Ultimele subiecte
» Shingeki no Kyojin
Mier Mar 09 2016, 20:23 Scris de razvanwar2

» Cerere avatare si semnaturi
Mar Mar 10 2015, 23:21 Scris de Sarpe

» Spirit Crisis
Lun Mar 09 2015, 22:04 Scris de Nekirus

» The Ferlands
Dum Mar 08 2015, 00:22 Scris de iAndrei

» Ippo's Gallery
Sam Mar 07 2015, 22:29 Scris de Sarpe

» Fotografie la persoana a III-a
Vin Mar 06 2015, 19:31 Scris de iAndrei

» LoL
Vin Mar 06 2015, 18:50 Scris de iAndrei

» Carti Vs Filme
Vin Mar 06 2015, 16:08 Scris de Delusive

» Recomandările lui Nekirus
Mier Mar 04 2015, 14:35 Scris de Nekirus

» Concurs ranguri
Mier Mar 04 2015, 14:21 Scris de Nekirus


Univers personal

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Univers personal

Mesaj Scris de Silviankov la data de Mar Apr 02 2013, 23:21

Dragi copii si copii mai mari, iata, vreau a va prezenta obsesia mea de cateva luni in legatura cu un anime in care vreau sa combin elemente din NosTale, Skyrim si imaginatia mea bolnava. Din moment ce nu sunt asa pro la desenat, vreau macar sa debutez cu povestea.
Este vorba despre un ins care il descopera pe Dumnezeu, impreuna cu ceilalti cinci zei. Pervy scenes will also be available Very Happy:D
NO MORE SPOILING
Titlul este lame, stiu, dar n-am ce-i face. Blame the guy inside my mind.
Sa trecem la scris!







“ -Dumnezeu este cel in fata caruia minti cu inversunare, iar apoi il rogi sa te ierte…”
Michael










Prima carte



-Ah, superb, l-am prins!
Se grabi se ajunga la ghiseu ca sa ia un bilet, tarand geamantanul plin cu haine de la mamica. “Jur ca o sa arunc jumate pe drum…” isi spuse nervos cand vazu ca o pietricica a blocat una din roti si e nevoit sa-l care in spate.
-Ma scuzati, cand pleaca trenul spre Academia Rosie? intreba pe doamna de la ghiseu.
-Peste 45 minute… ati ajuns foarte devreme! raspunse dansa cu o mica tenta de uimire.
“Ce nemernic e tata…” rasuna la el in cap. Doamna, insa, continua:
-Mergeti la Academia Regala de Razboi?
-Da… am o trimitere si… vreau sa-mi incerc norocul.
-Cum va numiti?
-Jason William! Va rog, vorbiti-mi la singular, sunt inca tanar…
-Haha, bine baiete! rase doamna intinzandu-i biletul.

Jason William era un baiat de 17 ani, brunet , inalt , cu parul ondulat sau cret, cum nu-i placea sa i se spuna. Statea mereu incruntat cand se afla la soare, o obisnuinta ce nu si-o putea controla si mereu cand statea in picioare lua ori o pozitie solemna, ori una de rapper pensionat. Ochii lui castanii se contopeau cu genele, dandu-i o infatisare de om curios si calm, care, impreuna cu parul dat pe spate sub forma unei “coame”, cum zicea el, il transformau intr-un “leu plictisit”. Asa s-a descris in fata fostilor colegi de liceu care n-au scapat o sansa sa rada. De altfel, plictisul lui se datora vietii monotone de acasa. In mintea lui se desfasurau mii de scene de batalie, actiune pe banda, ceea ce lipsea cu desavarsire din viata sa. Era o fire dinamica si pripita in cea mai mare parte, insa un alter ego lua cateodata fraurile mintii sale si devenea un om chibzuit din cale afara incat te intrebai daca nu cumva baiatul asta are un frate geaman. Totusi, momentele de felul asta apareau foarte rar si erau semnele unor suferinte adanci, bine infipte in memoria sa.
In rest era un simplu tanar dornic de ras si prietenii. Cel putin asta incerca el sa creada.

Gara era destul de libera. Sambata, o zi cu un nume ademenitor la distractie, il imbia la visare pe Jason. Nici nu se impotrivi, asa ca isi scoase castile, se aseza pe o banca, isi alese muzica si se lasa in voia ritmului. Rocker din fire, acesta isi misca usor capul inainte si inapoi pe ritm, tinand ochii inchisi, incercand sa se departeze de realitate prin vocea cantaretului.
In ciuda soarelui puternic, batea o adiere racoroasa, strabatandu-l pe tanar pana la piele, facandu-l sa tremure cu o oarecare placere. Se dadu batut, isi scoase castile si se intinse lacom pe toata banca, ca un pisoi lenes, cu privirea spre cer. Norii treceau alene prin vazduh ca niste munti de bumbac, acoperind cateva clipe soarele, dezvelindu-l apoi la fel de alene.

Inchise ochii.
Se trezi in nestire pe un pat. Se ridica, privi imprejur si isi dadu seama ca e intr-o sala de bal. Mese frumos aranjate, peretii plini de tablouri cu scene din istoria nedescoperita.
La celalalt capat al salii vazu o aratare imensa, neagra, cu straluciri metalice si tente de rosu. Dadu sa se apropie, insa aratarea se misca. Doi ochi mari si galbeni se deschisera in capul a ceea ce parea sa fie un dragon. Tepi imensi erau insiruiti de-a lungul coloanei lui si doua coarne imense tasneau din cap, indoite spre spate. Spre uimirea sa, lui Jason nu ii era niciun pic de teama si intinse mana spre dragon. Acesta deschise gura si urechile baiatului se umplura de un tiuit exagerat de puternic.
Se scula de pe banca ingrozit, transpirat, auzind trenul sunand langa el.
Fara sa se mai intrebe ce a fost intamplarea bizara, isi lua geamantanul si se grabi sa intre in vagon. Isi gasi loc foarte repede, se tranti in scaun, isi pipai biletul, isi baga castile in urechi si se lasa in voia muzicii.
“Asta se intampla daca vrei sa visezi realitatea” isi zise ca sa se linisteasca.







*

Academia Regala de Razboi, mai scurt Academia Rosie, era o organizatie nationala ce se ocupa cu educarea si antrenarea tinerilor pentru a deveni asi ai luptei, un fel de cantonament militar. Domeniile Academiei se spune ca sunt infinite, intinzandu-se pe mii de kilometri patrati, simuland toate tipurile de teren de batalie.
Se spune ca inainte de a te inscrie in Academie, trebuie sa treci un test al credintei. O veche legenda aduce un vechi paragraf: ”Doar cei prin care curg dreptatea si vointa nestavilite pot manui sabia de razboinic”. Asadar, trebuie sa fii intr-adevar cel ales ca sa poti urma Academia.
Istoria acelui loc isi are inceputurile cu cateva mii de ani in urma. Se spune ca zeii au adunat un grup de oameni pe care i-au inzestrat cu puteri ce depasesc gandirea umana. Zeii au hotarat sa le ofere puteri dupa cum sunt elementele naturii: Garr si Vazdo, un sabier si un mag, au capatat elementul focului, Lyra si Fanos, o maestra in lupta cu sabia si un vraci al zapezii, au primit elementul apei, Lea si Pirov, o slujnica si un armurier, au devenit stapani ai luminii, Argus si Uroth, un calau si un preot, au primit in sufletul lor intunericul lumii, Lorsan, un pastor, si-a luat rolul de pazitor al padurii, iar Ayda, sotia unui vanator, a capatat elementul aerului. Acestia au avut invatacei, iar cum timpul a trecut, ura si invidia si-au facut tot mai mult loc intre ei, ducand in final la razboaie care au ravasit pamanturi si suflete.
Intr-un final s-a hotarat a se instaura pacea, care insa nu tinu mult. Firea umana nu accepta egalitate sau, mai ales, sentimentul de infrangere, Astfel razboaiele mai tinura ani buni, pana mai acum cateva sute de ani cand s-a instaurat din nou “pacea”.
Cam atunci a luat fiinta si Academia, deschizand noi oportunitati armatei.

Zdruncinaturile regulate ale trenului insoteau ritmul melodiilor aranjate in playlist. Jason se uita in gol prin geamul compartimentului afara, spre padurile ce acopereau muntii insirati de-a lungul sinelor, gandul fugindu-i departe, inaintea trenului.
-Omule, dormi?
Jason se intoarse, isi scoase o casca si privi spre un ins aproape la fel de inalt ca el, cu parul cazut in plete drepte in toate directiile, cu niste ochi albastri si adanci.
-Locul e ocupat? intreba tipul.
-Nu… nu este.
-Deci nu te deranjeaza daca stau?
-Depinde ce muzica asculti…
-Sufletul meu e inecat de rock si vad ca si al tau la fel, asa ca misca-ti fundu’ si lasa-ma sa stau! zise insul, asezandu-se zgomotos. Iti auzeam muzica cu trei randuri in spate si eram tare curios sa vad cine e mina de aur din trenul asta!
-Jason, spune-mi Jay. Tu?
-Ramond. Spune-mi Ray? zise el zambind sarcastic.
Amandoi se pusera pe ras.
Vagonul lor era relativ gol. Doi mosnegi motaiau cu doua randuri in fata, pe partea cealalta statea un domn citind un ziar politic, strambandu-se de fiecare data cand dadea pagina, iar in spate, in dreptul usii inchise ermetic, statea nasul vorbind cu o doamna despre ultimele modele de armamente inamice gasite la granita cu Irdanul.
-Acum spune-mi, ce melodii asculti? relua Ray.
-Rock din patria nemtilor!
-Ca cel de la nordici nu ti-ar placea?
-Nu ma dau in vant dupa oamenii zapezii, raspunse sec Jason.
-Iti traiesti viata degeaba, omule! Hai, lasa-ma sa te educ cum trebuie… si ii scoase castile din music-player, apoi le baga intr-al lui, alese o melodie si privi satisfacut spre colegul din stanga sa.
Jay isi fixa ochii pe marginea canapelei din fata si incepu a se concentra la betele bateristului ce dadura tonul melodiei, apoi la un mic solo de chitara ce intra in acompaniament si in sfarsit muzica incepu in forta. Era ceva cu totul diferit de ceea ce asculta el, diferit de supradozele de sunet ce se gaseau in fiecare melodie din playlistul lui.
-Se vede ca nu esti obisnuit… replica Ray cand Jason apasa castile pe urechi pentru a auzi mai clar sunetele in parte.
-Am mai ascultat asta, zise scotandu-si mufa din playerul “nordicului”. E smechera, insa nu ma cuprinde, nu ma “vrea”, as zice…
-Hahaha, am auzit-o si p’asta! Imi si dau seama ce succes ai la tipe daca si de la muzica ai pretentii d’astea !

