Drama mea

Acest one shot poate avea doua parti.Va urez lectura placuta!

A fost odată, cum spune în poveşti, dar a în zilele noastre un băiat, avea 16 ani, porecla lui era Andru, fizic nu pot da detalii prea mari, nu era gras sau slab era numai bine făcut, cu păr şaten şi ochi căprui... Spun că a fost ca în poveşti pentru că el nu se comportă ca ceilalţi băieţi. Fuma, bea la ocazii, era bazat, dar avea un suflet bun, milos, pe care îl lăsa prea liber în relaţii.
Când avea numai 13 ani se îndrăgostise nebuneşte de o fată, nu prima lui iubită, dar se pare că prima fată pe care a iubit-o. Avea atât de multe să îi spună, şi i-a spus, o iubea mai mult decât îşi iubeşte cerul stelele şi îngerii aripile.Ar fi făcut orice pentru ea şi chiar a făcut, pentru că mama lui nu era de acord cu acea fată.De ce? Simplu... deşi o iubea aşa mult, fata nu îl răsplătea cu aceeaşi monedă. Ea spunea cu toată încrederea că îl iubeşte, dar faptele erau total împotriva ei, îi spunea numai cuvinte care îl durea, nu acceptă să se vadă cu el, să îl sărute. Deşi sfâşiat zi de zi, băiatul îi purta aceeaşi dragoste, până într-o zi când decise că fără ea viaţa nu are rost, o avea era iubita lui, dar parcă era singur, şi cădea în abis de 7 luni.
Prietenii îl urmăreau nonstop deşi el nu ştia acest lucru, ei vedeau că este într-o continuă depresie, şi îl urmăreau atent.
Era o zi de sfârşit de vară când plecase grăbit spre calea ferată. Sebi care se afla întâmplător prin parc cu iubita lui. El nu îl observase pe tovarăşul lui cel mai bun în parc, mergea cu capul în pământ cu ochii plini de lacrimi.
- Unde mama dracului merge? Zise Sebi mai mult pentru el-a fost auzit totuşi de iubita lui- cu o privire îngrijorată. Stai aici pui, am o treabă de rezolvat...
- Bine...
Răspunsul fetei fu' auzit vag de Sebi, care pornise pe urmele lui Andru, nu îl opri, nici el nu ştia sigur de ce, curiozitatea îl împingea doar să îl privească atent. Ajunsese la calea ferată, pe care Andru păşea fără chef de viaţă, fără suflet, doar păşea la vale mânat de gândul că s-a săturat, mergea către Homoraciu, dar se opri la podul de tren, cel mai mare pod de tren din acea zonă. Vântul doar mângâia părul celor 2, şi firele de iarbă.În spate se auzeau tunete, fulgere, şi o ploaie incredibil de furioasă.
Andru se urcă pe pod şi privi nostalgic în jos, privirea lui se schimbă într-o privire incredibil de zâmbitoare, parcă jos era cel mai frumos lucru, a 8'a minune a lumii. Sebi era terifiat, caracterul lui de obicei era unul paşnic, nu îi plăceau bătăile, era fricos de fire şi prefera oricând să dea bir cu fugiţii decât să se bage în încăierări, dar ţinea la Andru că la propriul frate. Fără să se gândească la nimic altceva, se strecură în spatele lui, îl prinse de tricou şi îl trase cu toată forţa îi ateriza în braţe de unde primi un pumn zdravăn.
- Frăţie, ce dracu te-a apucat omule? Bro tu eşti ţăcănit? Frate o iubeşti ştiu, toţi ştim, dar mergi prea departe omule, unde este luptătorul din tine, care niciodată nu se lasă învins? Tu te gândeşti la ce vroiai să faci? Spune mă! Spune firai tu să fi... Două lacrimi îi cobora pe obraji roşii a lui Sebi, două lacrimi care îl trezi pe Andru...
- Omule, nu înţeleg, nu ştiu... scuză-mă... te rog să mă ierţi..
