Mortal Kombat: Trecutul

Acest fic este nerecomandabil persoanelor sub 14 ani. Conține:
- limbaj ce poate fi interpretat ca fiind vulgar.
- scene explicite de violență fizică.
- scene de nuditate sau ce pot sugera actul sexual.

Notă: Mortal Kombat: Trecutul este un fic inspirat din universul Mortal Kombat. Este prima parte din seria de cinci a fic-ului Mortal Kombat. Acest fic a mai fost postat pe un singur alt forum în prealabil și, dacă există creații asemănătoare, ele există fără știința sau acordul meu și fără ca eu să mă fi inspirat din ele sau creatorii lor din fic-ul meu, excepţie făcând un anumit forum pe care mi-am descoperit fic-ul postat de un utilizator fără consimţământul meu. Am rugămintea să ignoraţi acea postare din acel forum, în cazul în care o găsiţi.

MORTAL KOMABT: TRECUTUL

Pentru ca Mortal Kombat să poată fi înțeles, trebuie știut cum s-a ajuns la Mortal Kombat. Și, mai ales, de ce. Răspunsul cel mai simplu ar fi ”firea umană”, dar, cu siguranță, acesta nu ar coborî sprâncenele ridicate la citirea primului rând. Prin urmare, este recomandabilă prezentarea răspunsului mai complex.

Cu mulți, foarte mulți ani în urmă, după cum este știut de către toți, a avut loc în spațiu, așa cum spun și cărțile de știință, de altfel, fenomenul care poartă numele de Big Bang: o explozie de energie și materie de proporții colosale care a creat Universul, așa cum este cunoscut de toți, și astăzi: galaxii, planete, stele, ș.a.m.d.. Povestea Mortal Kombat, însă, se rezumă la galaxia cunoscută sub numele de Calea Lactee. Mai exact, ea are loc chiar pe planeta Terra, cea pe care unii o numesc și ”Pământ”. Aici ar avea loc, însă, un conflict de termeni, prin urmare, recomandabilă este numirea acestei planete, ca ansamblu spațial și construcție fizică, materială, ”Terra”, așa cum o denumesc și cărțile de știință.

După Big Bang, după cum aceleaşi cărți de știință ne explică, Terra era doar lăcașul unor reacții chimice în lanţ între elementele care reacționau cu spațiul, în sine: uragane, inundații, furtuni, cutremure, erupții vulcanice, etc.. Lăsând la o parte elementele chimice care dau bătăi de cap de-a lungul anilor de școală și liceu, Terra era terenul de război al celor mai importante elemente naturale, cunoscute de toți, încă de mici: apa, focul și vântul. Iar, din acest punct, se abandonează lecțiile de istorie și știință, pentru că următoarele informații nu pot fi găsite în niciun manual școlar.

Când, unde, dar, mai ales, cum, nimeni nu va ști exact, dar cert e că din aceste elemente naturale au apărut Zeii care guvernează și astăzi Terra: Aar Tenn, Zeul Focului, Nekatur, Zeul Apei, și Fu Jin, Zeul Vântului. Și, concomitent cu apariția acestor trei Zei, a apărut și Shinnock, Zeul Suprem, care reprezenta, pur și simplu, timpul și spațiul și puterea absolută a infinutului. Cei patru Zei, eterni și omniprezenți şi fără sfârșit, guvernau, încă de atunci, Terra, luând decizii înțelepte și intervenind în cursul natural al dezvoltării planetei numai atunci când era imperios necesară intervenția lor. Iar ei existau, încă de atunci, prin prisma puterilor lor veșnice și a înțelepciunii fără de sfârșit. Astfel, au ajuns ei să fie cunoscuți ca ”Zeii Înțelepți”.

”Pământul a fost creat în 6 zile”, spune Biblia. Fals. Pământul a fost creat în a șasea zi. Zeii Înțelepți au creat în 6 zile cele 6 lumi paralele identificate în timp și spațiu cu planeta Terra. În prima zi, a fost creată Edenia*, cu oameni frumoși și nemuritori, înțelepți și fericiți, unde primăvara este veșnică, iar pădurile sunt răcoroase și veșnic verzi. În cea de-a doua zi, a fost creat Haosul**, unde cei mai înfricoșători monștri și cele mai groaznice plăsmuiri ale fricii pot prinde formă și păși liber pe târâmul zguduit de erupții vulcanice și cutremure, ucigându-se între ele și existând doar pentru a curma existența altora. În cea de-a treia zi, Zeii Înțelepți au creat Spațiul Imposibil, unde toți locuitorii pot să-și dezvolte abilitățile inteligenței și spiritului până la punctul în care nimic, literalmente, nu mai devine imposibil. În această lume, totul e relativ și depinde de percepție, prin urmare, în afara Zeilor Înțelepți, toți văd și simt această lume în mod diferit. În cea de-a patra zi a fost creat Tărâmul Neființei, care poate fi asemuit cu cimitirul sufletelor tuturor celorlalte lumi. Aici nu există decât moarte, spirit și noapte veșnică. În cea de-a cincea zi, Shinnock a creat, singur, Lumea De Dincolo, unde răutatea este cuvântul de ordine și tirania, sistemul de guvernare. În răspuns la decizia lui Shinnock de a crea singur o lume, Fu Jin, Aar Tenn și Nekatur au creat, în cea de-a șasea zi, Pământul, pentru a defini bunătatea ca fiind opusul răutății.

Din acest moment au trecut sute, mii și, poate, chiar milioane de ani, timp în care lumile se dezvoltau singure, iar intervențiile Zeilor Înțelepți ar putea fi numărate pe degetele de la o singură mână. Însă, la fel cum în orice poveste de istorie există un punct-cheie care zguduie derularea normală a evenimentelor, la fel s-a întâmplat și în povestea aceasta. La fel cum Zeii Înțelepți au apărut, pur și simplu, din timp și spațiu și elementele naturii, la fel, în existența lui Shinnock, au apărut doi fii.
___

* = De unde și referirea din Biblie la Rai și ca ”Eden”.
** = Referirea la Haos poate fi găsită în Legendele Olimpului, ca fiind tărâmul stăpânit de Hades.

Între Rayden și Shao Kahn erau atâtea diferențe încât era și greu de crezut că între ei ar putea exista vreo asemănare. Încă de când erau mici copii, acest lucru se putea observa cu ochiul liber. Rayden era calm și răbdător, Shao Kahn avea izbucniri de furie și dădea dovadă de grabă tot timpul. Rayden zâmbea, Shao Kahn se încrunta. Rayden stropea florile din grădinile Templului Zeilor Înțelepți, Shao Kahn le pârjolea. Amândoi erau fiii lui Shinnock, care s-a dovedit, în timp, a nu fi tatăl înțelept și iubitor, așa cum s-ar fi căzut titulaturii de Zeu Suprem. Astfel, Rayden s-a atașat mai mult de Fu Jin, Zeul Vântului, decât a făcut-o de tatăl său. Shao Kahn, însă, a rămas o fire singuratică.