Trenul intra intr-un tunel sapat prin munte, un tunel cu doua cai ferate, folosit pe vremuri ca linie secreta de aprovizionare a armatelor. Un intuneric gros intra in compartiment, inghitind vorbe si ganduri, tulburat fiind doar de luminitele rare de pe peretii tunelului. Se auzi un tipat scurt de femeie, iar Jason rase surd, ca pentru sine, auzindu-l apoi pe Ramond facand la fel. Deodata se facu lumina in vagon, iar cei doi isi stersera zambetele largi de pe fata.
Aparent, nasul uitase sa se pregateasca sa aprinda lumina odata cu intrarea in tunel din cauza discutiei cu doamna. Astfel, trebui sa bajbaie pana in celalalt capat al vagonului dupa intrerupator, injurand printre dinti tot drumul, iar apoi se asigura ca doamna nu s-a lovit prea tare de un dulap in momentul unui hop mai maricel al trenului.
-De unde vii tu? reincepu Jason dialogul.
-Dintr-un sat din munti, numit Morosk. Paduri nesfarsite il inconjoara, pline de animale superbe!
-Tu nu prea faci reclama buna…
-Te zvarl pe geam! se rasti Ray. Cum spuneam, aerul acolo e fantastic, batranii intelepti si povestile uimitoare! Nu ducem lipsa de tehnologie, Forumul fiind mereu la o apasare de buton! zise el mandru. Tu?
-Din ultima statie la care am oprit, Avril. Un orasel plictisitor din cale afara. Tata e vesnic plecat de acasa, sunt singur la parinti, iar “amicii” de-acolo sunt mereu aceiasi oameni din tipare.
-Si unde mergi tu acum?
-La Academia Rosie! raspunse Jay.
-Credeam ca macar acolo o sa scap si eu de tine… rase Ramond. Ai venit de buna voie sau ai fost recrutat?
-De buna voie sau mai degraba disperare… Vreau sa scap din monotonie si plictiseala.
-Eu vreau sa ii protejez pe cei apropiati.
Jason isi intoarse masinal capul spre colegul sau, privindu-l cu niste ochi mari si plini de uimire. O clipa se lasa tacere, dupa care Ramond continua:
-Parintii mei au fost luati la cer in urma unui atac asupra satului nostru. Niste fiare cu chip de oameni au navalit peste noi distrugand tot, luand si cenusa din ceea ce a ars. In doisprezece ani satul a fost reconstruit si s-a hotarat ca tinerii sa invete arta luptei pentru a ne putea proteja pe viitor. Aveam 6 ani pe cand nenorocirea s-a petrecut si nu cred c-o voi putea uita…
Jason privea la tanarul ce statea langa el, in cap rasunandu-i numai motivul pentru care el bate tot drumul pana la Academie. Incepu sa incolteasca o admiratie amestecata cu gelozie fata de baiatul din dreapta sa, totodata gandindu-se la motivul patetic pe care el il folosise. Se simtea cuprins de indoiala si se gandea pe ce parte sa se arunce din tren si sa se intoarca acasa, sa se aseze in pat si sa astepte ziua care sa-i dea un scop sa mearga la Academie. Ramond crestea din ce in ce mai mult in ochii lui Jason, iar Jason se simtea din ce in ce mai mic si neinsemnat in preajma acestui “nobil”.
-Omule… stiu ca sunt frumos, dar nu te mai holba atata la mine… sparse Ray tacerea.
-Defapt, voiam sa ma decid care ochi sa ti-l umflu daca ne-om lua la cearta.

Tunelul se sfarsi si lasa loc unei paduri imense sa treaca de-a lungul trenului. Verdele frunzelor amestecat cu negrul scoartei se contopeau intr-o pelicula rapida pe geamurile vagonului, amplificand lumina in care se scalda interiorul compartimentului. Jason privea in gol pe fereastra, batand cu degetele un ritm surd pe canapeaua din fata, fara sa-si dea seama daca trenul lasa in urma arborii sau gandurile sale.
avatar
Silviankov
Membru Incepator
Membru Incepator

Mesaje : 17
Data de inscriere : 01/04/2013
Varsta : 21
Localizare : Maneciu, Prahova

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Univers personal

Mesaj Scris de Dark Fantasy la data de Mier Apr 03 2013, 19:16

"Următorul mesaj este doar o părere personală, în calitate de consumator de artă şi nu de critic."

Eh, dar nu poti sa zici ca nordicii nu sunt buni, ba chiar cei mai buni.
Mi`a placut mult inceputul discutiei dintre cei doi, tot acel paragraf despre muzica, si faptul ca ma faci sa ma cred infectata de vreun virus al muzicii bune. Doar de curiozitate: daca Ray asculta...sa zicem rap, atunci il trimitea la plimbare?

Povestea e frumoasa, scrisa frumos, fara greseli, nu prea complicata si nici prea simpla in acelasi timp. Nu e nici prea original, dar din cate am citit in scurta descriere subiectul o sa fie cu adevarat interesant.
Felicitari si pentru organizare, arata frumos si este usor de citit.

Cam atat, e chiar foarte reusit capitolul, si cred ca tot ficul o sa fie. Sper doar ca si scrii repede, deabia astept sa postezi iar.
avatar
Dark Fantasy
Membru Incepator
Membru Incepator

Mesaje : 183
Data de inscriere : 21/04/2012
Varsta : 21
Localizare : Pamant...cred

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Univers personal

Mesaj Scris de Silviankov la data de Vin Apr 05 2013, 12:11

Scuze pentru intarziere, au fost probleme tehnice (o cazut netu in comuna =.=) dar si inspirationale.

ps: capitolul nu se sfarseste :>






-Teribila situatie! Imaginati-va ca irdanezii ne vor invada intr-o zi… granicerii dorm si nu fac nimica toata ziua, traind cu iluzia ca este inca “pace”. Un var mi-a zis ce fel de arme au gasit la granita, o tehnologie nemaivazuta! Katanele incep sa aiba concurenta serioasa, nu gluma!

Naşul din tren



A doua pagina


-Uratu’ adormit, trezirea! Cum pielea mea poti sa adormi in trenu’ asta?
-Spanzura-te… zise Jason cu iz nervos dupa ce il auzi pe Ray trancanind.
-N-am timp! Am fete de cunoscut, faima de castigat!
Jason adormise in tren, distras de imaginile fugare de pe fereastra vagonului, dar si din cauza noptii trecute in care n-a dormit mai deloc. Era in jur de pranz.
-Ora 12 si 35 de minute, mai exact! replica nasul cand fu intrebat cat e ceasul.
In momentul de fata, nasul era ocupat cu domnul cu ziarul, discutand deciziile luate de Iluştrii Curtii Regale in privinta armelor gasite la granita. Jason auzi printre vorbele lor despre o mobilizare a granicerilor cu noi trupe.
-Cat timp am dormit? il intreba Jay, inca somnoros, pe Ramond.
-Destul cat sa ma plictisesc. Ai niste melodii interesante, mi-au tinut de companie restul drumului…
-Ultima oprire este la statia Yandor! trambita nasul, dupa care isi lua ramas bun de la domnul cu ziar si trecu in celelalte vagoane pentru a comunica oprirea.
-Degeaba le spune din moment ce e ultima statie, e logic ca stiu toti dinainte! zise Ray
-Eticheta, baiatule! replica domnul ce se intorcea la locul sau si il auzise pe tanar.
-Cum adica Yandor? Nu opreste la Academie? intreba Jason, trezit de-a binelea.
-Caruta asta cu aburi n-are ce cauta acolo! Stai sa vezi ce limuzina ne asteapta!
Trenul incepu sa piarda vizibil din viteza. Padurea se sfarsi de mult si lasa loc pajistilor sa se largeasca de-a lungul sinelor. O cocioaba statea umila in departare, privind vagoanele ce o lasau in urma.

Yandor era un sat maricel, inconjurat de pajisti si o padure deasa de brad la cativa kilometri spre apus.
“Un platou destul de mare” isi spuse Jason.
Intr-adevar, platoul montan se intindea pe distante surprinzator de mari, fiind unic in toata lumea. Se spune ca aici s-a oprit Arca lui Noe dupa ce apele marii furtuni s-au restras.