Ce zi a fost atunci, una în care eră s-a pierdut un suflet, s-a rătăcit în lumea asta plină de ură, de trădare şi mânie. Andru, după acea zi a decis că nu merită să mai ţină la acea fată, care l-a chinuit 7 luni de zile, pentru care a plâns, pentru care a luptat şi a primit bătaie de joc înapoi. Dar nu numai sentimentele pentru ea le-a oprit, nu! Tot ce înseamnă sentiment pentru o fată a fost şters din sufletul lui, vroia răzbunare, nu mai vroia să simtă iubire, şi doar la simplul auz al acestui cuvânt începea să râdă şi să atace sentimentul.
Au trecut 3 ani, 3 ani plini de relaţii, în care băiatului nu i-a păsat de ce simţea partenera s-a, era orbit de ură, vedea doar "următoarea lui fostă iubită" când mergea cu actuală pe stradă. Le făcea să sufere, când vedea o lacrimă pe obrazul lor, inima îi creştea. Îi plăcea să se joace cu ele cum spunea el. Devenise un monstru fără să îşi dea seama, devenise ca cei ce îi ura înainte. Devenise un membru al societăţii cu acte în regulă.
3 ani trecuseră, era timpul de plecat în tabără, deja ştia care este următoarea lui pradă, de unde să ştie că el v-a deveni prada?. O chema Diana o cunoştea de ceva timp, avea ceva aparte, dar nu îşi dădea seama exact ce până în ziua aceea. Erau în autocar aman 2 vorbeau, seara au devenit un cuplu nu ştia de ce parcă nu avea acelaşi tupeu, nu avea aceeaşi gândire, dar punea totul pe seama oboselii. A doua zi totul decurgea normal până la o clătită servită pe scări lângă faleză. O privire care îi surprinse perfect profilul Dianei îl făcu să tresară. Era ea! Era acea fostă. Dar nu se putea, nu avea cum acest gând i-a trecut de 1000 de ori prin cap într-o singură secundă. Cum se putea? Ea era diferită, observase asta încă din primele zile de când a cunoscut-o. Nu era că acea fostă care nu îi pasă de el, ci din contră, la orice atenţie care vroia Andru să i-o ofere ea refuză politicos punând acelaşi veşnic motiv.
- Nu este nevoie să îţi cheltui banii pentru mine bebe, simpla ta prezenţă îmi este suficientă, pot să îmi cumpăr şi eu aceste lucruri, tu doar fi lângă mine şi iubeşte-mă.
Aceste cuvinte le-a auzit pe tot parcursul taberei, dar şi în săptămânile ce au urmat. Acele sentimente care ani de zile au fost sechestrate, private de libertate. Sentimente care acum cu ajutorul Dianei au spart lacătul care le ţinea încuiate în obscuritatea furiei. Iubea din nou, ce sentiment nu îi venea să creadă. O fantezie de culoare, un curcubeu abstract i-a invadat fiecare celulă din corp. Ochii care timp de trei ani au fost închişi, şi deveniseră negrii, acum şi-au recăpătat culoarea, acel căprui strălucitor care printr-o simplă privire îţi alina orice durere. Milioane de îngeri îi cântau la harpecand era lângă ea. Era perfect, o perfecţiune care îi era străină băiatului. Lângă ea se simţea protejat deşi în realitate el o proteja de barbaritatea lumii. Avea o singură problemă o durere de cap groaznică ce îl sfâşia în unele momente, se gândea la Diana, şi la ce o să fie pe viitor şi atunci începea. Creierul parcă îi era zgâriat, capul îi plesnea, sângele i se îngroşa ceea ce se vedea prin venele care deveneau foarte proeminente.De ce avea aceste simptome? Punea totul pe seama darului care îl avea de mic să citească prin cortina aparentei direct în sufletul omului. Dar nu înţelegea de ce durere? Când se gândea la fata care o iubea şi îl iubea nu trebuia să fie fericire?