În afara acestui amănunt care le lega destinele, cei doi frați mai aveau două lucruri în comun. Fiind fiii Zeului Suprem, amândoi au făcut dovada, de mici, că posedă abilități supranaturale. Rayden scăpăra fulgere din propriul trup, dispărea, pur și simplu, dintr-un loc și apărea într-altul și putea chiar controla, într-o oarecare măsură, descărcările electrice din spațiu. Sub supravegherea atentă a lui Fu Jin, Rayden a învățat să-și controleze puterile și să le folosească cu înțelepciune și iscusință. Tot el i-a pus numele de ”Copilul Fulgerului”.
Shao Kahn a dat dovada, de mic, unei puteri fizice ieșite din comun, chiar și pentru fiul unui Zeu Înțelept. Putea ridica fără probleme greutăți imense și sfărâma numai cu puterea pumnului blocuri întregi de granit. Mai mult decât atât, răutatea care mocnea în el încă de mic se exterioriza prin descărcări de energie, de culoare verde, care pârjoleau totul în cale. Singur, și-a cultivat puterile și a ajuns să le controleze periculos de bine.

Setea de perfecțiune era cealaltă asemănare dintre cei doi. Conștienți fiind că puterile pe care le dețin trebuie ținute sub control și, mai mult, aprofundate, amândoi au studiat artele marțiale și s-au antrenat intens. Zilnic, fiecare din ei petrecea ore întregi meditând și scormonind adânc în spiritul lor pentru a deveni mai puternici, mai vigilenți, mai buni. Zilnic, fiecare din ei petrecea ore întregi exersând mișcări și repetându-le până la perfecțiune. Zilnic, fiecare din ei petrecea ore întregi dedicându-se celor mai complexe și dificile tehnici de arte marțiale și meditație cunoscute vreodată. Și, astfel, după ani de zile de antrenament, toți Zeii Înțelepți trebuiau să recunoască faptul că nu mai aveau în Templul lor niște copii, ci luptători desăvârșiți, adevărați fii de Zeu Înțelept.


- Am somat acest Sfat al Zeilor Înțelepți pentru a discuta o problemă foarte importantă de ordin intern, începu Shinnock, pe un ton grav.

Nekatur și Aar Tenn se mulțumiră să ridice sprâncenele, neîncrezători. Fu Jin se încruntă. De ceva vreme, toți trei simțeau că Shinnock nu mai este același Zeu Înțelept care apăruse din timp și spațiu, chibzuit și corect, ci că ascunde ceva, că este măcinat. Poate acum aveau să afle despre ce e vorba.

Shinnock părea un bărbat perfect comun. Oricine s-ar fi întâlnit cu el față în față, fără să știe că este un Zeu Înțelept, nu i-ar fi acordat nicio atenție. Construcția feței era caucaziană, cu părul de lungime medie, brunet și dat pe spate, ușor ondulat. Purta un cioc ras uşor neglijent şi avea ochii de un negru pătrunzător. Era de înălțime medie și întreaga lui vestimentație era de culoare neagră. Purta o bluză care-i ajungea până la jumătatea coapselor, de sub care ieșea o pereche de pantaloni strâmți, care intrau în niște cizme cu vârf metalic, ușoare, din piele neagră, din care ieșeau și intrau funii solide de culoare albă. Peste întreaga această costumație era aruncată o pelerină subțire cu glugă, care-i stătea trasă mereu peste frunte, abia lăsându-i ochii la vedere.

În general, privirea lui Shinnock era impunătoare, ascuțită, ca două raze laser care-ți scanau gândurile. De cele mai multe ori, când Zeul Suprem fixa pe cineva cu această privire, chiar asta făcea. De ceva vreme încoace, însă, privirea lui Shinnock era umbrită de o sclipire ciudată, parcă neliniștită, iar ceilalți trei Zei Înțelepți observaseră asta.

După câteva secunde de neliniște, primul care rupse tăcerea fu Zeul Vântului:
- Este legat de fii tăi, nu-i așa?

Excelenta povestire, ai redactat minunat intregul text si ai facut o treaba grozava cu descrierea. Notele de subsol acorda fic-ului un aer de profesionalism, pot spune, iar faptul ca ai facut mentionarile acelea la inceput arata ca te implici mult in ce faci si esti perfectionist.

Ca sa intru in subiect, de cand am urmarit prima oara Mortal Kombat (sa fi fost acum 7-8 ani) am fost fascinat de poveste. Intreaga idee mi s-a parut extraordinara, lupte, kung-fu, puteri supranaturale si chiar si personajul ala cu patru brate care la un moment dat ma speria de-a binelea. Ce faci tu este arta, am mai vazut fic-uri care puneau in scena o poveste deja realizata si la care ei adaugau propria conceptie, dar acest fic e la un cu totul alt nivel.

Fu Jin îl săgetă cu privirea, dar Shinnock rămase neclintit. Nu degeaba era el Zeul Suprem și nu vreunul din ceilalți trei. Pentru o secundă, Zeul Vântului clipi și-și mută ochii într-o altă direcție, dar și-i fixă din nou în privirea lui Shinnock, imediat apoi. Numai acea secundă fu, însă, suficientă pentru Zeul Suprem să zâmbească malițios, mândru că i se recunoscuse din nou, chiar și indirect, supremația în duelurile privirilor și minții.

- Da, Fu Jin, este legat de fii mei, vorbi Shinnock, la fel de grav ca prima oară.
În comparație cu Shinnock, Fu Jin parcă voia să lase impresia că este special. Figura sa avea construcție asiatică, iar ochii săi mici și lungi aveau pupila aproape la fel de albă ca retina, foarte greu putând cineva să facă distincția între cele două. Părul său drept, lung și alb, era strâns în creștetul capului într-o coadă de cal, lăsată să cadă până pe la sfârșitul cefei, iar bărbia-i era rasă impecabil și, una peste alta, părea mult mai îngrijit decât Shinnock, ca și cum ar fi fost doritor să arate celor ce aveau ocazia să-l vadă că este un Zeu Înțelept. Era, ca și Shinnock, de înălțime medie și purta un maieu alb, strâns peste corpul său musculos, care intra în pantalonii largi, de pânză, albaștri. Pantalonii erau strânși cu o curea mare, neagră, cu o cataramă la fel de mare, ce înfățișa conturul gâtului și capului unui dragon, văzute din profil. Cizmele din picioare, trase peste pantaloni, erau din piele neagră și-i ajungeau până sub genunchi. Aveau multe curelușe, ce intrau în catarame argintii, și, deși păreau grele în primă fază, erau, de fapt, ușoare și lesne de manevrat în viteză, numai bine pentru lupta corp la corp.

Cât despre caracter... Fu Jin avea un suflet bun, cu foarte multe calități despre care Shinnock îi spunea deseori că sunt tipic omenești. Și, chiar dacă Fu Jin se încrunta și-i răspundea pe un ton supărat că nu are nimic în comun cu locuitorii Pământului, în sinea sa se bucura, pentru că din totdeauna îi simpatizase pe aceștia cel mai mult din toate creațiile lor. Cu toate acestea, corectitudinea și chibzuința tipică unui Zeu Înțelept primau de fiecare dată când o decizie trebuia luată și, deși cu inima strânsă, dacă oamenii o meritau, pedeapsa sa era cruntă.

Shinnock scană preț de câteva secunde figurile celorlalți trei Zei Înțelepți înainte să vorbească din nou. Nekatur și Aar Tenn erau amândoi gânditori, parcă încercând să ghicească la ce se referea Shinnock, pe când Fu Jin era mai degrabă nerăbdător să afle despre ce era vorba.