Istoria regatului ne aminteste de fosta cetate Bahrforg, actualul Yandor, ultima speranta de aparare a stramosilor vechiului regat. Invazia celtilor a cotropit tot regatul vechi, ultima fasie de pamant neatinsa fiind acest platou. Ramasitele razboinicilor s-au adunat in cetate, adunand ultimele forte fie pentru victorie desavarsita, fie pentru o moarte linistitoare.
Astfel, marea batalie, cunoscuta sub numele de Divina Pedepsire, avu loc pe platou, celtii fiind alungati la poalele muntelui. In anii premergatori, intreg regatul va fi eliberat de sub dominatia celtica si, curand, se va impune autoritar in fata celorlalte popoare.
Regatul Radrohn: o istorie plina de urcusuri si coborasuri, faima si rusine, razboaie si pace.

Un monument imens trecu prin dreptul trenului, ridicat si pretuit in cinstea Divinei Pedepsiri ce a avut loc pe acest platou. Ramasite de ziduri de piatra incepeau a se derula pe ferestre, fiind apoi inlocuite de sute de sulite, infipte cu varfurile spre cer, triumfatoare.
-Interesanta priveliste… zise Ray
Incepeau sa se zareasca case, mari si mici, conace si hoteluri. Trenul inainta hotarat inainte, micsorandu-si viteza odata cu intrarea in sat. Aceasta era partea turistica, cea invadata de tehnologie. Adevaratul sat se afla inauntrul zidurilor mari si impunatoare, inca in picioare de atatea sute de ani, ce se aflau in inima aglomerarii de locuinte.
-Vreau sa merg acolo! spuse Jason, privind tinta la colosii de piatra.
-O sa ma cari in spate! zambi Ray.
Trenul opri in gara destul de aglomerata. Oameni de toate varstele si indeletnicirile se imbulzeau cu multe pachete, unii cu saci sau lazi, asteptand sa le incarce in vagoane.
-Trimitem niste vederi acasa? rase Ramond.
-Da, cu sacu’! Uite-te si tu cati negustori se aduna aici!
-Hai la saci, hai la saci!
Cei doi baieti isi luara bagajele in spate si isi facura loc cu greutate sa iasa pe peron, apoi se indreptara spre ghiseu:
-Ma scuzati, la ce ora vine Armasarul?
-Peste doua ore! Deci voi sunteti oficialii? se mira domnul din spatele geamului.
-Oficiali?
-Armasarul soseste azi, special pentru doua personae. Mi s-a spus sa intreb de un Jason William…
-Eu sunt ala! ridica Jay mana.
-Deci totul este aranjat. In mai putin de doua ore sa fiti inapoi aici, pe peron, ati inteles?
-Da domnule!
Cei doi tineri iesira din gara si se asezara nauci pe o banca. Amandoi isi intoarsera simultan capul unul spre celalalt:
-Ce imi ascunzi?
-Ce imi ascunzi?
-Ce e “Armasarul” asta? se repezi Jay.
-E Express-ul Academiei, geniule! Un tren de prima clasa! Si care e treaba cu numele tau?
-Tata e profesor la Academie… banuiesc ca a facut o trimitere…
Privirea lui Ramond deveni deodata intrebatoare si serioasa:
-Sa inteleg ca ai spatele asigurat…
In clipa urmatoare fu prins de guler:
-Omule, sa nu cumva sa-ti treaca prin minte idei gresite! se rasti Jason.
-Las’ ca o sa aflam noi. As vrea, totusi, sa stiu de ce e pentru doua persoane. Taica’tu n-avea de unde sa stie ca vin cu tine.
-N-am nici cea mai mica idee…
Strada nu era aglomerata, automobilele erau rare, trotuarul era mai mult plin de turisti decat de sateni. Cativa negustori vazuti mai devreme in gara se indreptau spre ziduri, cu mainile in buzunare, fluierand un cantec popular.
-Hai sa nu stam degeaba, avem mai putin de doua ore sa ne plimbam prin cetate. zise Ray.
Amandoi cazura de acord si pornira grabiti dupa satenii cei veseli.

Portile gigantice din lemn ranforsat cu fier erau vesnic deschise, insa nici ca mai puteau fi inchise. Balamalele cat o casa ruginisera de cateva sute de ani, tinandu-se insa rigide. Zidurile groase de zece metri erau acoperite de muschi la baza, dand parca voiciune si tinerete acestui colos secular si dur. Inalte de saptezeci de metri, cu un sistem de scari si creneluri speciale pentru arcasi, zidurile erau dovada mandra a victoriei impotriva celtilor. Interiorul gazduia un conac de pe vremea fostului regat, construit din piatra si deschis turistilor. Se gaseau doua fierarii, un grajd imens cu cai de toate culorile si o biserica la fel de veche ca si conacul. Desigur, toate erau deschise turistilor. In rest doar tarabe, magazine cu sculpturi in lemn, replici de arcuri si sageti, toiege de pastori, linguri, farfurii de lemn si multe alte obiecte confectionate de sateni pentru vesnicii turisti.
-Nu mai scapati inghetatele… ofta Jason cand vazu ca o fetita scapa cornetul pe jos si incepe sa bazaie.
-Ce de lume!… cat e ceasul ma? intreba Ray.
-In mai putin de 30 de minute sa ajungem in gara.
-Atunci… hai sa ne miscam, zise aruncand o ultima privire conacului.
Trecand pe langa porti, Jason isi intoarse privirea catre zid, catre ceea ce parea a fi o scrijelitura. Se uita cateva clipe la ea: erau mai multe urme ca de gheare, asezate intr-o oarecare ordine, cu lungimi diferite…
“Ogvah” rasuna in capul lui.
Mana incepu sa ii tremure necontrolat. “Ce naiba se intampla?” se intreba si imediat incepu sa-i rasune in urechi tiuitul pe care il auzi in visul cu dragonul.
-Jay, ce patisi omule? Jason!
Jason auzea doar tiuitul chinuitor, sadic, apasandu-si palmele pe urechi si strangand disperat din dinti, rezemat de zid.
-Revino-ti nene! Am zis ceva urat, ce s-a intamplat?!
Tiuitul inceta din senin. Isi lasa o mana sa cada pe langa corp, pe cealalta si-o duse la tampla:
-Nimic… n-am nimic… N-am dormit aseara si am uitat sa iau niste pastile…
-Bolnaviorule… Hai, sa ne miscam la gara.
Impleticindu-se in picioare, Jason merse cativa metri sprijinit de Ray, tinandu-si capul intr-o mana.
-Ar trebui sa dormi mai mult… Stai omule, esti de-ajuns de zdravan? intreba Ramond cand Jay isi retrase bratul de dupa gatul colegului si incerca sa-si gaseasca echilibrul.
-Hai sa ne grabim la gara ca vreau sa trag un pui de somn…
Jason isi reveni cat de cat pe la jumatatea drumului. Casele cu etaj, in stil rustic, din lemn, se insirau de-a lungul trotuarului larg si liber, cateva baruri in stil vechi rasunau de muzica de toate genurile, dand ritm mersului.

Era ora 3 dupa-amiaza, gara era goala. Domnul de la ghiseu vorbea la telefon cu un amic despre furtunile ce dau de lucru trupelor de la granita cu Irdanul. Jason si Ramond isi scoasera cateva sandvisuri luate la pachet, facura schimb cu doua si firimiturile le dadura unor vrabii ce se adunasera in jurul bancii pe care ei stateau. Soarele statea lenes pe cer, gadilat cateodata de un nor ce trecea pe langa el.
-Ne asteapta o furtuna! zise Jay, aratand spre o perdea de nori negri ce se apropiau din est.
-Ploua la Academie…
-Se apropie Armasarul, baieti! ii instiinta domnul de la ghiseu.
Jason se ridica de pe banca, cobori intre sine si isi puse urechea cat mai aproape de una din ele. Zbarnaituri infundate si regulate ii dadura de inteles ca se apropie in viteza. Sina cotea la dreapta, acoperita de copaci in directia din care venea trenul. Sunetul devenea din ce in ce mai puternic si iata, se ivi dupa colt un tren cu patru vagoane, in frunte cu o locomotive antica, cu aburi, neagra, cu contururi rosii. Vagoanele erau vopsite in culori de camuflaj. Trenul opri in dreptul peronului, locomotiva se detasa si merse pentru a “face manevra”, adica a o intoarce cu botul spre directia opusa.
O usa se deschise si cobori un domn la costum, tuns scurt si cu ochelari:
-Buna ziua domnule William! Va rog, urcati! zise dansul cu voce lingusitoare, invitandu-i pe cei doi in vagon. Faceti-va comozi, veti fi serviti imediat! si salutandu-l pe domnul de la ghiseu, inchise usile.
Cei doi se asezara pe o canapea larga si comfortabila. Jason incepu sa studieze interiorul compartimentului si intalni privirea sarcastica a lui Ray:
-Nici nu-l cunosc pe insul ala, nu te mai uita la mine asa!
Reintra domnul cu ochelari cu o tava cu ceai:
-Ma numesc Sarov Peter si mi s-a spus sa va fiu la dispozitie pe durata drumului catre Academie. Daca aveti nevoie de ceva, ma gasiti in al treilea compartiment. zise si disparu pe usa.
Ramanand singuri, cei doi isi baura canile de ceai. “Eticheta” zise Ray sarcastic. Fura cuprinsi curand de oboseala si adormira in nestire pe canapea. Locomotiva cupla la celalalt vagon si trenul se urni din loc, lasand peronul Yandorului in urma. Ploaia incepu sa cada, mai intai usor, apoi necontenit. Cerul se intuneca de-a binelea si doar cate un fulger lumina pamantul si interiorul vagonului celor doi. Apa curgea siroaie pe geamuri, iar trenul isi continua neobosit traseul prin furtuna, ducandu-i pe cei doi adormiti catre noua lor casa.
avatar
Silviankov
Membru Incepator
Membru Incepator

Mesaje : 17
Data de inscriere : 01/04/2013
Varsta : 21
Localizare : Maneciu, Prahova

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Univers personal

Mesaj Scris de Dark Fantasy la data de Sam Apr 06 2013, 14:55

"Următorul mesaj este doar o părere personală, în calitate de consumator de artă şi nu de critic."

