Schizo's Notebook

FILMUL

Apusul roşiatic împrăştie culori afrodisiace peste griul mohorât al blocurilor înghesuite unul în altul, lăsând o senzaţie sufocantă, în timp ce filtrează ultimele suliţe trimise spre pământ de astrul ceresc. Ai avea senzaţia că îl priveşte fascinată, după cum îşi menţine privirea fixă şi abia dacă mai clipeşte din când în când.
Dar nu a observat recitalul de dans al culorilor oraşului. Nu observă nici că foiţa se apropie ameninţător de filtrul improvizat. Dacă n-ar clipi şi nu i-ai vedea pieptul mişcându-se uşor, îndeplinind procesul respirator, nici n-ai fi sigur că e o fiinţă vie. Ar putea foarte bine să fie confundată cu o statuie de ceară.
Atunci se mişcă prima oară. Prima oară, după minute întregi în care a stat înlemnită într-o poziţie contemplativă pe balcon... Sau au fost ore? Zile? Cine poate şti? Şi ea a uitat cât timp a trecut. Muzica răsună în continuare, aruncând acorduri triste de vioară spre timpanele ei, bombardându-i simţurile, şi aşa deteriorate. Dar pentru ea, muzica a tăcut, căci nu mai schiţează niciun semn. Sau să fie invers? Cum poate fi atât de imună la violul amintirilor ei cele mai sacre?
Pentru că e din nou acolo, în locul lor preferat de întâlnire, tot singură, tot depresivă. Sau acesta e prezentul? Acum un minut era pe balcon... Filtrul zboară, stins, peste balustrada balconului, în timp ce incursiunea în amintirile ei cele mai dragi devine tot mai dureroasă, ca o gheară care o sfredeleşte pe dinăuntru, căutând să iasă afară din ea. E în maşină, conducând spre el, e singură pe betonul rece, plângând în hohote, e în genunchi cu trupul lui rece strâns în braţele-i calde şi pline de viaţă. Atunci...
Filmul se mişcă foarte greu şi mai e până la sfârşit. Sau se mişcă în reluare şi mai e până la început? E pe balcon, e pe beton, e singură, singură, singură...
- Eşti bine?
Filmul s-a risipit ca norii de ploaie alungaţi de vântul primăvăratec. Ochii vioi întâlnesc ochii pierduţi şi se întristează la rândul lor.
- Pentru Dumnezeu, Ana...
Braţele lui sunt calde şi pline de viață, cele pe care le adoră cel mai mult, dar parcă nu aceleaşi pe care le deplânge de atâta vreme. Atâta vreme? Da, s-a întâmplat demult. Sau nu s-a întâmplat niciodată?... Încă?...

Nu prea am inteles nimic...dar aceasta citire m-a indus intr-o stare de eroare cerebrala incat citeam si parca mi se invartea camera cu mine...ai un asa talent de a pune cititorul intr-o senzatie de cadere in abis,in limbo....in gheena...in cum vrei tu sa o numesti...este incredibil scrisa SI NU,nu vreau sa stiu adevaratul sens,prefer sa o mai citesc din cand in cand,poate poate sa-mi dau seama despre ce e vorba...dar sa fiu sigur ca intotdeauna o sa primesc acea senzatie tare...

P.S: n-am scris "poate poate" de 2 ori din greseala.

Mersi frumos de cuvintele tale, Dante. Interpretări ale poeziei sunt destule, nu e una singură, deși bineînțeles că eu am una preferată Cam asta încerc să fac în one-shot-uri să zugrăvesc imagini și să las tot timpul ”portiță” cititorului să-și facă propriul film mai departe

DESTIN

Curios lucru destinul ăsta. „Ce ţi-e scris în frunte-ţi este pus”. De-aia mulţi asemuiesc destinul cu o carte. O carte groasă cu multe capitole în care e scrisă toată viaţa ta încă dinainte să înveţi tu să ţii pixul în mână. Iar noi nu putem aduce corecturi sau adăugiri acestei cărţi. Destinul nostru este dinainte stabilit, iar noi, ca nişte furnici în faţa unei forţe infinit superioare, ne supunem lui şi-l urmăm cu sfinţenie, fără să ne dăm seama măcar de asta. Aşa să fie?
Eu cred că destinul nostru este o şosea. O şosea cu două sensuri şi două benzi, pe fiecare sens. Ea porneşte din faţa unei maternităţi şi se sfârşeşte într-un cimitir. Şi pe parcursul ei, se intersectează cu alte şosele. Şi la aceste intersecţii nu sunt semafoare şi nici semne de circulaţie şi nu se aplică nici regula priorităţii de dreapta. Şi, uneori, maşinile care se întâlnesc în intersecţie pornesc pe aceeaşi şosea mai departe, pentru că destinele lor s-au unit.
Asta este viaţa? Un amalgam de şosele pe care gonesc maşini cu sute de kilometri la oră sau pe care pedalează liniştiţi biciclişti romantici care stau să admire şi să guste toate plăcerile vieţii? Şosele pe care unii, la un moment dat, rămân fără benzină, sau pe care, în depăşirea noastră grăbită, curmăm viaţa șoferului unei alte maşini care goneşte din sens opus? Ne întâlnim pe aceste şosele, mergem împreună o perioadă, uneori, chiar până la sfârşitul drumului...
De ce nu? Sunt unele lucruri absolut inexplicabile, deci destinul trebuie să existe. Sunt poveşti a două maşini care s-au întâlnit şi au mers împreună până la finele şoselei şi au intrat de mână dincolo de grilajul mare de fier în spatele căruia este numai somn şi adormire. Şi pe drumul lor s-au oprit şi au admirat peisaje, şi apusuri de soare şi au mirosit trandafiri. Şi au fost aclamaţi de sute de alți șoferi la ieşirea din biserica pe care au zărit-o la marginea şoselei, în drumul lor.
Destinul trebuie să existe...

