Reikon no Hana

Salut ^_^ Uite ca am postat si eu un fic aici pana la urma. In speranta ca n-o sa fie prea ciudat... Si vreau sa mentionez inainte de toate ca as fi postat ceva poate mai devreme, nu referindu-ma neaparat la ficuri. Toata vacanta n-am mai putut intra pe aici pe forum, exceptie cand intram de la prieteni, dar nu puteam sta decat cateva minute. In aceste minute nu prea aveam cum sa fac prea multe. Acum insa pc-ul imi merge cat de cat si m-am gandit totusi sa postez. Sper sa va placa!


Prolog

Reikon no Hana ~ Kuro-Hana


Parul nu foarte lung, de-o nuanta de mov-vinetiu, iar ochii mari aproape de aceeasi culoare ca parul, cu o rochie simpla si neagra din dantela... oare ar putea reprezenta o simpla fetita aceasta descriere? Stand jos pe podea, camera fiind goala, singurul lucru ce o umple e ea. Cu o papusa veche statu in mana de mult. Intr-o rochita neagra in caroruri, iar in cap o palariuta din acelasi material...asa arata papusa careia ii tot intoarce cheita sa cante si iar, si iar...si iar.... O melodie frumoasa, insa nu ti se mai pare asa cand o auzi incontinuu, fara oprire. Dupa un timp acestei papusi ii fusesera rupte ba o mana, ba suvitele negre ce candva erau intacte in capul micii jucarii, ba un ochi ii lipsea, deoarece fusese smuls brutal de catre fetita. Mica fata nu facuse altceva inafara de a tine papusa in mana tot acest timp. Nici nu dormi, nici nu manca, doar tinu papusa in cele doua manute mici ale ei. Nu avea nevoie de mancare, nu avea nevoie nici de odihna. Avea nevoie doar de acea papusa nesemnificativa pentru oricare altcineva. Respectiva papusa o avea de multi ani, iar ea intorcea cheita imediat cum se termina melodia ce rasuna mereu acolo. Pana cand aceasta se strica. Era si timpul poate.
- S-a stricat... spuse fata privind fara vreo expresie anume pe fata papusa aproape dezmembrata de ea si de trecerea anilor.
Mai incearca o data sa rasuceasca cheita, insa nu se vedeau rezultate. Ultima data cand incerca sa intoarca acea cheita, ea se rupse. Ea lasa privirea in jos dezamagita de aceasta data, bretonul umbriindu-i ochii. Aparura numaidecat in camera mii de fluturi negri ce stateau in jurul ei.
Ridica o data mana, iar cativa fluturi zburara. Unul din ei se aseza usor pe degetul ce-l tinea ridicat. Un fluture atat de frumos, aproape ca ai fi crezut ca era un vis faptul ca il vedeai. Se parea ca ar fi vrut sa comunice cu mica vietate, insa nu-i era cu putinta. Fluturele zbura putin prin jurul ei. Micuta intinse palma. Vietatea ce-i statea in fata mai devreme se aseza acolo. Cand stranse fluturele in pumn, acesta parea ca s-a evaporat. In jurul pumnului se facu un praf de aceeasi culoare ca a insectei ce-o avea in mana, iar cand deschide pumnul acolo ii aparu o floare purpurie, precum fluturele ce-l avea in mana. Ochii ei incepura sa-i straluceasca. Floarea nu e nici tradafir, nici lalea, nici orhidee. Este doar...Reikon no Hana. O floare ce se intuneca la culoare tot mai mult cu cat sufletul este in pierzare. Insa nu-i doar atat. Acum fetita este pierduta, a ramas doar cu propria floare ce acum o putea zari in fata ei, dar nu-si dadu seama ca ea reprezinta cat de intunecat este al ei suflet. Cu cat ii mai cadea o lacrima din ochi ce se prelingea pe obrazul ei palid, cu atat mai cadea o petala din frumoasa floare.
O privii decenii, ea nu murind. Nu avu nici de-acum nevoie de hrana sau odihna. Tot ce avea nevoie era...doar de nimicul in care se adancise de atatia ani. De-atunci in colo statu inchisa aparent intr-o camera, nemiscandu-se, desi ar fi putut. Ii luase locul papusii ei, stand nemiscata, nici macar clipind. Se rezema de un perete, cu floarea purpurie in mana ei, privind unul din pereti in gol.
Trecura secole, decenii, iar ea tot singura ramasese. Doar papusa cea stricata ii mai tinea companie, desi oricum era stricata. Fata cu parul movaliu se enerva odata si-odata, rupandu-i capul jucariei ce i-a tinut de urat atata timp. Atunci ramasese complet singura, doar cu floarea ce reflecta propriul ei suflet.