O sa incep cu partile mai putin placute:
"s-au adunat in cetate, adunand ultimele forte" Te`ai repetat.
"In anii premergatori, intreg regatul va fi eliberat" imi aminteste de: "domn` profesor, am uitat referatul, o sa`l aduc ora trecuta!" . E cam acelasi lucru, ani premergatori sunt in trecut, nu poti sa pui verbe la viitor dupa.
"Un monument imens trecu prin dreptul trenului" Doar daca monumentul avea roti. Cred ca mai potrivit era sa spui ca trenul trecea prin dreptul unui monument, altfel dai impresia ca trenul sta si monumentul se misca.
Si am mai gasit vreo doua greseli te tastare ca si "personae" si inca ceva, dar nu mai conteaza.
Cam atat cu partile rele, in rest te`am laudat in comentariul anterior. E la fel de frumos scris, si cu idei la fel de interesante, si asa as vrea sa fie pana la sfarsit, sau chiar mai bine.
Sper sa`ti treaca problemele cu inspiratia Smile)
avatar
Dark Fantasy
Membru Incepator
Membru Incepator

Mesaje : 183
Data de inscriere : 21/04/2012
Varsta : 21
Localizare : Pamant...cred

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Univers personal

Mesaj Scris de Silviankov la data de Sam Apr 06 2013, 19:13

Am luat in considerare toate variantele. Puteam sa folosesc plictisitoarele "Trenul trecu pe langa..." sau "Trenul lasa in urma...", insa m-am gandit ca folosirea monumentului ca element dinamic ar spori atentia cititorului asupra monumentului in sine, ca atunci cand esti pe drum, in masina si iti fixezi ochii pe numarul de pe gardul unei curti si iti misti privirea dupa el, disparand apoi in spatele marginii ferestrei. Da, partea asta a fost mai dezordonata, am ras singur cand am recitit unele pasaje dupa ce terminasem. Momentan ma macina ideea ca trebuie sa adaug paragrafe mai piperate. Oricum, voi avea grija pe viitor ;D
avatar
Silviankov
Membru Incepator
Membru Incepator

Mesaje : 17
Data de inscriere : 01/04/2013
Varsta : 21
Localizare : Maneciu, Prahova

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Univers personal

Mesaj Scris de Silviankov la data de Dum Apr 07 2013, 13:26

Urmatoarea va fi o scurta parte intermediara.


-Mda, am auzit ca furtunile dau multe batai de cap granicerilor. Oricum, sa-ti spun ce veste: Academia a trimis un oficial la noi doar pentru doi baieti!... Da, imi si imaginez ce parinti bancheri au… Au adus locomotiva aia, Armasarul, dupa ei, cu cateva vagoane militare. Am inteles ca vor sa le repuna in functiune si le supun la un mic antrenament…

Domnul de la ghiseul garii Yandorului




Confesiune cu sine



“Ce Dumnezeu se intampla cu mine? Incep sa am cosmaruri… Mai intai visul patetic din gara, cu dragonul ala. Poate ar trebui s-o las mai moale cu animeurile? Absurd. Sala aia de bal, mesele aurite, acoperite de panze rosii… incep sa-mi amintesc detalii: candelabre imense atarnau de tavanul impanzit de picturi grotesti si scene de lupta, statui din marmura ale fetelor importante din istorie, banditi, talhari, eroi, erau asezate deopotriva pe langa pereti, iar picturile alea… tot ce arheologii si carturarii omisera, tot ce nu era scris in cartile de istorie era imortalizat in picturile insirate pe peretii auriti: regi cu suflet, infranti si inlocuiti de misei sau ucigasi, oameni cu faima morbida, care acum sunt considerati carmuitori neintrecuti si drepti, popoare intelepte si avansate tehnologic, rase in intregime de pe fata pamantului de catre barbari… si Graalul, Pocalul Nemuririi, era acolo, intr-o pictura, asezat pe o lespede de piatra. Apoi am zarit si creatura aia imensa, o pata mare si neagra pe decorul auriu si slab luminat. Din cate am vazut, parea un dragon, ca cei din povestile tatei, insa cu mult mai detaliat: in cap avea doua coarne imense, tepi mari si lucitori in lumina slaba a candelabrelor se insirau pe coloana monstrului, terminandu-se cu o coada ca de drac, doua aripi gigantice, ca de liliac, erau stranse langa dansul, iar ochii aia galbeni, luciosi, se deschisera si ma privira o clipa, apoi se rotisera spre peretele de care era rezemat un ins imbracat intr-un costum alb. Avea parul blond, cazut in plete ondulate, si zambea, cu ochii inchisi, spre dragon, cu mainile incrucisate la piept. Apoi dragonul deschise gura, parca vrand sa inceapa o conversatie cu domnul de colo, si ma invada sunetul ala oribil, o mie de unghii zgariind simultan aceeasi tabla scolara!
Yandorul a fost interesant, mai cu seama urmele fostei cetati: zidurile si conacul. Ma intreb cum au reusit sa cladeasca colosii aia grosi? Au fost ajutati? De cine? Sau ce? Bune intrebari… Semnele… zgarieturile alea… ce naiba erau? In ce limba erau? O fi fost o gluma, un desen facut de un “smecher”. Oricat de in gluma o fi fost, mana mea o luase razna, din senin, incontrolabil, iar apoi urma tiuitul ala sadic. Dar ce auzisem inainte? Ceva cu “o”… “o-a”… naiba sa dea!
Ramond isi bea ceaiul. N-are treaba… Furtuna se apropie, din cate vad. O sa innebunesc daca mai aud chinu’ ala inca o data. Capu’ ma doare… de ce pana mea nu dorm destul? Scriu ca prostu’ poezii pe care nimeni nu le va citi… cine sa acorde atentie unui ins gelos si stresat ca mine? Ma stresez pentru ca nu stiu cum sa ma port si nu stiu sa ma port pentru ca ma stresez si aaaaaah! Dracu’ m-a incuiat in corpu’ asta!”
-Cum e ceaiul?
-E bun, e dulce, e cald, are zahar, e in cana, scoate aburi, e galben-verzui… zise Ramond si mai sorbi o gura. Bea-l repede ca mi-l termin p’al meu si nu ti-l mai vezi.
Era ceai si era in dita cana. O apuca de maner, o duse la gura si sorbi cateva inghitituri. Era cum spunea Ray, cald si bun, si in cateva clipe goli cana.
-Setila! Da te-am speriat, nu gluma!
-Aaaah, da’ bun a fost! zise Jay lungindu-se zgomotos pe canapea. Incepu sa-si roteasca privirile prin compartiment, memorand mai in detaliu interiorul: masa de lemn de langa canapea avea cateva zgarieturi, doua extinctoare de-o parte si de alta a usilor, un radiator langa usa ce dadea in vagonul in care intrase Sarov. Pleoapele incepura sa i se ingreuneze, isi fixa ochii pe cana goala de ceai din care inca mai ieseau aburi si, intr-un final, i se inchisera, somnul cuprinzandu-l.
avatar
Silviankov
Membru Incepator
Membru Incepator

Mesaje : 17
Data de inscriere : 01/04/2013
Varsta : 21
Localizare : Maneciu, Prahova

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Univers personal

Mesaj Scris de Harlequin la data de Lun Apr 08 2013, 14:14

Dudă, noroc cu Andreea, ca ţi-am citit aseară tot fic-ul. Păi ce pot să spun, îmi place ceea ce ai făcut destul de mult. Si chiar ai un ritm aparte atunci când povesteşti.
Totuşi eu am o nelămurire: ăsta e acelaş anime despre care îmi spuneai mie? Dacă-i aşa unde e "Crimson" ? jocolor

Anteriorul mesaj a fost doar o părere personală, în calitate de consumator de artă şi nu de critic.
Nu o să mă apuc să critic tot ce ai scris pentru că nu vreau să le stric şansa la post celor ce te-au vizat.

_________________

Yes, she caught my eye,
As we walked on by.
She could see from my face that I was,
Fucking High..!
┌∩┐(◣_◢)┌∩┐
avatar
Harlequin
Moderator
Moderator

Mesaje : 284
Data de inscriere : 12/02/2012
Varsta : 24
Localizare : Pe munte!