Foarte frumos scrise.Mai ales prima."Filmul" a fost ceva placut de citit si mi-a lasat un gust amar in legatura cu viata .Creeaza o impresie puternica asupra cititorului si de asemenea lasa mult de gandit si de interpretat.Acestea sunt cele mai bune lecturi,consider eu.Felicitari.

Mulțumesc de aprecieri, Deathwing. Din păcate, astea sunt toate one-shot-urile mele, cel puțin, cele pe care le consider demne să fie postate. Dar atunci când voi mai crea, voi reveni aici să mai adaug

chiar mi-a facut o mare placere sa citesc aceste texte. Ai o exprimare demna de laude. Inserezi figuri e stil atat cat e necesar, dar cel mai si cel mai mult apreciez ca expui povestea intr-un mod izbitor de natural.
Filmul - este putin ambigua, chiar si asa eu am interpretat in felul meu. Eu am inteles ca uneori amintirile unei persoane sunt involuntar reproduse de aceasta si ca impactul acestora este devastator atunci cand personajul trece printr-o cumpana.
Destin - comparatia aceea este bizara. am auzit multe comparatii ale destinului, dar cu sosele pe care circula masinile, nu prea. la prima vedere nu pare interesanta, dar din nou exprimarea este ireprosabila.

xoxo

Mulțumesc pentru părerea detaliată, Royal Chiar îmi face plăcere să citesc astfel de păreri. Din păcate, pe moment, nu prea mai am inspirație de one-shoturi, am mintea prea prinsă în fic-urile în derulare. Dar, cine știe, mă apucă, ca aseară, inspirația și îl scriu pe loc (cum a fost cu freestyle-ul). Sper să fie ăsta cazul. Mersi că ai trecut pe aici încă o dată

IARNĂ GREA

După ce și-a fumat cuiul cel de fiecare seară, a coborât din bloc să-și facă obișnuita rutină de dinainte de somn. Adică să meargă până în scuarul de vizavi unde să se așeze pe băncuța lui preferată și să se lase pradă trip-ului, gândindu-se la ale lui. Era un ger crâncen afară, așa că se înfofolise ca un eschimos, cu căciula trasă pe ochi și fularul înfășurându-i până și nasul. Ca de obicei, o liniște mormântală domnea pe strada lui în această noapte, nu se auzea niciun sunet. Nicio mașină, niciun om, nici măcar un câine nu mai trecea la acea oră și în acele condiții meteorologice. Din cer, zăpada cădea liniștită, parcă cernută, fulgii de nea jucându-se în voie până atingeau o suprafață solidă și se contopeau cu frații lor ce părăsiseră norii mai devreme.
Mergând pe stradă, chiar înainte să ajungă în scuar, văzu un bărbat mergând grăbit înspre el. Era îmbrăcat doar într-un costum scump, la trei nasturi, de sub care se vedea cămașa albastră cu guler alb. Era un om înstărit, judecând după butonii scumpi de la manșetele cămășii, care se iveau de sub mânecile sacoului. De ce o fi ieșit din casă atât de subțire îmbrăcat? Poate că nu mergea departe, dar se vedea după cum își ținea mâinile încrucișate și privea în jos că se grăbea să ajungă la căldură. Foarte ciudat. Oamenii din ziua de azi nu mai au niciun pic de respect pentru sănătatea lor.
Trecând unul pe lângă altul, cei doi nu schițară niciun gest și își văzură fiecare de drumul lui. Ajuns în scuar, se așeză pe băncuța lui preferată, numai pentru a avea o altă întâlnire neașteptată. Ridicând privirile, îl observă pe bărbatul care stătea cu mâinile băgate în buzunarele unui palton negru, larg, care-l acoperea de la gât până la genunchi. Privea fix în pământ, parcă numărând fulgii de nea așternuți la picioarele lui. Nu schița nicio mișcare, ca și cum ar fi fost împietrit acolo de cine știe când.
Conchise că aceasta era o seară neobișnuită pentru el, deoarece, în mod normal, după ce fuma și cobora, nu se întâlnea cu nimeni. Stătea 15-20 de minute pe băncuță, admira natura, se gândea la ziua de mâine sau la cea care tocmai se încheiase, după care se întorcea acasă pentru un somn liniștitor. Cei doi bărbați pe care îi văzuse, însă, îi acaparaseră gândurile de această dată. Nu se mai putea gândi la altceva decât la ei.
Și stătu așa preț de câteva minute, în liniștea mormântală cu care era obișnuit din fiecare seară, dar care parcă striga surd astăzi, din cauza bărbatului din fața lui, care continua să nu schițeze niciun gest. Când își făcu norma de stat pe bancă și se pregătea să se ridice și să plece înapoi spre apartamentul său, observă prima mișcare în fața lui. Bărbatul deschise paltonul pentru a se înfășura mai bine cu el. Nu purta decât un tricou zdrențăros pe dedesubt. După ce se înfășură bine, se întinse pe bancă, cât mai comod și închise ochii. Tenișii rupți din picioare ieșiră din zăpadă pentru a lăsa să se vadă, prin vârf, două degete aproape degerate de frig. Și atunci înțelese că și în zilele noastre, unii oameni erau capabili să lase de la ei pentru a merge în frig până la apartamentul lor scump, pentru ca cineva să treacă peste această iarnă grea mai ușor.
Se ridică și-i lăsă bărbatului căciula și fularul. Iar acasă se simți mai împăcat cu sine ca în orice altă seară.