Dupa mult, foarte mult timp inchise ochii, obosind sa astepte pe cineva care ar putea veni sa o ajute, sa o vada. Cineva caruia i-ar pasa de ea. Nu mai avea pe nimeni de mult. Pana si papusa pe care o iubea asa mult s-a stricat, lasand-o totodata sa stea in singuratate, precum o fantoma... Micuta ramasese asa, ca si cum ar fi murit. Insa nu, este vie inca...si asa va fi mereu. Sufletul ei e deocamdata viu. Deocamdata. Cu papusa putin mai incolo de ea, iar floarea in mana sa stanga statu vreme indelungata. Asta pana cand ceva o trezi. Acesta e doar inceputul, acum ca ea este complet vie si nu-si mai duce somnul la care a fost condamnata multi ani. Deschise ochii cu incetinitorul, iar in interiorul ochilor ce-i stralucesc inca de atunci se observa parca mici fluturasi care ar zbura prin irisul ei. Este totusi o iluzie. Parul ei acum foarte lung ii capata stralucire precum ochii ei eu inceput a straluci. A stat mult timp inchisa.
Clipi de doua ori, propuntand primele ei cuvinte din atatea decenii cat nu a vorbit absolut deloc si a stat precum o papusa - nemiscata...
- Huh? Reikon no Hana?...
Privi floarea care nu mai avea nicio petala. Florii ii cazusera toate petalele, una cate una...una cate una... Fiecare petala reprezenta fiecara lacrima varsata, fiecare sentiment frumos lasat in urma, fiecare urma de bucurie, speranta si fiecare urma a omului ce zace in ea. A fetitei inocente ce fusese candva. Acum floarea s-a ofilit, s-a stins din viata precum ce era mai frumos in lumea oamenilor - sentimentele. Inima ei si tot ce era firesc oamenilor s-a stins precum floarea si-a pierdut petalele, precum copacii isi pierd frunzele. Insa frunzele copacilor reapar la venirea primaverii. Singura problema este ca acolo nu exista primavara, nici iarna, nici vara si nici toamna. Atunci cale de scapare ar putea exista?
Oare si inima ei ar putea sa si-o recapete candva? Da, inima ei e pierduta de-asemenea. Este inchisa, inchisa in permanenta intr-o micuta colivie precum cea pentru pasari. Si-ar putea elibera inima doar daca si-ar recapata sentimentele, asta insemnand ca floarea sa prinda iar viata si culoare, insa...asta e imposibil ei. Asta e imposibil acum. Acum pare a fi prea tarziu. Va ramane pentru totdeauna o marioneta fara sentimente, fara remuscari si fara inima proprie daca nu-si face floarea sa infloreasca, sa prinda culoare, sa straluceasca. Doar o simpla marioneta. Dar ca un foc, odata ce e stins e greu de reaprins. Totusi este oare imposibil a face asta?
Floarea cea ramasa fara nicio petala o ridica apoi la nivelul ochilor ei, iar ea capata culoarea purpurie ce-o avea odinioara, fiind mai mare si mai frumoasa ca niciodata. Ar putea parea ireala la cat de frumoasa este. Pana la urma "irealul" este doar un nimic. "Irealul" este frumusetea acelei flori, iar floarea ar fi trebuit sa nu renasca niciodata.
Zambi sadic, apoi incepu sa rada fara motiv. Ceva anume o trezise, iar ea doar atat astepta. Astepta doar ca inca un suflet sa cada in pierzare, eliberand-o pe ea. Nu, are totusi nevoie de mai mult decat atat. Are nevoie de inima sa si de tot ce a pierdut demult. Ar avea nevoie doar de inca o floare ca a ei, dar una mai stralucitoare, mai frumoasa, mai mare. Problema este ce floare alege. Flori sunt multe, insa depinde pe care o va alege. Totul depinde doar de ea. Floarea aceea este una care o va scoate din acel loc in care mersese de buna-voie. Sufletul ei intunecat o adusese acolo, desi ea nu-si daduse seama.
Se opri din ras si intinse mana, aparand mii de fluturi negrii. Deschise gura si canta, avand o voce absolut angelica. Insa...nu este inger. Nici nu se stie ce-ar fi cantat, insa acel cantec ti-ar fi inghetat si sangele in vene. Oprindu-se din a canta, pronunta iarasi cuvintele Reikon no Hana.

Ea este Kuro-Hana, iar insusi numele exprima insasi intunecimea din sufletul ei pierdut de mult...