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Univers personal

Mesaj Scris de Silviankov la data de Lun Apr 08 2013, 14:27

1. Esti un scump cand vine vorba sa imparti critica in haita forumului (if you know what i mean)
2. Personajele vor fi mixate destul de mult. Crimson va fi impartit in mai multe personaje. (apropo, nu prea imi amintesc cine e Crimson Sad )
3. Imi place ca iti place. To be continued Wink
avatar
Silviankov
Membru Incepator
Membru Incepator

Mesaje : 17
Data de inscriere : 01/04/2013
Varsta : 21
Localizare : Maneciu, Prahova

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Univers personal

Mesaj Scris de Silviankov la data de Joi Apr 11 2013, 10:00

O sa incep sa postez regulat, gen o data pe saptamana, mai ales ca scoala se apropie. Iata si continuarea.




A treia pagina



-Scularea domnilor, ati dormit destul! trambita Sarov ca un cocos pentru cei doi adormiti din compartiment. Nu pot sa va duc sforaind la Academie.
Jay si Ramond, pe jumatate treji, isi tinura pe limba cateva injuraturi si-i zisera “’Neata” sursei de zgomot.
-Hah, nu e nici pe departe dimineata, nici macar n-am trecut de noapte! E 6 jumatate seara si suntem aproape de destinatie.
-Ma trezesti cand ajungem… mormai Ray asezandu-se confortabil si inchise ochii.
Sarov isi intoarse privirea catre Jason:
-Doriti altceva?
-Nu…
-Prea bine. si se intoarse in vagonul sau.
Cu ochii pe jumatate deschisi, Jason isi plimba privirea prin compartiment, incercand sa afle daca e in acelasi vagon ca in momentul cand adormise. Masa se afla la locul ei, zgarieturile asemenea, extinctoarele nu se miscara din loc, iar radiatorul inca pazea usa vagonului lui Sarov. Isi trecu mana prin par, maraind surd cand degetele i se blocara intr-o bucla mai incurcata. Se ridica, sprijinindu-se de canapea, si privi prin geamurile usilor laterale: semi-bezna. “Doar n-o fi noapte…” isi zise. Se uita la ceasul din compartiment si vazu ca e 6 si 35. Isi scutura putin capul, se freca la ochi, si mai privi o data pe geam, vazand aceeasi bezna slaba, strapunsa fugar de mici luciri. “Iara prin padure?” si incepu sa distinga trunchiurile ce trenul le lasa in urma cu viteza.
“Si ma intrebai pe mine cum pot sa dorm in tren” isi zise uitandu-se la Ramond care sforaia pe canapea. Isi readuse aminte de testul credintei ce urma sa-l dea la Academie. “Nu cred in mai nimic… zeii m-au parasit, de unde sa mai scot si incredere in mine? Banuiesc ca ma duc in vizita…”
Se rezema de peretele vagonului, isi incrucisa mainile la piept si isi aseza gandurile in ritmul zdruncinaturilor usoare ale trenului. Incepu sa ploua din nou, puternic, auzind picaturile grele cazand pe vagon si geamuri, amintindu-si cateva versuri din ultima poezie scrisa:
”Cauta-ma in adancul visurilor tale,
caci eu zac cativa pasi mai jos”
“Degeaba ma chinui, nimeni nu le va citi vreodata” isi zise Jason si mai arunca o privire pe fereastra: padurea disparuse si incepura sa se iveasca semne feroviare infipte in pamant de-a lungul sinei. Trenul incepu sa piarda vizibil din viteza si Jay observa ca se apropie de niste ziduri asemanatoare celor din Yandor, insa nu la fel de inalte si vechi. Se intindeau pe o suprafata mult mai mare ca cea ocupata de Yandor. “Asta e Academia?” se intreba si il zgudui grabit pe Ray.
-Aoleu, da’ termina-te!... Is treaz…
-Treci si da-ti cu parerea. zise Jason aratandu-i directia in care sa priveasca spre geam.
Ramond privi cu un ochi la zidurile ce se apropiau lent de tren, apoi se intoarse catre Jay:
-Awesomeeeeee! Cata cetate omule!
Trecura de ziduri si intrara in ceea ce parea sa fie un orasel. Case mari si mici, pitoresti se ridicau de-a lungul sinelor, urmate apoi de pamanturi, conturate cu garduri de lemn sau sarma. O biserica mare se inalta undeva in departare, impreuna cu inca trei cladiri impunatoare.”Primaria e aia pompoasa” isi zise Jay, apoi privi in directia spre care merge trenul si zari un colos arhitectural, ca un castel, insa de proportii nemaiintalnite de el. Turnuri imense marcau muchiile cladirii parca pregatita de asediu. Curand trenul intra in interiorul castelului, intr-o statie proprie. Peronul se desfasura gol in fata celor doi pana cand aparura doi domni, unul la costum, celalalt imbracat intr-o mantie, stand in locul unde vagonul celor doi baieti urma sa se opreasca.
In final, trenul opri, Sarov deschise grabit usile compartimentului tinerilor si o voce groasa si vioaie ii intampina:
-Bine ati venit la Academia Regalis! E de prisos sa va zic ca va asteptam, nu? spuse cu un zambet larg si siret domnul in mantie. Iata-l si pe fiul meu! Jason, treci incoa’, nu ti-e dor de mine?
-Da Domnu’ Paun, bineinteles! si dadu noroc cu dansul.
-Paun pe boala! Asa se cuvine sa arate un lord! Si domnul Ramond Green, ce placere! intinzand mana spre tanarul nauc.
-Incantat… De unde stiti cum ma cheama?
-Eu stiu destul de multe baiete, nu te panica. zise clipind din ochiul drept.
Afara inca ploua greu, cerul era cenusiu si trist, acompaniat arareori de un fulger si un tunet intarziat. Mohorat oriunde priveai cu ochii, pana dadeai cu privirea de domnul acela imbracat intr-o mantie rosie, barbos, cu parul ondulat, castaniu-roscat, lasat sa cada pana la gat, care radia energie si chef de vorba.
-Diseara va fi alegerea, domnule William? intreba Sarov, fiind urmat de un tunet in departare.
-Asa am stabilit. Vad ca l-ati cunoscut pe Sarov, profesorul vostru de istorie. Acest domn de langa mine este Nicholas, instructorul vostru de teren! aratand spre barbatul tuns scurt, cu privirea fixa si inteligenta.
-Merci de prezentare, Vincent.
-Nu-mi mai spune asa in public! Cum spuneam, hai sa va arat viitoarea voastra casa!
Toti pornira pe un culoar, cei trei domni in frunte, urmati de cei doi tineri. Curand , culoarul incepu sa se largeasca, tavanul ridicandu-se din ce in ce mai sus, iar peretii incepura a se umple de portrete ale diferitilor oameni din istorie si din cand in cand cate o usa era lasata in urma de cei cinci.
-Astea sunt sali de clasa? intreba Ray.
-Da, insa orele nu s-au terminat inca. Sarov, arata-le tu camerele, eu si Nicholas avem ceva treaba. Ne vedem la alegeri! zise domnul in mantie si le lua celor trei ramas bun, grabind pasul inainte impreuna cu instructorul. Ajungand la o intersectie a culoarelor, acestia o luara la stanga si disparura dupa peretele inalt.
Cei trei ramasi ajunsera in cele din urma la intersectia sub care tavanul era cu mult mai ridicat si Sarov porni la dreapta, urcand pe niste scari imense, in spirala. Curand ajunsera la al doilea “etaj”, sau nivel, si profesorul de istorie le prezenta o usa:
-Acesta va fi caminul vostru dupa ce treceti de alegeri!
-Putem sa vedem interiorul? intreba jay.
-Aveti cheile?
-Nu!...
-Asa credeam si eu. Coborati inapoi la primul nivel is asteptati langa scari. Curand va incepe alegerea si trebuie sa fiti prezenti.
-Se alege un nou primar? rase Ray.
-Nu, ci o noua speranta. zise Sarov pornind inaintea lor si grabindu-se pe drumul luat de domnul in mantie.
Cei doi coborara la primul nivel, langa scari, asteptand momentul in care sa se prezinte la alegerile din camera…
-Unde naiba va fi chestia aia? intreba Ray cu un iz de furie crescanda.
-N-am de unde sa stiu.
-Deci stam ca idiotii aici?
-Eu doar stau.
-Ai destul de mult curaj cu taica-tu prin locu asta!…
-N-am chef sa te aud!
-Fugi de adevar, omule? si ochii reci ai lui Ray se pironira in ai lui Jason.
-Da-te naibii!… arunca Jason si pleca spre directia statiei de tren din care venisera.
Ajunse la vreo treizeci de metri cand se auzi clopotelul de iesire. Usile se deschisera si multimi de elevi, baieti si fete, iesira zgomotosi pe ele, umpland culoarele. Jay si Ramond se cautau din priviri printre multimea de necunoscuti, cand, deodata, atentia lui Ray a fost distrasa de un ins destul de facut, tinand calea unei tipe roscate.
-Spune fetito, sunt eu asa transparent pentru tine?
-Misca-te! zise ea raspicat.
-Te-am intrebat ceva si astept un raspuns, intelegi tu?
-Da-te la o parte pana nu ma-nfurii! striga de data asta.
Toti isi atintira ochii asupra scenei comice. Tipul insistent se dadu la o parte rusinat, injurand surd, iar fata porni grabita in directia lui Jason.
“Omule, poate nu faci vreo prostie… tipa nu pare in regula” isi zise Ramond privind descurajat catre amicul sau.
Jason se pierduse printre atatia insi necunoscuti. Vedea cum se aduna grupuletele, baieti zgomotosi, fete discutand nimicuri si grupuri mixte si vioaie. Jason studia toate aceste “exemplare”, cum zicea el, analizand gestica si tonul fiecaruia cad deodata simti cum este impins cu forta din spate, mai sa cada. Se intoarse si vazu o fata cu parul roscat, drept, venindu-i pana mai sus de umeri, intr-un tricou larg si blugi, cazuta pe jos, cu cateva carti imprastiate pe podeaua de marmura. Rasetele nu intarziara. Jason se apleca incurcat si incerca sa adune unele din cartile cazute, apoi isi ridica privirea catre tipa din fata lui. Intalni niste ochi caprui, incruntati, care scaparau furie. Amandoi se privira astfel cateva clipe, iar in cele din urma fata rupse tacerea:
-Ce, astepti un sarut? zise cu o voce plina de sarcasm si nervi. Ai grija pe unde visezi data viitoare! reprosa aranjandu-si cartile in brate si isi continua hotarata drumul.
Jason se uita nauc dupa fata ce se departa de el, intrebandu-se ce fiinta era cea peste care tocmai a dat, cand simti pe umar o mana cunoscuta.
-Ia te uita, cu ce iti ocupi tu timpul! rase Ramond. Draguta tipa… hmm, are un corp misto, ce pot zice?
-Vezi ca am pus ochii pe ea si acum si pe tine!
Un difuzor se auzi de nicaieri: “Toti elevii sunt asteptati in sala de sport pentru o scurta alegere!” si mesajul se mai repeta de cateva ori. Multimile se pusera in miscare, iar Ramond si Jay li se alaturara, stiind ca asta ar fi singura lor sansa sa ajunga la destinatie.
Traversara mai multe holuri si ajunsera in fina lintr-o sala imensa, cu podeaua de lemn si numeroase locuri insirate de-a lungul peretilor cala amfiteatru, iar aproape de centrul salii zarira niste locuri mai solitare, care pareau a fi ale profesorilor. Toti isi alesesera cate un locsor, iar pe scaunele solitare se asezara domnul in mantie si instructorul Nicholas, cateva dintre locuri ramanand goale. Domnul imbracat in mantie se scula in picioare si zise cu o voce puternica:
-Dragi elevi ai Academiei, eu, directorul Vincent William, pentru cei care imi uita numele, declar deschisa scurta si ultima alegere a acestui semestru!
Forfota in multime.
-Sa paseasca in centru elevul Ronald Veil!
Iesi in fata insul care o enervase pe tipa roscata. Multimea rasuna de aplauze si chiote.
-Care e faza cu orcu’ ala? se minuna Ray.
-Ron, arata-le, te rog, colegilor tai cum se desfasoara sabia in lupta, insa pas cu pas. continua directorul.
Ron incuviinta din cap, ridica mana dreapta in aer, vrand parca sa prinda ceva, si din palma lui iesira cateva scantei, urmate de o mica flacara.
-Ce naibaaa?! scoasera cei doi amici
Flacara se transforma intr-o jerba de flacari de mai mult de un metru lungime, amenintatoare, apoi se stinse, lasand in urma o sabie foarte lata, aproximativ 30 centimetri, lunga de un metru si jumatate, iar in locul unde plaselele se combina cu lama, se gasea un cristal rosiatic stralucind. Ron manui de cateva ori sabia in mana de parca ar fi fost aer, dupa care fu intampinat de aplauze furtunoase.
-Ai vazut aia omule?! striga Ray catre Jason.
-Ciupeste-ma, asta e un cosmar!
Se uitau neputinciosi unul la altul, citindu-si in ochi aceeasi teama: frica de a se face de rusine.
-Sa iasa in fata Ramond Green! se auzi vocea directorului.
Ray, cu fata cersind scapare, iesi in mijlocul multimii.
-Domnule Ramond, in ce crezi dumneata? intreba Nicholas.
-In mine… in mare parte…
-Ce-ti doresti tu cel mai mult?
-Sa-i protejez pe cei dragi mie…
-Esti dispus sa te sacrifici pentru cauza asta?
-Da! zise Ray raspicat.
-Domnule Ramond, continua directorul, inchide ochii si gandeste-te la ceea ce-ti place cel mai mult sa faci….
-Da… si se conforma.
-… apoi la cei apropiati fericiti si multumiti de tine…
-Da!…
-… simti caldura din corpul tau?
Ramond insa nu raspunse. Zambea, stand cu ochii inchisi, in mijlocul salii. Directorul pocni scurt din degete. O jerba violenta iesi din mana stanga a lui Ray, speriind multimea, dar mai ales pe el.
-UAAAAU!!! striga si flacara disparu, lasand in urma sa o sabie stralucitoare, asemanatoare cu cea a lui Ron. Ramond o admira cateva clipe, fiind urmat de aplauze zgomotoase.
-Bun venit intre razboinici! ii zambi Nicholas.
-Jason William sa se prezinte in fata noastra! zise directorul.
Jason intra in “ring”, dadu mana cu Ray care nu mai incapea in piele de bucurie si se prezenta in fata tatalui sau.
-Domnule Jason, in ce credeti dumneavoastra? se auzi iar vocea lui Nicholas.
-In mai nimic…
-Aveti o activitate preferata?
-Da, sa scriu poezii.
-Imagineaza-te pe tine, citind o poezie in fata colegilor tai, care nu se mai satura ascultandu-te.
-Hah… greu.
-Incearca!
-Bine… si se stradui sa-si imagineze toata scoala ascultandu-l pe el citind poezia pe care o considera cea mai reusita, si-i imagina pe toti zambind, aclamandu-l, adorandu-l, insa la fel de repede toate se stersera, ramanand el singur pe scena, inconjurat de praf si singuratate. Auzi un pocnet si sala se sport disparu, aparand cea de bal din visul sau. Se uita in jur, totul era neschimbat, doar ca domnul imbracat in alb statea langa el, privindu-l. Ochii lui erau albi, fara vreun semn de iris, ci doar cate un cerc suprapus peste un triunghi echilateral aveau rol de pupile.
-Nu crezi nici macar in tine, Jason? il intreba domnul in costum alb.
-Cine esti tu?
-Asta nu prea conteaza. Discuta putin cu invitatul nostru! zise aratandu-i dragonul.
Tiuitul il napadi, chinuindu-l.
-Nici macar sa-l asculti nu vrei… Ia-ti mainile de la urechi si lasa-l sa-ti vorbeasca. zise indepartandu-i palmele de pe cap. Jason nu se putea impotrivi fortei supraomenesti a celui de langa el si se lasa in voia sunetului, stand sa cada in orice clipa. Tiuitul se opri si dragonul glasui cu o voce straina dar totodata cunoscuta: “Fahrung”.
Flacara tasni amenintatoare din mana dreapta a lui Jay, miscandu-se pe podea ca si coada unui sarpe. Acesta deschise ochii si vazu monstrul din mana sa si isi imagina forma unei sabii in locul flamei. Flacara disparu, dezvaluind o sabie asemanatoare cu a lui Ray, insa plina de inscriptii ca cele de pe zidul din Yandor.
Aplauzele se pornira, multimea se ridica in picioare si aplauda fenomenul si baiatul ce se infatisau inaintea lor.
-Bun venit intre razboinici! se auzi Nicholas plin de admiratie.
Jason cerceta sabia din mana lui, fiecare muchie, taisul uimitor de fin si stralucitor, cristalul rosiatic ce pulsa langa mana lui. Nu-l mai interesau semnele straine de pe ea, o admira cu totul. Mergand cu privirea pana in apropiere de varf, sabia se ingusta usor, apoi revenea la forma initiala, pentru a se incheia cu un varf lucitor in lumina lampilor de pe tavan. Jason privi pentru ultima data sabia, iar aceasta disparu din mana sa. Se simtea sleit de puteri si confirma asta cu un cascat lung si zgomotos ce trezi rasul multimii.
-Bravo copii! Haideti sa va odihniti! il lua Sarov de umar, il chema si pe Ray si pornira afara din sala, inaintea multimii ce acum se inghesuia pe la usi.
Ajunsera in fata usii ce le-o prezentase mai devreme. Invarti cheia in broasca si ii lasa pe cei doi inauntru.
-Odihniti-va! Maine veti incepe cursurile de dimineata. zise Sarov si pleca.
O camera marisoara, cu paturi supraetajate, colo un dulap dublu, o masa, un televizor. O usa era a baii, iar cealalta urmau sa o cerceteze dupa somn.
-Sunt frant… Eu dorm jos, nici n-am putere sa ma sui pana in patu’ ala de la cer. zise Jason dupa un alt cascat si se sui in patul de jos.
-Eu dorm direct pe covor… si Ray isi scoase o perna din bagaj, si-o puse pe covor si acolo adormi, cu hainele pe el.
“Cineva trebuie sa incuie usa…” isi zise Jay si vru sa se ridice, insa toropeala il cuprinse si adormi imediat.