- Rayden și Shao Kahn locuiesc de ceva vreme în Templul Zeilor Înțelepți. Cu toate acestea, niciunul din ei nu are titulatura de Zeu Înțelept. Și cred că sunteți de acord cu mine când spun că în acest Templu nu ar trebui să locuiască decât Zeii Înțelepți.
Aar Tenn și Nekatur încuviințară imediat cu un gest scurt din cap. Preț de câteva secunde, Fu Jin stătu în cumpănă, dar încuviință și el. Shinnock își reluă ideea:

- În aceste condiții, decizia logică la care ne conduce teoria precedentă este ca cei doi să părăsească Templul cât mai repede cu putință.
De data aceasta, Nekatur și Aar Tenn se lăsară așteptați câteva secunde până să încuviințeze din nou din cap, iar Fu Jin nu o mai făcu deloc. Îl fixă cu privirea pe Shinnock, încruntat, iar acesta îl privi impasibil înainte să-și reia din nou discursul:

- Cu toate acestea, cu toții am observat faptul că fii mei sunt, într-adevăr, înzestrați și au potențialul de a ni se alătura. Dacă nu amândoi, măcar unul din ei. De aceea, ce propun eu acum este ca Rayden și Shao Kahn să fie supuși la o serie de teste pentru obținerea titulaturii de Zei Înțelepți.

Nekatur încuviință de îndată, iar Fu Jin, deși avea o figură nesigură pe chip, căzu și el de acord cu raționamentul lui Shinnock. Deși în interiorul său nu era de fiecare dată de acord cu Zeul Suprem, chibzuința și corectitudinea cu care fusese înzestrat îl obligau pe Zeul Vântului să accepte că deciziile lui Shinnock erau, aproape de fiecare dată, deși drastice, corecte.

Aar Tenn rupse tăcerea și îl întrebă pe Zeul Suprem ceva previzibil:
- Și care să fie această serie de teste, Shinnock?
Zeul Suprem zâmbi ușor malițios. Nu era sigur care ar fi cea mai înțeleaptă decizie cu privire la acest amănunt, motiv pentru care dorea să se consulte și cu ceilalți trei Zei Înțelepți înainte.

- Asta mi se pare corect să stabilim de comun acord.

Va urma...

Din nou, Nekatur încuviință pe loc, iar Fu Jin îl urmă, zâmbind mulțumit, ca și cum i s-ar fi luat o mare piatră de pe inimă. Iar Aar Tenn, la fel de mulțumit ca și Zeul Vântului, încuviință și el.

Aar Tenn era, poate, pata de culoare dintre cei patru Zei Înțelepți. La propriu. Era un individ de etnie afro-americană, înalt, solid și bine făcut. Era ras în cap impecabil și avea o barbă destul de stufoasă, fără mustață, ceea ce-i dădea o înfățișare ușor sălbatică. Chiar și ochii cu pupile negre păreau răutăcioși, iar sprâncenele stăteau mereu încruntate. Cu toate astea, ca și ceilalți Zei Înțelepți, era bun la suflet și chibzuit, contrar felului în care arăta.
Purta o bluză din bumbac, foarte subțire și albă, largă la gât, care se întindea până aproape de genunchi, de sub care ieșea o pereche de pantaloni la fel de subțiri, din bumbac, de culoare roșie, un roșu aprins, aluzie evidentă la faptul că era Zeul Focului. Cizmele din picioare, în care intrau pantalonii, erau alcătuite din bucăți mari de piei de animale, la fel de subțiri, mulate pe picior și foarte comode, legate cu sfori. Întreaga sa costumație părea guvernată de ideea de comoditate.

- Are cineva vreo propunere? întrebă din nou Shinnock, privindu-i pe ceilalți Zei Înțelepți.
Tăcerea nu dură decât câteva secunde, pentru că Nekatur vorbi pentru prima oară la această întrunire:
- Ar trebui să fie supuși la un test care să ne arate cât sunt de chibzuiți. Cât de bine iau deciziile cele mai bune, pe loc, fără să aibă timp de gândire. Dacă vor deveni Zei Înțelepți, vor veni momente când va fi nevoie să facă acest lucru.

Fu Jin și Aar Tenn încuviințară imediat din cap, iar Shinnock adăugă:
- Perfect de acord. Înțelepciunea nu trebuie să-i lipsească nicidecum unui Zeu Înțelept, indiferent dacă se află sau nu sub presiunea timpului.
- Ar trebui să ne arate cât de bine știu să-și stăpânească puterile de care au dat dovadă. Noi controlăm elementele naturii și nu ele pe noi. Același lucru ar trebui să se aplice și la ei.
Atât Fu Jin, cât și Nekatur fură de acord cu propunerea lui Aar Tenn, iar Zeul Suprem încuviință și el:

- Autocontrolul. Dacă un Zeu Înțelept nu se poate stăpâni pe sine, nu are cum să stăpânească șase lumi.
Fu Jin vorbi și el, ușor meditativ, înfigându-și privirile în ochii lui Shinnock:
- Trebuie să dea dovadă de înțelegere, dar și de corectitudine. Zeii Înțelepți nu iau decizii incorecte, dar nici nu taie în carne vie, dacă nu este necesar.
Shinnock zâmbi malițios:

- Ah, da, echilibrul. Oricât de chibzuit și sigur pe tine ești, nu vei putea să dai o sentință corectă, fără să te detașezi, perfect obiectiv, de problema în sine.
Urmară din nou câteva clipe de tăcere. Shinnock profită de acest lucru pentru a vorbi din nou:
- Așadar, echilibru, înțelepciune și autocontrol. Un singur test ar trebui să fie suficient pentru a vedea care din fiii mei are sau nu are aceste proprietăți.
- Oare? întrebă Fu Jin, neîncrezător și ușor bănuitor.
- Cu siguranță, vorbi Nekatur, privind parcă prin Shinnock, ca și cum scotocea în amintiri, ignorându-i pe cei din jurul său.

Nekatur era cel mai retras dintre Zeii Înțelepți. Vorbea puțin și numai atunci când era neapărat necesar. Era introvertit și chiar greu de găsit, atunci când era nevoie de el. Era o fire singuratică și meditativă. Cu toate acestea, era la fel de corect și înțelept ca și ceilalți, dacă nu cumva, chiar cel mai corect și înțelept.
Zeul Apei era un bărbat de etnie indiană, cu păr brunet, ușor unsuros, tuns scurt, dar parcă neglijent, mustață scurtă și aranjată cu grijă, și piele unsuroasă, ca și cum ar fi fost veșnic acoperită de ulei. Avea sprâncene stufoase de sub care priveau doi ochi clari cu niște pupile de un albastru deschis cum nu se mai văzuse și, probabil, nu se va mai vedea vreodată.
Purta un fel de halat lung, de culoare albastră, închis cu foarte mulți nasturi, care îl acoperea în totalitate, de la călcâie până la gât. De sub halat se vedeau doar labele picioarelor, încălțate în niște sandale dintr-un material asemănător cauciucului, de culoare gri. Părea un pustinc tibetan, care a citit toate cărțile din lume pe parcursul vieții sale.

