Vraji, colti si blana!

Vraji, colti si blana!

Episod pilot

*
Cu greu am putut trece peste acel soc pe care l-am avut in ziua in care am spart vaza bunicii. Nu! Nu din cauza ca am spart "cadoul cel mai de pret a lu' buni" am ramas eu paralizata pentru un minut, ci de cum reusisem sa o sparg.
Aveam doar vreo 3 ani, aproape 4. Si ce fac copiii deobicei pe la varsta asta? Alearga ca disperatii! Adevarat. Dar eu nu am alergat. Eu stateam pe fotoliu, cu ochii fixati pe acea vaza. Bunica tocmai ma certase ca furasem o prajitura si drept pedeaspa, a spus sa stau pe "fotoliul rusini" pentru 10 minute. O eternitate pentru o pustoaica de 3 ani.
Felul in care ma uitam la obiectul lu' buni era foarte ciudat. Ma uitam fix, fara sa ma gandesc la nimic ci doar cum ar fi sa sparg vaza, pentru ca bunica a tipat la mine.
In secunda urmatoare, bunica a intrat cu o viteza uimitoare in camera, uitandu-se la vaza care statea pe jos, sparta in multe bucatele. Eu nu facusem nimic. Am stat doar pe fotoliu, uitandu-ma la vaza, iar singura a cazut de pe masuta de langa geam, imprastiind florile si udand covorul.
Bunica a sunat-o repede pe mama si i-a spus ca am facut o prostie imensa cat lumea si ca va face un atac daca nu vine in 5 minute acasa sa ma invetele o lectie zdravana.In tot acest timp, bunica se uita cu atata ura la mine si am putut sesiza ca ar fi vrut sa ma dea afara din casa, macar pana vine mama.
Mama a venit repede si prima reactie a fost sa se uite la mine si sa ma intrebe foarte calm, de ce am facut asta. Eu i-am spus ca nu am fost eu de vina, si ca vaza a cazaut singura. Atunci mama s-a dus la bunica si i-a cerut sa plece din casa. Intelesese ca aveam dreptate, chiar daca eram un copil mic.
Bunica a inceput sa strige si sa-i spuna ca nu voi ajunge niciodata la fel de buna ca si generatia anterioara, asta datorita aurei mele. Imi aduc aminte ca la aceea varsta, am reusit sa inteleg doar vreo 2 cuvinte din tot ce a spus bunica. "Niciodata" si "buna". Ma intrebam daca nu se refera la fratele meu mai mare. Nu intelgeam o iota din ce spunea ea si mai ales atunci cand a inceput sa vorbeasca cu mama in chineza, care mai tarziu am aflat ca era tuargheza.
Apoi, mama a venit la mine, m-a luat in brate si mi-a spus ca era mandra de mine. Mandra? Serios? Adica puteam sparge cate vaze voiam eu? Bineinteles ca raspunsul era nu. Cel putin nu puteam fi pedepsita pentru fapta mea.
Cand a venit seara, iar tata a ajuns acasa de la munca si a aflat de nazbatia mea, a venit si m-a imbratisat si el, precum mama. Desi eram mica, eram obisnuita cu imbratisarile reci ale tatalui si cele calde ale mamei. Nu stiam sau nu intelgeam explicatia, asta pana acum, bineinteles.
Cand a doua zi, fratele meu a aflat si el de incident, toata familia se afla la masa. Mihai se uita atent la mine dar foarte fixat. Eram ca si cum vedea o lumina orbitoare si din motivul asta, aproape isi inchise ochii.
- E foarte puternica!
- Esti sigur?
- Are o aura mai luminoasa ca a ta, mama. Intreaba-l pe tata daca nu ma crezi, spuse Mihai.
- Nu, dragule. Te cred.