Directorul intra in biroul sau mare, cu peretii impodobiti cu harti imense cu multe pozitii militare trasate pe ele. Masa de lucru era jumatate plina cu hartoage. Ferestrele largi, cat peretele, din partea opusa usii dadeau spre oras, o priveliste foarte vasta si detaliata. Norii inca erau pe cer iar ploaia nu contenea. Se aseza la masa, isi scoase stiloul si isi alese o foaie de analizat.
-Ce priveliste uimitoare, sa vezi doi dragoni care se intalnesc! se auzi o voce de nicaieri.
-Mda, cine stie ce probleme imi vei face. raspunse directorul sec.
Isi ridica privirea de la masa si intalni un domn blond, intr-un costum alb, care in loc de pupile in ochi avea cate un cerc contopit cu un triunghi.
-Spune, in cate milenii ai mai vazut tu doi dragoni aproape pereche intalnindu-se? Zi si tu Ogvah!
-Nu-mi mai zice asa! (se ridica nervos in picioare) Nu ti-e de-ajuns ca i-ai pus pe’aia doi in acelasi tren? Mai faci si prostia asta apocaliptica!
-Si-a facut un prieten atata tot… Uite-te la tine, fugi de prorpiul tau nume! (plimbandu-se prin camera) Te ascunzi in spatele unuia jalnic, ca Vincent William. Unde ti-e curajul si mandria?
-Credeam ca zeii sunt intelepti si impartiali, Deus.
-Si nu-i asa? M-ai vazut tu mintind pe cineva sau luandu-i partea? Trebuie insa sa-ti spun, zeii se si plictisesc uneori! zise si disparu din fata directorului.
Directorul se intoarse la foaia sa insa nu se mai putea concentra la citit. O lasa pe masa, si se duse in dreptul ferestrelor. Afara ploua furios, inecand noaptea ce va sa vina.
“Doi dragoni sunt mai periculosi ca unul singur…” isi zise urmarind o picatura de apa scurgandu-se grabita pe ferestre.
avatar
Silviankov
Membru Incepator
Membru Incepator

