Excelsior

Excelsior

Capitolul I > Influențarea

***

" Am fost o piedică pentru mine, dar niciodată nu m-am lăsat intimidată de acest gând. De câteva zile mă simt împlinită însă, dar acest lucru nu mă încântă, eu fiind o tânără plictisită și cu ceva timp în urmă. Mă întreb, nopțile chiar trec atât de greu mai nou ? Posibil să simt doar eu această diferență ? Răul îmi pare mai tolerabil, iar binele ceva mai îngrijorător... Mă îndoiesc că aceste întrebări vor ieși vreodată din categoria celor retorice. Și totuși, simt că aș reuși să i le adresez cuiva, dacă respectivul ar muri subit la câteva secunde după destăinuirile mele absurde, înainte să simtă măcar dorința de a-mi judeca și pune la îndoială mintea și crezurile. "

În mișcări lente cobor scările spre parterul reședinței, permițându-le în continuare gândurilor mele jucăușe să zăbovească în lăcașul lor bine ascuns. Ochii îmi sunt închiși, buzele între-deschise, iar nasul acoperit de subțirile degete ale mâinii mele. Rochia vaporoasă, de un negru șters, potrivit expresiei mele, contura în detaliu forma slăbuță și aparent destul de fragilă a corpului meu. Picioarele-mi zvelte, pășeau în ritm de dans ușor spre salonul principal al clădirii. Ajungând la ultima treaptă, îmi dezlipesc ușor genele unele de celelalte și îmi las privirea în pământ, pentru a o ridica mai apoi, cu falsă curiozitate. Încăperea în care intrasem era decorată bogat, într-un stil original, majoritatea obiectelor folosite în acest scop având culori vii, ce contrastau puternic cu hainele șterse și ponosite ale celor câțiva invitați din cameră. Ceasurile ticăiau într-un ritm prea alert, scoțând singurele sunete care treceau de pânza liniștii, care se așternu imediat ce eu mi-am făcut apariția.


- Mă scuzați, domnișoară ... ?


" Ce-i asta ?... Crede că sunt servitoarea sau care-i rostul întrebării lui ? " - mi-am zis vădit afectată. Nu eram eu cochetă, dar mă îndoiesc că cineva putea să meargă atât de departe încât să atribuie înfățișarea mea unei slujnice în casa aceasta. Părul îmi cădea liber peste umeri, iar îmbrăcămintea mea, deși simplă și sobră, nu semăna cu vreo alta. Tindeam mai degrabă spre o fată de preot. Îmi întorc privirea spre persoana ce mi se adresase atât de 'politicos', dar totuși îndoindu-se că sunt eu întradevăr fiica stăpânilor conacului. Rămân oarecum stupefiată în momentul descoperirii mele, deoarece zăresc un domn cam de vârsta a treia, radiind de bucurie și expresivitate, într-un frac parcă prea pus la punct pe corpul lui oricum zdrahon, ce ședea chiar în cel mai apropiat fotoliu de mine, arătând de parcă m-ar fi așteptat îndelung. Vocea joasă pe care o folosise nu se potrivea defel cu trăsăturile frumoase ale chipului său, nu foarte îmbătrânit de vreme.


- April Chauncey, domnule.


Mă prezint, făcând o plecăciune scurtă, nu foarte joasă, mai mult de formă, și rămân țeapănă în fața tuturor, ignorându-le privirile lacome. În partea stângă a salonului, ocupau câte un loc confortabil toți cei trei musafiri, iar părinții mei îi analizau pe toți din colțul opus, comportându-se de parcă nu aș fi fost și eu de față la această scenă. Chipurile lor erau ferme și nu exprimau vreo emoție puternică, dar de fapt toți ce-i prezenți erau încordați și doritori să câștige parcă vreun premiu pentru stăpânirea de sine de care dădeau dovadă. Am surâs subtil, într-un mod superior, apoi m-am apropiat de tatăl meu, iar acesta își puse mâna grea pe umărul meu.