- Selma! Sper ca esti pregatita pentru ca jur ca daca nu esti deja gata, fratele tau va veni si te va lua pe sus! Ce nu intelegi? Nu ai nevoie de machiaj. Sper ca nu te agata nimeni in statia aia de autobus. Sau sper ca nu e vreun baiat pe acolo, de care noi nu stim si care, doamne fereste, bea si ...
Mama a continuat sa vorbeasca inca mult. Inca foarte mult. Ea nu intelgea ca eu si fratemiu imparteam gigantica mea oglinda in momemtul de fata. Eu,da,intelgeam. Ma machiam iar el isi aranja freza cu mult calm.
- Ce a spus de data asta? am intrebat eu in timp ce imi dadeam cu grija cu creion.
- A spus ceva de baieti. Nimic nou, raspunse Mihai.
- Ai auzit ca Pantelimon vrea sa aprofundeze schitele? am intrebat eu peste 5 minute in timp ce ma pieptanam.
- Mda, am auzit Si am auzit ca Melan va dori sa organizeze nu stiu ce concurs anul asta. Ceva legat de batalii si dueluri. Cred ca e vorba despre voi.
- Nu chiar. E vorba si despre voi. Vampirii vor putea sa participe la batalii, bazate pe forta. Interesant, hmm? Te tenteaza? am intrebat eu in timp ca ma uitam in continuu la reflectia mea din oglinda.
- Cred ca. Suna interesant.
In momentul urmator, mama urcase scarile si intrase in camera mea, zguduind camera atunci cand deschise usa cu multa putere, cu ajutorul vrajii "Portos".
- Donsoara, sa-ti fac un desen?! Dar se opri din vorbit deoarece ochii ei cazura pe imbracamintea mea. Purtam niste jeansi negri cu multe taieturi, o bluza mov cu stele albastre care se mula foarte bine pe formele bine definite iar in picioare aveam tenesi mov. Parul meu lung, castaniu si ondulat statea liber pe spate. Fata mea alba iesea in evidenta datorita creienul din jurul ochilor verzi. Inafara de corpul suplu de la mama, fata alba si ochii schimbatori mostenisem de la tata.
- Mihai! Sora ta are 16 ani si arata in halul asta! Mai sunt fete la "Mianmar" de 16 ani care arata asa? intreba mama suparata.
- Da! Cam toate! Numai ca ea este una dintre cele care arata bine dar si invata. Spre deosebire de altele care sunt destul de panar...
- Bine, bine, bine! Doamne, numai vorbi asa. Te rog! Sper ca sunteti gata. In 15 minute plec. Vorbesc foarte serios.
Astea fiind spuse, mama a plecat inchizand usa personal.
Eu si Mihai ne-am uitat unul la altu, si am spus amandoi in acelasi timp :"Vorbeste serios". Atunci am inceput sa alerg prin camera, sa imi termin in bagajul, lucrul pe care Mihai l-a facut si el in camera lui. In 5 minute eu reusisem si fusesem chemata la fratemiu sa-l ajut! Hey! Noi fetele avem un dar pentru a face bagaje. Asa ca totul a fost terminat la timp.
Mama a pus bagajele in masina, tata ne-a dat ultimele indicatii si sfaturi iar apoi ne-am inghesuit in masina, cu tata sofer si cu "Marilyn Manson" la cerea mea si a lui Mihai.