Mesaje : 17
Data de inscriere : 01/04/2013
Varsta : 21
Localizare : Maneciu, Prahova

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Univers personal

Mesaj Scris de Silviankov la data de Dum Apr 14 2013, 11:23

The second chapter.






“-Am citit undeva ca intre sangele de dragon si
cel de razboinic este diferenta doar prin venele prin care ele curg…"

Rosa



A doua carte



Soarele lenes de sfarsit de vara se strecura pe ferestrele camerei cu numarul 42 in care sforaiau doi baieti: unul suit in pat, iar celalalt trantit pe covor. Razele cuprinsera de mult o mare bucata din covor, iar acum incepeau sa se plimbe pe fata celui de jos, care incepu sa se incrunte. Isi deschise ochii incet, insa ii inchise la loc, suparat de lumina ce nu-i dadea pace.
-Da’ cat o fi ceasu’?… cu efort se rostogoli cu fata in sus, privind tavanul de care atarna o lampa electrica. Cat e ceasu’ omule? il intreba pe colegul sau.
Acesta inca sforaia, nederanjat de cel de pe jos.
-Da’ scoala ma animal! striga Ramond cu jumatate de gura, insa suficient de tare cat Jason sa deschida plictisit ochii:
-Unde si pe cine arde?... E dimineata?... Da-le naibii de cursuri…
-Ce cursuri nene? (se ridica in coate)
-Zicea Sarov ca am avea nu stiu ce cursuri de dimineata sau asa… E 11 si 20, nu mai avem cand… mormai Jay privind ceasul de pe masa televizorului.
Cateva clipe privi limba secundarului invartindu-se nestingherita, apoi casca ochii la limba cea groasa si scurta indicand ora 11:
-Fi-r-aaaar! Am intarziat! striga sarind jos din pat si scotandu-si tricoul de pe el ca pe pijama, lasandu-si doar pantalonii.
Ramond se ridica de jos si intra fulgerator in baie, inchizand usa dupa el.
-Ia-uite-l frate!
-Te speli la bucatarie, daca avem! se auzi vocea infundata si batjocoritoare a lui Ray.
Napadindu-l nervii, Jason se repezi la usa neincercata de ei in ziua precedenta. O deschise rapid si isi arunca ochii prin camera marisoara: o masa lunga, langa o chiuveta, niste dulapuri… chiuveta! Se grabi sa invarta robinetul de apa rece si se spala pe fata. Se intoarse, vrand sa gaseasca un prosop si vazu o masa de lemn, frumos lustruita, la care statea o tipa roscata cu un bol plin de cereale cu lapte langa ea. Jason o privi o clipa, incercand sa realizeze ca ea a stat acolo tot timpul, auzindu-i pe ei prostindu-se si mai ales l-a vazut pe el, venind ca un invins sa se spele pe fata la bucatarie.
-Ăăă… buna!... se balbai el.
Fata statea la masa, invartind cu lingura cerealele in bol. Avea un tricou larg, pantaloni scurti si in picioare niste papuci pufosi. Il privea pe tipul din fata sa, jumatate gol, cu liniile muschilor pe jumatate conturate, totodata armonioase, cu ochii plini de sarcasm si scaparand de aceeasi furie ca in ziua precedenta. Deschise gura, iar Jason se astepta la un nou repros “cazut din Rai”, insa o lingura plina cu cereale fu inghitita, iar ea incepu sa le mestece lent si apasat.
Statura astfel cateva clipe, apoi Jason isi incrucisa mainile la piept si intreba cu voce curioasa:
-De cand stai tu aici?
-Nu de mult… cam doua ore, asa. (alta lingura de cereale) Tu asa iti faci noi cunostinte? Ti-ai uitat jumate din costumu lu’ Adam acasa?
-Si tu mereu vorbesti cu gura plina? (schitand un zambet siret)
-Vezi cum vorbesti, bobocule! zise fata, incruntandu-se.
-Te-ai spalat ma? intreba Ramond intrand pe usa si vazandu-l pe Jay doar in pantaloni. Da’ cat iti ia sa te speli pe fata? apoi isi intoarse privirea catre tipa de la masa si sari in laturi speriat. Ce cauta ea aici? Ai incuiat usa aseara? il intreba pe colegul sau.
-Am incuiat-o eu. raspunse ea.
-Ce naiba? se mira Ray privind-o pe fata dinaintea lui cum isi mananca linistita cerealele.
-Hai la cursuri, sau ce-a ramas din ele. propuse Jason.
-Degeaba mergeti, replica tipa, stati aici si luati-va “micul dejun”. continua miscand din degete.
Cei doi se privira o clipa intrebatori, apoi o privira pe fata care manca nepasatoare, apoi se dusera in camera lor. Jason isi puse un tricou, Ramond isi dadu jos jacheta si amandoi se intoarsera la masa.
-Tu n-ar trebui sa fii la cursuri? intreba Jason.
Ea lasa sa cada lingura zgomotos in bolul gol si le raspunse celor doi cu o voce plina de indignare:
-Ba da, ar trebui sa fiu! Insa directorul m-a pus sa “am grija de voi”. Ce prostie! Voua va trebuia o doica! Ma rog, mi-a zis sa lipsesc azi de la cursuri, nu voi avea absente, si sa stau cu ochii pe voi.
-Zi-mi si mie, de ce esti tu in bucataria noastra? intreba Ray.
-A voastra?! Asta era bucataria mea, pana ati venit voi… E una comuna la doua camere, o idee tare proasta dupa parerea mea. Trebuie sa imparti totul cu persoane pe care nu le suferi!...
-Ma rog, daca tot vei fi “mamica” noastra azi, cum te cheama? zise Jason.
-Rosa Wild! Voi imi veti spune “domnisoara Rosa Wild”, inteles? porunci ea mandra.
-Mai bine invat sa scriu o lectie la pian! rase Ray.
-Mda, sigur, cati ani ti-ar trebui?
-Accept si o viata, numai sa nu-ti zic tie “domnisoara”!
-Ai cam mult tupeu! se rasti ea ridicandu-se de pe scaun si trantind palmele pe masa.
Jason statea jos, urmarind scena comica dintre cei doi, dar mai cu seama pe fata aceea roscata care se aprindea la orice “nimic”, daca putea zice asa. Usa opusa celei pe care au intrat ei, probabil a camerei Rosei, se deschise si pe ea intra o fata bruneta, cu parul drept pana la umeri, cu ochii verzi, imbracata in blugi si o jacheta.
Usor surprinsa de strigatele ce o intampinara, ii saluta pe toti cu un ton vioi:
-Bunaa! apoi intoarse o privire iscoditoare Rosei. Lipsesc si eu doua zile si tu deja iti faci de cap? In vacanta ce va fi de tine?
Cei doi se pusera pe ras, iar Rosa se uita cu manie cand la fata nou-venita, cand la cei doi.
-Ma numesc Catalina Alexe! Imi puteti spune Kate! Voi?
-Jason.
-Ramond!
-Mda. raspunse sec Rosa. M-a pus directorul sa stau de amaratii astia doi. De ce? As plati ca sa stiu! Vine langa mine ieri, dupa alegeri, si imi zice: “Rosa, am nevoie de un mic favor”, ”Bine, care ar fi?”, “Poti sa-i supraveghezi pe baietii astia noi?”, eu “Ceee?!”, “Nu e obligatoriu, doar te-am rugat… insa eu in locu tau as face-o! Intelegi?”, “Da…”. Mi-a zis ca azi am liber de la cursuri, insa in momentu’ asta vreau mai mult ca orice sa merg la ele!
-Mda, intelegem ca suntem o povara pe capul tau si ne pare tare rau, nu-i asa Ray?
-Bineinteles!... tinandu-si rasul pe limba.
-Kate, tu nu esti de pe aici, nu? continua Jason.
-Nope, vin din strainatate, dintr-o tara ceva mai micuta decat Regatul Radrohn. Imperiul Valah, ati auzit de el?
Se asternu tacere pentru cateva clipe. Rosa se uita la cei doi.
-…Dracula? sparse Ray tacerea.
-Mda, mascota noastra… se resemna Kate.
-Nu te supara din cauza natangilor astora! incerca Rosa sa o inveseleasca. Voi mancati-va dejunu’! se rasti la cei doi si pleca impreuna cu colega ei in camera lor.
Jason si Ray ramasera singuri in bucatarie, stand la masa impreuna cu bolul gol.
-Esti un bou. tranti Jay.
-Tu stiai mai bine?
-Am preferat sa tac.
-Mda. Ia sa vedem ce e in frigider! si se ridica de la masa, deschise usa frigiderului si gasi o cutie de lapte, mai multe legume, ceva carnuri. Mi-e lene sa gatesc ceva…
-Cereale! zise Jay scotand o punga de cereale dintr-un dulap.

