"Victima"

*Poate contine scene de violente in masa pe parcurs




-"Cu o mie de ani in urma, datorita multimii de documente atestate in anii precedenti, se presupune ca ar fi existat un Zeu suprem, numele acestuia era necunoscut. Tot ce se stia despre el era ca acesta purta mereu o pelerina, avea ochii rosii, care s-au dovedit a fi sursa puterii Zeului suprem.
Dupa catva timp, acest Zeu nu a putut sa lase lumea atat de pustie, asa ca a creat primii oameni, care erau, bineinteles, un barbat si o femeie pe nume Nero si Aria. Scopul acestora era sa stabileasca relatii de colaborare, si intr-un final relatii de iubire cu scopul de a da nastere viitorilor descendenti.
In ciuda faptului ca creatiile Zeului erau creaturi imperfecte, ei stapaneau puteri divine deja descoperite, astfel incat o rasturnare de situatie putea sa intervina usor, si chiar asa a fost. In schimbul relatiilor prietenesti a intervenit gelozia, deoarece Nero ii era superior, fiind Zeul lumii perfecte, adica cerurilor, sau Raiului, totusi nu stapanea acea perfectiune intruchipata care era motiv principal in aceasta disputa nesfarsita. Nu peste mult timp au recurs la acte de violenta, ajungand sa distruga mica bucata de pamant carui scop era sa se dezvolte si sa se largeasca. Lumea intreaga a devenit in curand un camp de batalie pentru doua zeitati, aceasta perioada nu a durat mult, deoarece destinul planetei prezis de Zeul suprem era in dezechilibrul, asa ca a intervenit, inghetandu-le corpurile pentru aproximativ o ora cu scopul de a discuta cu ei.
-Nu uitati de ce ati fost creati, ati fost informati de pedeapsa care va urma pentru neindeplinirea dorintelor mele. Atat am avut de spus, de restul lucrurilor ati fost informati.
Insa, nimeni nu a aflat pana acum ce era aceasta "pedeapsa" despre care Zeul suprem a vorbit. La auzul cuvintelor Lui, panica se infiltra incet in corpurile amandorora, tremurand si punandu-si mainile in zonele in care erau loviti. Bineinteles, dupa ce si-au rupt oasele pe campul de batalie, erau obligati sa colaboreze, apoi sa se iubeasca. Acest lucru s-a intamplat, iar mostenitorii celor doi au fost secati de putere astfel incat nu ar mai fi putut exista astfel de conflicte. Oamenii au ajuns sa formeze familii, sa se dezvolte, sa-si vorbeasca in propriile limbi nationale. Odata cu asta, incaperile ample au inceput sa rasara, cladiri, case, zgarie-nori. Tehnologia a avansat si ea cu mult.
Acestea erau primele semne ca lumea s-a dezvoltat, se presupune ca Nero si Aria inca ar mai fi in viata, dar este doar un mit, o simpla legenda lansata de niste oameni obisnuiti"

Chlo a scris:

Okay so here I am, reading a new posted fic…
Ce m-a atras in special a fost titlul, datorita simplitatii lui…dar am dat peste ceva care promite destul de mult. Deocamdata nu-mi pot da seama care e legatura dintre titlu si continut, pot doar sa astept sa vad ce va urma. Observ ca nu scrii cu diacritice, si nu ma deranjeaza asta, doar ca lipsesc, pe alocuri semnele de punctuatie care sa dicteze pasul actiunii. Plus de asta, poate doar mi se pare mie, actiunea, cel putin din capitolul asta pare putin grabita- eu inteleg principiul “scurt si la obiect”, dar putina descriere nu strica niciodata.
Exista cateva greselute pe acolo, nu stiu daca din neatentie...dar prefer sa cred ca asa e...
Sunt curioasa totusi de la ce ti-a venit ideea, si cu ce o sa continue toata istorioara ta...so I’ll be looking forward for the next chapter.

Mda, pana la urma acesta este un fel de prolog, iar el este scurt deoarece ideea va fi departata de ceea ce am scris eu acum. Ideea mi-a venit de la... pai, sa spunem ca unele ore de curs sunt atat de "plictisitoare" si total neinteresante incat gandesc diferite lucruri pe parcurs, imi formez idei des, dar rar le transcriu pe "o foaie", fie ea virtuala sau reala.