Statia nu era asa de plina, deoarce multi copii deja se urcara in autobuz. Noroc ca ceilati, din jur alergau disperati la serviciu, sau la mai cine stie ce, ca sa vada ca aproximativ 200 de copii urcau intr-un autobuz cu etaj care avea maxim 30 de locuri.
Cand ne-am oprit undeva aproape de statie, mama a coborat si a mers direct la domnul Logan,americanul care se ocupa cu lista de elevi.
- Numele?
- Ma cheama Andreea Kalousek, zambi mama catre Logan.
Acesta se uita urat la ea, oarecum adormit si ridica o spranceana.
- A! Copiii! Corect. Da, altfel de ce am vebit cu ei aici la ...
- Numele?
- Mihai Kalousek, anul 8 si Selma Kalousek anul 6, raspunse repede.
- Bifat! Succes in acest an! raspunse Logan foarte plictisit.
Tata deja vorbise cu niste oamenii care se ocupau de bagaje. Ei doar bateau din degete si stiam ca bagajele noastre erau in autobus.
Mama ne-a condus pe fiecare la etajul lui. Cand spun asta, ma refer ca in interiorul autobuzului, lucrurile aratau altfel. Existau 7 etaje plus "parterul", unul pentru fiecare an. Iar ca fiecare etaj sa fie destul de mare, apasam pe un buton ca sa mai apara un rand de scaune. Mihai statea chiar jos, fiind in ultimul an, asa ca mama doar l-a pupat pe obraz si i-a spus sa aiba grija. Pe mine m-a condus pana la etajul 3, unde m-a pupat si m-a imbratisat, strigandu-ma "Iubitica", "pufulete" si "bobo" de fata cu prietenii mei.
Apoi isi aminti de ceva si a mers si la Mihai, spunand de fata cu toti sa mai manance si el ceva ca e prea slab. Desi era foarte inalt, Mihai avea o greutate normala, ce-i drept mai mica putin, dar normal, mama face din tantar, armasar. Avea parul destul de lung, si el putin ondulat, cu niste ochii negri complet si pielea lafel de alba ca a tatei.
Dupa ce venira toti copiii, si soferita striga ca toata lumea e prezenta si acum e momentul sa plecam, i-am facut mamei cu mana. Aceasta plangea pe umarul tatei care imi zambi si imi facu cu ochiul, semn ca "Lasa, asa e mama ta!".
- Copii! Va vorbeste soferita, doamna Ursu. Vorbesc printr-un sistem foarte naspa, numit boxe si microfon, sau ceva de genul, o invetie ale prietenilor nostri. Nu stiu de ce, nu puteam ramane la transmitatorul meu vocal. Adica serios acuma, sunt mult mai buna, decat Cindel la vorbit astfel si copiii ma iubesc pe mine si ...
- Doamna Ursu. Poate vreti sa pornim si noi azi, striga Logan de langa ea.
- Nu ai si tu niste umor in sufletul ala tau negru si rece. Ptiu! Vampir au vrut ei sa angajeze drept insotitor! Sotia ta oare este fericita cu o matracuca asa ca...
- AZI! Doamna Ursu, azi! vorbi din nou Logan.
- Bine, bine! Gata, dragilor. Plecam spre Mianmar. Sunteti gata de magie?
- Daaa! se auzira vocile celor 200 de elevi.


` Vreau sa se stie ca "tuargheza" si "Mianmar" este o inventie de a mea si de a prieteni mele. Nu exista asa ceva:) Hope you like it:D

Edit moderator: Culorile le folosesc administratorii şi moderatorii când au ceva de subliniat. Cred că titlul se vede foarte bine şi făra să fie colorat. Nu e nimic personal, doar că nu vrem curcubee şi invazii de emoticoane.

Cum ai spus si tu, este un episod pilot(prolog, cum imi mai place mie sa spun). Inca nu-mi pot forma o prarere, presupun doar ca va fi un fic cu o lume impartita in mai multe rase, insa voi veda pe parcursul lui. Cat despre redactare, ai avut mici scapari si niste greseli de tastare dar astea apar la orisicine. O recitire a episodului inainte de a fi postat ar fie perfecta !
Pana acum mi s-a parut destul de interesant, inca nu ma pot pronunta concret, asa ca astept episodul urmator. Bafta si spor la scris!






Bully.

