Bullet vs Schizo

Negru

Negru picură din mine, fiindcă doar negru văd în jurul meu,
Aș vrea să fac cumva să fie bine, dar în întuneric e atât de greu.
Durerea lumii-i și a mea, că din lume parte sunt și eu,
Și oricât de albe toate-au fost cândva, acum doar negru văd în jurul meu.

Văd suferință, plânsete, durere, văd lacrimi, fețe-ntunecate,
Văd oameni care calcă pe cadavre doar să aibă și-ei o parte
Din puținul care le-a rămas, material sau spiritual,
Văd cum calcă în picioare tot ce-i etic sau moral.
Văd frumosul, se transformă, devine negru și urât,
Văd în jur urechi de porc, cu ochi mici, negri și rât,
Văd hoți de mare clasă și indivizi cu-intenții false
Văd cum toți le cad în plasă și sunt tot mai multe plase.
Ei nu văd cum trebuia și cum am vrut să fac să fie,
Cum am încercat să le arăt ce înseamnă omenie,
Cum m-am străduit să le arăt lumină și-alb în jurul lor,
Au făcut lumea să fie un moș bolnav, hain și chior.

Păreri de rău, regrete, răutate neagră ca cerneala,
Ei cred că tind către ceva, dar nu par să vadă smoala
În care se afundă cu fiecare pas greșit ce-l fac,
Pas condus de mintea-ntunecată ce ei o văd de-un alb opac.
Ei au uitat câte-am făcut să-ncerc să fac să fie bine
Pentru ei, pentru viitorul care prevedeam că vine,
Pentru a le da credință, viață, sens de a trăi,
Au distrus tot ce-am clădit și-au făcut numai prostii.
Când eu mă răstigneam pe cruce și plângeam pentru amarul lor
Ei mă împungeau cu suliți și mă batjocoreau în cor.
Cum să nu-mi iau mâna, deci, de pe ei când văd că tot
Ce-am făcut au făcut negru și i-au pus un rât de porc?

Aș vrea să pot să dau mai mult, dar mai mult ca infinit
Ce poți da acelor care au făcut până și-acesta să pară insignifiant și mic?
De la alb la negru pare că a fost un singur pas
Oare pot să se repare în puținul timp ce le-a rămas?



S-a stins...

Mi-e milă s-o văd în aşa hal,
Zăcând ca o legumă pe patul de spital,
Dar ea ştrengar şi frumos îmi zâmbeşte...
Nici eu nu ştiu cum de mai reuşeşte.
Mă apropii, totuşi, de al ei veşnic pat,
Cu lacrimi în ochi: ,,Frăţioare, îmi eşti drag,
Tu eşti îngerul meu păzitor,
În braţele tale-aş vrea să mor!"
Râmân blocat şi fără de cuvinte,
Cu toată inima-mi spun ,,Ea nu minte!"
O iau în braţe şi-o strâng la piept,
,,Surioaro, eu nu vreau să te pierd!"
Iar ochii încep a înlătura
Lacrima tristeţii cea grea.
,,Frăţioare, tu n-ai să mă pierzi nicicând,
Căci mă vei avea cu tine în gând,
Iar de ţie-ţi va fi mai greu...
Eu lângă tine-am să fiu mereu!"
Şi cu ale sale ultime cuvinte,
Ea în ale mele braţe se stinge...
Prinsă în ale cancerului lanţuri,
Ea pleacă acum, dansând pe valsuri.


A fost ultima ei zi in care
Am spus ,,Mai poate zâmbi, oare?"
M-am dus la ea ca-n orice dimineaţă
Să-i văd a ei veselă fată,
Cu chip senin, mi-a spus în şoaptă
,,Eu vreau ca să mai văd odată,
Lumina soarelui de-afară
Şi tot ce până odinioară
Mă făceau să zâmbesc, să traiesc,
Să simt că eu cresc!"
Zâmbind, dorinţa i-am îndeplinit.
Cu ea afară am ieşit... şi a zâmbit.
A fost ultima ei zi în care
A mai putut spune ,,soare!"
A mai putut râde şi plânge,
Tristeţea din ea să o alunge,
Dar păcat că a fost doar o zi,
O zi în care-a mai putut zâmbi.
Ne-am întors la locul în care
Nu există loc de soare,
La a bolii închisoare,
,,Frăţioare, te iubesc!" mi-a zis
Şi ea s-a stins... s-a stins.