Povestea este abia la inceput. Nu o sa comentez cum ai dezvoltat ideea, pentru ca mai avem de asteptat urmatoarele capitole pentru asta, dar am sa spun, ca personal imi place. Geneza dintotdeauna a atras atentia, asa ca astept sa vad cum dezvolti pe parcurs.
O mica observatie, ar fi ca ai facut o cacofonie In ciuda faptului ca creatiile. Puteai inlocui" in ciuda faptului" cu "desi"

xoxo

Un tarait infundat rasuna in toate salile de clasa. Ma enerva tot timpul acest sfarsit de ora, mai ales pentru ca aveam probleme cu urechile.
-S-a terminat prima ora de istorie, copii. Sunteti liberi.
Era prima zi de liceu ce se terminase cu o ora de istorie... cam patetic. Profesorul nostru are parul saten, era mereu atasat de studentii sai, ne-a fost profesor inca din gimnaziu, e un tip de treaba care inca se afla in anii lui de tinerete, insa inelul aurit de pe degetul sau inelar indica ca acesta este casatorit. Mereu lectiile predate de el erau rezumate intr-o "povestire" astfel incat noi puteam invata cu usurinta materia pe care el o preda.
Priveam cum sala de clasa se elibereaza incetul cu incetul, era din ce in ce mai pustiu, numai eu ramasesem acolo. Imi sprijin capul pe banca visator, gandindu-ma la... la... la ce sa te gandesti intr-o pauza?
-Si tu? spuse el indreptandu-si privirea catre mine, recunosc, acea privire ma intimida putin insa gasesc curajul necesar si ii raspund cu "vitejie"
-Eu... eu duc o viata plictisitoare, nu ca m-as plange, chiar asa vreau sa fie. spun eu uitandu-ma cu fata la pamant, nu aveam curajul sa il privesc direct in ochi. Nu-mi putea face nimic, nici teama mea nu era normala, el deobicei incearca sa inveseleasca niste pierde-vara ca mine. Ma trezesc cu mana lui intrata in parul meu, ciufulindu-mi parul prieteneste. Intrasem cu fata in pamant de rusine, nu mai stiam ce sa zic, dar glasul lui ma "trezeste"
-Haide, toti avem un rol in viata, va veni timpul cand vei gasi persoana potrivita. spuse el pe un ton calduros, incercand sa ma linisteasca. Oh, ce iubesc profesorii astia. Si liceul Ludwig, care are o istorie de peste 200 de ani, in trecut acest liceu era considerat centrul universului, daca copilul tau nu era inscris aici era considerat un netot... mai bine spus un fraier. In prezent nu se mai intampla nimic, e un liceu ca toate liceurile din orasul Frühling.
Cat de ciudat poate fi, am ramas intre patru pereti cu profesorul meu preferat, nimeni nu pronunta nici un cuvant, nimeni nu schita nici un gest, era o liniste totala ce imi delecta urechile. Vroiam sa ramana asa...

Mm. Destul de interesant. Nu-mi pot forma încă o părere generală deoarece am să iau ca o introducere ce ai scris tu până acum. Capitolul doi puteai să-l dezvolţi niţel mai mult, dar e bine şi aşa. Dai spor celui ce vrea să-l citească.
Cât despre redactare, se vede că ai evoluat destul de mult la partea cu descrierea, faţă de ce făceai înainte. Nu ştiu acum cum stai la descrierea acţiunii propriu zise, însă am să mă lămuresc eu în capitolele ce vor urma.
Greşeli gramaticale ar fi câteva: ai nişte cacofonii pe-acolo care puteai să le eviţi sau cel puţin să pui o virgulă între. La fraza ,,Priveam cum sala de clasa se elibereaza incetul cu incetul, era din ce in ce mai pustiu, numai eu ramasesem acolo." virgulele alea îs cam inutile. Puteai să limitezi propoziţiile cu un simplu punct. O altă greşeală, poate cea care m-a deranjat cel mai mult la nervul optic a fost ,,Imi sprijinesc", corect fiind ,,Îmi sprijin".
Păi, cam asta e. Te aştept cu următoarele capitole, poate ceva mai dezvoltate ca să ne putem forma cât de cât o părere. Bafta!






