Contractul copoilor

Iata cea mai noua creatie a mea de care sunt atat de mandra ! Va spun din start ca legatura dintre titlu si continut se va stabili mai tarziu. Eu sper sa va placa inceputul , macar putin. Integrez si primul capitol in acest post ca sa aveti macar o mica idee asupra celor ce vor avea loc.

P.S.: Si de prolog sunt mandra , din pacate.


Lectura placuta !


~ Prolog ~

La margine de sat micut se afla trei carari pierdute de ochii lumii. Tu esti un ratacitor prin aceste locuri , zaresti aceste poteci. Pe care din acestea a-i merge , avand in vedere urmatoarele :
Cea din mijloc duce catre un alt sat , plin de oameni cu obiceiuri necurate . Odata intrat in el , iti asumi responsabilitatea pentru ceea ce se va intampla cu tine.
Cea din stanga este perfecta dreapta , nu pare locuita si probabil se intinde la nesfarsit.
Cea din dreapta prezinta multe pietre , surpaturi in pamant , intr-un cuvant – obstacole . Pe margini se vad firicele de iarba si flori salbatice. In schimb , nu se stie prea bine unde duce.
Atunci strainul s-a ridicat de jos si m-a intrebat :
- Dumneata de unde stii toate astea ?
I-am zambit frumos si m-am intors catre cele trei potecute.
- Sunt prietenele mele , i-am raspuns melancolic, nu e normal sa le cunosc ?
Tanarul a sarit in fata mea si a zis :
- Prietenii tai sunt si prietenii mei , da-mi voie sa aleg !
Fara sa mai stea pe ganduri , a luat-o vertiginos spre cararea din dreapta. Am schitat un ranjet multumitor la prima tranta incasata de baiat.
- Tine minte acest moment , caci aceasta este introducerea !




Capitolul I
- Jurnalul lui Corneliu Ispirov -


23 aprilie .dimineata. De acum incolo o sa notez activitatea clubului de ziar a liceului , in acest mic jurnal . Este vital ca fiecare pas pe care il fac in formarea noii ligi sa fie specificat aici.Incepand de azi , voi duce o lupta grea cu tinerii din liceul “ Vasile Voiculescu” , nr. 3. Inca de dimineata mi-am dat seama , cand mi-am vazut uriasele cearcane in oglinda de la baie ( semn rau ). Un caine a urlat sub fereastra mea . Ma trezeam din cand in cand sa tip si eu la el. Din aceasta cauza nu am dormit intreaga noapte . Acum voi admira natura din spatele acestui gemulet ,in timp ce –mi beau cafeaua si mai scriu doua cuvintele in jurnal.

mai tarziu. Am luat un taxi din fata domiciliului meu si am pornit cu fruntea sus spre liceu. Taximetristul era un om inalt , cu chelie si o sapca uzata, inscriptionata “ Karl”. Tare frumos si binevoitor om ! Desi da prea multe afara din casa , chiar el mi-a spus ca fiul lui este la scoala unde eu sunt redactor si ca ar fi tare fericit daca l-as inscrie si pe el la clubul de ziar. Mi-am notat numele Nistor Vinea si am intrat in incinta liceului. Mi-am lasat bagajele in biroul meu si am plecat in cautarea elevilor doritori de ziarizitism. Vedeti ce bun sunt ? Am inventat un cuvant !
la pranz , in sala 23. Am intalnit niste elevi foarte interesanti , printre cei din primul an. Domnisorul Nistor nu era la ora de dirigentie care am deranjat-o. Din pacate , nu-mi pot da seama ce fel de persoana este , daca nu il vad. Pe deasupra , dirigintele clasei a 9-a D mi l-a indicat pe Sebastian Miron. Un tanar inteligent , consecvent si talentat in ale scrisului. Insa , atentia mea s-a oprit pe doua domnisoare , aparent gemene , care reprezentau doua caractere extrem de diferite. Una dintre ele era mereu cu zambetul pe buze , inconjurata de prieteni. Langa ea era fata singuratica, melancolica si fara pic de bucurie pe chip. Imbracata in non culori , suspina si privea niste ramasite de radiera. Dirigintele m-a vazut putin cu capul in nori ,caci mi-a spus :
- Cea de pe randul din mijloc este Ana, iar cea de langa ea , imbracata in gri , este sora acesteia , Otilia. Amandoua au talent la scris , dar vedeti dumneavoastra , ele se completeaza una pe alta. Fara melancolia Otiliei , lucrarile Anei nu ar fi realiste, desi sunt bine redactate.
- Inteleg , daca le-am putea inscrie si pe aceste eleve in club , ar fi minunat . i-am zambit atat de frumos dirigintelui ca le-a obligat pe fete sa se inscrie.
Cat timp acesta rasfoia catalogul ca sa le gaseasca numarul de telefon al parintilor , eu m-am mai uitat o data la clasa. In spate sunt doua locuri libere , asta inseamna ca cineva mai lipseste , in afara de domnisorul Nistor.
- Vad ca v-am retinut cam mult de la ora , domnule . Ma scuzati , ma voi retrage acum si multumesc inca o data pentru atentia acordata. Mai astept doritori pana joi , cand se va publica programul clubului.
M-a salutat politicos si m-a lasat sa ies pe usa , dupa multe, multe strangeri de mana isterice. Cand am vrut sa deschid usa , o eleva , ce-i drept , cam rosie in obraji , s-a scuzat pentru intarziere , gafaind.
- Domnisoara Renata , pentru faptul ca ai intarziat , o sa te alaturi Clubului de ziar al scolii.
Fata s-a bosumflat , inrosindu-se mai tare ca inainte. In aparenta , era cea amuzanta si rebela. Se vedea de la o posta ca nu ii placea sa fie supusa ordinelor cuiva , in special profesorilor. Mi-a aruncat o privire dispretuitoare cand a trecut pe langa mine , de parca ar fi stiut ca eu stau la baza ghinionului ei. M-a amuzat foarte tare acest lucru , ca am inceput sa rad pe holul liceului ca la 16 ani. Si elevii astia sunt niste figuri ! Sa te miri de ei si nu alta !
M-am inapoiat acasa pe la ora optsprezece cand mi s-a incheiat programul si am adaugat numerele de telefon ale elevilor inscrisi, in jurnal.

Prima obiecţie este asta: "Cea din mijloc duce catre un alt sat "
din moment ce acesta este primul sat de care spui, ar trebui să renunţi la alt...zi un sat unde... (e bine de luat în seamă, dacă vrei să publici lucrarea undeva)
din casa , chiar el: în opinia mea, mai estecit ar fi un punct în loc de virgulă, pentru a o împărţi în două propoziţii
"pe Sebastian Miron. Un tanar inteligent" aici, ar fi mers virgulă în loc de punct. O descriere este bine să fie făcută cât mai subtill. În momentul în care pui punct, aceasta îţi sare din prima în ochi
Cam astea ar fi singurele greşeli de le-am găsit
Ficul în sine duce a o poveste de liceu, dar aştept mai multe capitole pentru a-mi contura o idee.
Totuşi, un lucru este sigur, ai vocabular, ai imaginaţie şi se pare că şi devotament faţă de operele tala, aşa că tot ce pot spune este :Mult succes şi cât mai multă imaginaţie

Hey Mary. Apreciez ficul tău, este unul interesant şi care nu îşi dezvăluie toate secretele încă din primele 10 rânduri. Pot să spun că titlul nu îmi lasă nici cea mai vagă idee despre ce este vorba, dar astept să mă lămuresc pe parcurs. Şi aş avea o mică precizare. Construcţia "a-i merge" se scrie în cazul tău "ai merge". Stii tu, este "eu as merge", "tu ai merge". Modul in care ai scris tu este folosit in cazul formei "a-i merge bine toata ziua" sau altele asemanatoare. Sper sa nu te deranjeze aceste observatii si sa iti dai seama ca sunt facut in mod constructiv, iar critica nu este pentru persoana, ci pentru arta persoanei.

Va multumesc pentru ca mi-ati atras atentia asupra greselilor de ortografie ( sincer , nici nu le-am sesizat) si promit ca nu mai fac. Si cat despre "povestea de liceu" pot sa spun ca e o combinatie. Ma bucur ca va place , deci , am sosit cu capitolasul , corectat cat de cat ( scuzati-m cacofonia ). Doresc sa deveniti dependenti de creatia mea ( ganduri malefice , trebuie sa dispara )

Lectura placuta !

