Cutiuța muzicală

Singurul one-shot (de până acum) mai lung este acesta. Precizez faptul că one-shoturile mele țin mai mult de partea psihologică. Un alt lucru care ar fi de menționat: acesta este un monolog! Da, în ciuda așezării în pagină, acesta este un monolog.


----------------------------------------------------------------




Era seară. Bunicul și bunica stăteau în fața televizorului urmărind extragerea Lotto. Nepoata lor, Eliza, stătea în camera ei butonând telefonul, trimițând mesaje de ”La mulți ani!” tuturor celor cu numele de Maria. O seară perfect normală, netulburată de strigătele de ajutor ale oamenilor din beci, sau ale pisicilor ce se sufocau în cuptorul bunicii. Nimic nu părea să deranjeze atmosfera caldă. Numai că, așa cum în fiecare om există și o parte bună și una rea, așa și în cazul nostru există un ”dar”. Fata de 13 ani care stătea la mansardă, nu era nici blondă, nici roșcată, nici brunetă... era încărunțită. Iar cuplul de bunicuți nu se încadra nici el în limitele normalului. Ba din contră, stăteau la extragerea Lotto doar pentru că nu aveau puterea de a muta la alt canal. Cele trei persoane nu se îngrijeau una de alta și puțin le păsa de vreun lucru. Două lucruri aveau în comun, anume sângele ce le curgea odinioară prin vene și...
- Și? a întrebat cu sfială.
Vocea imaginară a stat într-un moment de cumpănă.
Și muzica. Aceea din cutiuța muzicală. Cum îmi place mie să spun, cutiuța vieții.
- De ce o numești așa? a întrebat din nou, în șoaptă.
Muzica produsă de cutiuță era factorul dătător de viață.
- Ce vrea să însemne asta?
Bunica, bunicul și nepoata erau...
- Cum?
Morți.
- Hi!
Muzica cutiuței le dădea viața, căci și-au pierdut-o în urma unui pariu.
- Cu viața?
În urma unui pariu cu Dumnezeu. Cei trei păcătoși i-au cerut Domnului alinare, căci sufletele lor se destrămau. Atunci Cel de sus le-a înmânat această cutiuță albă, mică. O singură melodie se afla pe ea.
- Ce melodie?
La fel de amețitoare ca mirosul crinului. La fel de seducătoare și periculoasă ca o noapte petrecută cu respectiva floare.
- Atât?
Darul le era atât de drag, încât, zilnic ascultau melodia ce le înflorea trăirile, sufletele. Viața lor avea să se repete odată cu melodia. Aceleași dureri și încercări, toate la un loc, repetate din nou și din nou până...
- De ce te-ai oprit?
Până la nesfârșit. Așa a și fost să fie, durerile lor se vor repeta la nesfârșit. Vor trăi într-o lume falsă, desprinsă de cea adevărată.
- Totuși, ce face cutia asta?
Reia toată viața unui om în melodia cântată de ea. Cu atât ai trăit mai frumos, cu atât cântecul va fi mai vioi. Dar dacă ai avut o viață plină de regrete, atunci cântecul te va face să-ți reaminteși de ele. Nu te va lăsa să uiți.
- Cele trei persoane ce au făcut de au primit un astfel de obiect?
Au cerut darul fericirii, chiar dacă știau foarte bine că nu-l meritau. La viața lor, toți trei au resctricționat dreptul la viață ale altor persoane. Au ucis. Te văd cam tulburat, nu-ți stă în fire. Ai pățit ceva?
- Nu.
E prima dată când nu-mi pui o întrebare și prima dată când pot interoga persoana din fața mea. Ai ucis, nu-i așa?
- Și?
Ceea ce faci tu e crimă și păcat. Toate păcatele se pedepsesc prin pedeapsa capitală.
- De ce o numești așa?
Vei afla curând.
- Ce vrea să însemne asta?
Vei avea aceași soartă ca bunicul, bunica și nepoata.
- Cum?
Vei simți pe pielea ta. De fapt, deja simți. Nu vezi că repeți ceea ce ai spus de când am început povestea?
- Hi!
Acum totul este o joacă de copil.
- Cu viața?
Cu melodia.
- Ce melodie?
Lilium.
- Atât?
- De ce te-ai oprit?
Poftim, asta este pentru tine.
- Totuși, ce face cutia asta?