Well..tocmai cand credeam ca ne pui si noua o drama din realitate, incepand cu un flashback..ne lovesti cu chestii supranaturale si ne introduci intr-o lume inspirata din Harry Potter.
Povestea este speciala, eu nu am mai citit fic-uri care sa combine elementele supranaturale cu viata reala, contemporana si sa iasa cat de cat bine. E o combinatie faina, dar ai grija sa nu te pierzi in detalii pentru ca nu ar arata bine. Prologul a fost presarat si de faze amuzante, ca cea din autobuz, care au mai dat putin gust textului
Mai ai niste greseli de redactare si ortografie, dar se repara..ca de exemplu "batali", am incredere ca se scrie cu doi de "i".
Cam atat de la mine, astept urmatorul capitol!

Ciao!

Aşa, am trecut şi eu pe aici.
Să vedem, dacă e să comparăm cu vreunul din fic-urile fratelui tău, mai ai ceva de muncă până să ajungi la nivelul lui şi cred că eşti conştientă de asta. Lucrării tale îi trebuie un ceva special care să ne ţina în priză pe tot parcursul ei, când de fapt sună ca o compunere pentru şcoală, cu propoziţii lungi şi greoaie, înşirate una după alta, fără o descriere mai aparte sau o urmă de sclipire. Sunt şi locuri unde ar fi trebuit să te opreşti şi să începi propoziţie nouă. Asta se întâmplă fiindcă grăbeşti actiunea şi faci fraze cât mai lungi, scăpând de detalii esenţiale.
Spre exemplu, bucăţica asta:
"Bunica a sunat-o repede pe mama si i-a spus ca am facut o prostie imensa cat lumea si ca va face un atac daca nu vine in 5 minute acasa sa ma invetele o lectie zdravana.[...]
Bunica a inceput sa strige si sa-i spuna ca nu voi ajunge niciodata la fel de buna ca si generatia anterioara, asta datorita aurei mele."
ar fi sunat genial dacă introduceai şi puţin dialog, însă fiecare e cu stilul lui.
Ce nu pot trece cu vederea e faptul că repeţi într-un mod aproape enervant sintaxa "a lu' .
"sa vorbeasca cu mama pe chineza" - poate în chineză, nu s-a urcat pe chineză să vorbească cu mama o.o
"cate vaze vroiam eu" - vroiam nu există, corect este voiam.
"Mihai se uita atent la mine dar foarte fixat." - atent e cam aceeaşi cu fixat. Puneai "dar" dacă erau contrare.
"fratemiu" sună urât. Ori "fratele meu" sau fie, "frate'miu" dar foloseşte apostrof.
"aprofundeze mai bine" - e pleonasm.
"incontinuu" - în continuu
"jeansi negri cu multe taieturi, o bluza mov si stele albastre care se mula foarte bine pe corpul lucrat" - cum se îmbracă stelele ? bănuiesc că te refereai la o "bluză cu stele" *laughs* şi "se mula foarte bine pe corpul lucrat" nu sună aşa ok. Puteai înlocui cu "formele bine definite". Pentru fete "corp bine lucrat" nu e o sintaxă foarte potrivită. De obicei o fată e apreciată pentru ce are de la mama natură, băieţii "se lucrează".
"cu tata sofer si cu "Marlyn Manson" la cerea mea si a lui Mihai." - nu am înţeles la ce te-ai referit aici, însă dacă vorbim de aceeaşi persoană, e Marilyn Manson.
"autobus" - autobuz. Am luat-o ca pe o greşeală de tastare, dar s-a repetat deci cred că e pus intenţionat.
"la pupat pe obraz si i-a spus sa aibe grija." - l-a pupat şi i-a spus să aibă grijă.
"unde ma pupat si ma imbratisat" - m-a pupat şi m-a îmbraţişat. "Grele" cu gramatica..
"acuma" - acum

Ok, după ce am citit tot, sincer, seamănă cu o compunere de clasa a 4-a. Nu e scrisă ordonat şi când ai spus SF, ma gândeam la ceva mai captivant, nu o chestie combinată între Harry Potter şi Magicienii din Waverly Place. Nu văd aproape nimic original, ai virgule din 3 în 3 cuvinte şi exprimarea e chinuită rău.