Capitolul II
- Jurnalul lui Corneliu Ispirov -

24 martie , dimineata. Noaptea aceasta a fost una linistita , fara vise , fara caini vagabonzi care sa latre sub fereastra mea. Pot considera ca ziua asta va fi una frumoasa , dupa semnele somnului meu. Totusi am o curiozitate infama si anume “ Cine este acest Nistor ? “ . Faptul ca nu a venit ieri la scoala imi da de banuit. Nu as vrea sa discut mai multe , asa ca imi distrag atentia cu un joc pe telefon , “Spanzuratoarea “ . Eh , un joc vechi pus pe un aparat de ultima generatie. Acelasi lucru se aplica si in cazul meu. Eu , un babalac de 30 de ani , am un grup de tineri ziaristi. Un club format din diferite persane cu diferite personalitati si care-si pun mintile la contributie pentru a scrie despre adevar , chiar si in cele mai periculoase cazuri. Asta vreau sa fac din ei ! Ah ! Uite cum ma iau cu palavragitul si pierd jocul ! Trebuia sa-mi imaginez ca se va intampla asta. E un semnal ca ar trebui sa ma pregatesc de servici. Acum , unde mi-am pus haina ?

dupa-amiaza In cele din urma , cu eforturi minime de reconstituire a faptelor mele , am gasit tinuta mea de zi cu zi, atarnata de manerul dulapului. Tipic unui domn ca mine! Mi-am delectat mirosul in drum spre liceu cu niste fastfood-uri. In general , nu sunt dependent de ceva anume , dar cand vine vorba de mancare nesanatoasa sunt primul !
Ma uit la ceas si imi permit doua minutele cat sa traversez strada si sa-mi iau o shaorma. Platesc suma si ma duc spre liceu. Sunt multi copii pe holuri , sper sa nu scap mancarea.
Dar nici bine nu termin ca un baiat intra in mine. Imi spune doar :
- Vezi pe unde mergi , amice !
Ochii lui fumurii se imbinau perfect cu cerceii cu cranii din ureche si cu tigarea din gura. Parul alb ca al panzei de paianjen probabil e vopsit , altfel nu imi explic. Ma ridic de jos si imi arunc shaorma , nu mai avea rost sa o mananc si nici nu aveam cum , era plina de muc de tigara de la amicu’ meu. Strabat holurile in lung si in lat pana intru in clasa de unde am cules floricelele mele de elevi. Am salutat politicos si am aruncat o ocheada asupra elevilor. Domnisorul Nistor era in clasa . Nu m-a mirat ca era cel de care ma ciocnisem. L-am privit pe de-a intregul si l-am obligat sa intre in clubul de ziar. Inainte sa ies , am adaugat anuntul :
- Maine la ora 12 la sala numarul trei sa va prezentati .
- Si daca nu venim ? intreaba Nistor din strafundul clasei.
- Cine a zis ca aveti de ales ?
Am iesit din clasa , impiedicandu-ma de prag. Cineva sigur m-a dracuit ! Dar sa lasam aceste chestii de-o parte. Acum trebuie sa fac rost de cinci caiete cartonate ... si de o shaorma!

mai tarziu "In timpul orelor de curs , elevul Nistor a tot chiulit. Nimeni nu stie unde se duce sau ce face , dar risca sa fie exmatriculat daca nu vine la ore." Asta mi-a spus domnul director si ca urmare ale acestor vorbe , m-a rugat pe mine sa il disciplinez , bineinteles, in timpul clubului de ziar. Eh , ce puteam sa spun ? Am acceptat si am luat in primire dosarele elevilor mei. Voi nota in jurnal datele de baza , in caz de orice.

Nume , prenume : Moraru Otilia
Varsta : 15 ani
Adresa : Strada Narghitei , nr. 4 , bloc 5C , scara A , ap. 20
Referinte : Fire singuratica , inchisa in sine , nu se implica in activitati.

Nume , prenume : Moraru Anastasia
Varsta : 14 ani
Adresa : Strada Narghitei , nr. 4 , bloc 5C , scara A , ap. 20
Referinte : Fire prietenoasa , deschisa , supusa , castiga multe premii prin participarea la diferite concursuri.

Nume , prenume : Costante Renata
Varsta : 15 ani
Adresa : Strada Vinurilor , nr.5 , hotel Brasoveanca , in caz de orice intrebati la receptie.
Referinte : Fire rebela , baietoasa , se da cu skateul , nu are vicii.

Nume , prenume : Miron Sebastian
Varsta: 16 ani
Adresa : Strada Safirelor , vila nr. 10
Referinte : elev bun la invatatura , a castigat multe premii .

Nume , prenume : Vinea Nistor
Varsta : 16 ani
Adresa : Cartierul Minerilor , blocul U7 , scara B , apartament 13
Referinte : Fire salbatica , a ramas repetent un an , fumeaza .

Acestea fiind scrise , ma intorc la studierea prafului de pe holuri , caci altceva nu am de facut in ziua de azi. Ma intreb daca sunt platit si pentru stat degeaba ?
seara. O alta zi pierduta in van . Inca nu i-am initiat pe invatacei , dar nu e cazul sa ne grabim. Avem tot timpul la dispozitie pana la inceperea verii , anotimpul cel mai periculos , din punctul meu de vedere. Cine stie de cine te vei ciocni cand mergi pe strada ? In timp ce mergeam acasa ,o fata s-a izbit de mine. Daca nu ma inseala ochii este chiar Renata ! Si-a cerut scuze in stil de smecheras si si-a vazut de treaba , iar eu m-am inapoiat acasa .
Noapte buna !

Imi place ca scri dintr-o perspectiva subiectiva, dar mai ales imi place ca stii cum sa scri dintr-o astfel de perspectiva.
Cu siguranta, m-ai fascinat! : )) la 14 ani sa scri asa...

Vreau sa-ti spun ca ai o imaginatie superba si cel mai important, dupa parerea mea, este ca stii cum sa surprinzi cititorul. Iti dau si un exemplu

doritori de ziarizitism. Vedeti ce bun sunt ? Am inventat un cuvant !

deci, chiar dupa ce am citit cuvantul, am stat un moment sa ma gandesc daca am citit bine, l-am mai citit o data si apoi am citit si continuarea si am vazut unde ai vrut sa ajungi. Bravo! Asta inseamna ca te-a preocupat originalitatea ficului. Poate nu pare, dar un detaliu spune multe despre grija pe care tu ai acordat o povestii.

Scri impecabil. Imbinarea intre modurile de expunere este de asemena buna si scri foarte foarte bine din perspectiva subiectiva. Pagina de jurnal arata exact asa cum ar trebui sa arate o pagina de jurnal: cu data si cu impresiile personajului.

Vroiam sa-ti sugerez sa scri "," imediat dupa cuvant si apoi sa lasi spatiu. Nu numai virgula, in general! Se aplica tuturor semnelor de punctuatie. Asa se procedeaza de obicei si este si mai usor de citit.
Sunt foarte curioasa cum vei descrie personajul, pentru ca din cate am citit, inca n-ai ajuns la asta. Vreau sa vad cum ii conturezi portretul fizic, mai ales. Nu stiu, am asa o curiozitate, pentru ca presimt ca ma vei suprinde.

Inca o data, felicitarile mele! Multa inspiratie si imaginatie!

xoxo

Multumesc foarte mult de lauda, Royal_blood (spun asa pana aflu numele voastre adevarate ), ma bucur ca iti place. Observasem putintel mai devreme treaba cu spatiile dupa semnele de punctuatie si iti promit ca o sa tin cont. Cat despre infatisarea personajelor, eh, o sa va surprind, sper eu. Portretele fizice ale personajelor vor fi schitate mai tarziu. Nu pot sa va dau totul din prima, nu? Cumva trebuie sa tin suspansul si interesul cititorilor.
Oricum am venit cu al treilea capitol. Sper sa va placa, lectura placuta!

25 aprilie. Dimineata. Noaptea trecuta am dormit bine, desi am avut un vis tulburator, cat de mult poate sa insemne asta, bineinteles. Doi tigani ma jefuiau, iar un caine de vanatoare, m-a salvat din mainile lor. Dar sa revin la realitate, azi va fi cea mai grea zi din viata mea de ziarist. In primul rand, pentru ca voi avea toata echipa alaturi de mine, ceea ce imi va fi destul de greu. In comparatie cu alti ani, elevii de acum sunt altfel. Nici eu nu stiu exact cum ar putea decurge ziua, dar sper ca destul de bine.
In acest moment, mai adaug cate ceva in jurnal si imi scotocesc dulapul in cautarea caietelor cartonate de care v-am spus. Tin minte ca le am pe undeva!

mai tarziu. Am ajuns la liceu, iar pe drum am avut minunata surpriza de a fi martorul unui miracol, sa spun asa. In timp ce ma plimbam, ca de obicei, pe strazile lungi ale acestui oras , din pacate , nespecificat de mine in notarile anterioare , am fost martorul unui accident. Se putea sfarsi urat , daca un tanar nu ar fi salvat fetita ce urma sa fie lovita de autobuz. Baiatul de aproximativ 16 ani , a tras-o pe fetita de mana cu cateva secunde inaintea impactului. Daca nu as fi fost acolo , nu as fi crezut! Dar ce este mai ciudat, este ca salvatorul imi parea cunoscut. Cred ca l-am mai vazut undeva. Specific ca bausem o cutiuta cu suc de morcovi ,deci vederea mea era perfect clara !