Bully.

Linistea aceea bisericeasca este in curand intrerupta de sunetul telefonului meu. O adevarata rabla, de prin anii 3000. Imi dau seama ca este vorba despre prietenul meu, care tocmai imi trimisese un SMS cum ca eu stau la biblioteca si "tocesc"... prostul, nu a suferit niciodata, mereu a fost egoist din fire, nu ar salva pe nimeni de la moarte, iar daca ar face asta ar spune ceva de genul "imi datorezi..." iar dupa asta, ar urma o lista lunga de obiecte partial nefolositoare. Profesorul imi zambeste, ca si cum ar fi stiut ce a scris prietenul meu in acel SMS.
Ma ridic din banca cu mult dispret, ma apropii de usa salii si o deschid putin nervos. Cobor doua etaje si ajung in curte. In drumul spre el intampinasem multe ciudatenii, cum ar fi idioti, cupluri care se sarutau in public si multe altele. Imi gasesc prietenul in cel mai obisnuit cadru, cu privirea concentrata spre laptop-ul lui. E un tip blond, bretonul ii acopera jumatate din frunte. Ca sa fiu sincer, arata al naibii de bine, daca as fi fost fata cu siguranta i-as fi sarit la brat si l-as fi intrebat daca vrea sa se casatoreasca cu mine.
-Iara ai intarziat, ma' mortaciune... spuse el plictisit, inca trecand de la un site la altul pe laptop-ul sau. Ma uit la el cu o privire intrebatoare, eu stiam ca el era cel ce intarzia mereu. Ahhh... s-a intors roata, las' ca vede el...
Inghit in sec incercand sa nu-i dau un raspuns, doar sa-i vad dinnou fata aceea pe care o face el atunci cand nu este bagat in seama. Tipul e inteligent, recunosc, dar isi foloseste creierul doar atunci cand ar avea de profitat. Totusi, trebuie sa-l suport, e singurul meu prieten...
-Da... am intarziat... raspund eu oftand, contrazicandu-ma pe mine insumi, nu vroiam sa intru "la belele" cu el.
-Da ce-ai frate? Ce-i cu fata aia lunga? Vrei sa mergem la un suc? O prajitura? O pizza? Orice... spuse el incercand sa ma inveseleasca. Dar eu eram deja vesel, doar ca nu vroiam sa o arat.
-Nu am nimic. Eu... o sa ma duc acasa.
-Hmmm? De ce? Nu vrei sa vorbesti cu mine?
Ma simteam putin iritat de atitudinea lui, imi punea prea multe intrebari intr-un timp atat de scurt. Intrebarile pe care mi le punea erau inutile, pentru ca deja stia raspunsul, probabil incearca sa ma enerveze cum face el de obicei.
-Ti-am spus, nu am nimic, vreau doar sa merg acasa, sa deschid televizorul, sa ma intind in pat si sa ma odihnesc. Doar atat. spun eu grabit, incrundandu-ma la el. Incercam sa fac cativa pasi, insa el continua sa-mi puna aceleasi intrebari de o multime de ori, iar eu il ignoram. Intr-un final ajunsesem acasa, iar el nu se mai tinea dupa mine. Casa este destul de incapatoare, cel putin asa cred. Este aranjata intr-un stil modern, care imi delecta privirile de fiecare data cand ajungeam aici.
Deschid usa camerei mele apoi ma trantesc in pat, fixandu-mi privirea pe tavanul de culoare albastra. Era seara, iar eu eram obosit frant. Imi inchid ochii cu speranta ca voi adormi si voi trai inca o zi.

