Apple of Eden

Apple of Eden

_____Prolog_____

O lume tot timpul ascunsa intr-o falsa perfecțiune. Un abis ascuns intr-o puritate deosebita, intr-o falsa inocenta. Oameni... cu scopuri mici si vise mari. Oameni obisnuiti, învăluiți in taina de un intuneric aparte. Schimbări bruste nelasand nici un indiciu, nici un semn al falselor interese si al planurilor diabolice ascunse.
In aceasta lume in care goana dupa putere este ca si goana dupa metale pretioase. O boala contagioasa ce schimba oamenii in mai putin de un minut. Cu cat lucrurile se schimba mai mult cu atat raman aceleasi. Posibil, dar oamenii nu sunt "lucruri". Sunt suflete inocente ce se opun pacii si se invaluie singuri in intunericimea raului. Care este...
O otrava fara antidot, te omoara in secunde. Si... de aceea... nu poti alerga in intuneric fara sa iti "spargi capul". Exact, intunericul este o tehnica secreta de automutilare. Cativa oameni mor in primele secunde, iar altii se opun insa timpul lor nu va fi prea lung oricum.
Cum? Vrei sa distrugi? Distrugerea isi va lua razbunarea. Vei fi tu cel... "distrus".
Razbunare? Un act copilaresc. Unele lucruri sau persoane vin si pleaca. Trebuie sa acceptam aceste schimbari bruste de natura, chiar daca cateodata aceste lucruri sunt posibile doar cu forta, iar unele mai dureroase decat celelalte.
Obtii putere? O folosesti! Acest raspuns este unul tipic omului insetat de ura si lacomie. Pace? Nu exista, ar spune unii oameni. Iar acesta este un subiect pentru dezbatere. Nimeni nu stie daca o pace adevarata exista cu adevarat. Deoarece... razboaiele se incheie si pornesc dinnou. Iar, dupa aceste razboaie, deobicei se semneaza tratate de pace. Unele fiind nedorite iar unele fiind considerate in creerea unui viitor mai bun.
Doua capete sunt mai bune decat unul? Cateodata, cand oamenii stiu sa si-l foloseasca in deplin. Desigur, un inamic nu este singurul om ce iti poate crea probleme, ci si un aliat. De aceea, aliatii trebuie alesi bine. Nu numai dupa forta si dibacia acestora, ci si dupa intelectul deosebit si bine dezvoltat al acestora.
Suflet? Cand a avut un om asa ceva? Simple fantezii abisale, simple ganduri umane trecatoare. Ce... se scutura si se lepada cat de curand de tine.
Ai facut un bine? Da, ai facut. Dar, pe alta parte, ai facut si un rau. Oamenii si fiintele ajutate uita repede, iar in ritmul acesta... vei fi injunghiat in spate.

Foarte interesant și promițător ce ai scris tu aici. Nu mă plâng dpdv gramatical (la cât de corect scrii, mă mir că n-ai trecut pe diacritice). Are iz de fic de război sau postapocaliptic, oricare din cele două is fine with me, ador genurile astea. Aștept să văd ce mai scrii pentru că e prea puțin ce ne-ai prezentat aici pentru un comment complex, dar voi reveni. Spor.

Am vrut sa folosesc diacritice (dupa cum se vede in primele propozitii) dar procesul de a scrie tot textul in diacritice mi se pare... obositor. Oricum, am sa incerc in capitolele urmatoare.
Multumesc.

E obositor, dar fulfilling, la sfârșit, când știi că te apropii de perfecțiune. Chiar nu trebuie să te grăbești. Cititorii vor citi și dacă postezi azi, mâine sau în 3 zile, deci no need to worry. Sfat de la cineva care are 5 fic-uri deschise în același timp

Capitolul 1: Frati.

“Îti aduci aminte?” o voce feminina îmbibată cu puţină divinitate îmi strapunge mintea ca o săgeata cu vârful foarte ascuţit. O săgeata a timpurilor vechi. O săgeată trecătoare care deabia a învaţat cu timpul să zboare şi să se răspândească ca o boală cronică.
Dau din cap în semn aprobator, cu ochii întredeschişi şi cu un zâmbet melancolic care stătea săpiară.
-Da, şoptesc eu vorbele pierzându-se în adierea vântului.
Credeam că nu vă ma auzi, lucru ceea ce mă făcea să mă simt ca un om cu dificultăti mentale recent ieşit din cel mai faimos... ospiciu. Credeam că vorbesc cu o fantezie, cu o veche ispită a trecutului. Doua persoane? Nu, numai una singură. Numai o persoană vorbind cu sine însuşi îşi poate alina durerea interioara. O durere sufletească a unui om fara suflet. Ceva ce simţi dar cunoşti si eşti bine informat decurge în viata de zi cu zi.
Un vultur străpunge rapid cerul, scoţând zgomotu-i specific parcă ar fi căutând ceva de mare pret. S-ar fi grăbit să găsească ceva cu disperare.
“Nu mai avem timp, spune tot.” aceiaşi voce ce simboliza divinitatea, aceiaşi voce feminină cu acelaşi ton ţipator pe care îl auzisem pentru o a doua oara. Din nou, dau din cap aprobând ce creierul meu avea să-şi spună.