Presupunerile mele se vor confirma in dupa-amiaza asta, in timpul clubului de ziar. Pana atunci trebuie sa-mi caut pixurile speciale pe care doar eu le folosesc. Trebuie sa le fi lasat in ghiveciul de la cactus , stiu sigur asta !
pe la 12. Am gasit pixurile, din pacate, murdare de pamant, dar le-am sters putin inainte de intalnirea cu micii ziaristi. Momentan nu aud tipete sau alte zgomote din sala prestabilita. Ma intreb daca ei chiar au venit. Tare mi-a fost mirarea cand i-am vazut pe toti cinci , stand in banci , cu privirile melancolice.Renata ofta des in timp ce se juca cu un creion, tip B daca nu ma insel. Anastasia dadea fericita din picioare , asemeni unei copilite, Sebastian era indiferent si parca isi organiza programul , caci era foarte dus cu pluta. Otilia nu avea ochi decat pentru geam si ca atare nici nu s-a uitat cand am intrat. Nistor era singurul care avea privirea atintita asupra mea. I-am intrebat „ Cum de au stat asa cuminti ?” . Mi-au raspuns scurt si la obiect :
- Profii...
Am inteles tot si fara sa ma pot controla, am izbucnit in ras. Aveau niste fete lungi, de zici ca au fost suspectati de crima, mai mult ca sigur li s-a tinut si discursul „ Ce vei ajunge in viata daca nu esti serios si constiincios ?”. M-am oprit, am simtit aerul insuportabil din sala destul de spatioasa . I-am rugat sa deschida un geam. Anastasia s-a ridicat vesel de pe scaun si s-a indreptat catre fereastra. Nistor i-a pus piedica, iar ea s-a dezechilibrat, ca urmare a cazut la podea. Am ajutat-o sa se ridice, apoi am deschis eu geamul. Prea putini domni in lumea asta si prea multe glume proaste. Acum , am alta misiune, cand o sa ma reincarnez, daca se va intampla asa ceva, am sa fac ordine si printre nesimtiti si fricosi. Se confunda intre ei.
- Iata, dragii mei, ati ajuns la primul pas din cariera voastra, azi va voi deschide portile ferecate ale jurnalismului si ale adevarului! Impreuna vom scrie despre fiecare caz, orice caz, adevarul gol-golut! Dar, va simtiti in stare sa pasiti pe acest teren plin de amenintari? Cat de barbati va simtiti?
Mi-am rostit discursul, pregatit pe moment, caci asta-noapte am... n-am avut timp. Anastasia s-a uitat putin la ceilalti, parca dand sa plece, dar nu a indraznit. Am continuat, ca doar nimeni nu avea nimic de comentat.
- Trebuie sa rostiti juramantul, puneti mana pe acest caiet si repetati dupa mine .
- Nene, tu sigur nu ne bagi in vreo secta cu toate juramintele tale ? Eu nu jur nimic !
Comentatorul meu drag! Cat as vrea sa-i desfac mintea si sa analizez toate coltisoarele gandirii lui.
- Nistor , tu ai un suflet bun si o minte sclipitoare, nu as vrea sa-ti irosesti tineretea cu tigarile. Apropo, stiu ca tu ai salvat acea fetita azi, asa ca poti fi sincer cu mine.
A marait si ni s-a alaturat. Am zambit si am continuat cu juramantul vechi de sute de ani. Dupa toate aceste introduceri pe care le-am suportat si eu, pe cand eram de varsta lor, le-am impartit caietele in dungi.
- Acestea sunt jurnalele voastre, veti scrie in fiecare zi cate ceva, chiar orice maruntis, iar cand le voi cere, fiti siguri ca nu le voi impartasi cu nimeni si nici nu le voi face publice. De asemenea, pixurile cu care veti scrie vor fi acestea !
Le-am intins un set de sase pixuri cu tuburi colorate in dungulite si cu un pamatuf colorat in varf. S-au mirat putin , apoi au izbucnit in ras, toti, mai putin Otilia , care inca le studia.
- Domnule, cred ca nu ati vazut bine, pixurile astea nu sunt pentru noi! Cu siguranta pentru picii de gradinita!
Mi-a zis Renata, batand cu pumnul in masa, in timp ce Nistor se tavalea pe jos de ras. Eu nu am zis nimic , ce-i drept , nici nu aveam cum.
- Nu mai radeti , netotilor , astea sunt pixurile , numele noastre sunt scrise pe ele ! Sebastian a luminat intreaga clasa, singurul care imi intelegea punctul de vedere.
S-au oprit brusc, lasandu-ma pe mine sa continui, alaturi de elevul briliant. Sincer , noi radeam mai tare ca cei trei. Mi-am dres vocea si am continuat :
- Maine la aceeasi ora !
Am iesit triumfator din sala cu pricina si m-am dus acasa, cumparandu-mi un kebab de la magazinul din colt.

Draga mea, eu ma numesc Florentina, dar spune-mi cum vrei sau ti se pare mai la indemana
Ce-as putea spune...mi-a placut la fel de mult acest capitol ca si celelalte. Esti inca la inceput, dar povestea prinde incetisor contur. Ma bucur ca nu grabesti actiunea si ca nu insisti aiurea pe detalii neinteresante si obositoare. De asemenea, mi-au placut in mod deosebit niste pasaje:

[..] trebuie sa-mi caut pixurile speciale pe care doar eu le folosesc. Trebuie sa le fi lasat in ghiveciul de la cactus , stiu sigur asta !

Acum , am alta misiune, cand o sa ma reincarnez, daca se va intampla asa ceva, am sa fac ordine si printre nesimtiti si fricosi. Se confunda intre ei.

Greseli de tastare nu am vazut, in schimb inca ai tendinta de a lasa spatiul acela intre semnul de punctuatie si cuvant.
multa inspiratie iti doresc!

xoxo

Ce pot spune decât felicitări?
Se vede că ai ţinut cont de primele sugestii şi că începi să lucrezi şi la celelalte.
Poveste îmi place cum evoluează, dar cel mai mult îmi place felul în care descrii cele întâmplate.
Totuşi, legat de faza cu reîncarnarea, ai grijă...cine ştie ce Hitler II o să iasă? Că şi el a avut intenţii bune )
Faci o treabă bună, abia aştept săvăd continuarea.
P.S. nu ar strică să încerci să îl scrii şi cu diacritice, după cum a zis şi Florentina. Ar arăta mult mai bine

Ehei, lipsesc un pic și apare un geniu printre noi. De la mine ai primit un standing ovation (în dormitor, la geam, cu țigara-n mână. Forță Nistor!). Deși am zis că nu mai las comment-uri cum i-am lăsat lui Harley la Ielele, tare mi-e că se cere și aici. Criticul intră-n misiune.
Ai ceva greșeli de redactare, mai exact nu stăpânești regulile semnelor de punctuație. Am văzut pe forum până acum că nu sunt prea mulți care știu cum merg lucrurile cu ele. Este regulă: se pune semnul de punctuație, apoi spațiu. Există doar trei excepții, și anume cratima, unde nu lași spațiu deloc, parantezele, unde lași spațiu înainte să o deschizi și după ce o închizi, și linia ce ține loc de paranteză (am uitat cum îi zice), unde lași spațiu și înainte și după. Ca un exemplu care le include pe toate trei: ”Mi-am luat tenișii (ăia albaștri - dar la fel de jerpeliți ca și cei negri - ) și am plecat la fotbal.” În rest, la toate celelalte faci cu spațiu după semnul de punctuație. Pe lângă greșeala asta, o mai ai pe cea în care nu știi când ar fi mai potrivit ce semn de punctuație. Punctul accentuează finalul unei propoziții și începutul următoarei. E semn de gravitate. Meditație (see what I just did here?). Virgula, pe de altă parte, lasă senzația unei enumerări, unui șir, nu are același efect ca punctul. Acum, nu trebuie să faci abuz de punct, ci doar să știi când vrei să punctezi ceva și când nu (heh, iar joc de cuvinte).
La altceva nu prea am la ce să te corectez. Vocabular ai, idei și imaginație ai, slavă Cerului, ești pe punctul de a scrie cel mai bun fic de pe forum, numai să te ții de el și să-l împachetezi cum trebuie. Îmi place LA NEBUNIE modul cum te transpui în naratorul-personaj, faza cu jurnalul, prologul a fost intriguing, tot, Mary, tot. E superb ce citesc aici. Hai cu continuarea, dar, reține, niciodată nu te grăbi să o scrii și să ne-o servești greșită. Mai bine las-o să se coacă și rupe-ne fața. Spor!