Veni ziua în care înţelesese această durere. O zi de miercuri normală. Era seara la un vecin unde savura obişnuită ţigară. Cerculeţele de fum invadaseră cameră. Dar fură zdruncinate de un "buzz" pe mess care în combinaţie cu staţia de 120 w dată aproape la maxim a ieşit o combinaţie foarte neplăcută pentru urechea lui. Era Ioana, sora lui care i-a transmis că o sunase Diana să meargă urgent în staţie pentru că venise să îl vadă împreună cu o prietenă comună a lor Irina. Inima îi tresări deşi era puţin confuz, nu prea înţelegea cum la ora 22:15 a reuşit iubita lui să ajungă la el în sat. Nu îşi mai puse alte întrebări era prea orb de fericire datorită acestei surprize. Puse un tricou şi un hanorac pe el şi alerga cât putu de tare spre staţia de autobuz, ajunse acolo, dar nu era nimeni. O sună pe Diana să întrebe unde sunt mai exact şi un val de râsete se auziră în telefon timp de 2 minute. Un val de râsete ce îi frânse inima în două. Furios se îndrepta spre casă unde începu să plângă...
- Am pus suflet din nou, iubire pentru ce morţi maşi? PENTRU CE!!!!?? Ca să îşi bată iar joc de mine? De ce să îmi zică cineva de ce?
Telefonul sună... un număr privat:
- Hey bebe, sunt eu, te rog... nu te supăra, a fost doar o glumă, doar o glumă. Nu vroiam să fie aşa, nu vroiam să te superi, a fost ideea Irinei, am crezut că o să fie amu..
- Dar nu a fost, nu a fost amuzant, o glumă că asta este o bătaie de joc! Te iubesc Diana şti bine, dar m-ai dezamăgit, mi-ai rupt inima.
- Pentru ce bebe? Pentru o simplă glumă? Nu te înţeleg serios, deci a fost ceva inocent, de ce faci atâta caz?
- De ce fac atâta caz zici? Îţi explic... pentru că eu ţi-am oferit totul Dydy, pentru că te iubesc şi ţi-am lăsat sufletul, inima în mâini. Nu ştiu dacă înţelegi, dar... m-ai dezamăgit...
Lacrimile curgeau pe obrajii lui, şi parcă nu vroiau să se oprească, îi spuse Dianei că o iubeşte şi o rugă să nu mai facă aşa ceva niciodată. Însă calmitatea din voce era doar o cortină cu care acoperea suferinţă din interior. Suferea groaznic, avea doar gândul că iar o să fie un nimeni de care îşi bate joc fata pe care o iubeşte.
Ce a făcut Andru? Încă nu am aflat, posibil nici el nu s-a gândit încă ce v-a face. Dacă o să aflu, şi v-a interesează o să vă spun şi vouă ce a decis. Mintea lui este plină de întuneric şi nu ştie ce să facă.De ce viaţă trebuie să fie mereu un joc pentru unii? Nu ştiu...

Interesantă abordare, iarăși, ca de obicei, invazie de emoții. Iarăși, ca de obicei, litere lipsă sau puse aiure, deazcord între subiect și predicat și alte câteva scăpări. All in all, bine, dar știm amândoi că se poate mai bine. Vreau să citesc și partea a doua, dar vreau să o scrii mai atent, să o recitești, să o corectezi, ești în creștere și poți mai mult. Baftă, om.

Scuze Schizo stiu ca am promis ca o sa modific aceste lucruri, dar a fost scris la 11 noaptea in urma...sa zicem o intamplare, partea urmatoare..daca o sa fie, v-a fi redactata cu mai multa atentie.

Următorul mesaj este doar o părere personală, în calitate de consumator de artă şi nu de critic:
Imi place fic-ul, sper sa pui si partea urmatoare. Cu aceasta poveste m-ai convins sa citesc si celelalte fic-uri. Intradeva sunt foarte multe sentimente in aceasta povestie si atunci cand am citit parca m-a facut pe mine sa simt acele sentimente . Iar in felul in care ai descris m-ai facut sa imi imaginez totul . Succes in continuare.