Frumos spus " Iarna grea". Te felicit pentru idee si felul in care ai exprimat-o. O astfel de intamplare poate sa aiba loc in existenta oricui...Astfel de "intalniri" te pun pe ganduri si te face sa te gandesti in momentele in care iti pierzi speranta, ca de fapt n-ai niciun motiv sa disperi. Astfel de "intalniri" au un impact major asupra psihcului omului. Personajul tau este de asemenea impresionat si drept urmare, finalul este premeditat. Greseli de tastare nu sunt (sau n-am vazut eu), eram prea ocupata cu citittul.
xoxo

Mersi de aprecieri, Florentina, mă bucur că ai trecut pe aici. Personal, consider întâmplarea din ultimul one-shot destul de improbabil de avut loc, cel puțin nu în București. Îmi place doar să arăt că nu ar fi imposibil

Starea aceea de ' nu ma pot opri din citit ' am simtit-o, pana cand am dat de numele meu in text - deahh, ce m-am simtit si eu... - dar am trecut usor peste. Ai transmis intr-un mod puternic si subtil, iar intrebarile retorice nu au facut decat sa le accentueze pe ale mele, in calitate de cititor.
Foarte placuta 'lucrarica' - daca imi permiti sa-i spun asa. ^^

Mulțumesc pentru vizită, Uffox. Din comment înțeleg că ai citit doar primul one-shot Nici celelalte nu-s rele, dă o geană și pe acolo Anyway, mersi de aprecieri și mă bucur că te-a prins textul și te-a lăsat în eroare. Cam asta era ideea

Ti'am citit prima nota de vreo cateva ori, iar asta pentru ca timpul din text ma facea sa pierd firul a ceea ce'mi imaginam eu. In prima parte, mi'ai dat senzatia ca ai fi vecin de vis-a-vis care'mi descrie multe dintre dimineti intr'un mod ciudat de perfect, iar asta m'a facut sa devin si mai subiectiva cu textul. Mi'a placut foarte mult si o sa revin cu pareri si pentru urmatoarele cat de curand.

Mersi că ai trecut pe aici și ți-ai exprimat părerea. Te aștept și la celelalte două one shot-uri și, poate când o să mai am inspirație, și la cele ce vor urma Din punctul meu de vedere, nu există o interpretare exactă sau corectă a acelui prim text. Fiecare își face filmul lui din ce am scris acolo

Niste lucrari extrem de bine realizate, dar la altceva nici nu ma asteptam de la tine:P...Dintre toate cel mai mult mi-a placut destin, nu am decat un motiv mai intemeiat pentru care zic asta deoarece toate au fot la fel de bine, dar "Destin" are o tenta mai filozofica...

Mulțumesc, Darky. Chiar și în lipsa ta insist să-mi transmit gândurile de bine și apreciere că ai trecut și pe aici. Mă gândeam că o să-ți placă ”Destin”, iată că am avut dreptate. Anyway, mersi de comment

Ultimul oneshot transmite un sentiment plăcut, care, combinat cu descrierea decorului, îţi dă senzaţia aceea de white christmas. De ce zic asta, păi tu ai descirs perfect acel "spirit al craciunului" descris atât de bine în filmele occidentale (off, doamne, încep să sun ca un predecembrist) prin generozitatea acelor personaje şi prin iarna aia grea.
De asemenea, cred că întreg textul se referă, la un nivel metafizic, la bunătatea de mult uitată a omenirii.
Cât despre părţi rele... pe lângă faptul că ai descris într-un mod foarte realist un text ce se încadrează într-o utopie, poate ar fi trebuit să aranjezi mai bine în paragrafe, dar cred ca aici e forumul de vină.

Ciao!

Mersi de părere, Andrei, de fapt, încercam să transmit un sentiment opus, de tristeţe că nu e aşa cum ar trebui să fie şi cum ar fi frumos să fie, dar m-am străduit să scriu în aşa fel încât să las "portiţă" de interpretare tuturor în propriul lor stil