Iata am venit cu urmatorul capitol. Multumesc mult de comentarii si de atentionari, chiar am o problema cu spatiile si punctele. O.O Nu sunt chiar cele mai bune prienete ale mele... punctele astea. Si sunt multe ficuri bestiale si mult mai bune ca al meu si sper ca sa ajung intr-o zi la maretia lor, desi nu mi se va ingadui acest lucru. Ce stiu eu? Nimic, sunt doar un boboc. Sper ca maine sa las comentarii la macar cateva,dar nu cred ca reusesc. In fine, revenind, lectura placuta!



26 aprilie, dimineața, pe la 06:00. Azi m-am trezit devreme, căci m-a trăsnit o idee genială, cum de obicei se întâmplă. Acum nu mă laud, să știți! În primul rând, o să-mi testez învățăceii, pentru a le măsura capacitatea de gândire. Fiecare este unic în felul lui și de aceea, toți par așa de interesanți. Totuși, nu trebuie să mă grăbesc nici cum. Când va sosi momentul adevărului, atunci le voi împărtăși ce este de împărtășit.
În acest moment îmi prepar cafeaua fiindcă potaia care latră mai tot timpul sub fereastra mea, și-a făcut apariția din nou. Mă gândesc că cineva l-a dresat să mă terorizeze. Da, cu siguranță asta se întâmplă! Dar cine…? Pfoai , am dat pe aragaz cafeaua, trebuie să las jurnalul pentru un moment.
mai târziu. Așa, asta a fost ultima pată de pe aragaz. Ce bine că nu s-a intamplat altceva! Acum am revenit la jurnal, unde rămăsesem ? A, da, la câinele acela care și acum mai latră. M-am dus la fereastra și am deschis-o larg, câinele schelălăia mai tare decât inainte, de parca mi-ar arăta ceva. Într-adevăr … Plouă cu gălețile! Stau și mă mir de idioțenia mea. ”Cum de nu am remarcat mai înainte?”
Să nu-mi mai storc creierii, trebuie să merg la liceu.
M-am îmbrăcat bine și luându-mi umbrela, am ieșit în ploaie. Câinele afurisit încă stătea la geam, dar a venit la mine când am ieșit din bloc. După câteva străduțe mi-a pierdut urma, dar alți copii mă urmăreau. Mă întreb ce au toți cu mine azi? M-am oprit, urmăritorii de zece ani s-au oprit și ei. Mi-am mișcat piciorul stâng, ei au făcut la fel. Am început sa alerg, iar ei au început să alerge. Mi-am dat o palma, dar asta nu au mai făcut. Am alergat din nou și mi-au pierdut urma când am dat colțul. Am ajuns la școală !

mai târziu
Ploaia este belșug, avuție și noroc. Și dacă asta e adevărat, atunci azi e va îmi va fi extraordinar de bine. Asta îmi spune intuiția, ochii tocmai invers. Atmosfera devenea din ce în ce mai apăsătoare și mai prielnică leneviei. Îmi place asta! Deci, în această situație, voi admira natura din spatele acestui gemuleț, în timp ce scriu în jurnal. Așteptându-mi elevii să vină.
Nu e o zi frumoasă... până și picturile puține la număr erau lăsate în întunericul pereților umbriți de nori. Se impregna un miros înțepător de shaorma. Zâmbesc scurt. Să îndrăznesc a mă desprinde din locul ăsta și să fiu surprins în flagrant, vandalizând o shaormerie? Nu îmi pot încredința acest lucru. Nu pot și gata! Nu vreau și nici nu voi face așa ceva, indiferent de cât de ispititor ar fi acea combinatie de texturi și sosuri. O să stau aici și nu o să mă clintesc deloc, nici de ar fi să vină însuși femeia de la fast-food în fața mea. Nimic nu mă poate face pe mine, un distins domn ce sunt , să mă ridic de pe acest scaun. Nimica , dar absolut nimica! Brusc, ușa s-a trântit cu un scârțâit puternic. Pe ea au intrat cei cinci fantastici, sau erau doar patru?
- Bună ziua , domn ...
- Corneliu , le-am răspuns plictisit.
S-au așezat cu toții în bănci. Am mai așteptat puțin până să se liniștească, apoi am împărțit obiectivele ziarului. Și anume : sănătate, ultima bârfă, bancuri, articole despre natură – în general ecologie- , sănătate și altele mai puțin importante sau interesante pentru un ziar. Cum era de așteptat , am asociat fiecare rubrică cu personalitatea fiecăruia. Otilia a preluat articolele de natură, Nistor si Renata se ocupă de secțiunea bancuri și ultimele bârfe. De ce ei doi? Sunt ca două picături de apă, doar că Nistor una mai acidă. Sebastian va lucra la aspectul ziarului și la selectarea câtorva elevi care să-l împartă.
Mulțumesc Doamne că școala are bani și că ziarele se dau pe gratis! Anastasia va avea îndatorirea de a scrie despre frumusețe si sănătate. O să mai intervină și alte rubrici pe parcurs, deocamdată nu sunt destule. Le-am arătat o serie de articole din anii trecuți și la cererea lor le-am dat să le studieze acasă. Mă miră totuși atenția care mi-o acordă și mai ales felul în care mă privesc. Până și Otilia se holbează la mine. Am ajuns în așa fel încât m-aș holba și eu la mine, dacă aș putea. Ce e așa interesant la persoana mea?
- Renata, spune-mi ce dorești să ști! am spus pe un ton suspicios.
- Ăm, păi ,nimic, totul mi-e clar…
Nimic… Asta este stânjenitor. Se uită pe peretele din spatele meu, mă gândesc ca poate vor sa vadă prin mine.
- Domn profesor, acel câine este al dumneavoastră? mă întreabă Nistor din prima bancă.
- Cum? Ce? Care? Uf, m-am speriat. Copii, nu-mi provocați infarct, vă rog eu. Credeam că e un ditamai câinele în spatele meu. Ăăă, chiar este!
- Aha, v-ați prins în cele din urmă.
Anastasia s-a ridicat în picioare și și-a chemat câinele.
- Baltazar ! Unde ai fost până acum ? Știi cât te-am căutat ? Mi-ai dat niște emoții !
Fata ne-a explicat tot ceea ce se întâmplase , cum Baltazar – câine de vânătoare - a fost dat dispărut acum câteva zile, iar stăpânul îl caută prin tot orașul. Când am văzut chipurile triste ale celorlalți, mi-am alcătuit un plan în minte.
- Copii , în seara aceasta Baltazar va sta la mine acasă, din moment ce m-a urmărit atâtea zile și îi voi dicuta cu proprietarii să vedem ce putem face. Mai mult ca sigur vom avea nevoie de el în anumite cazuri.
- Cum adică? Nu suntem detectivi! au sesizat.
- Acum nu e momentul pentru explicații, o să înțelegeți mai târziu, doar sunteți copii inteligenți, nu? Ia uitați cât e ora! Trebuia să plecați la clasele voastre de mult timp, nu uitați de jurnale și de articole, da? Mâine la aceeași oră!
M-am grăbit pe ușă, cu tot cu câinele, mă voi opri pe drum să-i cumpăr ceva de la magazinul de animale, iar dacă nu voi găsi nimic bun, cel mai probabil o să împărțim o shaorma.

Dragă, mă bucur să văd că ai trecut iar pe aici
Ca şi greşeli, nu am găsit mai nimic. Cât despre poveste în sine, îmi place cum evoluează, deşi mă intrigă şi pe mine ce se întâmplă mai departe. Mult succes şi aştept următorul capitol

Aia era. Se vede că te-ai străduit. Arată deja cu totul altfel ce faci aici. Sigur, nu e perfect, ochiul meu de șoim a mai găsit vreo câteva semne de punctuație puse aiurea, dar e o îmbunătățire majoră la capitolul ăsta. Mi-ar plăcea să te concentrezi pe același aspect la capitolul următor, să-l faci perfect. Nu uita duma cu graba. Strică treaba
Și, da, nu ziceam de unul din cele mai bune fic-uri ever. Vorbeam de forum-ul nostru. Cu perseverență, muncă și dorință poți ajunge tooot maaai suuuuus

dupa cum spuneam si SuperSchizophrenic se vad imbunatatiri clare aici. Nu o sa-ti mai spun, cat de mult imi place cum scri si cum te exprimi, dar se pare ca deja am spus. Pe langa asta, imi place cum ne-ai introdus in atmosfera din poveste...pana si numele pe care le-ai ales ma duc cu gandul acolo si imi inspira anumite caracteristici pe care eu le atribui involuntar personajelor.

mult succes! xoxo

Mulțumesc de comentarii dragilor și îmi cer scuze că nu am mai postat, dar am fost cu moralul la pământ. Așa, ca un mic sfat, să fiți foarte atenți la capitolele următoare. Să nu va scape niciun detaliu! Nu mai spun nimic că spun prea multe.

