Ultimul film văzut

Și … pentru că sunt un mare consumator al filmelor…I bring to you…nici nu știu care să îl menționez primul, dat fiind că ieri am profitat de furtună și am vizionat, vizionat, vizionat…

The Jacket (2005)

Un thriller cu influențe SF extrem de mindfuking. Îmi propusesem de mult să îl văd, dat fiind starea mea de necesitate pentru filme de genul, și acu că l-am văzut nu pot să spun decât ”pff”. Puțin cam jalnic, știu, doar că m-a secat de idei. Împușcat în cap pe frontul din Irak, protagonistul, Jack Starks (interpretat de Adrien Brody) se întoarce acasă, dar datorită unor circumstanțe cât se poate de în defavoarea lui, este acuzat de o crimă pe care nu a comis-o, urmând să fie achitat pe motiv de nebunie și internat într-o clinică pentru criminali dereglați psihic. De acolo începe adevărata acțiune, în special când, drogat de doctorul Becker, îchis într-un sertar precum cele de la morgă ajunge cumva în viitor, începe o relație cu Jackie (pe care o cunoscuse ca fetiță în prezentul lui), și caută informații cu privire la propria-i moarte.
Cum am spus, e ingenios și cât se poate de watchable. Ce m-a frapat a fost atât personalitatea extrem de calmă a lui Jack, cât și modul său de a accepta ceea ce i se întâmplă cu incredibilă detașare…dar și paradoxul de a fi ghinionist și totuși extrem de norocos. (datorită supraviețuirii în urma împușcăturii la cap).

Resident Evil: Experiment Fatal (2002)

După cum probabil știți deja, filmul a fost realizat anterior jocului. Bineînțeles eram familiară cu jocul, însă în ceea ce privește filmul (sau cel puțin partea asta) eram total pe dinafară. Mi-a plăcut și nu prea. Ca un scurt intro, Alice și Rain sunt conducătoare ale unui comando a cărui misiune e de a se infiltra într-un laborator genetic (Stup) cal unei organizații cunoscută sub numele de Umbrella – de aici un virus mortal a scăpat totalmente de sub control transformându-i pe toți cei prinși în clădire în ceea ce noi am numi –Zombie. Trupa are exact 3 ore la dispoziție pentru a ajunge la computerul laboratorului, și pentru a-l opri în așa fel încât virusul să nu ajungă pe pământ.
Kay, liked it, but not so much. Probabil, unul din motivele pentru care mă luase plictiseala era subiectul tare al filmului într-o combinație de realizare mediocră și efecte slăbuțe (dar presupun că, de vină era anul în care s-a realizat…). Extrem de flexibila și puternica Milla Jovovich a fost elementul central, și pot spune, chiar ca și tipă, că a fost enjoyable.

Resident Evil: Ultimul război (2004)

Nu o să mă întind, pentru că deja commentul meu este extrem de lung…pentru că tot aveam timp la dispoziție, și vremea era perfectă pentru așa ceva, am zis Why not? și am continuat cu minunata povestioată a virusului care creează morți-vii. Se pare că o variantă îmbunătățită a protagonistei apare aici, ea însăși fiind experiment Umbrella…Aparent cei afectați de virusul din laborator au fost lăsați liberi prin orașul care înconjoară fabrica secretă a corporației…și de aici toată acțiunea. Nu merită să menționez prea multe erferitor la părerea mea, pentru că e aceeași ca pentru precedentul. Mă voi întoarce după ce ajung în prezent cu ”seria”!

Din nou, vremea a fost foarte drăguță cât să îmi permită să vizionez, așa că am profitat de ocazie și m-am relaxat drăguț cu…


Resident Evil: Afterlife (2010)

Bineînțeles că după 3 părți în care zombalăii au umblat liberi prin anumite părți ale SUA, virusul trebuia să se răspândească cumva prin întreaga lume. Noii zombie, sau mă rog unii dintre ei, cei care erau încă un fel de experiment sunt puțin upgraded, la nivelul de monsters (foarte mișto mi-au amintit de un tip de chestii din Bloodrayne – joc- ). Alice, din nou în centrul atenției dintr-o eroare fatală este injectată cu un ser care o seacă de puterile speciale obținute în urma experimentului, și trebuie să se descurce ca restul muritorilor de rând – cu arme. Well, bineințeles că și părerea mea s-a schimbat, de la primul film, și anume că, în loc să evolueze seria o ia pe panta cealaltă, și frankly, și-a cam pierdut din farmec, singura arie de evoluție fiind tehnologia și efectele speciale.