Mă bucur să văd că te ţii de treabă tinere şi abia aştept să văd cum o să evolueze ficul.
Momentan, este mult prea curând să mă pronunţ asupra lui, din moment ce nu s-au dat mult prea multe detalii despre ce s-ar putea întâmpla, firul narativ având o tentă momotonă. Totuşi, sper că vom afla destul de curând.
Acum. ca să te şi critic puţin, am văzut câteva greşeli de tastare, care la a doua corectare, cred că ar fi dispărut. De asemenea, am văzut o mică problemă ce mă cam deranjează. Mai exact, ai obiceiul să împarţi două propoziţii printr-o virgulă, ceea ce nu îi dă un aspect deloc estetic (mai ales auditiv) textului. Spre exemplu : "Priveam cum sala de clasa se elibereaza incetul cu incetul, era din ce in ce mai pustiu". Fraza asta ar fi mers împârţită în două propoziţii sau, dacă voiai să păstrezi o singură propoziţie, ai fi putut folosi gerunziul (para aşa îi spune) : incetul cu incetul, devenind din ce in ce.
Sper că înţelegi ce vreau să spun şi că subliniez astea pentru a te ajuta să progresezi.
Mult succes în continuare

Harlequin a scris:Mă bucur să văd că te ţii de treabă tinere şi abia aştept să văd cum o să evolueze ficul.
Momentan, este mult prea curând să mă pronunţ asupra lui, din moment ce nu s-au dat mult prea multe detalii despre ce s-ar putea întâmpla, firul narativ având o tentă momotonă. Totuşi, sper că vom afla destul de curând.
Acum. ca să te şi critic puţin, am văzut câteva greşeli de tastare, care la a doua corectare, cred că ar fi dispărut. De asemenea, am văzut o mică problemă ce mă cam deranjează. Mai exact, ai obiceiul să împarţi două propoziţii printr-o virgulă, ceea ce nu îi dă un aspect deloc estetic (mai ales auditiv) textului. Spre exemplu : "Priveam cum sala de clasa se elibereaza incetul cu incetul, era din ce in ce mai pustiu". Fraza asta ar fi mers împârţită în două propoziţii sau, dacă voiai să păstrezi o singură propoziţie, ai fi putut folosi gerunziul (para aşa îi spune) : incetul cu incetul, devenind din ce in ce.
Sper că înţelegi ce vreau să spun şi că subliniez astea pentru a te ajuta să progresezi.
Mult succes în continuare

Da, am priceput ce vrei sa spui o sa incerc sa tin cont cat mai mult de sfaturi in ce va urma.

Poi sincer sa fiu imi place si am o singura intrebare: Cand postezi continuarea?:"> sunt foarte curios sa vad ce o sa se intample in urmatoarea parte xD:X.... nu stiu pe ceilalti dar eu sunt foarte curios de ceea ce o sa se intample xD:">

Incercam sa adorm si sa scap de gandurile ce ma bantuiau de zile intregi. Eram ca o stafie umana, cu ochii inchisi. Nu schitam nici un gest, nu pronuntam nici un cuvant.
Nu peste mult timp plictiseala aceasta absurda ma cuprinde. Imi deschid ochii precum un nou-nascut ce si-a vazut pentru prima data mama. Imi fixez privirea spre colectia de arme a tatalui meu agatata de un perete. Nu vroiam sa-mi aduc aminte cum a murit acum zece ani in razboi, dar...

First Sergeant Hideki Akira
Ziua a 10-a Decembrie 3200

-Soldati, de astazi incolo va incepe munca serioasa! Zona 42 este atacata din toate partile din inamic. Astazi, scapa cine poate. Traiti pentru pace, muriti pentru pace. Pentru unii din voi vor considera acest act ca fiind unul din suicid, dar numai lasii spun asta! spuse Akira mandru de rank-ul lui, mai ales pentru ca era conducatorul echipei Sabertooth 1-2.
Akira si cei inferiori lui care faceau parte din echipa se aflau in una din putinele ascunzatori din "Zona 42". Zona 42 era una din cele mai frumoase zone de pe pamant, unde natura predomina. Odata cu inceputul razboiului aceasta zona s-a transformat intr-un camp de batalie nemaiputand fi locuit.
Echipajul Sabertooth 1-2 se alatura bataliei alaturi de Sabertooth 1-3 condusa de Cpt. Hashirama Ren. Batalia era dusa intr-un mod prostesc, iar intr-un final Sabertooth 1-2 si Sabertooth 1-3 au pierdut batalia. Sabertooth 1-2 a fost prins de un grup de Waru, soldati ce luptau pentru distrugerea lumii. Akira a fost pus intr-o situatie foarte dificila: pentru salvarea echipajului trebuia sa omoare unul din coechipierii sai. Astfel, puteau fi lasati sa fuga si sa scape, chiar daca era un gest de lasitate. Akira nu a putut decat sa se supuna ordinelor. Il imbratiseaza pe Private Jörg, chiar daca ii era cu mult inferior lui tinea foarte mult la viata acestuia. Devenisera foarte apropiati in timpul razboiului.
Akira prinde un USP in mana dreapta si il indreapta spre inima lui Jörg. O lacrima i se prelinge pe obraz inainte sa apese pe tragaci. Vroia cu desavarsire sa se termina, vroia sa afle ca este doar un vis, dar se insela amarnic. Odata ce a apasat pe tragaci, victima sa cade la pamant, fiind lasata intr-o balta de sange.
Akira si ceilalti au reusit sa scape, iar dupa un drum foarte lung au ajuns aproape de orasul Frühling, acolo unde fiul lui Akira traia. Inainte ca Akira sa ajunga la casa lui un intreg echipaj de agenti CIA au fost informati de crima comisa. Nimeni nu stia ca Akira a fost obligat sa faca acest lucru pentru binele echipajului, asa ca in scurt timp sergentul era inconjurat de masini negre conduse de tipi care deasemenea erau imbracati in costume negre.
Pasagerii coboara din masini si incatuseaza sergentul, apoi il duc in masina si il conduc catre un sediu CIA, unde urma sa fie interogat despre actul de lasitate de acum 24 de ore.
A fost adus intr-o sala, apoi i s-au luat catusele de la mana. I se puneau nenumarate intrebari, majoritatea fiind "de ce ai comis acea crima?", "de ce ti-ai lasat unul din coechipieri sa moara?". Sergentul prefera sa nu raspunda, se uita neincetat la USP-ul de pe masa. Incepea sa nu mai reziste presiunii puse asupra lui, asa ca lua pistolul si, apasand pe tragaci omoara unul dintre cei doi agenti CIA care trebuiau sa-l interogheze. Tot sediul a fost informat de crima de la Sala 24, iar dupa ce mai multi agenti au ajuns acolo Akira a fost impuscat in plamani si uitat, intr-o balta de sange, pentru totdeauna...

Tips: 1. Ce e scris in italic sunt amintiri

Credeam ca o dai in SF dupa ce citisem primul capitol, prin urmare sunt curioasa ce legatura exista intre intamplarile din lumea fantasticului si cele din lumea realului.

Undeva ai scris acest pasaj

Profesorul nostru are parul saten, era mereu atasat de studentii sai, ne-a fost profesor inca din gimnaziu, e un tip de treaba care inca se afla in anii lui de tinerete, insa inelul aurit de pe degetul sau inelar indica ca acesta este casatorit.

in care nu ai respectat timpurile verbale( ai inceput cu prezent, ai continuat cu imperfect, apoi perfect compus si iar prezent), motiv pentru care propozitiile nu se leaga. O sa-ti fac si o sugestie, daca tot m-am apucat sa dezvolt.

Profesorul nostru are parul saten si este mereu atasat de studentii sai. Ne este profesor inca din gimnaziu. E un tip de treaba care inca se afla in anii lui de tinerete, insa inelul aurit de pe degetul sau inelar, indica ca acesta este casatorit. este doar un exemplu, puteai formula si altfel atata timp cat exista o logica in exprimarea timpurilor verbale.

In afara de asta, am vazut ca obisnuiai sa nu mai scri cu litera mare, cand incepeai o noua propozitie, insa in ultimul capitol ai avut grija sa corectezi asta.

Cam atat, povestea are si partile ei bune. Are o introducere intreresanta. Cat despre idee, nu mi-am dat pana acum seama de ea, probabil vrei sa creezi suspans, asa ca astept sa vad cum evolueaza.