- Mortal Kombat, zise el, privindu-i pe ceilați Zei Înțelepți, brusc, ca și cum atunci se trezise dintr-o stare de meditație.

wow...asta pare o adevarata carte )
dincolo de comic, sa stii ca imi place, e interesant si voi citi in continuare
faci capotole lungi, ai o descriere frumoasa, putin dialog, pe perfect
bafta in continuare

- Da, Mortal Kombat, zâmbi Shinnock, la fel de malițios ca întotdeauna, cu o undă de mulțumire.
Într-o fracțiune de secundă, Fu Jin se ridică în picioare. Vocea lui răsună în toate încăperile Templului atunci când tună:
- VREI SĂ-I PUI PE FIII TĂI SĂ SE LUPTE ÎNTRE EI?!
Shinnock îl privi pasiv, cu o figură ce sugera că se aștepta la o astfel de reacție. Apoi, le analiză reacțiile celorlalți doi Zei Înțelepți. Susținerea lui Nekatur o obținuse, acesta fiind cel care spusese, de fapt, ”Mortal Kombat”, iar Aar Tenn părea înclinat să accepte, de asemenea, propunerea, judecând după privirea lui.
- Vezi tu, Fu Jin, din nou te-ai lăsat pradă afinităților tale pentru oameni. Este slăbiciunea ta cea mai mare, zise Shinnock, grav, privindu-l în ochi pe Zeul Vântului.
- Nu văd ce legătură are așa-zisa afinitate pentru oameni de care mă tot acuzi cu reacția mea, consider eu, naturală, la propunerea voastră, răspunse, apăsat, dar ceva mai controlat, Fu Jin.
- Întocmai. Naturală, îi replică Shinnock, zâmbind răutăcios și continuând să-l fixeze cu privirea.
Fu Jin se așeză, tăcut la loc. Închise ochii și, în câteva clipe, simți că accesul de furie precedent trecuse sub controlul său. Redeschise ochii și roti privirile împrejurul său. Toți ceilalți Zei îl priveau, așteptând, parcă, o reacție de-a sa.
- Întocmai... Naturală, murmură Fu Jin, pentru sine.
Preț de câteva secunde, judecă asupra situației. Închise din nou ochii, căutând parcă, un răspuns în interiorul său. Apoi, îi redeschise din nou și vorbi clar, pe un ton calm, adresându-se lui Shinnock, Aar Tenn și Nekatur:
- Mortal Kombat să fie.
Shao Kahn și Rayden fuseseră înștiințați de către însuși Shinnock de decizia luată cu privire la continuarea viețuirii lor în Templul Zeilor Înțelepți. Shao Kahn acceptase fără să crâcnească faptul că va trebui să se lupte cu fratele său, ba chiar părea încântat de idee. Rayden era, însă, nesigur cu privire la faptul că aceasta ar fi cea mai bună soluție la testul la care cei doi ar fi trebuit să fie supuși. Ceea ce nu înțelegea era motivul pentru care unul singur dintre ei trebuia să rămână în Templu și să primească titulatura de Zeu Înțelept, când puteau foarte bine să fie testați într-o altă modalitate și să aibă șansa să rămână amândoi. Cu toate astea, nu putea să se opună deciziei luate de tatăl său, Fu Jin, Nekatur și Aar Tenn și se văzu nevoit să accepte faptul că trebuia să se lupte cu fratele său în Mortal Kombat.
Cu o seară înaintea duelului, Rayden se cufundă în meditație. Deși făcea asta într-un mod regulat, în această seară, meditația lui Rayden era mai profundă decât de obicei, știind că următoarea zi aducea cu sine primul eveniment cu adevărat important din viața sa. Astfel îl găsi Fu Jin, Zeul Vântului, care pornise să îl caute.
- Rayden... vorbi acesta, pe un ton nesigur.
- Da, Zeu al Vântului?
Așa i se adresa Rayden lui Fu Jin ori de câte ori era deranjat de ceva la acesta. Cei doi puseseră deja bazele unei relații foarte apropiate, prin urmare Fu Jin deduse repede că ceva îl supăra pe fiul lui Shinnock.
- Mortal Kombat e cea mai bună decizie, Rayden. Știi că eu niciodată nu am încurajat violența, dar am fost din totdeauna un fan al luptei. Ți-am vorbit despre diferențele formidabile dintre cele două și mă așteptam ca tu să le știi deja, îi spuse, grav, Zeul Vântului lui Rayden.
Rayden îl privi fix pe Fu Jin. Supărarea lui se transformă în neînțelegere.
- De ce să câștige doar unul din noi? întrebă acesta, pe un ton supărat.
- Puteți câștiga amândoi, să știi, îi spuse Zeul Vântului, zâmbind complice și se îndepărtă.
Privindu-l, Rayden înțelese și figura lui se lărgi într-un zâmbet, de asemenea.

Va urma...

Bun, am recuperat si cu fic-ul acesta. M-ai surprins putin acolo la descrierea lui Aar Tenn, nu ma asteptam sa fie de culoare, insa nu stiu daca l-ai descris tocmai bine, fraza "de etnie afro-americana" mi se pare putin cam iesita din tema. Ma rog, nu stiu indicatiile spatio-temporale ca sa imi pot da cu parere la existenta afro-americanilor .
Deci aici isi are originea Mortal Kombat..interesanta abordare a conceptului, in plus acum stiu de ce se numeste "Mortal Kombat: Trecutul". Succes!

A doua zi, cei doi frați se aflau față în față în curtea Templului, la o distanță considerabilă, privindu-se încruntați. Între ei, tot la o distanță mare și descriind un fel de triunghi, se aflau cei 4 Zei Înțelepți. Dintre ei, Shinnock se afla un pic în fața celorlalți 3 și fu primul care vorbi:
- Am să vă mai explic încă o dată regulile Mortal Kombat, pentru a nu exista probleme.
Shao Kahn îl săgetă cu privirea pe fratele său și mârâi, suficient de încet și apăsat, dar suficient de tare cât acesta să îl audă:
- Am să te distrug.
Rayden nu schiță niciun gest vizibil, deși sprâncenele sale se încruntară mai mult decât înainte. Era un tânăr frumos, caucazian, ca și tatăl său, dar mai înalt decât acesta. Avea părul tuns scurt și ridicat neglijent în sus, de o culoare ciudată, galbenă. Purta un fel de bluză de pânză, albă, fără mâneci și largă la gât, care îi acoperea toracele. Pantalonii săi erau strâmți pe picioare și, de asemenea, din pânză albă, intrând într-un fel de cizme din piei de animale, prinse cu sfori negre.
Shao Kahn, pe de altă parte, arăta ca un sălbatic. Mai înalt decât Rayden, tot caucazian, solid și musculos, cu capul ras imaculat, nu purta nimic până la brâu, unde o curea asemănătoare cu cea a lui Fu Jin, doar că mai lată, susținea niște pantaloni negri de pânză, care-i ajungeau până pe la glezne. În picioare avea un fel de sandale cu talpă de lemn, oarecum asemeni lui Nekatur, însă mult mai mari, bineînțeles. Ochii săi negri și răi erau veșnic încruntați, iar vocea groasă bubuia de fiecare dată prin împrejurimile Templului, ori de câte ori Shao Kahn se supăra, lucru care se întâmpla destul de des.
- Nu aveți limite de spațiu. Nu aveți limită de timp. Nu aveți limite de mișcări sau tehnici pe care le puteți folosi. Trebuie doar să vă asigurați că adversarul este învins, nu ucis, vorbi Shinnock.
- O să-mi fie greu să mă abțin, mârâi Shao Kahn, fixându-l cu privirea pe fratele său, care se mulțumi din nou să se încrunte și mai tare.
- Luptați! strigă Shinnock și, chiar atunci, Shao Kahn atacă.
Descărcă o mare cantitate de energie verde din corpul său și o direcționă înspre Rayden, care fu lovit în plin și catapultat pe spate. Se sprijini în coate, încă amețit de lovitură și scutură din cap, ridicând privirile, la timp pentru a-l vedea pe Shao Kahn venind în fugă înspre el și ridicând un picior, gata să-l calce pe cap. Mai mult din reflex, se rostogoli pe o parte, chiar la timp, deoarece piciorul lui Shao Kahn lovi locul în care fusese Rayden cu numai o secundă înainte ca acesta să se ferească. Se ridică în picioare, dar fu lovit în plin, în față, de pumnul lui Shao Kahn. Pe următorii câțiva reuși să-i pareze, ambiționat de modul defensiv în care începuse duelul, dar lupta părea foarte dezechilibrată. Shao Kahn își arunca pumnii asupra lui Rayden, iar acesta nu făcea decât să se apere, fiindu-i aproape imposibil să se gândească la o strategie câștigătoare.
Atunci, îi veni o idee. Se feri de un nou pumn aruncat de fratele său înspre figura lui și se teleportă, dispărând într-o descărcare electrică din fața lui Shao Kahn și apărând în spatele său la câțiva metri. Când acesta se întoarse, fu lovit în plin de un fulger pe care-l lansase Rayden. Shao Kahn scutură din cap și, urlând sălbatic, se năpusti asupra fratelui său, demarând o serie de lovituri cu pumnii și picioarele, pe care Rayden nu putea decât să le pareze cât de repede și de bine putea. Shao Kahn reuși să îl lovească cu pumnul în față pe Rayden și, profitând de momentul de slăbiciune, descărcă din nou energie negativă verde din corpul său, aruncându-l din nou pe Rayden câțiva metri în spate. Creă din energia sa verde un ciocan imens, din lemn, cu care se năpusti asupra fratelui său, care încă se resimțea pe jos.
Și din nou Rayden deschise ochii la timp pentru a-și vedea fratele gata să-i crape capul. Ca și prima oară, se rostogoli pe o parte, lăsându-l pe Shao Kahn să lovească cu toată forța cu ciocanul în praf. Urlând, Shao Kahn își retransformă ciocanul în energie verde pe care o aruncă înspre Rayden. Și, din nou, acesta se teleportă la timp, în siguranță, în spatele lui Shao Kahn. Decis, se aruncă asupra lui, zburând, practic, prin aer, cu mâinile întinse în față și, luate fiind laolaltă forța și viteza loviturii și descărcările electrice care-i scăpărau lui Rayden din corp, ciocnirea fu cruntă pentru Shao Kahn. Se văzu aruncat câțiva metri în spate într-un perete mare de piatră care cedă la contactul cu el.
Rayden îl privea încordat, neștiind dacă fratele său mai putea continua lupta. Dintre dărâmături se auzi, însă, clasicul urlet sălbatic al lui Shao Kahn. Cu ciocanul în mână și scăpărând energia-i verde din corp, Shao Kahn se năpusti asupra fratelui său, decis să-i aplice lovitura finală, însă balanța înclinase deja în favoarea lui Rayden. Concentrându-se intens și ridicând o mână în aer, Rayden făcu ca asupra lui Shao Kahn să cadă un fulger în toată puterea cuvântului, care-l lăsă semi-conștient întins pe jos.