*

-Spune-mi si mie, unde ne indreptam? se auzi intrebarea plictisita a lui Ray.
-Nicholas m-a pus sa va arat salile unde veti urma cursurile timp de doua saptamani. Crede-ma, nici eu nu vreau sa fiu pe aici in momentul asta. replica sec Rosa.
Toti patru, Jason, Ray, Rosa si Kate, se plimbau pe culoarele largi, Rosa aratandu-le celor doi cate o usa pe langa care treceau si explicandu-le ce cursuri se vor tine acolo.
-Credeam ca macar aici voi scapa de scoala! se indigna Ramond.
-Un razboinic trebuie sa aiba si ceva creier, nu numai muschi. se auzi Jay.
-Adevarat! aproba Kate.
Vizitara si curtea interioara imensa, plina de banci, iar in mijloc avand o fantana arteziana. Diferiti elevi isi aruncau privirile pe ferestre dinauntrul salilor de curs la cei patru tineri de afara.
-Mie mi-e cam de-ajuns cu Academia. Hai si prin oras! propuse Jason.
-Avem timp? intreba Ray.
-E abia 2! Deci? intorcandu-se spre fete.
-Eu nu merg! zise Rosa hotarat.
-Bine… Vom merge singuri si-i voi zice directorului ca n-ai avut grija de noi! replica zambind Jay.
O liniste tensionata se asternu.
-Pff… Kate! Hai sa facem o plimbare cu copii astia doi!... zise Rosa apasat si toti pornira pe portile mari si dechise catre oras.

Un centru modernizat si periferii agricole, cam asa arata in mare parte orasul Sarz, care “gazduia” Academia Rosie. Academia fiind construita in centrul modern al orasului, cei patru trecura pe langa primarie, lasara judecatoria in urma si ajunsera la biserica impunatoare in stil gotic.
-Se zice ca e mai veche ca Academia! zise Rosa cand se oprira in fata usii imense in care erau sculptate scene biblice.
Ogivele ascutite se insirau pe peretii inalti ai bisericii construita in forma de cruce, iar clopotnita se ridica mai sus ca orice alt acoperis din oras.
-Eu nu intru. spuse Kate asezandu-se pe o banca. Hai mai bine in parc!
Parcul era intra-adevar mare, cu multi copaci si nu foarte plin de lume. Asezandu-se toti pe o banca, isi spuse fiecare povestea sa: Rosa era venita dintr-un sat muntos unde zapada cade mai tot timpul anului, fiica unui razboinic ce a urmat Academia Rosie de asemenea. Jay si Ramond le povestira fiecare de unde vin, cum s-au intalnit in tren si cum nu mai pot scapa unul de altul, iar Kate apartinea unei cunoscute ramuri boieresti din Imperiul Valah. Fusese trimisa in strainatate sa studieze, insa sfarsi prin a ajunge la Academia Regala de Razboi, spre uimirea si dezamagirea parintilor sai.
-Ce fetita rebela! zise Ray razand.
-Ma saturasem de tot ce imi ziceau ei, ca trebuie sa fiu un model, o domnisoara desavarsita si bla bla. Reguli plictisitoare care nu ma lasau in voie. Plecatul in strainatate a fost scaparea mea, asa ca i-am mintit pe ai mei ca sunt la Academia de Literatura in timp ce eu invatam sa ma lupt aici! replica zambind Kate.
Petrecura astfel mult timp in parc, discutand intamplari din viata fiecaruia, mai amuzante sau mai umilitoare, razand cu pofta si pierzand notiunea timpului ce se scurse mai neobservat ca un sarpe. Incepura sa cada barierele timiditatii si rusinii, castigand rapid incredere unul in celalalt, creandu-se o noua si stransa legatura intre ei. S-ar putea numi prietenie, insa una prea frageda si fragila ca sa poata fi numita astfel. Raceala glaciara a Rosei pentru cei doi, daca o putem numi asa, incepu incet sa se topeasca, lasand in urma o fire glumeata si sarcastica, insa la fel de aprinsa. Kate prinse curaj in vorbire si dadu dovada de multa energie si totodata blandete.


*

-Deci maine chiar trebuie sa ne trezim devreme. Cu ce cursuri vom incepe? intreba Ray.
-Prezentari, cateva reguli ce trebuie sa le urmati. Sunt ore ca in orice alta scoala. Va va tine asa o saptamana, dupa care va va baga intr-o grupa si veti incepe antrenamentul in sine. le explica Rosa.
-Ce plictiseala… raspunse tanarul.
Cei patru se intorceau la camerele lor, traversand unul din culoarele principale, locul unde se ciocnisera cu o zi inainte Rosa si Jason. Roseata cerului de seara intra pe ferestrele mari, dand o imagine mai invechita peretilor, statuilor si tablourilor ce se insirau pe acestia. Culoarul era gol, numai pasii lor se auzeau zgomotosi pe marmura zgariata pe alocuri. Dupa colt se ivi Ron, cu ghiozdanul dus intr-o bretea pe umar, indreptandu-se spre ei.
-Minunat… isi zise Rosa.
-Deci cu ratatii iti permiti sa stai, iar pe mine ma ignori! tuna el din capatul culoarului.
Distanta dintre ei se micsora rapid. Ron isi arunca ghiozdanul pe jos.
-O sa moara… spuse Rosa lasand sa-i scape cateva scantei din mana dreapta.
Ron se apropia incalzindu-si pumni si zambind sadic. Jason iesi inaintea Rosei si cei doi baieti se oprira la cativa pasi unul de altul. Zambetul lui Ron ii disparu de pe fata:
-Da-te din fata mea jegule!
Jason nu se clinti. Sprancenele ii erau incruntate, ochii ii erau atintiti in ai lui Ron si se multumi sa dea din cap a “nu”. Cel din fata lui se stramba usor nervos. Bratul drept i se incorda si isi arunca pumnul in fata lui Jay, acesta eschivandu-se in ultima clipa si primind bucata in falca, undeva langa ureche. Inca lucid, cu pumnul inca lipit de obraz, il prinse rapid de brat cu mana stanga, il trase spre el si isi trimise lovitura in barba lui Ron, indepartandu-l cativa centimetri. Ramond sari din spate asupra tipului si ii tranti un pumn in falca.
-Cine-i retardat idiotule?
Si vru sa-l mai loveasca odata insa fu respins. Ron mai trimise un pumn, insa in gol, fara sa-l nimereasca pe Ray, maraind manios.
-Ce v-a apucat? se auzi vocea poruncitoare a lui Nicholas.
Toti incremenira. Se intoarsera in directia de unde venira cei patru si il vazura pe Nicholas, stand in mijlocul culoarului cu privirea plina de furie. Acesta ajunse intre ei, vazu vanataile si realiza ce se intamplase.
-Ronald, mergi in treaba ta. Voi carati-va in camerele voastre (catre cei patru). Sa nu va mai prind a doua oara! zise instructorul.
Se conformara, Ron indepartandu-se furios si apasat impreuna cu Nicholas, iar ceilalti urcara spre camerele lor.
-Esti un prost! De ce te-ai bagat? ii striga Rosa lui Jason cand ajunsera in dreptul usii cu numarul 42.
-Voiam sa vad cat de smecher e. Am mai fost in situatii de genu’, insa atunci mi-am luat-o mult mai rau. Cu timpul am invatat sa ma bat! zambi Jay si simti o durere enervanta langa ureche.
-Las’ c-o sa-ti treaca! zise Kate si pipai usor zona inrosita.
-Mda. Noapte buna! spuse Rosa si intra in camera ei.
Kate le facu cu mana si o urma pe colega sa, inchizand apoi usa.
Cei doi intrara in camera, incuiara de data asta usa si Ray incepu sa rada.
-Ce te-apuca ma hiena?
-Esti un gentleman, pe cuvantul meu! si incepu sa rada mai cu pofta. Ce minciuni jalnice ai!
-Ce pot sa spun, repet in fiecare seara! si se puse si el pe ras.
-N-am nimic impotriva, doar sa nu te atingi de Catalina! Inteles?
-Poti sa le ai pe amandoua dupa parerea mea.
-Serios?
-Nu!
Si alte portii de rasete umplura camera celor doi.
avatar
Silviankov
Membru Incepator
Membru Incepator

Mesaje : 17
Data de inscriere : 01/04/2013
Varsta : 21
Localizare : Maneciu, Prahova

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Univers personal

Mesaj Scris de Silviankov la data de Mier Apr 24 2013, 19:31

Din motive personale si tehnice, voi pauza postarea urmatoarelor capitole. Voi reincepe in vacanta, posibil.
Heil Waffle!
avatar
Silviankov
Membru Incepator
Membru Incepator

Mesaje : 17
Data de inscriere : 01/04/2013
Varsta : 21
Localizare : Maneciu, Prahova

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Univers personal

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum