Mutant Files: Remy LeBeau

Acest fic este nerecomandabil persoanelor sub 14 ani. Conține:
- limbaj ce poate fi interpretat ca fiind vulgar.
- scene explicite de violență fizică.
- scene de nuditate sau ce pot sugera actul sexual.

Notă: Mutant Files: Remy LeBeau este un fic inspirat din universul X-Men. Este prima parte din seria de mai multe a fic-ului X-Men. Acest fic a mai fost postat pe alte forum-uri în prealabil și, dacă există creații asemănătoare, ele există fără știința sau acordul meu și fără ca eu să mă fi inspirat din ele sau creatorii lor din fic-ul meu.

MUTANT FILES: REMY LeBEAU

20 decembrie. Perioada Sărbătorilor de Iarnă. Pentru unii, zile încărcate de iubire, vizite, daruri, clipe minunate petrecute cu cei dragi. Pentru alţii, doar o altă perioadă profitabilă a anului. Pe un bulevard aglomerat al New Orleans-ului, lumea se calcă pe picioare pentru a intra în magazine şi a cumpăra pe ultima sută de metri cele necesare Crăciunului. Sprijinit de perete, lângă uşa de la intrare a unui super-market, un băiat de vreo 17 ani fumează tacticos cu o privire plictisită. Poartă un palton negru, lung până la genunchi. Pe dedesubtul lui, se poate vedea un hanorac, oarecum subţire pentru condiţiile meteorologice de afară, cu un craniut mare şi alb pe el. Poartă blugi conici şi o pereche de Converse mizerabili şi plini de noroi. Ca şi paltonul, hanoracul, pantalonii şi încălţările sunt de aceeaşi culoare, neagră. Are părul lung până la umeri, de un şaten strălucitor, iar ochii căprui sunt de un clar ieşit din comun. Băiatul termină de fumat ţigara şi o aruncă plictisit în dreapta lui. Aterizând în zăpada proaspăt căzută, chiştocul se stinge. Scoate ultimul val de fum pe gură, rotind privirile in jur. Lumea iese şi intră în magazinul de lângă el în continuu şi, deşi pare dezinteresat de tot ce se întâmplă în jurul lui, e foarte atent la toate persoanele care trec pe lângă el.
Totul pare să fie o rutină fără sfârşit, până când, la un moment dat, băiatul tresare. Din magazin a ieşit un domn pe la 40 de ani, cu început de chelie, bine îmbrăcat, care îşi numără banii. Băiatul îl urmăreşte cu privirea, până când domnul se îndepărtează. Tânărul părăseşte peretele de care stătea sprijinit, pornind după om, fără să îl scape o clipă din priviri. Prinde clipa când acesta îşi plasează neglijent mănunchiul de bani în buzunarul din spate al pantalonilor şi băiatul ştie că e momentul potrivit să acţioneze. Se apropie de om, şi, în îmbulzeala care se creează într-o staţie de autobuz, prinde clipa ideală. Strecoară mâna, apucă, nu ştie cât, nu contează cât, contează că apucă. Se îndepărtează încet, privind precaut în stânga şi în dreapta. De data aceasta nu a strigat nimeni "Hoţul! Prindeți-l!" aşa că nu mai trebuie să alerge ca un descreierat să-și salveze pielea şi, eventual, să sară iar ca un apucat pe garduri, să se ascundă prin ganguri sau să facă iar şmecheria cu cărţile...
Cotind pe o stradă murdară şi întunecoasă, băiatul se reazemă de un perete şi scoate banii furaţi.
- 1, 2,... 5,... Oho, e bine... 7, 8,... 50... 60... Frumos... 860... Superb... mormăie el, privind banii.
Îi îndeasă într-un buzunar interior al paltonului şi iese la loc în bulevard. Pleacă hotarât înapoi spre super-market, dar chiar înainte să ajungă în faţa lui, coteşte la stânga pe o străduţă mai puţin aglomerată. După vreo 200 de metri, intră pe o uşă, deasupra căreia atârnă un panou pe care scrie "Mes amis". Coboară o scară mică şi îngustă şi deschide o altă uşă. Muzica rock bubuie şi peste tot e o perdea densă de fum de ţigară. Băiatul roteşte privirile în jur şi ocheşte o masă de unde o fată îi face cu mâna. Zâmbeşte şi se duce înspre ea...
- Bună, Remy! zise fata, entuziasmată, ridicându-se de la masă ca să îl pupe pe băiat.
Cei doi se pupară pe obraz şi Remy se aşeză pe un scaun în capul mesei. Dădu mâna cu încă trei băieţi de acolo şi mai salută o fată din partea opusă a mesei.
- Ce faci? zâmbi fata care îl pupase.
- Eu? Ce să fac, bine, am venit să fac şi eu un cadou de Crăciun... zâmbi Remy ştrengar.
Băgă mâna în palton şi scoase banii furaţi. Apoi se uită pe masă şi văzu sticle de bere pe jumătate pline, alte câteva goale şi adoptă o faţă posomorâtă.
- Şi eu care voiam să vă dau de băut... zise el şi dădu să bage banii la loc în palton, dar vreo doi băieţi săriră ca arşi:
- Stai, stai, stai... Cine a zis că ajunge ce e aici?
- Da, terminăm imediat şi poţi să faci cinste liniştit... Chiar de mai multe ori, dacă vrei...
Şi petrecerea începu. Remy ceru şi el o bere si atmosfera se destinse. Glume, bere, fum de ţigară, muzică rock, flirturi din ochi între Remy şi fata care îl pupase şi aşa o ţinură cei şase încă vreo 3 ore bune până să plece. Se înnoptase de-a binelea când tinerii ieşeau din nou la suprafaţă, în stradă.
- Bine, mă, mai vorbim... salută Remy pe doi dintre băieţi şi pe fata care stătuse în celălalt cap al mesei, care fugiră să prindă un autobuz.
- Paaa! strigă și cealaltă fată în urma lor.
Rămaşi doar trei, Remy întrebă:
- Ce mai faceţi acum?
- Eu plec acasă, frate... Am treabă mâine. A avut mama grijă. Cadouri, brad, căcaturi de Crăciun din astea... zise băiatul.
- Tu? se întoarse Remy zâmbitor spre fată, care se topi privindu-l în ochi.
- Eu cred că mai pot sa stau...
Băiatul zâmbi ascuns de fular, dădu mâna cu Remy şi pupă fata pe obraz după care plecă în direcţia opusă celor trei care fugiseră după autobuz.
- Unde vrei să mergem? întrebă Remy, zâmbind şarmant.
- Unde vrei tu... zise şi fata, lăsându-se să cadă în braţele lui.
Sub ninsoarea deasă care se pornise de ceva timp, Remy şi fata se sărutară pasional, lăsând mult timp să treacă pe lângă ei până când buzele lor să se desprindă…