Bună, am aflat ce s-a întâmplat cu băiatul nostru, şi după cum am promis o să vă istorisesc şi vouă. Încheiase convorbirea cu Diana. Îi spuse că o iubeşte şi închise, nu a aşteptat răspuns din partea ei. Era prea măcinat, de gânduri, de fapte... de lacrimi. Cum să îi facă aşa ceva? Se gândea doar la faptul că probabil ea nici nu îşi dă seama şi acum se duce să mănânce, face un duş cald şi se pune în pat cu gândul, ca el este bine, cu gândul că a iertat-o şi a reuşit să scape din această situaţie incomodă, dar nu era aşa el nu o iertase, însă nici ea nu era cum credea el."Ce idiot pot să fiu şi ce credul! Doamne, nu îmi vine să cred că am picat iarăşi în aceeaşi cursă ieftină de şoareci. Ştiam eu că se poate întâmpla aşa ceva? Să îmi facă aşa ceva? Ea... îngerul care îmi veghea cu străşnicie somnul, să nu fie perturbat de nimic, zâna zorilor sufletului meu care mă trezea de dimineaţă punându-mi în fata poză cu ea, fata care credeam că îmi este alături la bine şi la rău, care mă înţelege, care mă alintă, mă mângâie, mă ţine în braţe, care îmi alungă orice grijă sau problemă... credeam că am găsit-o. Ce glumă de căcat!"Acest gând îi fulgeră creierul, îngerul, zâna, faţă toate erau întruchipate într-o singură persoană pentru el "Diana". Este crud să spui despre cea care o iubeşti că este doar o persoană, este neomenesc, dar în acea secundă asta era ea pentru el, o persoană ca oricare alta.
După o discuţie cu sora lui, obosit de la alergat şi de la plâns, adormise într-o băltoacă de lacrimi ce îi înmuiase aşternuturile şi un ocean de lacrimi sângerii care îi inundase sufletul.
Se trezi dimineaţa pe la 07:30, o oră neobişnuit de matinală pentru el. Era mai obosit decât atunci când adormise, datorită somnului sau mai bine spus viselor, care l-au măcinat toată noaptea. Vise care s-au transformat în coşmaruri iniţial doar o plăsmuire a imaginaţiei lui, îşi dădu seama cât de aproape sunt în a deveni realitate. Hotărâse să îşi înceapă rutina de dimineaţă. Îşi prepara micul dejun, care era destul de consistent, îl devora în câteva minute, apoi îşi prepara cafeaua şi se aşeză afară pe scaun. Sorbi o gură mică din ceaşcă apoi îşi aprinse o ţigară din care trase fără să îi pese un fum pe care îl ţinu preţ de 10 secunde în piept apoi îl eliberă şi acesta fugi în zare împrăştiindu-se în mii de particule.
Ochii îi erau îndreptaţi spre cer, privirea arata că pare destul de interesat de bolta care stă nostalgică deasupra lui, dar de fapt el era pierdut în subconştient, încercând să scape din gândurile care îl ţineau înlănţuit.Se gândea doar la seara precedentă.La faptul că propria lui iubită îşi bătuse joc de el, dar nu era singurul gând care îl făcea să delireze. Mai era ceva. Da, scurta lui conversaţie cu sora mai mică, dar atât de şireată, care îi vroia doar binele însă nu prea ştia ce este sau nu bine pentru fratele ei.
"băi, ştiu că eşti fratele meu, dar în unele situaţii eşti chiar prost. Ţi-am spus dă-o dracu pe mâncătoarea aia de căcat căreia tu îi zici iubită. Ascultă-mă pe mine, sunt sora ta şi şti că am dreptate. Florentina chiar te iubeşte, i-ai dat papucii atunci şi încă îi pare rău pentru cele întâmplate, şi în plus ea ţi-a zis cândva ca toate curvele vor vrea să fie cu tine, pentru ceea ce eşti tu în exterior, pentru că de asta se numesc curve, te vor pentru banii tăi şi pentru popularitatea ta, dar ea v-a fi singura care te iubeşte pentru ceea ce eşti tu în interior. Gândeşte-te bine la ceea ce ţi-am spus."