Trăiesc într-un oraş sărăcăcios si nu prea bine deyvoltat alături de familia mea. Cu toţii trăim din lucrurile care le putem obţine prin munca, iar multe dintre acestea sunt folositoare dar nu au o deosebită valoare sau importanţă.
Oraşul acesta este intotdeauna un loc bun de privit, îţi linişteşte sufletul cu adevarat şi iţi odihneşte mintea cu priveliştea-i uimitoare.
Îmi simt umărul ferm atins, însă de o mână bine-făcută care la prima vedere nu era in stare să te atingă cu atâta blândeţe fără puţin efort. Ba chiar mai mult, cu puţin mai multă forta, putea să-mi “amorţească” corpul.
-Frate! O voce groasă care totuşi arăta puţină sensibilitate şi inspira o prezenţă fermecătoare.
Îmi întorc capul, şi, cu un zâmbet prostesc care se răspândea uşor pe toată faţa mea îl îmbraţişesc fraţeste pentru câteva secunde. El stă nemişcat si începe să râdă cu multa pofta. Deoarece era fratele meu mai mare, diferenta de înălţime era în favoarea lui. Îmi ciufuleşte părul cu un zâmbet glumeţ pe faţă.
Corpul lui şi felul în care arăta păreau destul de atrăgătoare. Parul îi era cârlionţat şi de dimensiune medie. Este de asemenea si destul de înalt, iar corpul lui era destul de în formă, masa lui musculară fiind destul de dezvoltată probabil din cauza tuturor lucrurilor care-l solicitau.
-Frate mare, ai mai făcut rost de ceva? întreb eu, un zâmbet copilăresc apărându-mi pe figura-mi inocentă.
Îmi flutură un sac cu bani in faţă. Semnul unei bune negustorii, a o afacere buna dusă până la sfârsit.
Îmi puse mâna în creştet, făcându-şi dinnou acelaşi joc inocent de mai înainte. El aruncă săculeţul cu bani însă nu îl forţează prea tare pentru a reuşi sa îl prind eu.
-Pentru ce sunt? răsar eu de nicăieri, ridicându-mi sprânceana întrebător.
Era întradevăr un gest ciudat, fratele meu fusese mai darnic decat de obicei. Eu îl credeam lacom din fire, şi asa a părut toată viaţa lui. Un om care nu şi-ar împarţi secretele sau banii cu oricine. De ce? Asta este întrebarea care mă framântă.
Mă uit spre el cum se scărpina în cap, de parcă întrebarea mea era una destul de neobişnuită iar gestul lui de caritate fiind o întâmplare de zi cu zi.
-Nu ai de gând să răspunzi? spun eu fiind puţin iritat si încercând să-l conving să grăiască “secretul”
Curiozitate mea pare că îî stârneşte amuzamentul, arătând iaraşi un râs lacom.
-Bani de buzunar, frate! exclamă el printre râsete, luându-mă de umeri şi zguduindu-mă prieteneşte. Acum, dacă poţi să ma scuzi, eu trebuie să plec. Cu banii... poti să faci ce doreşti! spuse el o ultimă dată, după care dispărând spre nicăieri.
-S-stai! încerc eu să îl conving a rămâne încă un moment, dar nu era nicăieri. Plecase...


Soundtrack:

Următorul mesaj este doar o părere personală, în calitate de consumator de artă şi nu de critic:


Până acum nu pot spune decât că e destul de interesant şi ai reuşit să-mi stârneşti interesul, atât prin titlu cât şi pentru ceea ce s-a întâmplat până acum. Dat fiind faptul că ne-ai ,,servit" doar un prolog şi un capitol în care nu avem prea multe întâmplări, nu pot spune mai mult decât ,,interesant", dar mi-ai stârnit totuşi interesul.
Greşeli... am observat destul de puţine, se vede că ai progresat. Mă refer la greşelile gramaticale, deoarece la conţinut am observat doar una: ,,Parul îi era cârlionţat şi de dimensiune medie". Mna, nu ştiu dacă e o greşeală, dar personal, nu mi se pare prea estetic să-i spui părului că-i de ,,dimensiune". Părerea mea e că ,,mărime" îi stătea mai bine.
Aşa, că tot vorbeam de greşelile gramaticale. Am observat doar câteva virgule lipsă, iar cuvântul ,,îmbraţişesc" e îmbrăţişez.
În legătură cu diacriticile, mă bucur că încerci să le foloseşti. Chiar dacă e obositor, să ştii că ele contează mult. Cum spunea cineva de aici de pe forum, îi dă un aer de profi. Se vede totuşi că te şi grăbeşti atunci când scrii: ,,deyvoltat". Ok, ştiu că nu e cine ştie ce greşeală, dar voiam ceva din care să scot şi clasica recomandare: ,,mai citeşte-l o dată înainte de a-l posta" ).
A, era să uit. Intră pe diacritice.ro şi ai acolo progrămelul care îţi va uşura treaba foarte mult, ai să vezi (eu m-am obişnuit atât de mult cu ele că atunci când mi-e lene să le folosesc, le folosesc fără să vreau). Baftă şi spor la scris!




Bully.

Iar a acoperit Bullet ce era de zis înaintea mea. În mare parte susțin ce ai citit mai sus, cu precizarea că îmi place foarte mult atmosfera descrisă. Am reușit chiar să vizualizez ceea ce ai descris, ori ăsta e un aspect esențial. Felicitări pentru ce ai realizat, ține-o tot așa și pune în aplicare ce a zis Bully, s-a comportat ca un adevărat critic.

Următorul mesaj este doar o părere personală, în calitate de consumator de artă şi nu de critic:

Mi-a plăcut foarte mult starea pe care o induce prologul. Îți creează un univers. Primul capitol m-a făcut să-l citesc până la sfârșit, ceea ce este superb, având în vedere că nu te lasă să te plictisești. Cât despre micile greșeli gramaticale (mă refer la puținele pasaje în care mergea un "pe" lângă "care" sau era "de fapt" în loc de "defapt"), trec ușor neobservate pentru că sunt puține, iar cititorul este oricum captivat de poveste. Foarte tare! Aștept următoarele capitole..