P.S.: Comentariile la alte ficuri las in weekend, în timpul săptămânii citesc ficurile. ^^ Doar ca să știți să vă așteptați la o surpriză de la mine. Iar spun prea multe.

Lectură plăcută!


27 aprilie, aproape de ora 10. Altă dimineață încântătoare în care sunt trezit de un caine, de data asta, intrusul se află în camera mea, nu sub fereastră. M-a lins pe față cu limba lui mare și lipicioasă, drept mulțumire pentru shoarma cu maioneză de ieri. Pe moment nu fac prea multe, doar îmi beau cafeaua, și mai arunc câte o bucățică de șunculiță lui Baltazar. Iată m-a sunat cineva! Este directorul liceului “Vasile Voiculescu” și mă roagă să îi fac o vizită. Suntem aproape ca doi frați, deși muncile noastre zilnice nu permit comunicarea între noi doi prea des, atunci când suntem liberi petrecem un timp foarte bun împreună. Ca doi frați, bineînțeles!
Mi-a spus că îl voi găsi în biroul lui, așa că nu am stat pe gânduri și m-am îmbrăcat. Sincer, mult mai decent decât în alte zile. L-am lăsat pe Baltazar încuiat în casă, sperând că nu va distruge ceva și m-am dus val-vârtej pe străduțele cartierului de canalii. Spun ”canalii” deoarece așa i-a numit primarul pe cei ce stau aici. Neștiind probabil că eu locuiesc aici, altfel și-ar fi schimbat părerea.
peste o oră. Pff, pff, pff! Cine spune că în aprilie nu există vară, se înșeală amarnic. Dar amarnic rău de tot! Acel cineva m-o fi pus să merg și cu autobuzul, de mi-am supraîncins scăfârlia și tot ce se putea încinge. Uite cât de transpirat sunt și aoleu cât e ora! Du-te-ncolo , vino-n coace, nu te mai las în pace! Directorul se va înfuria dacă îl mai las să aștepte!
peste încă o oră,în biroul meu. Trebuie să notez aici discuția atât de interesantă pe care am avut-o cu domn’ director, neaparat! M-am mirat când l-am văzut pe dumnealui cu ditamai zâmbetul pe buze, în ciuda faptului că întârziasem extrem de mult. Dar și mai tare când m-a luat în brațe ca o mamă pe fiul ei venit de la război, zicându-mi:
- Dragă Cornele, ai simțit vreodată acel sublim sentiment care te copleșește așa de tare cu dulceața lui și care te îmbată de zâmbești ca apucatu’? Spune-mi, înțelegi despre ce vorbesc?
- Sincer, domnule, nu prea. i-am răspuns naiv.
- Foarte bine, nici eu. Ia uite, debea stau in picioare. Zici că m-a făcut mama din mămăligă bleagă!
- Vă rog să mă scuzați dacă vă jignesc in vreun fel, dar aș vrea să știu de ce m-ați chemat aici la o asemenea oră?
L-am intrebat fiind foarte derutat, iar drept răspuns, mi-a pufnit in nas fumul ce tocmai îi intrase în plămâni prin intermediul țigării.
- Ce naiba, Cornele? spuse Conrad șovăind. Mai lasă tâmpeniile astea de politețuri , soția mea a născut!
- Nu mai spuneți! Vă felicit, domnule!
- La naiba cu manierele tale ! Să nu o mai lungesc, în cinstea acestei minunății am să dau un chef uriaș, dar am nevoie de tine să mă ajuți cu pregătirile și toate cele. Scuză-mă dacă te răpesc de la ale tale ore cu micii prozatori.
- Nu face nicio problemă, domnule, vă ajut cu mare plăcere.
M-am aplecat frumos în fața lui, provocându-i limbajul pe care știam că îl deține. Am fost colegi la liceu și prin urmare, foarte buni prieteni, e absolut normal să știu ce gândește. Înainte de a ieși mi-a spus:
- Și încă ceva, ar fi bine să lași manierele astea în preajma mea, comportă-te pentru numele lui Dumnezeu, normal!

Nu i-am mai spus nimic, căci tot aș fi vorbit în limbaj protocolar. Doar am mers spre biroul unde am adăugat aceste rânduri. Acum mă gândesc să dau o raită magazinului din incinta liceului, ceea ce am să și fac.
Am coborât și urcat trei etaje degeaba. De ce? Nu mai aveau nimic bun, iar prin ”bun”, mă refer la ceva nesănătos, bineînțeles. M-am mai dus după circa 15 minute să verific dacă nu au făcut aprovizionarea, dar fara succes. Magazinul era la fel de pustiu ca vestul salbatic. A treia oară când m-am dus am observat o elevă cu o pungă de hârtie pe cap și cu bărbia în piept, stând pe o băncuță.
- Domnișoară, vă rog să vă dați punga jos, nu veți putea respira!
Și-a ridicat pecetea din hârtie ecologică și i-am văzut privirea abătută, era Otilia!
- Otilia dragă, dar ce faci cu punga asta aici? Îmi poți spune, doar suntem prieteni.
Și-a ridicat capul și mi-a șoptit la ureche de problema gigantica ce atârna pe obrazul ei.
- Un coș? Nu e mare problemă, roag-o pe surioara ta să te ajute, totul va fi bine, nu trebuie să te ascunzi în spatele acestei pungi pe vecie!
A chicotit puțin, după care s-a ridicat voioasă de pe banca unde ședea.
- Mulțumesc, domnule...
- Cornel, i-am răspuns.
- Așa, vă mulțumesc domnule Cornel, ne vedem la club!
Și așa am văzut-o pe cea mai deprimata ființă din lume chicotind! Înainte nu puteai scoate un zâmbet de la ea și acum râde! Asta e ceva, trebuia să mă fac psiholog. Eh, bătrâne, nu poți fi de toate într-o singură viață!
M-am întors abătut în biroul meu unde am privit din nou praful de birou. Nu prea am ce face pe aici, vedeți?
mai târziu Am adormit cu coatele pe masa de lucru a clubului, așteptându-mi favoriții. Iată-i! Au și venit. M-au bucurat cu o shaorma uriașă, caldă călduță pe care mi-au înmânat-o cum au pășit în camera. Mi-au prezentat o parte din articolele lor și le-am indicat anumite greșeli ce trebuie modificate. Într-o oră aveam deja trei articole. Nistor chiar se arată interesat de aceasta muncă. Oare, în sfârșit am reușit să scot tutunul din viața lui, sau ne ajută doar din plăcerea de a nu face a treia oră din program? Dă-mi Doamne un semn, ceva… să știu și eu dacă nu mă ramolesc degeaba cu ei.
- Copii, am o veste bună ce aduce și una rea. Cu care să încep?
- Aia bună, au strigat în cor.
- Soția directorului a născut și se va da o petrecere în cinstea micuței.
Aici m-am oprit puțin, dar am continuat calm:
- Vestea rea este că eu voi organiza această festivitate și nu voi putea sta cu voi așa de des. O să vă descurcați singuri?
Au tăcut și s-au uitat unul la altul, au aprobat mut cele spuse de mine și m-au salutat.
seara Când m-am întors acasă ce să vezi? Baltazar în mijlocul sufrageriei, cu botul pe labe, în mijlocul lui numai umplutură de la canapele. Nu am apucat să-l cert bine, că la ușă au bătut copii de ieri.
- Bună seara, domnule...
- Cornel.
- Bună seara, domnule Cornel, v-am urmărit zilele trecute și am observat că dumneavoastră ne-ați găsit câinele.
Mă gândeam să le testez încrederea, dar când am văzut câinele sărind pe toți trei, nu am mai spus nimic. I l-am dat pe Baltazar și am obținut numărul celui mai mare din grupul lor. Asta pentru a-l mai vedea pe câine. M-am atașat mult de el, deși am stat împreună doar câteva ore. Dar nu plâng, bărbații nu plâng. Nu, nu plâng...