Următorul mesaj este doar o părere personală, în calitate de consumator de artă şi nu de critic:


Ehehe, X-Men. Am văzut doar X-Men: Origins Wolverine şi mi-a plăcut enorm. Ce-mi mai place e că l-ai folosit din prima pe Remy, unul dintre favoriţii mei . În rest, frumos: descriere şi dialog atât cât trebuie, nimic exagerat. Greşeli... odată la câteva capitole, dar pot spune că am zărit pe-acolo un diacritic lipsă ). A... era să uit, nu cred că ai menţionat de pălăria lui Remy. Poate aşa ai vrut tu să fie, dar pălăria aia era tare de tot. Aştept continuarea. Baftă şi spor la scris!





Bully.

Un fic până acum interesant.X-Men...şi eu sunt fan am urmărit tot din X-Men deci cu siguranţă o să îţi urmăresc fic-ul păână la ultimul capitol.Fiind un adept al iubirii pot spune ca până aici îmi place la nebunie...

- Pe aici... Ai grijă pe unde calci... zise Remy, şoptit.
Deschisese, folosind o agrafă, pe care o scosese din palton, gemuleţul de la subsolul unei case de pe o străduţă lăuntrică. Intrase înăuntru cu grijă şi apoi invitase fata să i se alăture.
- Stai liniştită, sunt plecaţi, dar tot trebuie să avem grijă cu vecinii, zise Remy, în timp ce o ajuta pe fată să coboare.
O dată ce intrară amândoi în cameră, Remy aprinse o lampă care împrăştia o lumină difuză. Era un subsol ca oricare altul, plin de cutii, pungi, lăzi şi alte obiecte vechi sau stricate, dar, mai presus de orice, plin de praf.
- Remy... vorbi fata, dar băiatul îi tăie avântul, şoptind:
- Șșșt... Nu aşa tare. Zi.
- Remy... reluă fata, cu glas şoptit. Unde suntem?
- Nu ştiu cum să-ți explic, se scărpină Remy, cu o figură nevinovată, în cap. Nu sunt nici eu foarte sigur cum îi cheamă...
- Am intrat prin efracţie? se îngrijoră fata.
- Teoretic... începu Remy, în timp ce fata îl privea pătrunzător. ...Da.
- Remy, de ce ai făcut asta? Nu ai zis că mă duci la tine acasă? vorbi fata pe un ton drăgăstos, dar cu o urmă de reproş în glas.
- Păi... Acolo te-am şi dus... Aici e casa mea... zise el, oftând şi întristându-se.
Fata se arătă suprinsă.
- Remy... Nu ştiu foarte multe despre tine... Faptul ca nu ai oră de venire seara acasă m-a mirat, faptul că nu ţi-am văzut niciodată părinţii la şcoală iar m-a mirat, faptul că ai fost exmatriculat acum două săptămâni şi continui să te porţi ca şi cum nu s-a întâmplat nimic mă miră şi mai sunt atâtea altele... De ce nu te deschizi în faţa mea?
Remy se eschivă şi vru să se întoarcă cu spatele, dar fata îl prinse de mână, îl întoarse cu fața spre ea şi îl privi pătrunzător în ochi.
- Remy, te iubesc! Am încredere oarbă în tine şi cred că deja ţi-am demonstrat de nenumărate ori lucrul acesta. Tu de ce nu poţi avea în mine? Sunt atâtea lucruri pe care nu le ştiu despre tine şi ori de câte ori vreau să vorbim despre ele, schimbi subiectul. Acum e momentul. Spune tot!
Remy o privi morocănos şi nu reuşi decât să mormăie:
- În regulă... Dacă insişti...
Se aşeză pe jos, sprijinit de perete, şi îşi aprinse o ţigară. Trase cu poftă câteva fumuri şi o privi, uşor ameninţător pe fată.
- Eşti sigură ca vrei să îţi vorbesc despre mine? Să îţi spun tot?
Fata se lăsă la nivelul lui şi îl privi în ochi.
- Niciodată nu am fost mai sigură de ceva.
- Acum vreo 4 ani... Nu, 5 ani. Acum 5 ani făceam parte dintr-o familie normală. Mă rog, ce vreau să spun e că ne încadram în stereotipurile normalităţii. Aveam 12 ani, nu pricepeam mare lucru din ce se întâmpla în casă. Vedeam că tata vine acasă tot mai târziu, că se comportă mai ciudat decât de obicei, că mama are în fiecare dimineaţă ochii roşii de la plâns, că mâncarea e mai puţină, mai simplă, dulciurile pentru mine sunt mai puține, apar mai rar, sucurile la fel... Vedeam toate astea, dar nu înţelegeam mare lucru din ele... Nu ştiam că un singur lucru stătea la baza lor. Tata dăduse de băutură. De fapt, dăduse el mai demult de ea, dar abia acum 5 ani a început să bea cu nesimţire, zilnic, tot mai mult, să toace banii familiei, să se certe cu mama, să vină târziu acasă, rupt de beat şi pus pe scandal...
- O, Doamne... murmură fata care nu-şi dezlipea ochii de la Remy.
Acesta nu o luă in seamă, în schimb trase cu poftă din ţigara din mână şi ridică privirile, fixându-le pe gemuleţul pe unde intraseră cei doi. Ningea tot mai puternic.
- Mă rog, ne obişnuisem cu situaţia, şi eu, şi mama, eu în sensul mai vag al cuvântului, pentru că nu înţelegeam încă ce şi cum, până nu mi-a explicat ea exact ce se întâmpla, într-o dimineaţă, când am văzut-o vânătă la ochiul drept. A fost momentul în care tata a început să o şi bată. A urmat o decădere completă în familia mea pe parcursul unui an şi ceva. Tata şi-a luat viciul în serios, venea cu sticlele acasă şi bea în neştire, a fost dat afară de la servici, rămăsese mama să muncească pe rupte ca să aibă tata din ce să bea. Şi ca şi cum asta nu ar fi ajuns, tata o mai şi bătea ori de câte ori i se năzărea lui, iar eu, la vârsta aia, 13, 14 ani, câţi aveam, nu puteam face nimic. Lucrurile au decurs cât au decurs aşa, până când...
- Dar mama ta nu putea cere ajutor cuiva? întrebă fata, emoţionată de poveste.
- Cui? întrebă Remy, pe un ton plictisit, întorcând o privire exasperată spre ea.
- Poliţiei, părinţilor ei... Nu ştiu, stătea aşa şi îndura situaţia asta?
- Îi era prea frică să facă ceva, nu ți-e clar? Îi era frică că tata o să o bată mai rău ca niciodată dacă se răzvrăteşte...
- Să fi fugit cu tine... zise fata.
- I-am sugerat, a zis să stau liniştit că lucrurile se vor rezolva. Şi s-au și rezolvat, zise Remy, pe un ton sarcastic.
- Chiar aşa? se entuziasmă fata, fără să sesizeze nota ironică din glasul băiatului.
- Bineînţeles. Într-o dimineaţă, am găsit-o pe mama fără suflare în patul ei. Tata o snopise în bătaie cu o seară înainte. În ziua aia am fugit de acasă. Aveam 15 ani, trecuseră 3 ani în compania viciului tatălui meu, nu mai suportam. Iar întâmplarea asta a pus capac.
- Asta s-a întâmplat într-a 10-a, atunci când ai lipsit o săptămână întreagă... vorbi fata, mai mult pentru sine.
- Da. Eram decis să nu mai vin la şcoală, hoinăream pe străzi, eram leşinat de foame şi de sete, de somn... Am stat aşa vreo 3 zile şi apoi, disperat, m-am dus să o caut pe diriga. Ştiam unde stă, m-am dus direct la ea, mi-a fost frică să merg la şcoală. Diriga ştia de problemele noastre de la mama, dar nu ar fi crezut că o să se ajungă aici. M-a luat în casă, mi-a dat să mănânc, m-a îmbăiat, mi-a dat nişte haine de-ale soţului ei...
- Ştiam eu că are un suflet bun diriga... După felul cum se poartă cu noi...
- Într-adevăr, m-a ajutat... În câteva zile, a aranjat cu o casă de copii să stau la ei până termin liceul, după care să îmi găsesc de lucru. Şi în încă o săptămână, tata a fost arestat. De atunci, a început şi decăderea mea...
- De ce? Asta ar fi trebuit să te ajute! se revoltă fata, la auzul a ceea ce tocmai spusese Remy.
- Taci şi ascultă mai departe, vorbi Remy absent, strivind ţigara în podea.

Următorul mesaj este doar o părere personală, în calitate de consumator de artă şi nu de critic:

Satan, te mişti repede, but I like this :>. Deja devine din ce în ce mai interesant. Ai încheiat cu suspans şi sper să te mişti şi mai repede de data asta ). Chiar sunt curios de continuarea poveştii lui Remy, dar sunt curios de un lucru: fic-ul e doar cu Remy sau cu mai multe personaje din X-Men şi le prezinţi pe rând? Baftă şi spor la scris!



Bully.

Well om am ajuns si pe aici.
Pot spune ca ma atrage povestea fiindca sunt curios daca se va lega de filme/desene ori este doar povestea lui Remy. Oricum ar fi astept continuarea cu nerabdare.
Am observat cateva mici greseli pe parcursul celor citite(1 sau 2) dar nu le mai retin si nici nu are rost sa le enumar fiind extrem de putine.
Povestea decurge bine si tin sa te felicit pentru modul superb in care descri totul ajutanduma sa ajung la final inainte sa imi dau seama si sa pot sa imi iagniez fficare scena cu foarte multa usurinta.
Astept continuarea sa vad cum o sa decurga treaba.
PS: Asta este doar o parere personala cred ca sti si tu ca nu sunt critic

Următorul mesaj este doar o părere personală, în calitate de consumator de artă şi nu de critic:
Like skyzo...foarte bine pana aici cum defapt ne'ai si obisnuit imi pare rau ca a trevuit sa scriu mai sus ca e doar o parere personala dar....nu ai nimic gresit aici...nici o cratima nimic, firul narativ fara probleme, fara non'sensuri ...bravo ><...dar la celelalte fic'uri continuarile unde sunt?

