fata aveau o masca asemanatoare  unui cap de pasare. Calaretii, trei zeci la numar, au inaintat pe strada fiind socati de cele vazute. Muribunzii urlau de durere, se zareau cadavre in putrefactie cu umflaturi violete de puroi si pline de muste, iar oamenii mirositori, imbracati in haine jegoase implorau dupa ajutor. Parand nepasatori, din cauza mastilor, ei inainteaza prin orasul de-odata reinviat   pana ajung la palatul din Zagreb. Palatul era ferecat, fiind complet izolat de restul orasului, aceasta fiind metoda disperata luata de  conducere pentru a se apara impotriva mortii.
- Doamne, ce se intampla aici? Luciano ! Ce orori ! Ce o sa facem? graieste un calaret din fata sirului
-  Atatea cadavre si atata suferinta. Of Antonio, mie teama ca am ajuns prea tarziu. Dar am venit aici cu o misiune si trebuie sa o ducem la capat. raspunde barbatul numit Luciano
    Coborand de pe cal, Luciano isi da  ciocul de la masca jos si isi vara mana intr-un saculet atarnat de centura. Cu o miscare rapida scoate niste frunze cu un miros puternic placut, le duce la nas  inspirand adanc pe fata aparandu-i un zambet. Cu atentie, din cioc scoate alte frunze mototolite si deja folosite. Cu o miscare delicata le arunca pe jos, iar imediat ciocul este din nou plin cu frunze. Se pare ca aceste costume ciudate nu sunt doar de dragul modei, halatul lung are rolul de a proteja pielea, iar cu ajutorul masti si plantelor aromatizate se protejeaza de mirosurile insuportabile. Luciano inmaneaza hamul calului unui "om acvila" si se indreapta cu pasi moderati spre zidul palatului, punandu-si masca pe fata. Se aproprie de zidul palatului si urca cateva scari pana ajunge in dreptul unei poarte masive. El fixeaza cu privirea poarta si se uita atent la desenele de pe ea. In fierul masiv al portii era ilustrata scurta poveste a orasului, momentul de glorie al lui. Luciano arunca cateva priviri rapide, incercand sa desluseasca totul in ordinea corecta.  Revenind din nou cu picioarele pe pamant, printre cei vii sau cel putin printre muribunzi si cadavre, el incepe sa bata in poarta si sa strige.
- Deschideti ! Deschideti ! Am venit de la Roma ca raspuns al cererii voastre ! Deschideti!