Suuublim! Un pic forțat limbajul lui nea Caisă ăsta, dar să presupunem că mai există și oameni care vorbesc așa în zilele noastre Doar n-or fi toți Connect-Ri Anyway, voiam doar să-ți mai las un semn că ador fic-ul tău și, am luat aminte, vor veni surprize, dar mai repede, că introducerea a durat cât a durat, să vină acțiunea! Ah, să nu uit, nu-l lăsa pe Nistor să se lase de fumat, zi-i că are toată susținerea mea... Plus că poate mai îmi dă o țigară când rămân fără

Te-ai vindecat de mania spatiilor pe care le lasai intre cuvinte si semne si ma bucur sa vad asta. Ii da un aspect mult mai placut textului, iar diactricele, pe care abia acum am observat ca le-ai introdus, il face si mai placut de citit. Greseli de tastare am vazut cateva:

petrecem un un timp

;

cănd

;

arpobat

primele sunt la inceput, iar ultima cred ca era pe la sfarsit, la ultimele liniute de dialog ( in caz ca vrei sa le corectezi).
Capitolul este foarte frumos, ca si restul si la fel de bine redactat. Sincer, daca stau sa ma gandesc, cum spunea si Schizo, nu ne-ai prezentat cam nici-un fel de conflict, ce vrea sa fie principal, insa felul in care scri ma captivat. Nu stiu, ai asa o maturitate si naturalete in exprimare foarte deosebita.
Mi-am facut si o vaga parere despre legatura cu titlul, dar nu vreau sa spun nimic : )) nu vreau sa fac niciun posibil spoiler. Astept sa vad daca o sa se potriveasca cu ce vei posta.

xoxo

În primu' rând, fă-l pe Nistor să renunţe la ţigări ) (asta, mai ales ca să nu aibe Schizo de la cine să împrumute)
În al doilea rând, personajul tău chiar urmează un protocol foarte bine definit. Pentru un Şef al redacţiei de jurnalism, mă aşteptam să fie ceva mai spontan uneori.
În al treilea rând...cum îşi permit cei de la magazin să ofere mâncare SĂNĂTOASĂ elevilor, unde naiba s-a mai pomenit aşa ceva? )
Oricum, povestea îmi place cum se dezvoltă, dar cum evoluezi şi tu.
Nu vreau să grăbesc nimic legat de conflict, dar ici-colo, ar mai trebui adăugată şi câte o intrigă mică, pentru ca cititorul să nu îşi piardă interesul:
"Băi, ce a vrut oare să zică cu chestia asta, ia să văd, ce se întâmplă mai departe...", să îi dai genul acesta de discuţie cu el atunci când citeşte
Multă inspiraţie

Acum vin și eu cu un edit (acum fiind aproape 9 ), pentru că nu am avut timp după-amiază când am postat capitolul (tema la mate). Flori, am corectat greșelile și îți mulțumesc că mi-ai atras atenția (trebuie să mă învăț minte cu greșelile astea). Mulțumesc de comentarii și cele anterioare și cel pe care l-am văzut acum .
Lectură plăcută!



1 mai, după-amiază Dragă jurnalule, îmi cer scuze că nu am mai scris zilele trecute, dar nu am avut posibilitatea. Domnul Cornel, trebuie să organizeze petrecerea, deci noi trebuie să fim copii cuminți și să ne facem temele, nu-i așa? Ei bine, nu e deloc așa! Am stat și am învățat pentru testele de la materiile importante. Cu domnul Cornel o să ne întâlnim mâine, la orele dimineții. Ne-a scutit și de anumite ore, dar el nu știe că trebuie să recuperăm orele pierdute. Singura parte rea în această misiune a redactorilor: se impart în mii și mii de părți! Eu, în weekend, am stat cu ochii beliți la televizor numa’ numa’ să prind o știre senzațională. Da’ de unde asemenea minune? Cu siguranță nu de la Doamne Doamne.
Cât despre ziua de azi, în care nu mergem la școală, nu am de spus decât că o voi ajuta pe mama la curățenie, ea fiind menajeră la Hotelul Brașoveanca. De obicei nu mă ofer așa, una-două, dar am făcut o excepție pentru ziua de azi în care mama muncește peste program. Motivul: domn' director al liceului nostru va avea minunata petrecere și a invitat multe persoane (pesemne are mulți bani nenea ăla!), cazându-le în hotelul ăsta. Aici vine și interesul meu cel mai de preț! Mă dau bine pe lângă invitați și ma autorecomand lor, și cine știe, poate mă scutesc de banii ăia de culegeri și cărți. Hi, hi, hi!
Dar ia uite-o pe mama că vine cu mopul. Se va sfârși urât, stați de-o parte!
- Dragă, du-te te rog și fă curat în baia camerei nr. 78, hai poftim! Îmi întinde instrumentul cu care să mă automutilez.
- Bine mama, un amănunt doar, ce fel de oameni locuiesc acolo?
- În baie nu locuiește nimeni în caz că doreai să te muți, în cameră este cazată doamna Georgeta.
Ha, ha, foarte amuzant mamă! Îi iau mopul și o tulesc pe ușă lăsând jurnalul imediat după ce termin propoziția asta. Îh, am scris urât!

după un sfert de ceas Hiuh, ce greu se curăță oglinda asta pătată de ruj, farduri și pudră de păr! Mama zicea că tanti asta e o doamnă, parcă doamnele erau respectabile! Nu cred că se mânjea chiar în halul în care a mânjit oglinda. Dar cine sunt eu să judec oamenii? Iai, vine cineva! Să ascund jurnalul! Dar ce naiba fac? Încă scriu în el? Sunt complet dusă! M-a prins!
- Draga mea mini-menajeră, ce faci acolo?
- La datorie doamnă, să trăiți! Ștergeam oglinda! zic tare și răspicat.
- Și asta ce mai e? întreabă arătând câtre tine, jurnalule.
Am oftat și i-am explicat femeii toată tărășenia cu obligația de reporter/ziarist. Am fost o proastă și mai mare când i-am spus de Corneliu. Se pare că babeta este singură cuc și își caută partener de viață.
Am încercat să îi schițez un portret foarte puțin atractiv, dar nu m-am convins că a mers:
- Păi are părul lung, și-l prinde intr-o coadă, de la depărtare seamănă cu mătușmea’ și este pasionat de mâncarea tip fast-food.
- Ca să vezi câte lucruri avem în comun noi doi! exclamă aceasta.
- Aveți? întreb cu o oarecare uimire și în același timp silă.
- Dragă, mi-ai face plăcerea să mi-l prezinți?
Ce îi puteam spune? Normal că am acceptat, poate uita de ziar puțin. Am acceptat cu condiția ca doamna Georgeta să nu ma pârască mamei în legătură cu leneveala la locul de muncă.
A plecat triumfătoare, lăsându-mă în locul acela infect, plind de bacterii. După ce am terminat cu șlefuitul podelelor, spălatul toaletei și curățirea căzii, m-am tolănit în patul meu, evident. Doar nu era să mă întind în paturile altora. Nu gândi prostii! Mi-e lene să mai scriu și mă cam plictisesc.



tot 1 mai, dimineața. Bine, nu știu ce să scriu în jurnalul ăsta, fiindcă nu am avut vreo unul până acum. Așa că, o s-o fac când sunt mai lucid (când nu fumez) și când va fi nevoie. Adică de ce să scriu aici când mă duc la școală, când chiulesc și în alte situații. Să mi se acorde un premiu, am vorbit (mai bine zis scris) frumos! Fără înjurături, fără obscenități și fără alte batjocoriri. Să revenim totuși la situația mea! Stau la biroul meu și scriu aici, dar nu cu pixul acela ”colorfull” pe care ni l-a dat Cornel. Scriu cu pixul meu, ce-mi trebuie mie unul așa fistichiu? În fine, azi trebuie să mă întâlnesc cu băieții la codru. Nu o luați la propriu, este un fel de a spune ”bordel”. Nu ar trebui să știe toți asta, așa că te voi ține în gaura de sub parchet lăsată de chiriașii de dinaintea noastră. Ia uite-l pe tata! Să mă opresc.

puțin mai târziu Alarmă falsă, era doar sor’mea care m-a enervat cu tema ei la engleză, dar am ajutat-o eu în stilul meu. Poate nu îs geniu la alte materii, dar la engleză stau cel mai bine, serios! Că tot veni vorba, am descoperit că pixul ăla era magic! Nu cum vă gândiți voi, cu zâne și cu trecerea din lumea asta în lumea basmelor. Nu, pixul are cerneală invizibilă. Pot să copiez fără să fiu prins!
Aș mai scrie, dar nu am mult timp la dispoziție, cred că deja mă așteaptă prietenii. Voi reveni cu detaliile despre aventurile noastre... sau mai bine nu, Cornel o să le citească, deci nu!