Ninsoarea se înteţea... Începuse să bată vântul şi sufla cu tot mai multă putere. Nici Remy şi nici fata nu observaseră, însă, acest lucru. El îşi povestea cele mai dureroase momente ale vieţii sale, iar ea le asculta. Şi amândoi erau pierduţi în această discuţie, lăsând timpul să treacă pe lângă ei.
- Aşadar, tata a fost arestat şi de atunci m-am prostit şi eu... zise Remy, dar fu întrerupt de fată, din nou, care întrebă pe un ton revoltat:
- Pai da' nu e bine că ai scăpat de el?!
- Nu pot spune, practic, că am scăpat de el. L-am îndepărtat pentru o perioadă. E convins că eu sunt cel care i-a distrus viaţa şi recunosc că mi-e frică de clipa când va ieşi din închisoare…
Fata rămase uimită la auzul acestor vorbe.
- Tatăl tău să… începu ea, pe un ton mirat, dar fu întreruptă de urletul lui Remy:
- Nu e tatăl meu! E un alcoolic nenorocit care mă va urmări toată viaţa să se răzbune pe mine pentru răul pe care şi l-a făcut singur!
Se ridicase în picioare şi făcea ture prin cameră, mergând apăsat şi fără direcţie, respirând agitat şi stresat.
- Şi ce-ai mai făcut? întrebă fata.
- Ce-am făcut. Ce ştii şi tu... M-am apucat de fumat, am început să nu mai învăţ ca înainte, să dau mai rar pe la şcoală, să petrec timp cu tot felul de dubioşi, pentru că, stai liniştită, casa aia de copii nu era vreun loc de sfinţi... Şi acum vreo lună am fugit şi de acolo...
- De ce?!!! se revoltă fata.
- Asta nu-ţi mai pot spune. Crede-mă, însă, am avut motivele mele, foarte bine întemeiate. Cert e că diriga s-a supărat, eu nu am mai dat pe la şcoală şi acum... m-au exmatriculat…
Urmă o pauză, iar fata veni la el şi îl îmbrăţişă.
- Şi ce o să faci?
- Nu ştiu... Până acum am trăit dormind prin subsoluri de bloc ca ăsta, furând, jucând jocuri de noroc... Dar nu o să o pot ţine toată viaţa aşa. Unde sta n-am, de muncă n-am, educaţie n-am… Familie n-am…
Fata se întristă la auzul acestor vorbe şi îl sărută pătimaş.
Ninsoarea se înteţea. Viscolea, de-a dreptul, afară. Cei doi nu erau prea ocupați unul cu celălalt, așa că nu aveau de unde să ştie că zăpada blocase deja ferestruica prin care intraseră în subsol.
Şi mai avea să treacă mult timp până când aceştia să afle că au rămas blocaţi înăuntru. Niciunul nu mai dădea importanţă unui amănunt aşa insignifiant ca ieşirea din subsol când acolo tocmai se consuma fructul pasiunii dintre cei doi. Sărutul lor părea că nu se mai termină. Braţul lui Remy coborî încet pe spatele fetei. În momentul în care îi băgă mâna rece sub bluză, atingându-i spatele fierbinte, fata se arcui ca o pisică şi gemu. Minutele se scurgeau, hainele de pe cei doi se împuţinau, iar finalul era previzibil şi, în mare parte, inevitabil. Întinşi pe o pătură pe care Remy dormea, de obicei, cei doi se sărutau tot mai pasional, tot mai înflăcărat, lăsându-şi mâinile să descopere în voie corpul celuilalt.
- Ai...? murmură fata, cu o voce gâtuită de emoţie.
- Am, zise Remy şi scoase din buzunarul de la spatele blugilor prezervativul.
Fata zâmbi ca pentru ea şi închise ochii, lăsând buzele lui Remy să coboare tot mai jos pe corpul ei, până când ajunseră într-un punct care o făcu pe fată să tresară de plăcere...
După o jumătate de oră, ce doi adormeau îmbrăţişaţi, sub o plapumă călduroasă, pe pătura de pe jos. Fata era zâmbitoare, dar Remy avea o figură un pic îngrijorată...
Dimineaţa, fata deschise ochii pentru a-l vedea pe Remy în picioare deja, luptându-se cu gemuleţul înţepenit. Îşi puse repede hainele pe ea şi vorbi, cu o figură îngrijorată:
- Doamne, Remy, sper că nu rămânem aici...
- Nu rămânem, stai liniştită, zise el, repezit, dar glasul îl trăda.
Era de-a dreptul înspăimântat. Se vede că încerca de mult timp să deschidă gemuleţul, cu mult dinainte să se trezească fata.
- Remy, aseară... începu fata, cu o notă de sentimentalism în glas.
- Te rog. Trebuie să ieşim de aici. Discutăm asta un pic mai încolo, OK? zise Remy, de-a dreptul îngrijorat.
Fata căzu de acord cu el, în sinea ei. Ce proastă era! Ei erau captivi aici, iar ea se gândea la sexul de aseară! Abia atunci conştientiză, de fapt situaţia: Erau captivi!
- Remy! ţipă ea, ascuţit.
Remy se întoarse cu o faţă crispată la ea, decis să îi zică vreo două vorbe de dulce, de data asta, dar înţelese că urletul ei avusese un motiv mult mai bine întemeiat decât tipica spaimă feminină. Deasupra lor se auzea o cheie răsucindu-se în broască. Stăpânii casei tocmai se întorceau acasă, iar ei erau prizonieri în subsolul lor! Remy gândi repede şi realiză că are o singură scăpare. Băgă mâna în palton şi scoase o carte de joc...

Cei doi nu erau prea ocupați unul cu celălalt, așa că nu aveau de unde să ştie că zăpada blocase deja ferestruica prin care intraseră în subsol.

Aici este o greseala :o3... corect era: " cei doi erau prea ocupati unul cu celalt..."...In rest nu am observat nimic.Povestea devine din ce in ce mai interesanta, vad ca si aici intervine acest drog din care toti tragem cu pasiune pentru a nu prinde alte vicii care in loc sa ne faca bine ne distrug ... Astept continuarea:o3

Următorul mesaj este doar o părere personală, în calitate de consumator de artă şi nu de critic:

De-abea astept sa vina partea urmatoare.
Am citit tot mai repede decat zboara un avion cu fG-21
Ce e drept,abea ce am citit o carte de benzi desenate despre Remy.
Imi place felul tau de a scrie,greseli nu am vazut,si ca la George,am fost supt de imaginatie.
Nu ai vrea sa stii emotiile transmise in ultimul capitol