Ai descris frumos lupta , dar si emotiile care umpleau atmosfera, atat ale zeilor, cat si a celor doi pretendenti. Am sa trag o concluzie pripita si voi zice ca Rayden a invins, deci sunt deja curios daca nu este cumva o intorsatura de situatie si daca nu e, sa vad ce se intampla cu Shao Khan.

Precaut, se apropie de el pentru a vedea dacă mai poate continua lupta. Era încă în viață, dar învins. Rayden îl privi cum tremură incontrolabil din tot corpul, în urma contactului cu atâta electricitate și se întoarse cu fața către Shinnock, străpungându-l cu privirea, ca și cum ar fi vrut să-i dovedească că s-ar fi înșelat cu ceva. Spre surprinderea tuturor, însă, Shinnock vorbi, clar și răspicat:
-Termină-l.
În clipa aceea, Rayden rămase ca trăznit, iar Fu Jin, neputându-se controla, din nou, îl privi încruntat pe Zeul Suprem. Acesta, însă, nu schiță niciun gest, urmărindu-l cu atenție pe fiul său. Rayden se întoarse, încet, către Shao Kahn, care mormăia ceva prea puțin inteligibil, respirând sacadat și greu.
- Nu. E fratele meu, nu pot să fac așa ceva, vorbi Rayden apăsat.
Și fără să mai aștepte vreo reacție din partea cuiva, se teleportă.
Așa cum se așteptase, Fu Jin îl găsi pe Rayden pe acoperișul Templului, pe înserat. Ca de obicei, acesta privea apusul de soare, meditând.
- Ai făcut un gest mare astăzi lăsându-ți fratele în viață, Rayden, îi spuse Zeul Vântului.
- Nu pot să înțeleg de ce tata i-a poruncit fiului său să-și ucidă fratele, replică Rayden, pe un ton supărat.
- Poate a fost încă unul din testele sale, îi spuse Fu Jin, pe un ton împăciuitor. La urma urmei... este Zeul Suprem, nu?
Rayden îl privi pe Zeul Vântului cu o figură gânditoare. Poate că acesta avea totuşi dreptate. Poate că tatăl lor vrusese să-l testeze pentru a veadea cum va reacţiona. Oare reacţionase cum se aşteptase acesta?
- Care e decizia, Fu Jin? întrebă Rayden, pe un ton entuziast, amintindu-şi, în sfârşit, motivul pentru care se luptase cu fratele său, în primul rând.
Fu Jin îi zâmbi cald.
- De-aia am venit după tine. Eşti aşteptat în Sala Mare a Templului, spuse Zeul Vântului.
La auzul acestor lucruri, Rayden se încruntă. Înțelese că o decizie cu privire la viitorul lui și al lui Shao Kahn se luase deja și acum avea să o afle. Fără să-i mai spună nimic lui Fu Jin, se teleportă, lăsându-l pe acesta zâmbind în continuare, ca pentru sine.
În Sala Mare a Templului Zeilor Înțelepți, Shinnock aștepta pe un tron mare din granit venirea fiului său. Shao Kahn stătea într-un colț îndepărtat, sprijinit cu spatele de o coloană, privind încruntat în podea.
- Tată, murmură Rayden, pășind în Sala Mare, după ce apăruse în fața intrării, și apropiindu-se de Shinnock.
- Rayden, replică, grav, Zeul Suprem, fără să schițeze niciun sentiment.
Shao Kahn se apropie și el, vizibil agitat, fără să mai spună nimic.
- M-aș fi așteptat ca lupta dintre voi să decidă fie cine dintre voi va rămâne în Templu, alături de mine, Fu Jin, Aar Tenn și Nekatur și va primi titulatura de Zeu Înțelept, fie dacă veți rămâne amândoi. Nu m-aș fi aștepta ca niciunul dintre voi să nu ne treacă testul, vorbi Shinnock, grav.
Rayden plecă privirile în pământ. Shao Kahn își strânse incontrolabil pumnul și energia verde începu să mocnească în el, ieșind din el, asemeni unui fum ușor bătut de vânt. Shinnock continuă:
- Trebuie să plecați amândoi. Chiar astăzi. Rayden, dat fiind faptul că, totuși, ai învins, vei primi titulatura de Zeul Fulgerului. Asta înseamnă că poți veni în fața noastră ori de câte ori vei dori și vei putea călători între lumi fără probleme, ori de câte ori dorești. Trebuie totuși să-ți alegi una dintre ele, de care să aparții.
- Pământul, răspunse rapid Rayden, fără să se gândească nicio clipă, apăsat și decis.
Privirea lui Shinnock se întoarse către celălalt fiu al său, dându-i de înțeles că și el trebuie să-și aleagă o lume a sa.
- Lumea De Dincolo, mormăi Shao Kahn, pe un ton rece.
Shinnock zâmbi, ușor malițios, ca de obicei, și adăugă, înainte să se ridice de pe tron și să pornească spre ieșirea din Sală:
- Mâine dimineață veți fi plecat amândoi.
În fața ieșirii, însă, se opri și se întoarse către cei doi:
- Încă ceva. Rayden își pierde puterile în Lumea De Dincolo, iar Shao Kahn nu are voie sub nicio formă să calce pe Pământ.