Aceasta este o parere personala in calitate de consumator de arta si nu de critic:
Cum ziceam si in comentariile anterioare ce v'a fi lung v'a fi genial si asa si este.Incredibil, motivul indragostitilor nefericiti, motivul mortii si se pare ca si motivul cutiutei muzicale.Poi toate acestea adunate formeaza o tema care este deasemenea si motiv:Moartea.Atata tristete nu am intalnit nicand, nu stiu ce este in sufletul tau, dar vreau sa aflu.Psihologic din nou, acum nu sunt sigur daca acea cutiuta muzicala in capul tau are o semnificatie fixa care nu se schimba sau pur si simplu acel final deschis ne lasa pe noi sa ne imaginam ce ar putea fi.Poi eu unul cred ca acea cutie muzicala, sunt amintirile si constiinta omului.Figuri de stil din belsug, metafore naucitoare.Aura trista a textului nu este perturbata de absolut nimic.Sugerarea psihologica ca omul isi repeta greselile prin o simpla aluzie a faptului ca personajul tau repeta o replica este deadreptul geniala.A fost nevoie sa citesc de doua ori si cred ca tot nu am inteles complet textul, celalt personaj esti chiar tu...si sper sa nu ma insel.Este foarte greu de dedus, parerea mea este ca vorbesti cu tine mai exact cu constiinta ta.Sper ca nu ma insel, daca am gresit cu ceva as vrea sa revii cu un feeback si sa ma corectezi sau sa imi dai dreptate:o3...daca nu feeback un PM...

Aw, dragul meu Darky, mă flatezi mult prea mult pentru un simplu one-shot.

Cât despre tristețe...eeh, ea a fost mult timp una din stările mele principale. Momentan sunt între bucurie și depresie nu știu cum reușesc, dar așa sunt! Fiind și ușor influențabilă de anumite melodii, filme, scene de care am parte întâmplător, fie de pura mea imaginație sau de un coșmar, îmi este recomandat să îmi exprim nemulțumirile pe foaie.

Cert este că atunci când ești plin de un sentiment anume (tristețe, frică, furie, fericire) este bine să ai o foaie și un pix la tine, iar rândurile pe care le scrii vor fi pline de însemnătate.

Și da, ai avut dreptate în multe privințe în comentariul tău.
”A fost nevoie sa citesc de doua ori si cred ca tot nu am inteles complet textul, celalt personaj esti chiar tu...si sper sa nu ma insel.Este foarte greu de dedus, parerea mea este ca vorbesti cu tine mai exact cu constiinta ta.”
Da, este destul de greu de înțeles... mintea mea este ca un laborator foarte complicat cu diferite explicații care se bat cap în cap*aici mă cam laud*. Deci, la mine în căpățână este o varză completă, dar care reușește să fie așternută pe hârtie și să capete înțeles.
Și da, eu sunt persoana care povestește și conștiința mea este cea care suferă în urma gesturilor necugetate.
Forma sub care este scris textul este și ea destul de derutantă. Lucru pe care îl urmăream.

Absolut formidabil. Mă bucur mult că previziunile lui Darky s-au adeverit. Și că am reușit să-ți citesc și acest one-shot în timp util. A fost absolut superb ce am citit și vreau să te felicit, sincer, pentru ce ai realizat. Introspecția psihologică pe care ai efectuat-o în acest one-shot este la un cu totul alt nivel decât multe din lucrările pe care le-am citit până acum. Mai multe nu pot să spun. Felicitările mele cele mai sincere și jos pălăria!

Următorul mesaj este doar o părere personală în calitate de consumator de artă şi nu de critic.

În general, nu prea prefer one-shot-urile deoarece majoritatea autorilor abordează o temă filozofică, iar pe parcursul lui nu văd decât nişte gânduri, idei puse sub forma unui limbaj mai ,,academic". Mbine, mă refer la cele ce le-am mai citit pe forum. Aici însă, e altă treabă. În primul rând, are dialog, deci m-am făcut înţeles în ceea ce priveşte neacordarea atenţiei mele asupra one-shot-urilor. Şi o scurtă conversaţie dintre două persoane poate fi pus sub forma unui one-shot, dar cele cu descriere multa, filozofie şi alte chestii... mneah. Bon, să revenim la subiect. Ţin să te felicit şi eu pentru această creaţie impresionantă. Impresionează, zic eu, prin profunzimea ei. Cum a spus şi Schizo, introspecţia asta psihologică e de un nivel ceva mai ridicat. Mă depăşeşte şi nu pot decât să te felicit. Nu ştiu dacă e ceva la care ai lucrat cu atenţie sau doar te-ai jucat pur şi simplu cu imaginaţia ta, dar... bravo!


Bully.