Remy se uita la cartea de joc încruntat și insistent. Brusc, cartea începu să strălucească într-un alb orbitor. Schimbarea nu dură mai mult de câteva fracțiuni de secundă și o sperie pe fată, care zămisli un țipăt involuntar.
- Taci! șuieră Remy și plasă cartea strălucitoare, cu grijă, între geam și scândura de jos care făcea parte din rama ferestrei.
Se depărtă grăbit de ea, în timp ce fata se apropie și se lipi de pieptul său. Pașii de deasupra lor se auzeau tot mai aproape, deoarece era clar că țipătul fetei fusese auzit. Și atunci se întâmplă ceva și mai înspăimântător decât schimbarea aspectului cărții de joc. Explodă! O explozie într-un sens mai redus al cuvântului, e adevărat, dar suficientă cât cioburile din geam să zboare în zăpada deasă de afară, iar ramele geamului să ia foc. Una din ele căzu pe podea, foarte aproape de pătura pe care dormiseră cei doi.
- Hai, repede! o luă Remy de mână pe fată, grăbind-o spre portița pe care tocmai o făcuse în locul ferestrei.
Pașii de deasupra lor coborau în grabă niște scări despre care Remy bănuia ca duceau la subsol. Când auzi și zornăitul unei legături de chei scoase din buzunar, deveni sigur că era doar o chestiune de câteva zeci de secunde până la momentul descoperirii celor doi. O ajută pe fată să se strecoare prin gaura din perete, după ce mai îndepărtă în grabă o bucată de lemn în flăcări, printr-o lovitură de picior. După ce fata ajunse în zăpada deasă din stradă, Remy se urcă și el. O cheie tocmai intrase în broască și se auzea răsucindu-se.
- Remy, pătura!
Remy bănui că bucata de lemn în flăcări pe care tocmai o lovise nimerise în cel mai prost loc cu putință din toată încăperea, dar nu mai avea timp să se uite în spate, să se asigure, cu atât mai puțin să facă ceva în privința asta. Când ușa se deschidea larg și țipătul ascuțit al stăpânei casei răsuna în subsol, piciorul drept al lui Remy dispărea prin ceea ce fusese cândva ferestruica de la subsol. Mâna fetei se pierdu în mâna lui Remy și cei doi fugiră cât puteau de repede în spatele unui bloc de la câteva zeci de metri depărtare de casa pe al cărei subsol tocmai îl părăsiseră, după ce trecuseră pe lângă alte câteva case și traversaseră o străduță măricică. Urcând pe scara de incendiu, cei doi ajunseră pe acoperișul blocului cu rapiditate, fata fiind, literalmente, aproape împinsă de la spate de către Remy, care avea o figură foarte îngrijorată și congestionată.
- Remy, unde mergem? întrebase fata, speriată, pe la etajul 5.
- Pe acoperiș, răspunse, sec, Remy, continuând să urce, impasibil.
Odată ajunși sus, Remy se apropie de marginea blocului de unde avea vizibilitate la casa pe care tocmai o părăsiseră. Flăcările ieșeau din subsol tot mai fioros, prin gaura produsă de Remy. Fata se sperie și duse o mână la gură, iar Remy își aprinse o țigară, vizibil afectat de situație.
- Ce-am făcut, Remy? întrebă fata, luându-l în brațe pe băiat, prin spate.
- Ce trebuia. Ne-am salvat pielea, zise el, cu un glas complet diferit de cel cu care râsese și glumise cu o seară înainte, în bar, cu ea și toți prietenii lor.
Cei doi rămaseră îmbrățișați câteva minute bune în tăcere, până când fata se decise să întrebe ce o frământa de ceva timp:
- Cum ai făcut să explodeze cartea aia?
Remy o privi trist câteva secunde, ridică privirea și vorbi, parcă cu orizontul:
- Pur și simplu am făcut-o. Nu știu să îmi explic cum reușesc să fac asta, dar reușesc.
Urmă o scurtă pauză în conversație, în care fata își făcea iar curaj.
- Din cauza asta te-au dat afară de la orfelinat?
- Da, mormăi Remy și o eliberă din îmbrățișare.
- Și din cauza asta te ascunzi prin subsoluri de blocuri de lume? mai zise fata, privindu-l trist.
Remy se întoarse cu spatele și începu să se îndepărteze.
- Remy! șuieră fata, tăioasă.
- Da! răspunse el, iritat.
- Și din cauza asta s-a supărat și diriga pe tine? Și de-asta te-a exmatriculat?
Fata vorbea deja cu spatele lui Remy, care începuse să fumeze, absent, o țigară. Cu toate astea, găsi bunăvoința să mai mormăie o dată:
- Da.
Urmară noi clipe de tăcere. Fata avea lacrimi în ochi, iar Remy fuma absent, privind, din când în când, focul care mistuia subsolul în care cei doi își petrecuseră noaptea. Monotonia se întrerupse o dată cu sunetul sirenei mașinii de pompieri. Remy termină țigara, o auncă pe jos, o strivi cu călcâiul, privi câteva secunde pompierii care începuseră să stingă flăcările și porni spre scara de incediu, vrând să coboare de pe bloc. Fata îl privi perplexă și strigă către el:
- Remy!
- Ce? îi întoarse acesta o figură iritată.
- Unde pleci? întrebă ea pe un ton nervos.
Întâmplarea îi afectase pe amândoi, însă, în mod special, pe fată. Tremura incontrolabil, încercând să îl înțeleagă pe cel pe care îl iubea atât de mult.
- Nu știu. Oriunde. Departe, cât mai departe, zise Remy, oftând, pe un ton mai calm și resemnat, de data asta.
- Cum adică? se pleoști fata, disperarea citindu-i-se în glas. Nu poți, n-ai voie să pleci, tu trebuie să rămâi aici, cu mine.
- Nu pot, cherie, trebuie să înțeleg ce se întâmplă cu mine. Plus că orașul ăsta e periculos pentru unul ca mine. O să mă caute și o să mă prindă. Sa spui Poliției că eu am incendiat subsolul dacă te caută cineva. Auzi? Arunci toată vina pe mine, ai înțeles? zise Remy, în timp ce o mângâia pe cap pe fata care vărsa lacrimi fierbinți în fața lui.
- Remy, te iubesc. Să te întorci. Promiți că te întorci, Remy? zise ea, cu o voce stinsă.
- Ai cuvântul meu de onoare că mă voi întoarce. Dar nu pot să îți zic când. Nu știu nici eu.
Remy dădu să coboare, dar fata începu să plângă și mai tare și i se năpusti în brațe, strângându-l cu putere.
- Te iubesc, Remy, te iubesc atât de mult, murmură fata, pe un ton disperat.
Remy privi compătimitor scena fetei, o sărută în creștetul capului și se desprinse din strânsoarea ei, după care, fără niciun alt gest sau cuvânt, coborî în salturi scara de incendiu pe care urcaseră până în vârf, lăsând-o pe fată singură și plângând, privind în urma lui.

Următorul mesaj este doar o părere personală, în calitate de consumator de artă şi nu de critic:
Pfii...o poveste asa frumoasa, care curge spre ceva din ce in ce mai fascinant:>...capitolul asta a fost deadreptul genial...scena cu fata plangand desi este clasica si a fot descrisa in putine cuvinte dupa parerea mea:"> este induiosatoare deadreptul :o3...
O observatie am:

- Nu pot, cherie

. "cherie"... aici banuiesc ca este un cuvant gresit dar nici nu imi pot da seama ce inseamna...

Următorul mesaj este doar o părere personală, în calitate de consumator de artă şi nu de critic:

Foarte frumos,cred ca m-am atasat tare de aceasa opera.
E foarte tare cum scrii,ce scrii si ce influenta are scrisul tau asupra mea.

