The last from the future

Ultima ramura a sufletului tau batran

Putrezeste in nestiinta celorlalti

Desi iti urli durerea cu disperare

Si iti agati lacrimile in siroaie

Pari sa nu fii auzit

In aceasta incapere larga

Unde pasii tai nu mai apasa



Iti ranesti credinta in ce a fost atunci

Readucand in gandurile tale povestile de demult

Si in regrete iti simti trupul involburat

In sange-ti vezi chipul scaldat

Unde-i lumina unui soare bland ?

Unde-s mangaierile fara de sfarsit ?



Noptile pustii iti par pastrate in memoria altcuiva

Lunile indepartate nu au avut loc in realitatea ta

Iar clipele cele mai lungi

Sunt de fapt scurte minciuni

Structura asta greoaie mi-a tăiat din avânt. Din nou o poezie complicată, dar mi-a plăcut mult ultima strofă. Puteai mai mult, din ce am observat până acum, dar te forțezi să complici cât mai mult (și poezia și accesibilitatea ei ) ). Oricum, ideea e OK, poate dacă o complicai mai puțin, ieșea mai bine. Bravo