- Domnișoară Chauncey! Deci, într-un final am onoarea să vă întâlnesc. Trebuie să recunosc că părinții dumneavoastră au reușit, nu îndrăznesc să întreb cum, să vă țină departe de mine, foarte mult timp... Probabil prea mult.


Continuă același personaj dubios să vorbească, ridicându-se între timp și mergând prin cameră, mângâindu-și bărbia cu o formă destul de regulată, creând astfel o impresie puternică, precum că el chiar se gândea la ceva prea profund pentru noi restul. Mi-am înălțat ușor capul, încercând să-i arăt că nu mă simt inferioară, ba dimpotrivă, sunt prea mândră să mă simt atinsă de gesturile dânsului. Acesta observând limbajul corpului pe care îl foloseam cu măiestrie, surâse scurt, apoi vrând să se apropie de mine, rânji, dar mama se puse în fața mea, oprindu-l astfel, apoi îi șopti :


- Domnule Hedwig, April chiar nu dorește să vă însoțească, indiferent de condițiile pe care ni le impuneți, sunt sigură de acest lucru și vă rog să stați departe de dânsa. Nu aveți dreptul...

- Hmm, oare de ce am impresia că tânăra nu are nici măcar habar drespre ceea ce dumneavoastră pretindeți că nu dorește, spuse dânsul, întrerupând-o pe mamă. April, scumpo, uitate la mine și analizează-mi chipul. Ți se pare că sunt o persoană de neîncredere ?

- Dacă ar fi să mă las condusă de aparența fizicului dumneavoastră, vă mărturisesc domnule, că v-aș considera un gentleman desăvârșit, cu calități extraordinare chiar, însă deoarece nu sunteți chiar în floarea vârstei, trebuie să menționez faptul că anumite trăsături vi s-au mai accentuat, descoperind și faptul că aveți o personalitate... ușor haină. Răspunsul dorit este următorul deci : De neîncredere este puțin spus, pentru felul în care vă consider eu momentan, sir.


"Gentlemanul" râse zgomotos, trecându-și mână prin părul bogat, cărunt, dar totuși bine aranjat, astfel încât să nu-i ascundă fruntea impunătoare. Eu am rămas tăcută, în aceeași poziție solemnă. L-am sfidat, iar eu eram mândră de acest lucru, deși probabil el considera acest lucru comic și drăgălaș, la o 'tânără'. Mă vedea cel mai probabil ca fiind o fetiță încăpățânată...


- Ai învățat-o bine, Joseph, semn că ai pregătit-o chiar și fără știrea ei, pentru venirea mea aici. Rău procedat, deoarece acum simt mai arzătoare dorința de a v-o " răpi ". Dacă ar fi fost vreo pisăloagă prostuță, probabil că, v-aș fi lăsat-o în grijă mai departe chiar, dar văzând cât este de ageră și mândră, sunt convins că v-a fi mai mult decât potrivită...


Aproape că strigă acestea, adresându-i-se tatălui meu, care oftă, apoi ridică o sprânceană, după care își încruntă mai departe chipul, părând chiar nepăsător. Eu nu m-am lăsat mișcată de această aparentă impasibilitate, deoarece eram perfect conștientă de faptul că tatăl meu încerca doar să-l silească pe domnul Hedwig să înțeleagă că decizia luată de părinții mei este imperturbabilă. Totuși, mă simțeam curioasă la oferta pe care era dispus bătrânul să mi-o facă, și consideram că deoarece eu chiar nu am fost pusă la curent cu aceasta, deși mă privea direct, era o greșeală de neiertat. Oare nu meritam să știu ce opțiuni aveam și să le cântăresc după pofta minții mele ? Nu avea familia mea încredere în mine, nici măcar pentru atâta lucru ? Mă simțeam jignită...


- Domnule Hedwig, am sărit eu, împinsă de orgoliu, aveți dreptate atunci când afirmați că sunt neștiutoare cu referire la gândurile dumneavoastră în legătură cu mine, și țin să mi se facă cunoscute, astfel încât să decid singură în această privință !


Am înaintat, hotărâtă să-mi arăt părerea și indignarea care mă încercau în acele momente de tensiune.