Darky a scris: "cherie"... aici banuiesc ca este un cuvant gresit dar nici nu imi pot da seama ce inseamna...

Cherie e un cuvant francez...un alint...

Noaptea se lăsase de ceva vreme. Ascuns într-un șantier, tolănit pe o parte la baza unei grămezi de nisip, Remy se juca cu unul din multele lui pachete de cărți de joc, fredonând absent o melodie. La un moment dat, privi brusc cerul și mormăi, pentru sine:
- Cred că e timpul să plec...
Se ridică de pe jos, se scutură de nisip, puse bine cărțile de joc într-un buzunar interior al paltonului si, când să iasă din încrengătura de schele care îl ascundea, observă pe jos o bară de fier, cam cât el de lungă și subțire. Foarte asemănătoare cu bâtele de lemn folosite pentru lupta corp la corp. Zâmbi ștrengar în colțul gurii și mormăi din nou, tot pentru sine:
- Numai bună pentru Remy.
O ridică de pe jos, o învârti cu mare viteză în toate direcțiile, folosindu-se de mâini și, mai ales, de degete, execută câteva mișcări rapide inspirate parcă din filmele cu arte marțiale, zâmbi din nou în colțul gurii, mulțimit de sine, și, astfel înarmat, plecă cu pași degajați spre ieșirea din șantier. Nu apucă, însă, să meargă prea mult, când, de după un morman de cărămizi, apăru un individ înalt, solid, cu fața congestionată și cu un pistol în mână îndreptat spre Remy.
- Nu ești foarte atent la ce se întâmplă în jurul tău, nu, Gambit? Doar la poker ești cu ochii în patru. Să nu cumva să vadă cineva că trișezi! vorbi, nervos, individul.
Nu părea să aibă mai mult de 23 de ani, dar era clar mai în vârstă decât Remy. Clocotea de nervi, cu privirea înnegrită de furie și cu pistolul îndreptat spre băiatul din fața lui.
- Ce vrei de la mine, Spade? întrebă, pe un ton neobișnuit de calm, Remy, fără să schițeze vreo mișcare care să sugereze că i-ar fi câtuși de puțin frică de cel din fața lui.
- Îmi vreau banii înapoi! Banii pe care i-am pierdut la poker pentru că tu trișai! zise Spade pe un ton supărat și, înainte ca Remy să facă vreo mișcare, completă, urlând: Și să ridici mâinile în aer!
Remy ridică încet mâinile în aer, fără sa dea drumul bării de fier, zâmbi malițios și vorbi pe un ton superior:
- Dacă ridic mâinile, nu mai am cum să caut în palton să îți dau banii, nu-i așa, Spade?
Spade scuipă nervos în dreapta lui și vorbi, iritat:
- Te crezi deștept, nu, Remy? Te crezi foarte deștept, crezi că poți să fraierești pe oricine vrei, crezi că toți suntem proștii tăi...
- Nu știu cum să ți-o spun, Spade, dar tu cu siguranță ești prost, vorbi Remy, schimbând brusc tonul sarcastic cu unul amenințător.
Lăsase la o parte și figura superioară, zâmbetul din colțul gurii și sclipirea ironică din ochi. Acum arăta înspăimântător, cu ochii încruntați, și dinții strânși în spatele buzelor arcuite. Chiar și mâna se încordase pe bara metalică de deasupra capului său. Avântul lui Spade se curmă la văzul acestei imagini, iar Remy asta aștepta. Mută piciorul drept un pas în față, iar cu mâna dreaptă, cea în care ținea bățul de fier, îl lovi pe Spade cât putu de tare peste mână. Acesta scăpă pistolul, care zbură într-o groapă ce urma să fie cimentată a doua zi. Spade se dădu câțiva pași înapoi, schimbându-se la față la fel de brusc ca și Remy. Acesta începu să se apropie de el amenințător, cu pași apăsați, vorbind pe un ton ferm și rece, în timp ce căuta ceva într-un buzunar interior al paltonului:
- Îmi vrei banii, nu, Spade? Dar nu mai ești așa curajos fără pistol, nu?... Vrei să îți arăt o șmecherie cu cărțile?...
Spade se bâlbâia de frică, fără să reușească să scoată niciun cuvânt inteligibil. Remy scoase unul din pachetele de cărți de joc pe care le avea întotdeauna cu sine, îl amestecă bine de tot și i-l întinse lui Spade.
- Alege o carte.
Spade se uita îngrozit la Remy, și, tremurând, scoase o carte din pachetul din fața lui. Remy puse pachetul la loc în buzunarul interior al paltonului și atinse cu blândețe cartea din mâna lui Spade cu degetele. O pipăi un pic fără să se uite la ea, menținându-și privirile înfipte în ochii speriați din fața lui.
- Frumoasă carte, zâmbi Remy amar. Valetul de treflă.
Apoi se apropie de el și îi mârâi în ureche:
- Să nu mă mai cauți niciodată!
Spunând asta, Remy o luă la fugă, lăsându-l pe Spade cu valetul de treflă în mână, privind speriat în urma lui. La câteva secunde după ce imaginea lui Spade se pierdu în urma lui Remy, mistuită de întunericul nopții, o explozie zgudui liniștea șantierului. Valetul de treflă nu mai era.

Următorul mesaj este doar o părere personală, în calitate de consumator de artă şi nu de critic:
Super capitol desi mi se pare ca ai sarit cam pripit asa adica fara nici o parte de legatura intre capitolul anterior care se terminase cu plecare lui remy pe scarile de urgenta si santierul acesta...Dar a fostsuper tare:X...Bravo ><

Următorul mesaj este doar o părere personală, în calitate de consumator de artă şi nu de critic:

Foarte tari ultimele capitole. Deja începe acţiunea, iar Remy începe a-şi dezvălui ,,talentele". Nu ştiu, am observat că fata aia, prietena lui Remy, era cam puerilă, ca să zic aşa. Cel puţin asta am dedus din comportamentul ei şi din dialogul ce-l purta cu Remy. Anumite secvenţe m-au făcut să cred că ai făcut-o cât se poate de intenţionat. Secvenţe în care tu, ca şi narator, adopţi o atitudine severă împreună cu Remy fată de ea: ,,Ce proastă era!", ,,decis să îi zică vreo două vorbe de dulce". În rest, mi-a plăcut mult. Nici o greşeală n-am observat. Era un cuvânt la care ai greşit litera, dar doar atât. Baftă şi spor la scris!