după-amiază
- Și spui că a fost închis de poliție?
- Da surdule. i-am spus lui Matei.
- E nasol, trebuie să-l ajutăm pe Emil, doar e parte din familia noastră. a mai adăugat altcineva.
- Plus de asta, el are multe legături cu traficantul ăla. a mai spus Matei.
- Ce sunteți așa? Emil e prietenul nostru și de asta îl vom ajuta. le-am spus afumaților ăstora.
- Mai spune odată ce a făcut de a fost închis?
- Mă, nu știu exact, a fost prins când fura ceva sau când vandaliza un magazin, nu știu sigur, dar trebuie să-l ajutăm! Trebuie să dovedim că este nevinovat!
- Da, dar cum?
Toți am început să medităm asupra întâmplării. Și ca să nu vă bag în ceață de tot, am să vă explic. Amicul nostru, Emil, a fost acuzat acum două ore că a furat componente de calculator. Jacketa lui a fost găsită pe pragul magazinului. Pentru asta și pentru antecedentul lui cu drogurile și iarba (au avut polițiștii grijă să se intereseze de cazul lui), a fost închis. Dar acum două ore el era cu noi la ”codru”, totuși nu putem spune asta polițiștilor, nu? Ne-ar amenda pe noi, le-ar închide pe nimfele noastre și nu vrem asta, nu-i așa? Și chiar de le-am spune, nu avem nicio dovadă că el a fost cu noi acolo, sau că nu i-am fost complici la faptă.
Moment de liniște profundă între noi… toți închiseseră ochii și își țineau capetele sprijinite în pumnul drept. Matei, prietenul meu idiot, că așa l-a făcut mama lui, a început să strige ”Forța Steaua”. Am strigat la el și a încetat. Ochii lui sclipeau ca Baltazar când lua urma lui Corneliu. Stea… sclipire… miros… adulmecat…
- INDICIU! am strigat ca trăznit de o idea măreață.
- Să căutăm indicii! celălalt amic a spus.
- Să întrebăm oamenii!
- Ce mai stăm? Haideți!
I-am luat de gât pe cei doi și grupul vesel a plecat către magazinul din centru. Ni s-au stins luminițile din ochi când am constat urâtul lucru:
- Polițiștii au curățat locul!? a țipat amicul.
- Suntem distruși… a adăugat Matei.
Pe partea de vis-à-vis am văzut-o pe Renata care ducea gunoiul de la hotelul unde lucrează mama ei. În timp ce fetițele astea plângeau eu am traversat strada, urmărind-o pe ea.
- Renata, stai, nu fugi că nu te…
- Nu mă ce? a surâs fata.
- Am să-ți pun câteva întrebări, ai timp?
- Îmi pare rău, dar azi o ajut pe mama cu clienții, directorul a cazat multe persoane la noi și e multă treabă… .
Părea plicitisită și mai mult ca sigur căuta un motiv să întârzie la lucru.
- Cât îți ia? Două minuțele, te rog! m-am milogit puțin și a acceptat.
- Ok, dar fi atent! Am o condiție! a zis ea zâmbind.
- Fac orice, vrei pupic? Îți dau!
- Nu fi… s-a strâmbat la mine.
- Vrei sărut, știam eu! Hai vino la eu!
Mi-a respins îmbrățisarea și a continuat zâmbind:
- Am o clientă senilă, pe nume Georgeta și vrea o întâlnire cu Corneliu, am vorbit deja cu el și a acceptat. Ce vreau eu să fac este să-i urmărim și să mă asigur că baba nu merge mai departe cu el, dacă înțelegi unde bat.
- Înțeleg, am să te ajut. Dar acum am câteva întrebări.
Am întrebat-o dacă a văzut o persoană suspect prin preajmă, dacă a auzit zgomote sau dacă a remarcat ceva ieșit din comun. Din păcate nu mi-au fost de ajutor informațiile ei, dar nu știi niciodată când o să ai nevoie de ele!
M-am întors la prietenii mei care fumau… fără mine! Da’ ce-i asta? Și din țigările mele? Atât le-a fost!
- Măi boschetarilor, lipsește omul două minuțele și voi îi risipiți averea?
- Astea? Da’ ce, ție nu-ti plac, plus de asta, pachetul l-am găsit în colțul vitrinei sparte.
Mi-a zis amicul meu de încredere, evident, nu Matei, dar tot n-am vrut să-l cred. Am strâmbat sceptic din nas și l-am dat la o parte.
- Ia arată!
- Uite acolo, era pitit și plin de rugină, dar țigările erau intacte.
Am schițat o privire dezamăgită și m-am întors către ei.
- Emil a fost!
Prima dată nu vroiau să mă creadă și au păstrat liniștea pentru un timp. Au analizat și ei pachetul: Emil numai de-stea fuma! O marcă nouă, neapărută pe piața din România, sigur el!
- Acum... ce facem? i-am întrebat după un moment nostalgic. Plecăm acasă, mi-am răspuns singur la întrebare, cei doi nu erau în stare să spună un cuvânt.

În sfârșit! Intrigă, acțiune, mister, romance, tot ce voiam și așteptam de-atât amar de timp. Frumos, Mary, m-ai surprins așa plăcut, cum nici nu-ți imaginezi. Nistor e omul meu, nici nu concep să apară alt personaj mai tare ca ăsta. Și Renata e simpatică, tare drăguț ar fi să aibă loc sărutul ăla... la un moment dat. Hai, ține-o forță tot așa. Spor

Mereu sunt in pana de inspiratie cand iti las comment : )) De aceasta data, n-am sesizat nicio greseala de tastare. Ne-ai intampinat din nou cu acea exprimare ireprosabila, iar in plus, ne-ai adus un inceput de intriga. Imi plac mult personajele. Toate. Si imi place cum ai reusit sa le pui in evidenta.
E exact genul de text relaxant, pe care il lecturezi usor, de placere, atunci cand ploua si auzi stropii izbindu-se de fereastra ( don't blame me! nu stiu la voi cum este, dar la mine ploua de mai bine de o saptamana : ( ) Anyway, it's a nice feeeling.
Asteptam urmatorul capitol!
xoxo

Please, don't blame me! Am întârziat, știu, știu. Dar, am fost preocupată cu examenele, apoi lipsa inspirației care apropo, a durat incredibil de mult (înainte de vacanță aveam o groază de idei, dar acuma...). Dar să sărim peste asta, am adus continuarea. Sper să vă placă, deși e cam seacă...

Atenție! Capitolul conține limbaj vulgar și ca atare, vă rog să nu luați exemplu ^^