The Texas Chainsaw Massacre (2003)

După ce inițial am văzut The Texas Chainsaw Massacre: The Beginning (2007), de la care am rămas cu un gust amar, am zis că haide să văd și partea asta, da de, da de se întâmplă ceva cu monstruozitatea de Leatherface, și cineva îl oprește într-un fel sau altul. Deși mare fană a horror-urilor, dar nu a celor de genul, acesta chiar a reușit să îmi producă starea aceea de creeped out, și involuntary am stat încordată pânnă la sfârșitul filmului…
Totuși nu aș spune că recomand cu cea mai mare căldură, pentru că nu e chiar o producție care să îți rămână întipărită în memorie. E doar un film de savurat seara, cu câtiva prieteni, afară dacă e posibil (când bate vântul…)

So, printre o grămadă de aventuri ale lui Sherlock Holmes, pe care, finalmente am reușit să le duc la bun sfârșit, am luat mici pause publicitare, unele durând mai mult și am ajuns să și vizionez ceva, printre multitudinea de seriale pe care trebuie să le prind din urmă…

Café (2010)

Cu ce se mănâncă această chestie cu care mi-am pierdut 1 oră și câteva minute din viață, fără nici o satisfacție? Păi se vrea a fi o dramă, vizând un grup de oameni (extrem de diferiți, aș putea adăuga), toți întâlnindu-se într-o cafenea din Philadelphia; cafenea în care personajul principal Claire, interpretat de Jennifer Love Hewitt (și motivul principal pentru care am luat filmul să îl văd) lucrează. Well cam asta e tot, oameni întâlnindu-se, care mai de care, fiecare cu o trăsătură unică de caracter, și fiecare cu o poveste unică. So, lăsând la o parte patetismul acțiunii (lipsă), interpretarea jalnică a actorilor, și exagerarea dramatismului pe alocuri, mi-a plăcut munca depusă pentru a face fiecare personaj să se apropie cât mai mult de realitatea imediată. În rest, aș putea spune că mi-am pierdut timpul degeaba, plictisindu-mă monumental (nu credeam că sunt capabilă de un asemenea nivel de plictis la un film….)

Și cum în ultima perioadă timp pentru mine nu prea am avut, nici filmele n-au mai fost o prioritate. Aici dacă nu iau în calcul nenumăratele episoade de seriale care m-au reținut de la așa zisele prorități…

The Dictator (2012)

După rolul din Borat, nu m-aș fi așteptat să fiu atât de plăcut impresionată de un rol al lui Sacha Baron Cohen…și nu i-aș mai fi dat o altă șansă, dar totuși din lipsă de idei am zis că merge, și într-adevăr a mers. Interesant mesajul filmului, și maniera comică de reprezentare a unei politici opresive – în special datorită sursei de inspirație, respectiv romanul lui Saddam Hussein – Zabibah and the King. Lasând la o parte comicul situațiilor în care dictatorul cere executarea oricărui individ a cărui opinii nu sunt în concordanță cu ale lui, The Dictator ilustrează povestea unui conducător care și-ar sacrifica viața pentru a salva regimul dictatorial din țara pe care o tiranizează cu ”atâta dragoste”, încercând să stopeze orice formă de democrație. Ei bine, sunt și niște situații lovey-dovey, între individ și Zoey (o așa zisă lesbiană deținătoare a unui magazin de produse organice) interpretată de Anna Faris – absolutely lovely.
Filmul e recomandabil doar în situațiile în care cineva caută o comedie cu stofă de romance și câteva picături de parodiere a politicii. Simplist și oarecum enjoyable.