Bully.

Remy bănuia că Spade e încă în viață, dar era, totodată, sigur că îl speriase suficient cât să nu mai aibă vreodată de-a face cu el. Adevărul era, însă, aşa cum spusese Spade, că Remy trişase urât de tot în noaptea aceea la poker, profitând de cantităţile mari de alcool consumate de ceilalţi participanţi la joc, şi îi privase pe aceştia de bani buni. Peste 1500 de dolari. Dar ce era să facă, cum altfel poate unul ca el să supravieţuiască? În plus, poker-ul şi femeile sunt pasiunile lui cele mai mari, nu le poate niciodată rezista. Se pare că avusese dreptate cine-i spusese că îi calcă tatălui său pe urme...
- Eu nu o să ajung niciodată un beţiv ordinar, ca el, care să îşi omoare soţia în bătaie, mormăise el, la acel moment, fără să creadă nici el, însă, ce spusese.
Dar în acest moment nu se gândea la asta. Fuma absent o ţigară, stând turceşte pe un morman de lăzi pline cu marfă, în ceea ce părea să fie ieşirea dintr-o gară de trenuri marfar. Noaptea era neagră şi adâncă, iar Remy avusese grijă să se aşeze în cel mai ferit de lumină loc din toată staţia. Se uită preocupat la ceasul de mână şi mormăi:
- Ce dracu’, trebuia să fi plecat până acum...
Strivi țigara în lada pe care era așezat și aruncă nepăsător chiștocul pe jos. Își scoase unul din multele pachete de cărți de joc dintr-un buzunar interior al paltonului și începu să amestece cărțile cu o deosebită rapiditate și îndemânare, mâinile funcționând parcă singure, ca și cum s-ar fi născut cu acest talent. Din plictis, trase prima carte din spatele pachetului, amestecat acum, și o întoarse: dama de inimă roșie.
- Tu trebuie să fii doamna mea norocoasă, vorbi Remy, zâmbind galeș cărții de joc. M-ai salvat din multe rahaturi așa că cel mai corect ar fi să te pun deoparte, într-un loc special.
Acestea fiind spuse, își ascunse cartea într-un alt buzunar decât cel în care își ținea de obicei pachetele de cărți de joc și, când să reînceapă să amestece cărțile, auzi din depărtare un sunet strident: se apropia un tren. Remy se ridică în picioare, strânse pumnul pe bara de fier pe care o ținea în mâna dreaptă și se încordă. Nu avea mult timp la dispoziție, deci trebuia să fie precis și rapid. Mai mult decât atât, era singura șansă pentru el să plece în această noapte.
- Haide... mârâi el, printre dinți.
Trenul se apropia destul de repede, iar Remy era pregătit. Când trenul trecea prin fața acestuia, băiatul era deja în aer, după ce își luase un avânt sănătos în prealabil. Folosise bara de fier ca la Jocurile Olimpice, ajutându-se de ea ca să sară direct pe tren. Ateriză cât de silențios se putea, în situația dată, și constată cu bucurie că nimic nu se schimbase în comportamentul trenului, ceea ce însemna că nimeni nu știa că un băiat de 17 ani, probabil căutat pentru incendiere din culpă, tocmai sărise 5 metri, aterizând pe un tren cu care avea să călătorească ilegal. După această cugetare, Remy porni în căutarea unui vagon de marfă cu ușa deschisă, din diverse motive. Îl găsi destul de repede și, cu multă agilitate, se strecură direct în el. Se tolăni într-un colț al vagonului, își împreună mâinile pe piept și închise ochii.
- Noapte bună, Remy, șopti el, pentru sine.
Remy ținu ochii închiși pentru câteva secunde, apoi îi deschise brusc. Se întâmplaseră mult prea multe în numai două zile.
- Eu de ce i-am promis că mă întorc? se trezi el vorbind de unul singur.
În mintea lui apăru imaginea unei fete frumoase, care, cu o noapte înainte, îl îmbrățișa goală, sub o pătură groasă, în subsolul unei case.
- Și subsolul... Dacă mă prind? mormăi el cu voce tare, continuând să reflecteze în continuare la viața lui.
Și, fără să vrea asta, Remy începu să își amintească întreaga lui copilărie, tecutul de care fugea și pe care îl ura atât de mult. Certurile, lipsa de bani, mama moartă, tatăl bețiv. Fuga de acasă, jocurile de noroc, furturile, cărți de joc explodând oricând e nervos, frustrat sau trist. O lacrimă involuntară își făcu apariția în ochii lui Remy. Băiatul plângea rar, doar când se umplea paharul, dar atunci când o făcea, o făcea cu tot sufletul.

Aceasta este o parere personala in calitate de consumator de arta si nu de critic:
Frumos capitol frate.Emotionant, in special finalul.Greseli de gramatica sau ortografie nu am observat, dar nici nu este de mirare la tine.Povestea lui Remy este una intradevar coplesitoare, trecutul il urmareste, acum si imaginea fetei il "bantuie". Sentimental textul este full.Poate in urmatorul capitol pui si ceva actiune ca sa echilibrezi sentimentalismele cu duritatea ca sa zic asa si totul o sa fie perfect.Super capitol, super fic, astept continuarea.

Următorul mesaj este doar o părere personală, în calitate de consumator de artă şi nu de critic:

Hai că mi-a plăcut mult capitolul ăsta. Foarte tare modul în care ai descris atmosfera. Cursiv, fără greşeli (mbine, cred că ai avut doar un cuvânt incomplet), dar în rest e foarte ok. Acuma na', cursiv-cursiv, dar singurul lucru care a scârţâit, cred eu, este acel ,,Peste 1500 de dolari." Nu ştiu, părerea mea e că o virgulă după ,,îi privase pe aceştia de bani buni." mergea mai bine, ca apoi să redai suma. Spun asta pentru că atunci când cititorul citeşte fraza, se opreşte la punct, iar apoi începe să citească următoarea propoziţie, care în momentul de faţă nu-i neapărat o propoziţie, ea neavând predicat şi subiect, cred, nu ştiu, am mai uitat din gramatică. Dar ideea asta-i, opreşti cititorul, iar apoi urmează ceva sec, asta afectând puţin cursivitatea capitolului.
Pe urmă, mnu ştiu, la scena în care a sărit pe tren. Era perfect dacă ofereai ceva detalii despre viteza trenului, iar în momentul în care a sărit, tot nişte detalii. Oricum, e de înţeles că în caz de avea viteză mică, putea să se urce din mers, dar aşa... nu cred că dacă un om ar sări pe un tren în modul ăsta, ar ateriza ţeapăn, fără să se rostogolească niţel şi chestii de genul. În plus, băgai un oarecare contrast între atmosfera nostalgică şi suspansul creat în momentul săriturii. Cam asta e, baftă şi spor la scris!