Aştept următorul capitol şi sper să fie mai "decent". Reciteşte-l înainte de a posta ca să nu ai greşeli de tastare şi foloseşte diacritice dacă vrei să te perfecţionezi.

P.S.: Prea multe "!". nu mai ţipa la noi. *laughs*

Baftă.

Mie mi-a placut ideea , fiind un fan infocat al stilului Fantasy.Dar povestii tale i-ar prinde bine un aer putin mai gotic , pentru ca pe mine acolo ma duc cu gandul Vampirii , Vrajitoarele si Varcolacii.
Si Giorgiana , fara suparare , eu stiam ca se foloseste cratima pentru asa ceva si nu e "miu" , nu exista acest pronume ci "frate-meu" si "acuma" nu e o gresala , e doar o forma populara.

SI pentru toata lumea : FACETI DIFERENTA INTRE SF SI FANTASY!

SF=Sciens Fiction(Adica Fictiuni stintifice)

Fantasy=fantezie(Vraji , colti si gheare )

@1ce: E acceptat şi "frate'miu", făcând parte din jargon şi i l-am recomandat asta în cazul în care "fratele meu" i se pare prea formal. Totusi, "fratele meu" e cel mai corect. Şi după cum am spus, sunt acceptate şi cratima şi apostroful când e vorba de jargon.
Sunt în stare să fac diferenţa între SF şi Fantasy, să ştii. Am făcut referire la SF fiindcă în topicul de bun-venit a spus că e înnebunită după aşa ceva şi mă gândeam că o să ne încânte cu un fic de genul acesta. Iar dacă e să o luăm la bani mărunţi, ghearele şi colţii nu aparţin de Fantasy. gheare şi colţi au o gramadă de patrupede.
Iar corect este Georgiana, nu Giorgiana. ^^
Îmi cer scuze de off-topic, are legătură şi cu fic-ul deci nu e pe lânga subiect în totalitate.

Prin "gheare si colti" ma refeream la vampiri si la varcolaci...whatever , nu era vorba despre tine ci despre toti care nu fac diferenta , crede-ma , am intalnit o gramda xD
Si scuze ca ti-am pocit numele ^__^ App pe mine ma cheama George si...La Multi Ani! pentru maine <

A cam acoperit Ang ce era de acoperit, cu mențiunea că nu mi se pare compunere de clasa a 4-a, ci doar mai... lentă la început. Iar la greșelile de tastare și gramatică, nu e prima oară când îți spune cineva de ele. Ori de câte ori te corectez prin casă, decât să te enervezi sau să o iei în râs, bagă la cap și ai grijă ca data viitoare când scrii să nu repeți greșelile astea. ”Autobus” e autocorrect-ul din word, scoate-l, dacă scrii în română, sau schimbă limba. Ți-aș recomanda și să scrii cu diacritice. Oricum va veni momentul când va trebui să scrii pentru liceu/facultate doar cu diacritice, te poți obișnui de pe acum. Nu în ultimul rând, cum bine a zis și Ice, i-ar pinde bine un aer mai gotic. Hai, spor la treabă și sper că data viitoare apuc eu să critic ce e de criticat la gramatică și redactare. Sau o să-mi dai peste nas și n-o să am ce?