Nici Diana nu era in regulă, gândurile o măcinau şi pe ea.Cum de a putut face asa ceva?S-a comportat exact ca o copilă de grădiniţă care se juca cu micii ei compatrioţi, unde orice ar fi făcut se uita in secunda următoare.Lacrimi ii curgeau pe obrajii netezi, de pe care se prelingeau uşor în jos, apoi picau pe gresia rece unde erau uitaţi.
Andru se gândea, dar nu îi dădea de capăt. Ce îi pasă lui de Florentina? Acesta este deja un capitol încheiat, are iubită, ce îi pasă lui dacă îi place sau nu altei fete de el? O altă întrebare pe care o trecuse în catalogul cu întrebări fără răspuns. Trecură ore în şir, şi gândul la ce se întâmplase aseară, gândul la ce îi spuse sora lui, gândul că a picat iar în cursă şi gândul că totuşi o iubeşte pe Diana, nu îi dădeau pace. Decise să îl sune pe unul din puţinii lui tovarăşi de încredere.
- Cosmine, frate ieşim mai devreme azi. Îmbracă-te, ia-ţi nişte bani la tine şi în 10 minute să fi la mine la poartă.
- Ookey coaie, acuma pun ţoalele pe mine, mi-am luat banii şi am şters-o. Baftă bro!
Nu trecură 10 minute şi Cosmin era la el la poartă. Andru îi spuse destinaţia lor pe ziua de azi şi anume Maneciu.Pe motiv că îi plăceau leagănele de acolo, deşi avea un leagăn în curte şi erau leagăne exact la fel şi în parc la ei deci nu acesta era motivul. Adevăratul motiv era ca subconştientul lui îl îndemna să meargă acolo pentru că era satul Florentinei. Şansele erau mici să dea de ea la o oră ca asta în care toată lumea stă în casă, mănâncă şi se uită la televizor sau migăleşte câte ceva pe internet.
- Frate iar mergem în satul ăla? Să mor numai găozari, deci pe bune chiar mai vrei o amendă? Şti bine că dacă mergem acolo sigur caftim pe unu.
- Stai mă calm, dacă nu ţi-ai pierde cumpătul nu ar mai fi nevoie să caftim pe nimeni... Frate sor-mea iară e plecată, pe la vreo prietenă de a ei, ce căcat vroiam să îi zic să mă aştepte cu cartofi prăjiţi când ajung acasă.
În 20 de minute intrară pe poarta parcului din Maneciu, cum intrară o zărise pe sora lui care stătea pe canapea în foişor cu o altă fată.Se duse la ea să vadă cine este misterioasă străină însă fu' şocat. Era Florentina, dar arată schimbată, mai sigură pe ea, cu părul tuns scurt. Îl zări şi se înroşise toată, ochii ei scânteiau, dar reuşise să îşi menţină firea şi îi invită pe cei doi să stea jos. Andru vru' să se aşeze lângă sora lui însă fusese prins de mâneca tricoului de Florentina, care îl privi scurt apoi plecă ochii către locul de lângă ea pe canapea. Hotăra să nu se împotrivească şi se aşeza acolo la o distanţă totuşi decenţa de faţă, distanţa care în scurt timp a fost scurtată. Discuţia curgea, subiectele erau multiple, de la băieţi/fete până la prima zi de şcoală care se apropia cu repeziciune, aparent totul era normal. Ceva totuşi nu se potrivea în cadru, mâncau seminţe, discutau, dar sub masă Andru şi Florentina se ţineau mâna de mână. Acest lucru îl sesizară amân doi destul de târziu şi nu se mai obosiră să îşi dea drumul.
- Bro merg să iau două berici. Dalea cu coarne după ele.
- Fratele meu şti că te iubesc, nu că îmi iei şi mie un suc?
- Bine soro, s-a făcut. Poi Flore, nu vi tu cu mine te rog? Eu duc berea şi tu sucurile. OK?
- Bine. Vin.
Se simţea emoţia în glasul fetei, dar se supuse şi îl urmă pe Andru spre magazinul care se afla la circa 3 minute de parc. Mergeau tot împreună de mână. Florentina era în culmea fericirii, iar Andru, el nu mai ştia ce să creadă, prefera să lase lucrurile aşa. Florentina se "împiedică", pică pe spate, când simţi mâna lui ca o cuprinde de şolduri şi cu cealaltă de picioare oprind-o din căderea care era provocată de ea, dar care ar fi putut totuşi să o rănească. Era în braţele lui acum, inima îi bătea rapid, avea senzaţia că se zbătea ca să iasă din piept şi să o ia la fugă.Se apropie de gura lui, era clar, vroia un sărut nu o interesa de relaţia lui cu Diana. Buzele le erau aproape lipite, dar ea nu mai mişca, îl aştepta pe el, vroia să îi dea şansa să decidă dacă vroia sau nu să o sărute. O mişcare fină, şi buzele le erau acum lipite.Se hotărâse. O puse pe fata jos, fără să piardă însă contactul cu buzele ei moi şi fierbinţi. Florentina îl cuprinse cu braţele de gât şi îl ţinea strâns, parcă nu vroia să îi mai dea drumul vreodată. Andru o ţinea ferm cu un braţ de şolduri, şi cu un braţ de fund, care avea formele scoase în evidenţă teribil de mult de pantalonii ridicol de mulaţi. Buzele se celor doi se jucau în tocmai ca doi copii mici care acum descoperiseră un nou joc. Totul dură 30 de secunde, ar fi ţinut mai mult, dar o durere de cap groaznică îl puse la pământ pe Andru. Durerea de cap venise însoţită şi de imaginea unei fete, era îmbrăcată în alb, plângea cu lacrimi de sânge, lacrimile nu curgeau din ochi pentru că nu îi avea, în locul lor avea 2 găuri negre în care se învârteau miliarde de stele, avea galaxii în priviri. Scâncetul ei îi făcea durerea de cap să fie şi mai acută. Înţelegea de ce, acea fată era Diana. În clipa în care ultima părticică din corpul lui nu mai atingea corpul Florentinei imaginea şi durerea dispăru."Ce ciudat..."
Cei doi s-au întors la prietenii lor, unde nu au spus nimic despre durerea care îl măcinase pe Andru. Nici lui nu părea să îi pese, deşi înţelesese clar mesajul. Continuară discuţia despre începutul şcolii, care aparent fusese amânat cu o săptămână, motiv se pare că de tristeţe pentru toată lumea care dabea aştepta începutul noului an. Florentina şi Andru aparent păstrau distanţă, când Flore hotărâ că nu are nici un rost, durerea aceea o fi fost o simplă durere şi îl prinse de mână. Ce groaznic. Un ţipăt de durere acapară atenţia întregului parc. Era sfâşiat pe dinăuntru, imagini cu Diana în cele mai urâte ipostaze posibile, durerea de cap din ce în ce mai acută şi acel plânset care îi zgâria timpanele îl făcură să cedeze. Lacrimile îi curgeau pe obraji, plângea însă nu înţelegea de ce. Sentimentul de vinovăţie i se instaură în tot corpul. Florentina care data trecută îşi păstrase calmul acum era dea dreptul terifiată se ridică de pe canapea şi privea îngrozită la scenă ca şi ceilalţi doi deasemenea. Cosmin decise că trebuie să îşi ducă prietenul acasă, sora lui şi cu Florentina au mai rămas în parc însă erau dea dreptul şocate.
Ajuns acasă Andru se puse în pat, durere se ameliorase acum tot ce vroia era să adoarmă. Dacă ar fi fost aşa de simplu. Nu putea să închidă ochii fără să vadă imaginea Dianei, normală de această dată, dar peste ea se suprapunea imaginea Florentinei. Ce să facă? Era terifiat, nu ştia ce se petrece cu el, nu ştia ce să facă, nu ştia pe cine iubeşte sau nu.
Porni calculatorul şi intră pe mess, apoi îşi aprinse nostalgic o ţigară. Îl văzu online pe "psihologul lui personal" Vlad. Vlad era un băiat normal, timid din fire, simplist în toate punctele de vedere şi extrem de precaut în privinţa relaţiilor, el nu umblă după fete şi nici fetele nu umblau după el, aşa îi plăcea lui să spună.Cu toate acestea aparent lipsit de experienţă era un foarte bun sfătuitor, fiind cu capul pe umeri dădea întotdeauna sfaturi bune, realiste, care ajutau mereu la soluţionarea problemelor.
