Tabără

Sâmbătă... 9 dimineaţa, ora de plecare,
Nişte ţoale, telefonu’, şi ceva de mâncare.
Şi o iau la drum, cu un nostalgic gând...
Dorul de tovarăşi... deja mă frământ, dar chill, ca nu plâng.
3 ore mi-au fost îndeajuns ca să văd un frumos apus
De sâmbătă seara... nostalgie în cuvinte, rugăciune alături de părinte.
A doua zi... duminică, frumos afară!
Aflu că plecăm dup-o ,,comoară”.
La 1904, prieten mi-e doar patu’,
Dar înviorarea mă trezeşte, mă dezmorţeşte,
Aerul de munte pe deasupra îmi pluteşte
Şi-o pornim pe alt drum... ceva mai lung.
Sticla se goleşte... sub soare eu asud şi simt cum curg
Stâncile-n urma mea, pana mea, unde-i apa că mor aici’şa,
Dar ajung la 1200, tendonul se resimte
Şi-i zic ,,frate, mai avem vre-o 600”,
Dar singura problemă ce o am acum
E setea ce mă usucă ca pe-un prun şi nu stiu cum,
Că am dat de-un izvor ce curge-ncetişor
Şi simt că mor... cu sticla-n mână stând la rând... îmi vine sa plâng,
Dar imi vine rându să-mi umplu gandu’
Cu sentimente, după bere şi nişte fete...
Dar frate, e doar un miraj!
Umple-ţi sticla, ia o-nghiţitură şi bag-o-n bagaj
Şi-mi continui drumul frumos şi repejor,
Alerg prin pădure ca un mândru căprior
Şi iată-ne la baza marelui colos, stâncos
Frumos, de brazi niţel umbros, dar tacticuos,
Încercăm şi acest ultim pas, să urcăm pe uriaş
Cu curaj, că doar nu ne credem şmecheraşi de oraş.
Si iată-ne în sfârşit pe imensul infint,
Dar şi aşa obosit... privesc în jur uimit
Şi admir tot ce mă-njonjoară,
Dar parcă imaginea-i amară,
Dacă pentru facebook nu depun un efort
Să fac o poză, şi în photoshop cu-n tort,
Să zică lumea ,,Bă, erai nebun de tot!”
Dar las gândurile de şmecher la o parte
Şi zic ,,frate, hai să coborâm, că acuş se face noapte!”
Şi aşa drumul de întoarcere l-am pronit
Şi mă simt împlinit pentru ce-am făcut şi ce-am trăit.
Aşa că patru puştani o luăm înainte,
Alergăm de nebuni, ne doare fix la dinte.
Şi coborâm, coborâm... până la 800
Nu cred că mai avem 20 de minute,
Dar parcă totuşi e ciudat...
De ce copacul ăsta cu albastru e-nsemnat?
Telefonul totuşi sună... şi privesc niţel la lună:
,,Nicolae, prietene, picioarele mi se-nmoaie
Nu ştiu unde sunt, dar cred c-am făcut-o de oaie.”
,,Trebuie sa vă-ntoarceţi, idioţi ce sunteţi,
Că altfel... cine ştie unde-o s-ajungeţi”
Ceru-mi pică-n cap... parcă m-a izbit un copac
Şi nu ştiu ce să fac, dar decizia-i clară:
Ne întoarcem până nu se face seară
Şi-o luăm încetişor înapoi, picioarele-mi sunt moi,
,,Iar voi, ăştia care-o luaţi înainte, asteptaţi-mă şi voi”
Că visez doar la pat, dar gura s-a scat, dar ce noroc, de un izvor iar am dat!
Putere-am căpătat... dar să vezi... c-o foame m-a apucat
Şi scot din rucsac, ceva şi am mâncat... că nu mai puteam, eram fărmat
Şi aşa ne-am întors pe drumul cel bun,
,,Parinte, de mâncare n-ai ceva bun?
Că mi-e foame, zău dacă nu!”
Dar nimic... cu durere înainte, picioarele-obosite
Mă duc până la sfârişt... şi de foame lihnit
Intru în cantină ca un tâmpit, înnebunit
Şi iată c-am mâncat, m-am săturat, poate chiar m-am îngrăşat
Următoarea staţie: în cameră şi direct în pat!
Şi aşa au urmat zile senine, ateliere de distracţie pline.
Până când s-a încheiat povestea la final
Făcând cu Radu un battle... parc-eram magician
Şi am incheiat c-un ,,Pace şi hai să plecăm,
La tabăra asta-n continuare o să mai visăm”