Capitolul I - Mianmar

Inca de pe vremea lui Charles, taramul Mianmar a fost considerat un lacas magic, unde doar cei superiori puteau patrunde fara a cere permisiune celor 4 gardieni.
Legenda spune ca acum mult timp, cand oamenii erau disperati dupa ajutor, charles a nascut din cenusa unui calugar.Deoarece erau zilnic atacati de dragoni, unii dintre ei ajungand hrana pentru puii lor, oamenii i-au jurat credinta lui Charles si l-au rugat sa-i scape de acest infern. Charles nu putea face nimic. El fusese trimis pe Pamant cu alte scopuri, dar i s-a facut mila de acei oameni asa ca le-a spus ca i va ajuta, cu o conditie: Ei sa lupte impotriva dragonilor. Charles a luat o mana de oameni si le-a dat puterea cerului suparat, fulgere, si le-a spus sa atace dragonul ori de cate ori este nevoie.
Oamenii i-au multumit pentru aceasta minune si drept rasplata, fiecare trib le-a dat simbolul lor lui Charles: o pana, un colt, un petec de blana, si un bat alungit cu desene ciudate pe el.
Charles a plecat in calatoria lui. Scopul era sa o gaseasca pe Mahmera, fiica lui nascuta din valurile marii si din razele Soarelui, pentru a-i putea da puterea pe care o detine si pentru a o ajuta sa se intalneasca cu Hyperion.
Pe drum, totusi Charles s-a gandit ca ar fi mult mai in siguranta, daca Mahmera ar avea niste gardieni, asa ca a folosit cele 4 talismane, si a creat 4 luptatori pentru ea. Primul gardian era o femeie inalta, frumoasa, cu parul lung si auriu, su ochii albastrii ca marea, cu pielea de culoarea mierii si cu niste aripi pe spate care sa o poata ajuta sa strabata cerurile. Al doilea, era un barbat alb, rece, ca o stana de piatra, bine lucrat si inalt, cu ochii negrii ca smoala si cu o putere zdrobitoare in maini. Acesta avea drept arma, coltii lui, cu care putea rupe capete dintr-o singura lovitura. Al treilea gardian, era un barbat inchis la culoare, parca ars de Soare, cu ochi caprui si calzi, bine lucrat si cu capacitatea de se transforma in lup. Ultimul gardian, care era exact pe gustul lui, era o femeie cu parul roscat si ondulat, cu ochi mari si verzi, care cu ajutorul unei baghete putea crea orice isi doreste.
Dupa un timp de gandire, Chrales le-a dat fiecaruia cate o denumire. Femeia cu aripi era Angelos, barbatul cu colti era Upir, barabatul-lup era Mannaro iar ultima femeia era Bruxas.
Charles a plecat si a strabatut mari si tari, pana a gasit-o pe Mahmera ingropata in nisip de tristete. Statea acolo si isi astepta tatal de zeci de ani, iar atunci cand a iesit la suprafata, fata ei galbena si parul auriu au facut-o pe Angelos sa o indrageasca din prima clipa.
Cand seara s-a asternut, Upir si Mannaro erau treji, ei iubind mult mai mult noaptea, cand pericolul juca feste. Amandoi erau pe o plaja , cand o stea de pe cer le-a strigat numele si le-a spus ca daca o vor aduce acolo pe Mahmera, vor primi taramul lor. Desi erau gardienii ei, cei doi au decis sa o rapeasca si o duca lui Hyperion iar acesta a chemat-o la ceruri pentru ai putea fi sotie.
- Vei veghea sufletul copiilor nostri. Dar in tot acest timp, aceasta patura de stele te va invalui mereu, pentru a ma asigura ca nu vei incerca sa te reintorci pe Pamant,i-a spus Hyperion lui Mahmera. Iar pentru a putea fi sigur ca sotia lui nu va fugi a inchis-o intr-o sfera stralucitoare numita Luna, unde mereu, Mahmera va urma sa moara si sa renasca din lacrimile lasate sa cada pe Pamant de oameni.
A doua zi, Charles negasindu-si fiica, si-a intrebat gardienii unde a disparut. Cei doi hoti, si-au recunoscut fapta si au cerut iertare, spunand ca Hyperion le-a dat in schimb un taram pe aceasta planeta.
- Mahmera trebuia sa-i ofere un targ lui Hyperion iar voi ati intemnitat-o. Drept razbunare, veti ajunge stapanii noptii. Sper sa va bucurati de fapta voastra, striga cu ultimele sale puteri Charles, deoarece fara exsitenta fiicei sale pe Pamant, acesta urma sa moara.
Simtindu-se vinovati, Upir si Mannaro au decis sa construiasca ceva frumos pe acel taram, alaturi de cele doua femei, care au fost declarate reginele Soarelui de catre Charles. Toti patru au decis ca vor construi un castel unde fiecare isi va lasa un mostenitor pentru a putea transmite mai departe puterea sa. Charles a fost incanta de idee, si s-a bucurat ca a vazut acel loc.
Dupa cateva zile de la terminarea castelului, Charles a murit, iar trupul lui a fost lasat sa cada in Ocean, sperand ca acolo isi va gasi el sotia care a creat-o pe Mahmera. Cei patru gardieni numai stiau ce sa faca fara el, iar primul soc a fost atunci cand Angelos a zburat pana la ceruri pentru a o vizita pe Mahmera si a ramas alaturi de ea pe veci. Totusi in urma ei, a lasat o pana din aripile ei si a plans peste ea, pentru a putea da nastere unei fetite ingeras. Bruxas a avut grija de ea, pana cand fata a crescut iar ea a simtit o nevoie disperata de a da si ea nastere unui copil. Asa ca s-a dus in padure, unde cu ajutorul baghetei si a unei vraji necunoscute, s-a taiat la o vena si a varsat o lacrima in sangele ei, pentru a ramane insarcinata.
Upir se indragostise inca din prima clipa de fiica lui Angelos, dar Charles a spus foarte clar inainte de a muri, ca stapanii noptii nu puteau avea mostenitori cu reginele Soarelui. Asa ca si-a rupt un colt si a varsat si el o lacrima pentru a da nastere unui copil. Doar Mannaro nu dorea un mostenitor, dar atunci cand a vazut ca imbatraneste , la rugaciunile lui Upir, acesta si-a smuls un petic de blana si lafel, lasand o lacrima sa cada, a creat un copil.
Copiii nu au putut rezista tentatiei si s-au indragostit intre ei, dar neavand permisiunea parintilor, nu au putut sa se vada. Asa ca in secret, au creat un limbaj a lor, pentru a comunica intre ei, numit tuargheza.