Frumos, foarte frumos. Ai descris sursa Binelui si a Raului din universul Mortal Kombat, in plus ai facut ca deciziile lui Shinnock sa nu dea loc de confruntari directe intre cei doi, dar eu nu cred ca Shao Kahn se opreste aici, va cauta sa ii faca rau lui Rayden sub o forma sau alta.
Mai astept capitole.

Capitolul II:

NOUL ÎMPĂRAT

Odată ajuns în Lumea De Dincolo, Shao Kahn știa ce are de făcut. Însetat de putere, dornic de afirmare și revanșă în fața lui Radyden, își exprimase dorința de a face parte din trupele militare ale lui Onaga, Regele-Dragon, conducătorul Lumii De Dincolo de la acea vreme. Nu trecu mult timp până deveni unul din cei mai de încredere generali ai acestuia. Demonstrându-și calitățile, atât fizice, de luptă, cât și intelectuale, de strateg, ajutat de circumstanțe sau de vicleșuguri proprii, se asigură că ajunge într-o poziție care să-i permită acces la informații și chiar posibilitatea de a vorbi personal cu Onaga.
Odată ajuns în această poziție, fu doar o chestiune de timp până când Shao Kahn nu numai că îi câștigase încrederea împăratului, ba chiar ajunsese să aibă influență asupra lui. Așa avu loc poate cel mai important eveniment din istoria Lumii De Dincolo: Shao Kahn reuși să-l convingă pe Onaga să invadeze Edenia, pentru a crește întinderile teritoriului și a trimite un semnal de avertizare celorlalte patru tărâmuri. Mai mult decât atât, Shao Kahn îi spusese lui Onaga că îi va aduce personal de acolo două trofee: pe regina Sindel și prințesa Kitana, ambele nemuritoare, pentru a-i întregi familia regală ce domnea peste Lumea De Dincolo. De asemenea, într-un fel sau altul, îi promise că va afla secretul nemuririi de la locuitorii Edeniei, astfel încât și Onaga să trăiască veșnic.
Planul lui Shao Kahn fu pe gustul lui Onaga, mai ales că generalul său adusese și argumente fezabile prin care demonstra că invadarea Edeniei nu ar trebui să fie o prea mare bătaie de cap, date fiind numărul trupelor militare ale Lumii De Dincolo și elementul-surpriză. Ceea ce Regele-Dragon nu știa, însă, era faptul că Shao Kahn căuta și el ceva anume în Edenia, iar invazia era oportunitatea ideală pentru acesta să pună mâna pe acel ceva. Totodată, un amănunt pe care Shao Kahn se pare că omisese să i-l spună lui Onaga era că și el este nemuritor, dat fiind faptul că încă era fiul Zeului Suprem...
Așadar, peste câteva zile, la lăsarea serii, în Edenia părea că urmează o nouă noapte liniștită, așa cum pașnicii locuitori ai acestui tărâm se obișnuiseră să aibă. Fără niciun avertisment, cerul, până atunci, senin, se întunecă, nori negrii de furtună adunându-se aproape instant. La fel de spontan, se porni un vânt puternic, cum de mult nu mai simțiseră bieții edenieni, iar fulgerele și tunetele care acum brăzdau cerul reprezentau de-a dreptul o noutate pentru ei. O gaură de vierme interdimensională imensă, mare cât patru case adunate laolaltă se căscă la poalele dealului ce ducea spre castelul regelui. Acesta era un portal, folosit pentru a călători între lumi. În cazul de față, pe aici intrau în Edenia trupele militare din Lumea De Dincolo, conduse de Shao Kahn. Călărind un cal negru ca abanosul, ce avea ochii și copitele în flăcări, purtând un steag imens în mâna stângă, ce avea desenat pe drapel un craniu uman, generalul trupelor lui Onaga privi mândru de jur-împrejurul său. Edenieni disperați din satul de la poalele dealului alergau care-ncotro, baricadându-se în case.
Lângă Shao Kahn apăru silueta unui om îmbrăcat într-o robă neagră, ce-l acoperea din cap până în picioare, literalmente. Avea gluga trasă până peste nas, vizibile fiindu-i doar buzele, înconjurate de o barbă nerasă de câteva zile.
- Deschide și celelalte portale, în locurile indicate de mine, vorbi Shao Kahn, privind spre castelul regal.
- Desigur, replică silueta făcând câteva gesturi cu mâinile și bolborosind niște cuvinte de neînțeles.
După câteva zeci de secunde în care admira degringolada creată, Shao Kahn se întoarse, cu tot cu calul său, spre trupele care-i așteptau ordinele. Tună către ei:
- A venit momentul să arătăm tuturor ce forță reprezintă Lumea De Dincolo! Măturați tot ce găsiți în cale!
Soldații, care călare, care pe jos, ridicară săbiile și topoarele în aer, urlând fericiți, apoi se împrăștiară pe unde văzură cu ochii, doborând uși cu picioarele, spărgând ferestre și dând foc la case. Shao Kahn, fără să mai stea pe gânduri, alese câțiva soldați din cei care chiar atunci treceau prin fața lui și le ordonă să-l urmeze. Porni călare, la trap, spre castelul regelui, cu soldații alergând, gâfâind, în urma acestuia.
Privind către nebunia ce se crease în zona castelului regal din Edenia și știind că în toate colțurile tărâmului aceleași lucruri se întâmplă, buzele siluetei care deschisese celelalte portaluri schițară un zâmbet malițios. Se așeză pe o stâncă ieșită din pământ și se porni să aștepte.