- Jurnalul Renatei Constanțe-

2 mai, dimineața Astă-noapte nu am putut dormi deloc, tot timpul cu gândul la amicul lui Nistor, la babeta, pardon, Georgeta. Acum, umblu pe stradă mai ceva ca o moartă! Dead woman walking... .
Și Corneliu ăsta ne-a chemat la ora 6 la școală! Prima dată când ne-a spus, a sunat mult mai bine, dar când te lenevești... ce să-i faci? Uf, mi-am târâit picioarele în așa hal încât m-am împiedicat de trei ori! Și eu care credeam că găurile din asfalt sunt de vină!
Când mergeam pe stradă, ce să vezi...în afară de gropi? Păi îl vezi pe Nistor la colț, împingând la o saltea maronie cu diverse pete. Mirosea oribil și nu mă refer la Nistor.
- Huu! Ce naiba faci cu scârboșenia asta? îl întreb, ținându-mă de nas.
- Poveste lungă, dar ți-o rezum în trei rânduri la școală.
Era un adevărat mister ceea ce făcea, dar cred că arunca salteaua. Eh. Nimic interesant. E ca și cum ai arunca gunoiul, nimic special. Dar când să plecăm împreună, un prieten de-al lui Nistor a strigat de la parter:
- Fiți-ar... începu el, dar se abținu când Nistor afișează privirea aia ucigătoare.
- Stai mă că nu eu îs de vină! Țigăncile vor să-și redecorească casa și zic că salteaua ta e a naibii de sexoasă! Deci le-o fac cadou.
- Du-te-n pula mea! Ce ești bulangiu?
Tipul a strigat ultimele cuvinte și binișor a sărit geamul, îndreptându-se spre Nistor. Dar...s-au îmbrățișat? Sunt dezamăgită...
- Glumeam mă, o duc la spălat. Dar tu plătești!
- Hai s-o ducem în casă, a spus pe același ton frățesc, amicul.
În sfârșit, am plecat înspre școală și din cauza pățaniei de dimineață am întârziat ceva mai...mult timp. Corneliu ne-a certat și pentru asta, dar și pentru că nu ne-am făcut articolele, dar asta e. Noi, în afară de Otilia, care le scrisese de mult timp. De data asta nu am mai stat așa mult timp la clubul de ziar. Dacă nu aveam decât un material pe care să-l corectăm, citim... ce era să facem? La sfârșit, Cornel mi-a spus să rămân căci avea ceva important să-mi transmită. Mi-a spus șoptit, deși nu era nimeni prin apropriere:
- Renata, întâlnirea mea cu doamna Georgeta va începe peste o oră, timp în care o să mă pregătesc. Din această cauză mă bucur că nu ați făcut niciun articol. Să nu le să spui celorlalți ceva, nu vreau să știe. Diseară la opt jumătate vreau să îi strângi pe toți în fața restaurantului ”Le imposible”. Ai înțeles?
- Da, domnule! Să trăiți!
I-am răspuns acestea și am ieșit din sală direct la Nistor. Sărăcuțul mă aștepta!
- Deci, de ce te-a ținut atât?
- O să-ți spun ceva, partenere, ascultă bine! Peste o oră, Cornel se va întâlni cu babeta, pardon, Georgeta, iar noi îi vom urmări. Ai înțeles?
- Da cum să nu? Dar am o întrebare... spune Nistor rușinându-se.
- Mă poți întreba orice. i-am răspuns indiferentă, dar gândindu-mă mai bine am continuat. În afară de ce culoare sau mărime e sutienul meu.
- Eeh, chiar asta vroiam să te întreb...
Am vrut să-l plesnesc, dar m-a luat de brațe și picioare, rotindu-mă de vreo 3 ori. La ce amețită eram (mai ales dimineața), nici nu mai țin minte de câte ori m-am sprijinit pe Nistor că era să cad. Așa făceam și când mă dădeam jos din carusel. Nistor se amuza de freza mea lăsată în bătaia vântului. O șuviță de păr într-o parte, una răsucită, alta ziceai că-i jumulită.
- Amuzant, ce să zic... i-am replicat.
- Lasă că îți trece. Spune, vrei să știi de ce i-am făcut ce i-am făcut lui Mihai?
- Mihai? El era tipul de la parter?
- Da, el era retardatul, răspunde chicotind.
După ce am străbătut o parte din drumul meu spre casă, ne-am oprit.
- Ai de gând să-mi spui de ce?
Îl întreb privind sceptic, dar nu-mi răspunde decât cu un pupic pe obraz și cu următoarele:
- Să vii mai devreme la mine să-ți povestesc.
Și așa dispăru în umbra blocului... . Am pornit spre casa mea ca o tolomacă, hipnotizată sau chiar trăznită de fulger, după secvența trecută. Dar m-a ajutat Dumnezeu să ajung întreagă acasă! Aleluia!
Mă simțeam plină de energie și din moment ce eram deja îmbrăcată, am mers la Nistor. Mi se pare mie sau iau niște decizii aiurite? Spre exemplu, când am mers la școală, m-am îmbrăcat cu o cămașă albă, ținuta veșnică liceenilor. Acum m-am îmbrăcat cu o rochie, pe care, sincer, nu aș purta-o niciodată! O fi din cauza lui Nistor? Cine știe? Sau poate eu sunt dusă. Ce mai contează? Să bat la ușă și să termin cu aluziile. Răspunde Nistor, răspunde odată omule! Ce naiba? Iar o fi cu una? Nuu, de data asta sparg ușa! Imi iau avânt...
- Hei, rup! dar mă opresc. Hei, nu rup ușa!
Chiar înainte să mă avânt în ușa, un băiat s-a ivit la apartamentul de lângă mine. Era Nistor! M-a tras după el.
- Slavă cerului! a răsuflat el.
- Ce vrei să spui cu asta? De ce suntem aici? eram mai confuză ca niciodată din cauza râsului lui.
Ne așezăm amândoi pe canapeaua din sufragerie, iar Nistor mă întreabă dacă doresc ceva. Răspun că nu, apoi îmi explică:
- Ăla nu era apartamentul meu, ai greșit ușa!
Am rămas cu gura căscată. Acum am dovada nebuniei mele! L-am întrebat pe cel de lângă mine la cine am bătut, dacă nu la el.
- La Matei, nătăfleață ăla de azi dimineață.
O secundă mi-a luat ca să-mi reamintesc scopul vizitei mele.
- Mi-am reamintit! Ai zis că-mi povestești cauza micii tale farse.
Mi-a surâs, apoi, uitându-se atent la ceas, mi-a zis:
- Mai demult, i-am promis lui Matei că o să-i găsesc o prietenă. Deci, eu, ca un prieten bun ce-i sunt, l-am invitat la o petrecere cu mai multe tipe. Am zis ”nu-i știu preferințele, deci să nu stric nimic și să-l las pe el să aleagă”. Greșeală!
Își face o cruce din pământ până-n tavan.
- Doamne, mare greșeală! Și ce crezi că a făcut el? M-a îmbătat, apoi m-a închis într-o cameră de hotel, alături de o pedofilă. Nu i-am reținut numele, dar era urâtă rău și se dădea cu tone de machiaj, ceea ce o făcea și mai urâtă.
Am ascultat povestea lui, destul de lungă și plictisitoare, fără pic de umor, până când mi-am reamintit! Noi trebuia să spionăm pe cineva. Și Nistor a sesizat asta, căci în secunda următoare ne vedeai cum alergam spre parc. Ne-am uitat în jur, unul la altul, la trecători, după copaci. Îi căutam pe Corneliu și tanti Georgeta, iar noi, ca niște spioni ”profi” ce suntem, i-am pierdut. Ne-am pus pe o bancă, la umbră.
- Renata, mă duc după înghețată, ce fel vrei? m-a întrebat Nistor, vizibil deranjat de atitudinea mea.
- Fistic. am răspuns cu indiferență.
Pe când Nistor stătea la tejghea discutând cu omul de la înghețată, eu îmi băteam capul sec. Umbra cuiva îmi ferea obrazul de la cruda soarta de a fi prăjit. Chiar dacă tipul îmi făcea un bine, eu tot nu suportam prezența cuiva în fața mea. În special când acel cineva tace.
- Renata, ce-i cu privirea asta? Ai și uitat de mine? Sebastian îți spune ceva?
Numele lui m-a plesnit în plin.
- A, ce? Da! răspund senin, el se așează lângă mine.
- Și voi îl urmăriți pe Cornel, așa-i?
I-am răspuns afirmativ, dând din cap.
- Și tu? îl întreb.
- Da...
Eram în starea mizeră de lene combinată cu plictiseală. Stăteam ca mămăligile uitându-ne la copaci. Nu am stat mult așa, căci Nistor a venit în grabă înspre noi, răsuflând cu greu. Înghețata se topea. Picături curgeau din ea, din Nistor ieșea ”sucul”.
- Prieteni...
Și aici se oprește.
- Prieteni...
- Da.
- Prieteni...
- Da.
- Prieteni!
- Spune odată!
- Aa, scuze, îmi place să vă enervez. L-am văzut pe suspectul nostru, este la câțiva metrii distanță de noi. Ar trebui să ne ascundem.
Am tulit-o după copaci la semnalul lui Nistor. Am aflat tot de la el că suspectul nu e singur. O are pe baborniță cu el. I-am urmărit cu privirea cât am putut, ba chiar am încercat să auzim și conversația pe care o purtau. Fără rost.
Pe la ora 14, subiecții noștri s-au îndreptat către un parc de distracții, mai exact, la căluți. Toți trei eram pe urmele lor, ascunși foarte bine în tufișuri. Atât de bine încât am putut auzi câte ceva din ce spuneau. Doar fragmente, deoarece călușeii făceau ocolul și nu am mai putut auzi unele părți.
- Ce fel de cărți spuneai că-ți plac? I se adreseaza Corneliu, Georgetei.
- Romane polițiste.
După răspunsul ei, iar se facea roata și din nou rămâneam în suspans.
- Dar filme?
- Îmi plac cele detective, horror, orice ține de contribuția gândirii telespectatorului.
Altă rotire a călușeilor, alt suspans. Ne întrebam cu toții cum de cei care se dau nu au amețit. Scena s-a repetat o dată, de două ori, de trei, până când am fost izgoniți de un clown furios. Mi se părea familiar tipul. Hmm... oare unde l-am mai văzut?

Nu a fost deloc un capitol sec, ci unul foarte bun. Cât îmi place povestea asta a ta, Doaaamneee. Seamănă un pic cu ”Cireșarii” toată nebunia asta pe care o scrii tu, ca temă, bineînțeles. Oricum, felicitări, foarte frumos.
Ca un heads up, ar trebui să renunți la fazele cu ”dimineața” sau să treci ora, pentru că poate nu ai observat, dar, pe parcurs, uiți de asta. Și nu se poate ca însemnarea din jurnal de dimineață să ajungă până la 2 la amiază
Spor!