- Selma! Poti repeta tot ce am spus pana acum? intreba o voce subtire.
Selma se trezi ca era singura fata din clasa care nu scrise cam nimic dar ascultase cu mare atentie legenda profesoarei.
Ora de istorie era cu adevarat interesanta, cel putin anul 6, cand se vorbea despre crearea Mianmarului, taramul pe care era construita scoala, dar in momentul de fata era foarte greu de a asculat si a scrie in acelasi timp. Legendele erau chiar interesante, asa ca Selma asculatase, fara sa atinga cu pixul caietul ei.
- Doamna Matei! Imi cer scuze ca nu am notat dar am fost foarte atenta la ora dumneavoastra. Pot sa recit tot ce a-ti...
- Nu conteaza! Vreau ca data viitoare sa ai in caiet toata lectia de la un coleg. Oricum vad ca s-a sunat asa ca sunteti liberi, vorbi profesoara, o femeie scunda, cu parul blond si cret si cu o privire blanda mereu pe chip.
Selma isi nota un semn discret pe caiet apoi isi stranse toate lucrurile de pe banca, pe care le strecurase in ghiozdanul ei negru cu capete de mort. Iesi cu repeziciune din clasa si se indrepta catre baie cand din urma ei o prinse Carla, colega ei de banca.
- Hey! Imi pare rau ca nu ti-am dat un ghiont dar am crezut ca te vei gandi sa scrii la un moment dat, vorbi ea cu o voce foarte pitigaiata.
- A, stai calma! E ok. Scuze, trebuie sa merg la baie, spuse repede Selma si pleca.
Ea intra si se duse la penultimul compartiment de pe dreapta. Inchise usa dupa ea si se asigura ca nu aude niciun un zgomot. Apoi scoase din cizma, un bat lung de vreo 25-30 de cm, alb, cu un maner confortabil, cioplit in lemn de castan, plin de scrisuri ciudate in alta limba. Inchise capacul WC-ului apoi isi indrepta bagheta catre zidul rece al baii. In aer forma un triughi, care il tot repeta, pana cand acesta ajunse sa fie desenat cu o luminita mov. In sopata, Selma rosti niste cuvinte in tuargheza, avand in acelasi timp urechile ciulite pentru nepoftiti.
Triunghiului de lumina se mari putin apoi singur zbura catre zid si se lipi de el. Dupa contopire, lumina disparu, deschizand o fereastra intunecata. Din interior se auzi o soapta care intreba foarte discret.
- Cu cine doriti sa comunicati?
- Diana Popescu, anul 7, raspunse calma Selma.
In momentul acela, acolo se putea zari un chip de fata, putin mai inalta ca Selma, cu parul lung si roscat, cu ochi verzi si calmi si un zambet urias. Pielea ei era inchisa la culoare, de parca tocmai venise din vacanta din Hawai.
- Selma!? Ai innebunit? Sunt pe hol! Imi pare rau dar iti inchid.
Brusc zambetul fetei disparu, iar Selma ramase cu o fereastra inchisa. Cu ochii fixati pe zid, Selma dadu cu piciorul in usa apoi iesi din baie, neuitand se inchida fereastra.
"Nici nu m-a ascultat! Si acum chiar era important!" gandi ea.
Selma se plimba pe holul lung si rece. Isi dadu seama ca pauza trecu, iar orele reincepusera. Acum avea Sport, asa ca nu era mare graba, dar nu dorea sa aibe probleme cu doamna Lastar. Incepuse sa fuga spre exteriorul castelului, inspre o casa construita din piatra, care in interior arata exact ca o sala de Sport performanta.