- Şi aşa s-a întâmplat frate. Sunt disperat te rog să mă crezi, nu ştiu ce să mai fac. Şti, Florentina poate ţine la mine poate nu. Ultima oară am terminat-o destul de nasol cu ea. Dar nu îi pot da nici papucii Dianei, pe ea o iubesc, însă după ce a făcut Vineri sincer... nu ştiu ce să mai cred.
- Băi frate, nu mai fi aşa că o muiere. Ce dracu parcă nu eşti tu cel pe care îl cunosc. Uite nu e mare lucru... Trebuie doar să nu afle Diana lucru de care ai zis că te-ai asigurat. Acum ştiu că de când eşti cu Diana te-ai cam schimbat tu şi ai revenit iar pe sistem normal, nu vrei să mai răneşti fete şi morţi lor, dar nu ai ce face în plus dă-o în pula mea mâine poimâine o să fie cu altul.Şi nu ai futut-o să zici că nu mai poate fără tine, a fost doar un sărut, e o copilă, peste un an o să realizeze şi ea ca un sărut echivalează cu 2 lei într-un magazin de reprezentanta Nike. Tu ai grijă de Diana, vezi să nu afle, cere-ţi scuze dacă întreabă de ce îi zici că aşa ai simţit nevoia şi gata. Hai că merg să beau un Red Bull. Brb 5 minute.
Vorbele tovarăşului său îl mai calmase, îl făcuse să înţeleagă că nu are rost să se complice. Nu îi luase şi sentimentul de vinovăţie care nu îi dădea pace. Închise calculatorul. Ţigara se fumase singură în scrumieră, o privea cu dispreţ aruncă scrumul pe geam şi se puse în pat. Înţelesese, înşelase fata pe care o iubea. Îngerul care îi veghea cu străşnicie somnul, să nu fie perturbat de nimic, zâna zorilor sufletului său care îl trezea de dimineaţă punându-i în faţă o poză cu ea, fata care îi era alături la bine şi la rău, care îl înţelegea, care îl alinta, îl mângâie, îl ţine în braţe, care îi alungă orice grijă sau problema..."Sunt un prost, deci este aceeaşi concluzie, sunt un prost.. ce risipă, am făcut-o lată din nou". Lacrimile îi curgeau pe obraz, nu se mai gândea decât la ea, adormi cu gândul aceasta în acelaşi aşternut proaspăt spălat cu lacrimile de amărăciune care venea din izvorul sufletului său.
Se trezi de dimineaţă, odihnit dar cu aceleaşi lacrimi în ochi. ÎI părea aşa de rău. Sări din pat direct la telefonul de pe noptieră. Luă telefonul, pachetul de ţigări, bricheta şi scrumieră şi plecă afară la măsuţa din curte. Caută în agenda contactul "Iubita" şi selecta opţiunea "Trimitere SMS", unde îi scrise cel mai înduioşător mesaj pe care eu am avut plăcerea să îl citesc, desigur că este doar părerea mea.Vă las pe voi să vă faceţi propria părere:
"Hey piticule, sunt eu. Şti zilele astea au fost ciudate. Am fost distant faţă de tine, nu am vorbit cu tine şi vreau să îmi cer scuze. Totuşi aceasta distanţare faţă de tine m-a învăţat un lucru şi anume că nu pot să trăiesc fără tine, nu pot să gândesc fără tine, nu pot să respir fără tine.Mă înec cu amărăciune când nu îţi văd privirea. Tot ce pot să îţi mai spun este că îmi pare rău pentru tot şi te iubesc mult.Al tău bebe. Când poţi şi vrei, sună-mă!"
Îşi aprinse ţigara din care a tras un fum, privind nostalgic telefonul. În secunda următoare lumina ecranului îl trezi parcă dintr-o transă.
"I lost my job at the factory and that’s disastrous
They said it’s due to regulation and higher taxes"
Ştia acele versuri... tonul lui de apel. Vinnie paz-Keep movin' on...