De la una din ferestrele din sala tronului, regele Jarred privea gânditor cum soldații Lumii De Dincolo invadau și dădeau peste cap armonia și pacea în care oamenii lui trăiseră până atunci. Oftă resemnat și își întoarse privirile spre o femeie de o frumusețe răpitoare, îmbrăcată în veștminte scumpe, de mătase. Aceasta îl privea cu niște ochi speriați, ținând în brațe două fetițe, adormite, și care nu păreau să aibă mai mult de un an.
- Sindel, trebuie să pleci și să te ascunzi... începu regele, pe o voce gravă.
- Jarred, nu pot face asta fără tine, îl întrerupse femeia, în glasul ei citindu-se teama.
- TACI ȘI ASCULTĂ! tună Jarred, iar soția lui, parcă și mai speriată, se dădu câțiva pași înapoi. Le vei lua pe Kitana și Jade și vă veți ascunde. Nu îmi spune unde, e mai bine să nu știu. Ei vin acum înspre castel. Eu sunt regele. Pe mine mă vor. Iar eu am șanse de scăpare numai prin luptă. Dar voi mai puteți trăi! De aceea e atât de important să uitați de mine și să fugiți și să vă ascundeți. Nu stau la discuții, iar timpul e prețios. Se apropie, adăugă regele, privind din nou pe fereastră și văzând silueta lui Shao Kahn călare pe calul său, galopând spre castel.
Sindel îl privi îndurerată. Nu și-ar fi imaginat nici în cele mai îngrozitoare coșmaruri ale ei că se va ajunge aici.
- Du-te! îi zise autoritar Jarred din nou, iar regina lui fugi, cu cele două fetițe în brațe, încercând să nu facă prea mult zgomot, pentru a nu le trezi.
Iar Jarred se puse pe așteptat. Când știa că e o chestiune de minute până când Shao Kahn va intra în sala tronului, se duse înspre un cufăr mare, din care scoase o sabie uriașă, comparativ cu cele cu care soldații obișnuiau să lupte, dar pe care o ridică extrem de ușor. Ținând-o în mână, se așeză pe tronul său, fixând ușile duble cu privirile. Și, într-adevăr, în mai puțin de 2 minute, acestea fură deschise cu o lovitură brutală de picior. Shao Kahn păși înăuntru, zâmbind mailițios.
- Regele Jarred, presupun, mormăi el, pe tonul său gros și rece.
- Cui îi acord onoarea? replică Jarred, pe un ton ce se voia a fi sigur pe sine, dar cu vocea-i tremurând abia perceptibil.
- Shao Kahn, generalul armatelor Lumii De Dincolo și cel mai de încredere om al regelui Onaga, însuși, vorbi Shao Kahn, făcând o plecăciune zeflemitoare. La dispoziția dumneavoastră.
Privirile celor doi se întâlniră pentru prima dată. Jarred se sperie văzând cât de rece și plină de ură era privirea lui Shao Kahn, dar încercă să nu se lase intimidat și se ridică de pe tron, ținând sabia strâns în mână.
- Presupun că nu există altă cale, zise acesta.
- O, ba da. Te poți preda de bunăvoie, replică Shao Kahn, zâmbind malițios. Dar tot va trebui să te omor, i-am promis regelui Onaga craniul tău ca și trofeu, continuă el, apăsând cuvintele și ștergându-și zâmbetul de pe față.
- Atunci vom lupta, replică Jarred și, urlând nevrotic, se avântă pe loc cu sabia ridicată spre Shao Kahn.
Acesta își scoase sabia sa din teacă cu un reflex uimitor și pară la timp lovitura regelui. Imediat, îl atacă, încercând să-l taie pe burtă, dar fu rândul regelui să pareze. Shao Kahn însă insistă să preia controlul luptei și, cu o viteză uluitoare, atacă în continuu, nepermițându-i lui Jarred să facă nimic altceva decât să pareze lovitură după lovitură.
- Amâni inevitabilul, ceea ce facem acum este de prisos, mârâi, gâfâind, Shao Kahn.
- Regele Edeniei nu se dă în lături în fața pericolului ci moare demn, dacă trebuie să moară, răspunse, vizibil solicitat, după ton, Jarred.
Iar lupta continuă. În toată sala nu se auzeau decât gâfâielile celor doi, clinchetul săbiilor ciocnindu-se și pașii lor pe podeaua de marmură, dansând un fel de vals ciudat. Văzând că nu are cum să îl lovească decisiv cu sabia pe Jarred, Shao Kahn aplică o tactică mișelească, așteptând o clipă în care regele să fie mai puțin conectat la bătălie și-i atacă încheieturile mâinilor pe care acesta le ținea pe sabie. Imediat, sabia lui căzu pe jos, cu un zgomot puternic, iar regele își privi îngrozit încheieturile din care sângele curgea șiroaie. Shao Kahn îl lovi puternic cu piciorul în piept, aruncându-l câțiva metri mai încolo, pe jos.

Shao Kahn lovi sabia regelui cu piciorul, îndepărtând-o de Jarred cât putea de mult. Apoi, își reîndreptă atenția spre oponentul său, care strângea din dinți, chinuit de durerea provocată de tăietura fiului lui Shinnock. Sângerarea continua, nu la fel de abundentă cum pornise, dar era clar că mâinile regelui nu mai puteau fi folosite pentru lupta aceasta, care părea că se încheiase.
- Sunt surprins că poporul tău inutil a reușit să trăiască atâta timp, nici nu sunteți capabili să vă apărați, mormăi Shao Kahn, pășind încet și grav prin fața lui Jarred. Ce fel de rege te consideri tu dacă te descoperi așa de rapid în fața unui luptător al Lumii De Dincolo? mai zise el, privindu-l cu superioritate.
Ușile salonului fură izbite cu putere de perete. Cei doi soldați care îl însoțiseră pe Shao Kahn intrară înăuntru, unul din ei ducând în brațe cei doi bebeluși cu care fugise soția regelui, iar celălalt, aducând-o anevoios pe Sindel, ținându-i o mână pe gură.
- Sindel... murmură Jarred, alb la față, de la sângele pierdut.
- Moartea unui om este inevitabilă, Jarred! bubui Shao Kahn, fixându-l pe acesta cu privirea. Dar prin moartea lui poate salva alte vieți, zâmbi acesta malițios și se lăsă la nivelul ochilor regelui, păstrând însă o distanță respectabilă de acesta.
Regele gâfâia anevoios, ochii lui privind cu frică spre familia lui, ținută captivă de soldații Lumii De Dincolo. Își întoarse privirile spre Shao Kahn și îl întrebă, șoptit:
- Pe ele le lași să trăiască?
- Întrebarea este dacă le lași tu să trăiască, Jarred, răspunse Shao Kahn, pe un ton jos. Dacă aflu tot ce vreau să aflu, vor trăi. Prin urmare, răspunsul la această întrebare depinde de nivelul tău de cooperare.
Regele închise ochii și strânse și mai tare din dinți. Mâinile sale, care se mai mișcaseră cât de cât până acum, atârnau inerte în poala sa, murdară de sânge.
- Am venit aici pentru două lucruri, iar unul din ele este ca și obținut. Capul tău, zise Shao Kahn, din nou. Dar la celelălalt nu am acces până nu îmi spui unde îl găsesc. Nu plec din Edenia fără el, dar mi-ar fi mai ușor dacă mi-ai zice de la bun început unde este în loc să-ți răscolesc întreaga lume. Totodată, Sindel și Kitana ar trăi. Înțelegi?... conchise el, pe un ton rece și cât se putea de serios.
Jarred aprobă din cap, transpirând abundent și strâmbându-se spasmotic.
- Să începem interogatoriul, dar. Cine este cel de-al doilea copil din brațele soldatului meu? întrebă Shao Kahn.
- Jade. Nepoata mea, fiica surorii lui Sindel. Familia ei a murit cu puțin timp în urmă. A fost un... accident... zise Jarred, șoptit.
- Ah, te referi la cei doi edenieni care fuseseră trimiși în spionaj în Lumea De Dincolo, când începuseră să circule zvonurile conform cărora urma ca lumea mea să o distrugă pe a ta? întrebă Shao Kahn, pe un ton de surprindere ironică. Eu i-am ucis, personal, punctă generalul, pe un ton la fel de calm, pe care ar fi spus că a mâncat de dimineață.
Jarred își strânse ochii, într-o strâmbătură, pentru a nu lăsa lacrimile ce i se adunaseră în ei să i se prelingă pe obraz.
- Care este puterea Săbiei Apocalipsei pe care ai folosit-o pentru a te lupta cu mine? continuă Shao Kahn.
Jarred răsuflă spasmotic, privindu-l pe adversarul său, fără să-i spună niciun cuvânt. Shao Kahn zâmbi malițios și se ridică, îndreptându-se spre Sindel, care tăcuse, de când Shao Kahn începuse să vorbească cu soțul său. Simțind pericolul, aceasta începu să se zbată, urlând înfundat, atât cât putea din spatele mâinii care-i stătea pe gură. Generalul Lumii De Dincolo scoase un pumnal de la brâu și-l puse la gâtul ei, moment în care aceasta îngheță. Privindu-l pe Jarred, îi spuse rece:
- Știi foarte bine că nu am nicio remușcare să o fac.
- Onaga. Îl poate distruge pe Onaga. Profeţia spune că e singura sabie din toate cele 6 lumi care are puterea de a-l distruge pe Onaga, zise Jarred, stins și privind în podea, parcă rușinat de ce spusese.
- Sunt sigur că se va bucura enorm să o știe în posesiunea mea, zise Shao Kahn, zâmbind mai malițios ca niciodată și luând cuțitul de la gâtul reginei.
Culese sabia de pe jos și o studie cu atenție preț de câteva secunde. Cu o figură mulțumită, o lăsă la loc, pe jos, și-i spuse regelui:
- Acesta are să fie darul meu personal pentru el, sunt sigur că nu se va aștepta la una ca asta.
Apoi se așeză din nou la nivelul ochilor lui, pentru a-și relua interogatoriul.

