Harry Potter vs. Twilight

De o grămadă de vreme refuz să trec pe aici să-mi las și eu amprenta…având în vedere posibilitatea de a aduce puțin a frustrată, și frankly, sunt puțin. De ce? Așa cum a menționat și SyleBV discuțiile pe tema asta sunt frapant de aprinse…și bineînțeles toată lumea își ”apără” favoritul. Ideea e, însă, că citind comentariile anterioare îmi dau seama că puțini din cei care au comentat au avut tangețe de fapt cu lecturarea lor…pentru că topicul se referă la seria de cărți și nu la filme…

Înțeleg că mulți dintre cei ”prezenți” au un sentiment de repulsie față de Twilight, sentiment apărut nu din experiențe proprii cu ”subiectul” ci din anumite surse…și prin surse mă refer la personaje care-și exprimă opiniile cât de subiectiv cu putință... surse ulterior adoptate ca păreri personale de către cei care ascultă/citesc.

Acum, nu vreau să las impresia că sunt fan Twilight, pentru că sincer, nu sunt…însă totuși sunt deranjată de instinctul acesta de ”follower”. Am citit primul volum al seriei înainte să go viral, să se răspândească precum ciuma, și, sincer mi-a plăcut într-o oarecare măsură, deși eram aptă să-mi dau seama că numeroase detalii se regăseau în serii anterior apărute, precum The Vampire Diaries (apărut inițial prin ᾽91). De asemenea, așa cum anticipasem îmi pierdusem total interesul de la al 2 lea volum încolo, pentru că devenea patetic; iar, ca adevărat fan al vampirilor, și al altor creaturi mitologice ajunsesem destul de iritată de turnura luată de vampirii moderni (cam ca toate creaturile utilizate în literatura modernă…dar în serii ce țin de YA Fiction). So, după cum am spus, a avut farmecul lui, era diferit de ce citisem până în acel moment, însă nu a fost niciodată un deliciu deoarece personajul principal, Bella, era lipsit de profunzime…total. Părerea mea – o scândură stârnește mai multă imprevizibilitate decât Bella; iar Edward, pentru că el de asemenea avea un rol cu caracter puternic influent a dat dovadă doar de patetism feroce și dramatism umilitor. Jacob păruse interesant, înainte să dea drumul unui flow de sentimente aproape emoționante…dar modul în care autoarea a încercat să fie interesantă și să aducă un un aer de novelty în literatură mi-a stârnit doar mila și m-a ajutat să-mi formez o cu totul altă definiție pentru patetic.

Acum, Harry Potter…e o cu totul altă poveste, alt gen, altă definiție pentru captivant. Nu sunt sigură dacă părerea mea ar rămâne aceeași la o nouă lecturare a seriei – cu mentalitatea de acum, însă tot rămâne seria copilăriei mele. Spre deosebire de Schizo, sunt de părere că seria a evoluat chiar frumos…de la caracterul mai pueril, primele 2-3 volume, la un cu totul alt nivel…stilul autoarei, personajele și acțiunea schimbă puțin mediul, evoluează, pentru că și generația Harry Potter (să îi spun așa, cu referire la perioada în care a apărut și la cititorii de atunci) se maturizează – well, așa și cu Harry Potter…personajele s-au maturizat, obstacolele au devenit mai dificile, acțiunea s-a intensificat.
So….rămân la părerea că trecerea de la un volum la altul s-a făcut cu stil, fiecare volum al seriei are un farmec aparte, fiecare luptă gândită în funcție de vârstă și nivelul la care personajele au ajuns.

Mă opresc pentru că acest comment cu siguranță o sa fie godzillic, și n-aș vrea ca partea introductivă să-mi fie luată în nume de rău…anywayz, cred că e clar că aleg Harry Potter datorită mai multor elemente care respectă o oarecare regulă caracteristică unei lecturi captivante, și a unei anumite caracteristici a firului narativ desfășurat în concordanță cu o cronologie logică…so Harry Potter it is.