"They ain’t give me no notice, they knocked me off my axis
I can’t pay the el..."
Răspunse, în telefon se auzea o voce în lacrimi care încerca să rostească două cuvinte, le repeta dar datorită lacrimilor ce parcă o înecau, Andru nu reuşea să desluşească înţelesul lor.
- T... isc.. te... te. Te iubesc! Te iubesc bebe. Îmi pare rău şi mie pentru ce am făcut. Te iubesc mult...
- Şi eu...
Of of, iubirea asta, nu ştiu ce credeţi voi despre ea dar mie îmi place. Fetele, orice ar face le iubim mult şi le iertăm, cum poţi să nu le ierţi când pun boticul lor specific, pleacă privirea în pământ, apoi te privesc fix în ochi şi îşi cer scuze. Nu cred că poate cineva rezista la acea privire. Băieţii, mulţi bădărani, dar sunt şi cei care chiar ţin la feţele lor, le apară şi au grijă să fie fericite şi să se simtă iubite. Nu ştiu ce o să înţelegeţi voi din această povestioară, eu însă vă dau un sfat. Iubeşte-o, înţelege-o, când greşeşte ceart-o spune-i că o iubeşti şi ia-o în braţe.

Următorul mesaj este doar o părere personală, în calitate de consumator de artă şi nu de critic:

Ideea îmi place mult. Emoţiile care curg de-a lungul acestei creaţii chiar m-au impresionat, ce mai?! E o dramă, dar cu un final nici fericit, nici trist. E un final ce lasă câteva semne de întrebare şi cum au cerut cei doi de mai sus, cer şi eu o a doua parte.
Cât despre redactare, se vede că ai făcut-o târziu şi ai postat-o pe fugă. Ai litere lipsă, fraze ce puteau fi limitate la câteva propoziţii şi nişte propoziţii dubioase. Dacă acordai atenţie deplină redactării şi niţel descrierii, era un one-shot de excepţie. Uite, dacă vrei să mai faci astfel de one-shot-uri şi să-ţi iasă bine din toate punctele de vedere, poţi cere oricând sfaturi criticilor literari de pe forum. Mbine, asta doar dacă şi ei sunt la dispoziţie, dar cred că ar fi o idee bună. Îi mituiesc eu cumva ). Bine, nu mă refer neapărat la one-shot-uri, dar şi la poezii. Spun asta deoarece e păcat de idee şi de încărcătura emoţională care ne-o oferi. Baftă în continuare!


Edit: Damn, dar repede te mişti. Am să revin cu un edit mâine în legătură cu partea a doua. Acum îs destul de obosit şi n-aş vrea să las un comment sec.



Bully.

Eheeei, ăsta e un fic în toată regula, nicidecum one-shot. Și aici ai făcut ceva greșeli, dar e oricum mai ordonat ca înainte. Dar ce frumos ai scris. Iar. Nici nu mi-am dat seama când am terminat tot de citit. Nu-ți zic prea multe, nu am ce, vreau doar să te felicit. De fiecare dată când mă pălești cu câte un text din ăsta plin de sentiment parcă uit ce trebuie să facă un critic. Cireașa de pe tort e finalul, absolut superb. Minunat

Următorul mesaj este doar o părere personală, în calitate de consumator de artă şi nu de critic:

Da, cum am zi şi aseară, te mişti repede ). Frumoasă această parte. Puţin previzibilă, dar mi-a plăcut mult. Din nou, ne-ai transmis un val de emoţii. Mi-a plăcut că ai făcut-o mai ,,curată" decât prima parte, dar cu toate astea, au mai fost nişte greşeli pe-acolo. Ţin să subscriu ce-a zis şi Schizo, acesta tinde să fie un fic şi nu neapărat un one-shot. Până acum ai lăsat loc de mai mult, dar mă gândesc că aici te opreşti. În orice caz, în această parte redai şi o parte din realitatea de astăzi, dacă nu chiar şi o lecţie. Felicitări şi la mai multe, baftă!



Bully.