Piranha 3DD (2012)

Încă încerc să îmi dau seama cum am putut să vizionez așa ceva până la sfârșit, cred că am deblocat un nou nivel de răbdare. Anywayz, nu eram extrem de familiarizată cu toată povestea așa-zișilor Piranha mutanți, dar mi-am dat seama că e o continuare destul de proastă a precedentelor. După toată tevatura de la Lacul Victoria, respectivii s-au îndreptat într-un parc acvatic local – acolo unde goliciunea e în trend. Acțiune de-a dreptul penibilă, faze care ating un nou nivel de patetic- în special când vine vorba de morți- mulă goliciune și David Hasselhoff înjosindu-se singur.
Ce-i drept nu aș recomanda asta nimănui…

So, cum nu îmi prea permite timpul, lately nu am mai vizionat mare lucru, mai ales pentru că am văzut cam tot ce era vizionabil. Totuși, din greșeală, sau mai mult cu intenție am găsit câteva chestioare care merită menționate, cum ar fi…

Man on a ledge (2012)

Unul dintre puținele filme făcute recent care m-a impresionat într-un mod super plăcut. Filmul aduce în prim plan povestea unui polițist incoruptibil ajuns la închisoare în urma înscenării unui furt de proporții. Singura lui șansă e evadarea, posibilă în urma unui plan bine pus la punct, care, aparent e doar prezența lui la înmormântarea tatălui său. Adevărata acțiune a filmului începe după evadare, când, pus la punct Nick amenință că o să se arunce de pe o clădire din mijlocul Manhattanului. Totul însă e doar un ”scenariu”, pentru că în timp ce joacă rolul sinucigașului Nick coordonează furtul diamantului din cauza căruia ajunsese inițial în închisoare.
Pe lângă actori, care mi s-a părut că au jucat aproape impecabil, în special cei din rolul principal, asta însemnând Nick și Lydia, plot-ul a fost destul de ingenios, mai ales că, dacă nu știi nimic despre film sau acțiunea acestuia are o tentă de imprevizibilitate extrem de enjoyable.

The Five Years Engagement (2012)

Cum sunt un ”sucker for romance” văzusem la un moment dat trailerul și am zis că e un must see, doar că nu am apucat să îl văd la cinema, which is a real shame. Deși expectanțele mele erau la un nivel foarte ridicat nu pot spune că m-a dezamăgit în totalitate, dar totuși se putea mai mult. Îmi place mult Emily Blunt, dar nu sunt cel mai mare fan al lui Jason Segel și pur și simplu nu m-aș fi gândit că poate exista asemenea tip de chimie între două personaje atât de diferite, și, oarecum filmul s-a și axat pe chestia asta, marcând ideea prin ceea ce îi spune mama lui Tom despre diferențele dintre ”sufletele pereche”. Deci, despre ce e vorba și de unde titlul? Tom o cere în căsătorie pe prietena lui Violet, la numai un an de când erau împreuna, de Anul Nou. Totul pare să meargă normal până în momentul în care nunta se amână din cauza anumitor obstacole de ordin profesional. Când sunt, din no pe punctul de a organiza nunta, Violet este acceptată într-un program de 2 ani la Universitatea din Michigan ceea ce le cam dă bătaie de cap pentru că Tom renunță la postul de bucătar chef pentru a se muta cu ea. Eh sacrificii într-ale iubirii. Mult bla bla ici pe colo, până la un punct în care, din anumite cauze (în mare parte tot de ordin profi) cei doi se despart și pleacă pe drumuri diferite. Și aici ne este dat să vedem că deși pot avea și alte relații, ceva, undeva înăuntru tânjește după celalalt. Ceea ce m-a amuzat a fost efortul depus în a planifica cea mai bestială nuntă, cam de vreo 3 ori, sfârșind totuși prin a se căsători la foc automat într-un parc.
Chestiuța asta e recomandabilă în cazul în care vrei să ”ronțăi” un film ușor și siropos pe alocuri.

I’m done here, merg să vizionez Think like a man.