Cum am spus, Schizo, o să-ţi citesc şi acest fic şi o să ţi-l urmăresc de-acum încolo. Nu mă dau în vânt după fantasy, dar fic-ul acesta e foarte captivant şi plin de acţiune. M-a ţinut în suspans capitol după capitol şi cred că o să fie aşa pe tot parcursul lui. Descrii acţiunea foarte bine şi reuşeşti să ne introduci în atmosfera de-acolo.
Greşeli... din tot ce am citit până acum, o greşeală sau două de tastare dacă am observat, în rest, toate bune şi frumoase.
Cât despre continuare... presupun că va întreba acest Shao Kahn şi ceva despre fratele său, însă rămâne de văzut. Baftă şi spor la scris!


Bully.

- A venit momentul să-mi spui, Jarred, unde îl găsesc pe fiul lui Argus. Dă-mi acest răspuns și suferința ta este curmată, iar ele trăiesc, vorbi Shao Kahn grav, asigurându-se că regele îl urmărește.
Ochii lui Jarred se dilatară la auzul informației pe care o căuta Shao Kahn. Bâlbâi, parcă speriat:
- Fiul lui Argus? Îl cauți pe Rain?... spuse acesta, speriat.
Shao Kahn nu mai schiță nicio mișcare și nici nu mai clipea, privindu-l cu interes pe rege și încercând să-l determine pe acesta să-i răspundă cât mai repede.
- Ce vrei... să faci cu el? mai zise acesta, la fel de terifiat și strâmbându-și fața de durere.
- Să-l transform în unul din cei mai buni general ai Lumii De Dincolo, răspunse, concis, Shao Kahn.
Jarred începu să tremure, de la cantitatea de sânge pierdută, iar Shao Kahn, pierzându-și răbdarea, se ridică în picioare și-l lovi cu brutalitate cu vârful metalic al cizmei lui în cap.
- AI SĂ MORI, JARRED! TU ȘI TOT POPORUL TĂU! NU AI CUM SĂ EVIȚI ACEST LUCRU! bubui Shao Kahn atât de tare, încât ferestrele castelului zăngăniră în ramele lor. De ce nu vrei să-ți salvezi familia? vorbi el, pe un ton mai încet, dar în care se citea impaciența și furia. Spune-mi unde e Rain și vor trăi, este atât de simplu!
- În beci... În beciul castelului îl vei găsi. Este o ușă metalică, bine ferecată... Puterea lui se simte de cum cobori treptele... N-ai cum să-l ratezi... replică Jarred, căzând pe o parte, nemaiavând puterea să se ridice și strângând din dinți la fiecare expirație.
- Atât voiam să știu, mulțumesc, replică sec Shao Kahn și culese de pe jos Sabia Apocalipsei cu care luptase regele.
Cu o nonșalanță ieșită din comun, ca și cum ar fi cules un măr, Shao Kahn tăie dintr-o singură mișcare capul regelui Edeniei, care se rostogoli câțiva metri mai încolo. Sindel înnebuni la vederea scenei, lacrimile-i curgând șiroaie din ochi și urlând cât putea de tare în spatele mâinii care-i acoperea gura. Generalul Lumii De Dincolo culese capul lui Jarred de pe jos și le făcu semn soldaților care-l însoțiseră să le ducă pe Sindel, Jade și Kitana afară din castel, iar aceștia se executară imediat. Rămas singur, Shao Kahn luă cu sine Sabia Apocalipsei și capul regelui și porni spre beciul castelului. Într-adevăr, de cum coborî scările, putu să audă tunete și sunetul ploii căzând pe ciment undeva în depărtare. Aerul căpătase în mod straniu o tentă coloristică mov, dar Shao Kahn nu-și bătu capul cu aceste detalii. Ghidându-se după sunetele tunetelor și ploii, acesta cutreieră labirintul beciului castelului și ajunse în fața unei uși uriașe metalice, mari și zăvorâtă cu trei lacăte imense. În dreapta ei era o legătură de chei pe care generalul Lumii De Dincolo o folosi pentru a descuia lacătele și a deschide ușa.
- Rain... mormăi el, pentru sine, mulțumit, după ce văzu ce se petrecea în interiorul încăperii.
Plutind la câțiva centimetri deasupra pătuțului său, un bebluș plângea de mama focului, emanând din propriul corp acel aer ciudat colorat în mov. În toată camera ploua torențial din nori negri care pluteau imediat dedesubtul tavanului. Fulgerele însoțeau ploaia la fiecare câteva minute. Cel mai ciudat, probabil, era că beblușul era complet uscat, picăturile de apă ocolindu-l efectiv, ca și cum acesta ar fi fost protejat de o aură misterioasă. Nederanjat de ploaia torențială, Shao Kahn păși prin bălțile din cameră și luă bebelușul în brațe. Odată ce ieși cu acesta din încăpere, ca și cum micuțul ar fi fost blestemat, norii îl urmară instantaneu, însoțiți de ploaia supărătoare și tunete și fulgere. Ținându-l pe Rain în brațe, Shao Kahn era ocolit de stropii de apă, dar atunci începu să-și pună pentru prima dată problema că era destul de dificil să-l aducă pe Rain cu el înapoi în Lumea De Dincolo însoțit de soldații săi, având în vedere că Onaga nu știa de faptul că Shao Kahn venise, de fapt, în mod expres în Edenia pentru el. Urcând scările, generalul gândea la turație maximă și încerca să conceapă un plan bun prin care putea să-și atingă obiectivele personale din această misiune. Deschizând ușa beciului, zâmbi malițios, semn că pusese la punct în mintea lui tot ceea ce mai avea de făcut în Edenia.

Următorul mesaj este doar o părere personală, în calitate de consumator de artă şi nu de critic:


Frumos capitol. Ce mi-a plăcut mult, un lucru obişnuit la tine, de altfel, este cursivitatea. L-am citit repede şi e plăcut ochiului acest lucru. Descrierea a fost din nou pe placul meu. Fără prea mult dialog, descriere cât trebuie şi fără prea multe detalii încât să plictisească cititorul, frumos.
Păcat însă că a fost cam scurt. La un asemenea gen de fic, merită capitole mai lungi, zic eu. Dar e bine şi aşa, menţii suspansul şi ne laşi cu multe semne de întrebare în legătură cu ce-o să se întâmple, cine/ce o să facă, etc. Baftă şi spor la scris!




Bully.