Bully.

Trecuseră vreo trei zile de când Remy plecase cu marfarul, fără să știe cu exactitate unde merge. Se mai oprise prin câteva gări, mai luase câte ceva de mâncare, se ascunsese de cei care veneau să mai încarce sau să descarce cutii din tren sau doar să verifice că totul e în regulă și se gândise la viața lui. Noaptea se lăsase din nou, iar Remy stătea întins pe jos, privind tavanul vagonului.
Se făcea că ajunsese din nou într-o gară, dar una foarte mare. Oriunde se uita, peronul nu se mai sfârșea, oricât s-ar fi străduit băiatul să străpungă cu privirea orizontul. Gara era plină de oameni, sute, poate chiar mii. Cu toate astea, Remy o văzuse din prima și continua să o fixeze cu privirea fără să o piardă prin masele mari de persoane care se perindau printre ei. Și, deși se vedea că fata stă pe loc, Remy se îndepărta de ea tot mai mult.
- Stai, unde pleci? întrebă el, luând-o la fugă înspre ea.
Nu primi, însă, niciun răspuns. Fata se îndepărta, în aceeași manieră statică, tot mai repede și mai mult, cu toate că Remy alerga către ea.
- Stai, vreau să vorbesc cu tine! urlă Remy după fată. Zi ceva!
Fata deschise gura să spună ceva, dar dinăuntrul gâtlejului ei nu ieși nimic altceva decât sunetul strident al unei locomotive care frânează brusc.
Remy se trezi ud leoarcă, respirând incontrolabil și zgomostos, pentru a constata că marfarul cu care circula clandestin se oprise neprogramat și brusc. Se ridică în picioare și își scoase capul prin ușa deschisă. Era foarte departe de locomotivă, iar noaptea neagră îl împiedica să vadă despre ce e vorba. Așa că, folosindu-se de agilitatea sa neobișnuit de dezvoltată, se prinse cu ambele mâini de acoperișul trenului și se sui pe el. Târându-se pe burtă, în liniște și cu precauție, se apropie de locomotivă, atât cât să audă ce vorbeau mecanicul cu un polițist.
- ...așa am zis și eu, o să stau aici toată noaptea? vorbea mecanicul, pe un ton iritat.
- N-avem ce face, echipajele de descarcerare abia au plecat din Las Vegas, știți și dumneavoastră ce trafic e acolo, mai ales la ora asta, mormăi absent polițistul, mâzgălind o foaie, probabil un raport pentru superiorii săi.
Remy abia acum observase că în fața locomotivei se afla un morman de fiare, ce fusese cândva o dubă. Asta nu era tot. Involuntar, băiatul tresărise atunci când auzise numele de Las Vegas, capitala jocurilor de noroc și a pokerului. Instinctiv, își pipăi unul din numeroasele pachete de cărți de joc din buzunarul interior al paltonului.
- Păi și cât poa' să le ia să ajungă din Vegas până aici, frate? Că sunt 5 kilometri, las-o dracu'! se răsti, nervos, de-a binelea, mecanicul.
- Sunt 5 pe drumul vechi. Dacă e să discutăm așa, sunt mai puțin de 2 prin pădure, pe potecuța ce dă în suburbii, dar echipajul de descarcere nu prea poate să vină pe-acolo, nu? răspunse, pe un ton ironic, polițistul, fără să-și ridice ochii din raportul din mâna lui.
- Mai puțin de 2 kilometri? șopti Remy pentru el, vizibil fericit.
Nu mai așteptă finalul conversației. În întunericul negru, ajutat de lumina farurilor marfarului și a mașinii de Poliție, distinse potecuța despre care polițistul spunea că ducea în Las Vegas. Sau, cel puțin, asta intuia el. Sări cât de silențios putea de pe tren și porni hotărât spre pădurea care stătea între el și orașul care nu doarme noaptea. Știa că pădurea, noaptea, nu e chiar cel mai sigur loc din lume, dar ce nu făcea Remy pentru o partidă adevărată de poker?
- Plus că, oricum, am niște arme cel puțin ieșite din comun la mine, vorbi el, cu voce tare, mai mult ca să își facă singur curaj.
Acestea fiind spuse, Remy pătrunse în pădurea deasă, străpungând întunericul nopții cu privirea, încordându-și ochii la maxim, pentru a nu abandona potecuța care îl ducea în Las Vegas, abia vizibilă prin iarba deasă și mormanul de pietre, frunze și crengi de pe jos. Adevărul era, însă, că locul acesta denota o oarecare stare de teamă oricui, chiar și lui Remy, un băiat obișnuit deja cu situații riscante și, mai ales, periculoase. Cu nu mai puțin de patru zile în urmă, dinamitase, practic, un geam întreg pentru a-și salva pielea de celulele din pușcărie și îl rănise grav pe Spade, un personaj destul de respectat al străzilor New Orleans-ului, care avusese un pistol în mână în primă instanță.
Tot felul de gânduri năvăleau repede, aglomerându-se în mintea lui Remy, dar, la un moment dat, băiatul tresări și băgă mâna în buzunarul interior al paltonului, pregătit, strângând, totodată, în mâna cealaltă bara de fier. În spatele lui, cineva călcase o ramură sau un mănunchi de frunze uscate. Nu era singur în pădure...

Aceasta este o parere personala in calitate de consumator de arta si nu de critic:
Poi se pare ca se complica situatia.Initial credeam ca Remy v-a ajuta la descarcerare, dar mi-am schimbat repede parerea.Se pare ca fata chiar il urmareste pe baiat, chiar daca doar in vise.Siituatia lui psihica devine destul de tensionata, ca si cea din padure de altfel.Well...urmatorul capitol cred ca o sa fie interesant.