Btw, multumesc pentru tot ce mi s-a spus pana acum. Am retusat si am corectat, cam la tot ce mi s-a spus

Greşei am văzut doar câteva, dar asta este treaba criticilor.
Totuşi, deşi nu sunt un fan al vamirilor...(nu îi plac ....vârcolacii sunt mai drăguţi), povestea ta sună destul de bine.
Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult este legenda ce stă la baza poveştii.
Iar partea cu întemniţarea în lună, nu stiu dacă tu chiar ai vazut asta, dar în noptile cu lună plină, daca te uiţi la aceasta, seamană cu chipul unei fete care uneori plânge, alte ori este doar tristă, dar care mereu se uită in jos, ca şi când i-ar fi teamă să te privească în ochi. Gosh...i love her :X
Nu ştiu dacă tu chiar ai văzut asta, sau nu, dar a fost o potrivire perfectă. Felicitări :d

Mercy mult! Sunt sigura ca vor aparea si criticii ) Asa ca nu imi fac griji.
Vreau sa specific ca legenda nu s-a terminat. A fost intretupta, asa ca ea continua.
Si trebuie sa-ti spun ca niciodata nu am vazut chestia asta cu femeia plangand, poate nu reusesc eu sa-mi imaginez, dar imi place idea. O sa incerc si eu sa vad.

Bomboni, e mai bine, dar tot NU sunt mulțumit. ”a-ti”? Pe asta de unde ai mai scos-o? Învață naibii cum se pun cratimele alea că te mănânc. Mai ai câteva litere mâncate, nimic cu adevărat grav, poate cu excepția unor fraze mai dubioase, care sună foarte ambiguu. Ca de obicei, te apuci să înghesui 7 rânduri într-o frază și nu mai înțelege cititorul nimic. Ce? Fiica cui? Care e tatăl cui? D-astea.
Cât despre poveste în sine, felicitări pentru legendă. Mă panicasem la început că o să fie puerilă (o preferam pe aia cu El și ea), dar e OK acum. Hai, să vedem, mai departe
Ah, să mă asigur: nu trebuie să corectezi ce ai scris, trebuie să fii atentă când scrii următorul capitol să nu faci aceleași greșeli. Kapisci?