Multa inspiratie!
xoxo

O evolutie foarte interesanta chiar nu ma asteptam la asa ceva, ai crescut suspansul foarte mult eu unul iti sunt fan si urmaresc acest fic cu foarte mare placere savurand fiecare cuvant , xD si ce pot sa spun fiind un necunoscator al prozei este doar ca astept cu nerabdare urmatorul capitol

Interesantă idee, dar e cam emonel personajul ăsta pricipal. Plictisit, fără prieteni, sunt curios ce o să faci cu el mai departe. Acum, referitor la cum se prezintă textul... Stai un pic rău la capitolul atenție. Am văzut ceva typo-uri pe parcursul capitolelor. Un progres evident se vede de la prolog la ultimul post, dar tot e loc de mai bine. Și eu am remarcat faza cu timpurile pe care le cam nenorocești, săracele, și mai e un aspect foarte important. Stai puțin rău cu vocabularul, uneori lași impresia că te exprimi forțat, nu fluent. Încearcă să scrii cu mai mult calm, căutând cuvântul potrivit. Spor

Imi pare nespus de rau ca nu v-am mai tinut la curent cu fan fiction-ul.
Spre norocul vostru, fic-ul va continua Smile

V


A fost cea mai rece iarna. Vestea mortii tatalui meu m-a daramat... la propriu. Nu o sa incerc sa mint, tatal meu a fost un las, insa daca s-ar fi opus ar fi fost cel mai prostesc lucru posibil. Punea soarta echipajului Sabertooth 1-2 in pericol. "Sacrificiile trebuie facute, indiferent cat de dureroase pot fi. Un sacrificiu poate duce la pace" este una dintre replicile favorite ale lui Akira.
Scap de toate aceste amintiri ingrozitoare si cad intr-un somn adanc. Imediat dupa ce am adormit zgomotul produs de telefonul meu, care indica faptul ca tocmai am primit un SMS. Ce-i drept, acel zgomot nu m-a trezit, si chiar daca ma trezea probabil reactia mea ar fi una violenta, si anume trantitul telefonului pe jos.
Razele soarelui isi fac usor aparitia in camera mea. Luminea orbitoare imi neglijeaza ochii, simt nevoia de a "distruge" soarele, dar cum nu pot face asta ma ridic fortat din pat si trag perdeaua.
Ma apropii de masuta de langa patul meu si apuc telefonul cu dispret. Rabla aceea nefolositoare indica primirea unui mesaj pe data de 5 Septembrie 3210. Zgarietura de pe telefonul meu ascunde numele "artistului". Ce pacat... chiar vroiam sa stiu de la cine e...

Autor: ------
Destinatar: Hideki Korin

Mesaj: Maine vei primi o vizita din partea mea
Vom avea si un musafir de la locul meu de munca
Ai grija de tine!
xoxo.

Grozav, tocmai de asta aveam eu chef. Agentii astia CIA sunt tare ciudati...

Quiz:
1. Cine credeti ca este autorul mesajului?
2. Ce credeti despre intentiile autorului mesajului?
3. Agentii astia CIA sunt tare ciudati... la ce credeti ca se refera Korin?

(Note: Quiz a fost introdus pentru ca urmatoarele capitole vor include mai multe "mistere")

Cam scurt capitolul acesta , dar totusi ma tine in priza si mor de nerabdare sa vad cu ce idei o sa vi pentru urmatorul sper ca mai lung cu mai multa actiune in care sa dai mai multe detalii.!!

Sunt sigur că cel ce a trimis mesajul era de la FBI )
Căt despre evoluţia ficului, este destul de bună.
Totuşi, personajul tău, îmi pare puţin cam violent. Chiar vreau să văd ce mai faci, dar încearcă să faci un capitol ceva mai lung decât ultimul, dacă se poate
Succes

Scurt și prea puțin revelator ce ne-ai prezentat aici. Mă așteptam la ceva mai complex, având în vedere că suntem încă în faza intrigii. Oricum, pare complicată situația, ceea ce mă face să cred că aceasta este o poveste mai lungă decât pare (după cât de puțin ne scrii ). Anyway, multă inspirație și pe când un capitol nou?