Hypophrenia

Hypophrenia : A feeling of sadness seemingly without a cause.



Aud un scârţâit. Prima idee fugară ce-mi străbate șirul gândurilor este una care-mi alarmează simțurile amorțite. Zgomotul era un semn ce-mi dădea de știre că podeaua acoperită cu un parchet oricum vechi și neregulat, e posibil să cedeze sub greutatea mea. Ca prim lucru, mă ridic alene, sprijinindu-mă pe degetele-mi lungi de pianistă. Îmi las libere mâinile într-un drum lent spre coapse, atingându-le în treacăt , abordând o poziție verticală. Privirea îmi era aţintită de ceva vreme spre singurul bec din încăpere, lumina sa albă fiind prea slabă pentru lungimea camerei. Pâlpâia din ce în ce mai des, iar eu aşteptam, răbdătoare , ştiind ce va urma...

Gândesc din nou, după o pauză scurtă, aproape inexistentă ce-i drept, şi observ o altă perspectivă asupra întâmplărilor. Sunt conştientă de faptul că îmi prelungesc singură agonia, în aceste momente de impas, dar nu mă îndur să mă opresc. Înțelegerea e un lucru important, dar memoria poate fi fatală pentru cineva atât de calm precum am fost eu mereu. Nu caut nimic special în mine , doar rătăcesc în conştiinţa altora. La durerea mea există și antidot, dar sufăr mai mult ştiind asta. Poate dacă eram o cauză pierdută, mi-aş fi dat mai uşor duhul, insă din moment ce eu am câteva șanse pe care le pot împlini, pentru ce plâng ? Pentru ce sunt eu cea acaparată de atâta tristeţe , dacă sunt nevinovată ? De ce mă contrazic singură ? Nu caut răspunsuri , dar pun întrebări şi aştept un sunet. O lumină...

Becul însă luminează prea slab , repet. Nu are voința de a oferi răspunsuri , chiar dacă le ştie. El a văzut scena, jucată nu demult , dar nu vrea să-mi povestească. Mă lasă să mă înec în lacrimile sărate, ştiind cât detest acest gust. Toți mă lasă să alunec către centru, locul de unde au izbucnit toate acestea, pentru a le descoperi originea, așteptându-se apoi să fac eu imposibilul... Să deslușesc eu acele ascunzișuri din spatele unor fapte, pentru a le ierta mai apoi. Nu înțeleg cât îmi este de dificil acum și cât îndur din pricina nepăsării lor. Din cauza faptului că au devenit toți cei din jurul meu prea comozi, și aruncă ștafeta înainte de a începe măcar cursa. Ei fug de mine, iar eu nu mă îndur să-i urmăresc.

Mă regăsesc în spatele lor și înțeleg că am un rost, însă refuz să-l îndeplinesc. Nu voi accepta să fiu plasată într-o categorie. Prefer să-mi impun limite și să urmez anumite principii, călcând apăsat pe urmele lăsate de independența celor trecuți deja prin asta... Dar, au mai trecut și alții prin ce am trecut eu ? Și au depășit momentul ? S-au redescoperit ...

E un semn ! E ce caut... E o ecuație a cărei necunoscută am găsit-o prin multiple încercări. E un fapt dovedid acela că sunt o încăpățânată condusă de sentimente ce nu există ! Fantasticul m-a învrăjbit, dar am inzbutit să trec granița dintre ficțiunile adolescenței, pășind către realitatea salvatoare. Mi-am organizat trăirile și emoțiile, sortându-le și înlăturând acele închipuiri din mintea mea tulburată. Am readus razele soarelui peste cerul înțelepciunii mele, conjurând norii pentru a se retrage într-un final... Liniștit final al tuturor zbuciumurilor mele.

Surâd, lăsându-mi corpul să se relaxeze, sprijinindu-mi spatele de duritatea peretelui și îmi înalț privirile curioase. Văd ! Becul a ars pe neobservate...

Creepy ce ai scris tu aici. Mi-a plăcut cum ai jonglat cu cuvintele, am cam putut să ”văd” tot ce ai scris tu și ăsta e un punct super important în one-shot-uri. E încărcat cu sentiment totul, exact cum ar trebui, dar poate că spre final ai insistat prea mult pe metafore complicate. Ideea nu e să le hiperbolizezi (figurile de stil), ci să le dozezi cât trebuie. Dar e foarte bun, bravo

Am citit de cateva ori postarea ta pentru ca am o mica obsesie legata de importanta detaliilor. N'o sa ma leg prea tare de stilul de scriere si asta pentru ca's de parere ca fiecare'si cam formeaza unul aparte, iar apropo de mataforele mai sus mentionate... sunt aproape sigura ca's o fana de'a lor.
Ce ma intriga pe mine'n post e becul ala. Pare ca joaca un rol destul de important din spatele cuvintelor.